Revoluția Mută

Incorect Politic
Aprilie 23, 2020

Revoluția mută

                          Costinel Petrache

 

Neliniști de plumb, spaimă planetară,

popoarele-s trimise la iernat,

drapele cad în fiecare țară,

pământu-i tot mai greu de guvernat

ca niște împăiați din altă eră

conducătorii lumii-au înlemnit,

ce se întâmplă oare-n biosferă,

când  toate câte sunt ne-au mărginit?

 

de jur-împrejur mai totul ne-apasă,

ne-apărăm în gol, nici nu știm de ce,

e-un nume, se zice, poartă o coasă,

în cale-i nici vis, nici timp nu mai e

n-alege politic, nici după scriptură,

lovește frontal  de   nici nu-l vedem,

suntem bieți prizonieri  într-o  sculptură

care se roagă  să-ajungă-n poem

solidaritatea din fotografii

s-a stins ca un chibrit aprins în  vânt,

teze, declarații și filozofii

sunt toate, azi,  o apă și-un pământ

guvernele au dat alarma-n țară

blindatele,-n coloană, dorm pe străzi,

bătrânii-au devenit  subit  povară

și sunt ținuți ca vitele-n ogrăzi

bisericile s-au închis în sine,

ca niște cazemate fără uși,

la poarta lor suntem niște ruine

care se-ndreaptă-n rugă către duși

 

ne este interzisă primăvara,

și-n cimitire suntem interziși

suntem mânați să dăm din suflet țara

și morții să-i tratăm ca pe proscriși

profeții de tribună  zac inerte

în piețe-ale lumii, toate  pustii,

de străluciri, parade și concerte

acum ne amintesc niște stafii

 

puterile în stat își văd sfârșitul,

obercăie  infirme  peste om,

strategi vestiți reinventează mitul

renașterii   străine  din atom

rânduiala socială-i alterată

săracii-s tot mai mulți, tot mai răzleți,

în Univers, Pământul e o pată

îmbrățișată-albastru de poeți

ajungerea pe Lună-i mai ușoară

decât aflarea unui inamic

care pe toți, pe toți ne împresoară

și ne aduce-n starea de nimic

 

 

școala pare-o cetate părăsită,

cartea s-a retras  într-o tabletă,

chiar  semnele contrare se evită,

orice operare  e suspectă

 

 

lupta pentru  o pâine mai așteaptă,

efigii  zac pe lângă monument,

în orizont n-apare nicio treaptă

pe care să pășim din faliment

la drumul mare  hoții se înfruptă

ca-n codru, cu ce le iese-n cale,

pe margine, bătrâni cu viața ruptă

gânguresc  desculți  printre  vocale

 

 

iubirile sunt reci, conspirative,

nenăscuții se miră a pustiu,

în lumea lor nu prea găsesc motive

să-și lase viitoru-ntr-un pariu

procrearea va fi mereu mai scumpă,

savanții-și văd cuminți de ale lor,

neamurile  aduse-n stare tâmpă

se mulțumesc să roadă un oscior

distanța socială-i începutul,

între popoare-i următorul pas,

prezentu-i la zid, asemeni trecutul,

din tot ce-au fost  doar noi le-am mai rămas

 

spitalele abia de mai respiră,

bâjbâie între plămâni și cruce,

pământul ne ia seama și se miră

cum ne mai suportă și ne duce

 

 

pe frontul deschis pe muchii de cuțit,

îngeri înrolați  fără arcane

în oști îndumnezeite-n  Răsărit

consacră Albu-ntre icoane

 

cârmuitorii a toate câte sunt

îs  tot mai rupți  de oamenii de rând,

popoarele  au  ajuns un amănunt

în creiere bolnave-alunecând

democrația trage-abrupt să moară,

restrasă-n cancelarii ca-n spital,

dintr-o anestezie generală

e livrată redușilor mintal

 

în doze mici, ca cel mai scump  narcotic,

să-i implorăm supuși ca să ne-o dea,

să ni se pară totul  patriotic,

Cerul să-l credem tot sus, când va cădea

 

politica-i pe ducă pe tot globul,

este resuscitată în ascuns,

cel ce o săvârșește e microbul,

spre-a izbândi, el trebuie răpus

ne-am  săturat   nevrednicii să-ascundă

plăcerea pentru  drog   și revolut,

satrapii-n frac sunt undeva, la pândă,

spre-a întrona controlul absolut

dictaturile trăite într-un veac

pălesc pe lângă cea jucată-n taină,

aveam, sub frunte, la toate câte-un leac,

vor minții-acum, la toți, aceeași haină

 

e-o revoluție pe tot cuprinsul,

ce-a fost până acum e depășit,

alte valori vor oamenii pe-ntinsul

acestei vieți  măreață-n ispășit

să Îl reaflăm urgent pe Dumnezeu,

El să ne călăuzească vrerea

de-a fi nu piese oarbe-ntr-un muzeu,

ci-nălțători trăind adânc  durerea

               21/22 aprilie, anul COVID-19