Tabără de Supraviețuire Pentru Tineri 16-18 August

Incorect Politic
August 14, 2019

ActiveNews:

Eugen Sechila este un bucureștean de 41 de ani, dintre aceștia 16 fiind petrecuți în Legiunea Străină a Armatei Franceze. De când s-a întors în România, Eugen Sechila se ocupă cu educația: atât a adulților cât și a adolescenților.

Despre ce fel de educație este vorba, însă, vom afla din interviul pe care l-a acordat în exclusivitate cititorilor ActiveNews.

Reporter: Bună ziua domnule Eugen Sechila, pentru început, aș vrea să vă prezentați cititorilor siteului nostru, ActiveNews.ro.

Mă numesc Eugen Sechila, sunt militar de carieră, activând 16 ani în legiunea străină, unde m-am înrolat pe când aveam 19 ani. Din această structură am ieșit 17 ani mai târziu, adică în 2013. După ce m-am retras, am profesat ca și consultant  militar în Africa subsahariană și am dezvoltat o latură artistică.

În Legiune am plecat înainte de a activa în Armata Română și mereu am considerat că am avut o vocație spre cariera militară, așa că pot spune că prin înrolarea în Legiunea Străină am încercat să-mi realizez acest vis. Acum organizez tabere de supraviețuire, de haiducie, pentru adulți și adolescenți.

De ce ați ales să vă întoarceți în țară, având în vedere că aveați posibilitatea de a rămâne în străinătate, pe un job care se plătește foarte bine?

Din nefericire, alegerea de a rămâne afară este alegerea pe care au făcut foarte mulți, inclusiv dintre foștii mei camarazi. Eu am ales să mă întorc acasă pentru că m-am reconectat la ortodoxie. Am simțit că trebuie să revin acasă pentru a reînoi legătura cu ortodoxia.

Aș fi putut găsi o biserică ortodoxă și în Occident, dar doar acasă am putut să trăiesc cu adevărat creștinește. Aici avem o cultură și o istorie pe care alte țări nu o au, iar chiar și unii occidentali își dau seama de asta și ne apreciază. Noi însă, nu recunoaștem propriile valori și plecăm prea ușor din țară, ceea ce consider că este o victorie a comunismului asupra poporului român.

Apropo de asta, cum ați regăsit poporul român după 17 ani ?

N-aș putea spune că la 19 ani aveam o idee clară despre poporul român sau că mă gândeam la asta. Nu aș fi sincer dacă nu aș recunoaște acest lucru. Pe de altă parte, atunci când m-am întors am încercat să iau în seamă valorile pozitive din jurul meu. Spre exemplu, m-am bucurat când am văzut că noi încă avem o omogenitate culturală pe care țările din Occident au pierdut-o. Acolo se pune accent pe multiculturalism, mixaj, ceea ce a dus la o dezagregare extraordinară.

O mare parte dintre românii care vor să meargă pe același drum cu Occidentul nu-și dau seama că multiculturalismul și relativismul sunt primii pași spre disoluția noastră. Haideți s-o spunem pe șleau: dacă nu supraviețuim cultural, identitare, degeaba supraviețuim biologic.

Pe de altă parte, sunt și multe tare în societate: nu avem nicio viziune pe termen lung, nici un plan de dezvoltare durabilă și sustenabilă, am căzut pradă neoliberalismului și am părăsit calea firescului pentru o mentalitate care urmărește să obțină câștiguri pe termen scurt: nu contează ce e mâine, important e să facem azi un ban rapid și mâine om vedea noi…

Spuneați că organizați tabere de supraviețuire. Spuneți-ne despre ce este vorba în aceste activități, concret.

Am pornit la drum cu gândul de a face tabere pentru adulți, dar în timp am realizat că, indiferent de greutățile și responsabilitățile în plus pe care le presupune, este mai important să mă axez pe adolescenți. Dacă vrem să investim în ceva solid, taberele pentru adolescenți trebuie să devină o prioritate, sunt ca o investiție strategică a țării.

Am observat că școala nu este suficientă pentru a-i educa pe copii cu cele necesare pentru a supraviețui în ziua de azi.

Am constatat un dezerționism total din partea adulților, care nu se mai îngrijesc de viitorul copiilor, obsedați doar de câștigul imediat și facil, armata nu se mai face – un loc unde se mai cizela spiritul organizatoric și de echipă. Taberele acestea vin să răspundă unei nevoi de autonomie personală, de independență.  În ceea ce privește ceea ce se învață propriu-zis în tabere, e vorba de acțiuni simple, ce seamănă cu cercetășia: învățăm copiii să-și construiască un adăpost, să-și calculeze și să țină sub control funcțiile biologice, să-și drămuiască efortul și energia, să aprindă un foc, să facă un nod, dar și tehnici medicale de prim ajutor: cum să oprească o hemoragie, cum să facă un brancardaj, cum să prioritizeze acțiunile în funcție de răni, cum să ajute și să extragă o victimă a unui accident, astfel de lucruri.

De asemenea, îi învățăm cum să se apere, cum să se condiționeze fizic pentru a fi rezistenți, cum să gestioneze stresul, cum să folosim terenul și mediul în favoarea noastră. Este important de spus că ceea ce-i învățăm noi nu se aplică în pădure, ci în viața reală, în mediul urban în care trăim cei mai mulți dintre noi. Practic, încerc să–i readuc pe tineri la un pic de firesc.

