Home / Evenimente / Slujbă Religioasă în Memoria lui Ion Moța și Vasile Marin

Slujbă Religioasă în Memoria lui Ion Moța și Vasile Marin

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 12, 2018

Cine nu știe cine au fost Ion Moța și Vasile Marin să pună mână să citească de îndată (link).

Nu este admisibil ca tineretul românesc să nu cunoască pe cei doi eroi care și-au vărsat sângele luptând împotriva bestiilor marxiste.

Buciumul:

Sâmbătă 13 ianuarie 2018, la orele 10, va avea loc la biserica Sf. Ilie Gorgani din Bucureşti o slujbă religioasă pentru pomenirea lui Ioan I. Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari căzuţi în 1937 în Spania, la Majadahonda, pe frontul apărării Madridului în faţa asaltului armatelor comuniste care distrugeau civilizaţia creştină spaniolă, încercând să constituie – cu sprijinul sovieticilor – un capăt de pod al Comunismului în extremitatea vestică a continentului, anunţă Asociaţia „Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei” şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu.

Ioan Moţa şi Vasile Marin au făcut parte din echipa compusă din şapte căpetenii legionare, în frunte cu generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, înrolaţi ca voluntari în armata naţională a generalului Franco, în timpul războiului civil din Spania. Cei doi au căzut în zorii zilei de 13 ianuarie 1937, în timpul operaţiunilor militare de respingere a unui asalt al trupelor comuniste, stârnind în România o admiraţie deosebită în toate mediile sociale şi politice. Pesonalităţi ale vieţii politice, culturale şi ecleziastice au elogiat sacrificiul celor doi.  Trupurile lor au fost repatriate după o lună, funeraliile celor doi lideri legionari adunând în capitala ţării sute de mii de oameni.

Rămăşiţele pământeşti ale lui Ion Moţa şi Vasile Marin au fost ridicate, în 1948, de autorităţile represive ale regimului comunist, din criptele mausoleului legionar de la Casa Verde (Bucureştii Noi), nici până în ziua de astăzi nefiind cunoscut locul unde au fost duse.

Participați la eveniment dacă sunteți prin zonă.

Spre deosebire de occident, biserica noastră (așa cum e ea, cu bune și rele) mai are conștiința datoriei față de Neam și față de eroii săi.

Pentru jertfele și memoria eroilor noșțri, noi avem obligația de a continua lupta, azi împotriva ciumei marxist-culturale care se răspândește din occident și dorește să înrobească popoarele europene.

Prin sângele martirilor care de dincolo de mormânt strigă pentru dreptate, și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom învinge!

One comment

  1. PREZENT!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This website stores some user agent data. These data are used to provide a more personalized experience and to track your whereabouts around our website in compliance with the European General Data Protection Regulation. If you decide to opt-out of any future tracking, a cookie will be set up in your browser to remember this choice for one year. I Agree, Deny  
652