Mulți părinți se întreabă dacă taberele de acest gen sunt echipate corespunzător din punct de vedere medical în caz de nedorite accidente.

Da, pot să stea liniștiți. Atât eu cât și colaboratorii mei suntem calificați și avem expertiză în ajutorul medical de urgență. Noi acționăm într-un mediu controlat, tot ce facem prezintă un risc controlat. Totul se face securizat ca să nu existe accidente. Camaradul meu cu care fac aceste tabere a fost infirmier militar, un paramedic dacă vreți, antrenat în situații foarte grele.

Tot ce facem este bine gândit și încercăm să-i punem pe tineri în situații de disconfort psihologic pentru a-i învăța cu așa ceva, cu stresul. Am observat că omul modern are mintea agitată, este împrăștiat, iar copiii și-i educă încât devin amotrici, incapabili de coordonare, ca să nu mai vorbesc de adicțiile de tot felul de terminale tehnologice, care îi distrug pur și simplu.

Se face și ceva antrenament de tir, sau ceva asemănător?

Nu facem antrenamente cu arme de foc, evident, dar m-aș bucura să efectuăm din când în când trageri cu arcul. Decât să le dau o minge în momentele de recreere, mai bine îi învăț să tragă cu arcul. Dar arma noastră principală trebuie să fie mintea noastră, voința noastră, credința noastră. Asta vreau să-i învăț pe adolescenți.

Cred că știți despre recentele cazuri care au implicat dispariția adolescentelor. Dați-ne un exemplu concret de activitate pe care o poate deprinde un tânăr în taberele dvs și care i-ar oferi mai multă siguranță într-o situație asemănătoare…

Înainte de a începe, trebuie să precizez ceva: noi avem mari carențe de educație, așteptăm dezastre pentru a ne trezi și apoi cădem în extrema cealaltă: vrem soluții miraculoase care să ne scoată din catastrofă.

Oamenii caută scurtături,  să se exonereze rapid de necazuri. Eu îi învăț pe oameni o viziune proactivă, prevăzătoare. Ca exemple concrete,  ce putem învăța în tabere:

• Învățăm să ne antrenăm flerul, intuiția de a recunoaște pericolul mai ușor. În primul rând, ne antrenăm să fim conștienți mereu, oriunde ne-am afla. Dacă stăm cu ochii-n telefoane și cu căștile-n urechi, suntem victime potențiale în fața agresorilor.
• În tabără avem dedicat un modul întreg de gestiune a violenței stradale, a criminalității. Învățăm tehnici simple, facem pregătire mentală și fizică. Spre exemplu, în oraș, încercăm să ne orientăm astfel încât să evităm aglomerația, să nu ne ducem în locuri care predispun la violență. Nu mă duc în locuri pe care nu le cunosc, câine surd la vânătoare. Mai ales pe timp de noapte.

Apropo de un caz concret, Colectiv: atunci când ajungem într-un local, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să verificăm intrările și ieșirile.  Fenomenul îmbulzelii devine periculos, pentru că te poate transforma într-o victimă colaterală.

Dacă vorbim de mersul cu autostopul, sunt câteva chestiuni: ne uităm la cine ne ia, dacă avem o îndoială, să avem încredere în ea. Să fotografiem numărul mașinii înainte de a ne urca în ea și să-i facem de înțeles șoferului că cineva știe de noi și unde ne aflăm.

Toată lumea se ia de ministerul de interne, de poliție, dar uităm un vinovat la fel de mare: Ministerul Educației Naționale. Avem un minister care nici măcar nu-și pune problema asta, de a educa copiii înspre această direcție, spre binele lor.

Copiii trebuie învățați lucruri realiste, nu arte marțiale la ore, ci despre reflexe sănătoase, firești, ca să se poată apăra singuri: să știe să nu stea cu spatele la străini în locuri închise sau să treacă pe trotuarul celălalt dacă văd de la distanță o persoană sau un grup pe care-l consideră periculos, să intre într-o alimentară sau un loc unde sunt alți oameni.

În acest moment, poporul român este un popor dezarmat, atât material cât și moral. 

Subiectul armelor și munițiilor este tabu, nimeni nu are curaj să-l abordeze. Un popor neînarmat nu își poate apăra libertatea. Dacă ar fi mai mulți oameni care să aibă arme și muniții acasă, în mod legal, guvernanții nu și-ar mai permite să-și bată joc de noi, în acest hal.

Lumea crede că dacă s-ar legaliza portul de armă, atunci mafioții ar avea și ei acces: dar nu se gândesc că mafioții și oamenii răi au deja acces la arme,  prin mijloace ilegale. Crede cineva că mafioții nu-și iau arme pentru că ar încălca legea?

În ceea ce privește dezarmarea morală, cei care încurajează această stare de fapt sunt cei care s-au perindat la conducere, așa zisele elite ale țării.

Bun, acum spuneți-ne când aveți următoarele tabere și cum se pot înscrie doritorii.

Următoarea tabără o voi organiza între 16-18 august, în județul Prahova, în apropierea localității Brebu, pe Valea Doftanei. Cei care doresc să se înscrie pot obține informații de pe două pagini de facebook: Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, respectiv: Reduta și Școala de supraviețuire.

Sau pot scrie la adresa de email: asociatia.gogupuiu@gmail.com.  Prețul este de 150 de lei/zi,de persoană.

Pentru adulți, voi organiza o tabără în septembrie, detaliile urmând să le anunț în curând.