Home / Actualitate / Recorder și Puterea din Umbră

Recorder și Puterea din Umbră

Incorect Politic
Ianuarie 15, 2022

Recorder și Puterea din Umbră

Introducere de Mihai Șerban despre
comercianții de fațade la cheie

Via STRATINFO:

În acest documentar “șoc”, Recorder investighează (comentează foarte convenabil!) așa zisa mână invizibilă a Serviciilor Secrete din România. Practic, asociația Recorder descoperă după 33 de ani că în România, cel puțin pe plan formal, totul este controlat și administrat de serviciile secrete.

Principalul merit al acestui documentar este acela de a fi scăpat din cadru o nuanță importantă și astfel să convingă pe oricine are bun simț că teoria oficială despre democrație, alegeri și stat de drept nu este nimic altceva decât opium pentru proști, propagandă pentru naivi, ceea ce bineînțeles că nu este suficient. Problema este una simplă, vulgar de simplă: Recorder a spart o ușă deschisă, din nou! Dar de ce Recorder sparge uși deschise cu atâta dramatism? Pentru că după cele închise se află oamenii care îi controlează și pe ei!

Acest documentar contribuie la ascunderea celor mai importante părți ale adevărului, și anume rolul SUA, pe de o parte, și cel al Israelului, pe de altă parte. Se ascunde faptul că serviciile secrete sunt folosite de agențiile străine pentru a menține în colonie ecosistemul prielnic jafului organizat de corporatocrația globalistă și interesului controlului geopolitic NATO. În acest sens, Recorder prezintă în cel mai bun caz doar o foarte mică treime din adevăr, orientat convenabil către drumul pavat de decenii al corupției și traficului de influență.

De remarcat că Recorder încearcă să-și rentabilizeze de două ori afacerea, cerând bani de la oamenii pentru care au fost deja plătiți să-i manipuleze. Una peste alta, e normal ca Recoder să se protejeze împotriva oricărei concurențe precum niște buni burghezi ce sunt. Cooptați de Sistem, dacă nu creați în laboratoarele serviciilor (opțiunea a doua pare mai coerentă!), Recorder formează acum cel mai bun bastion împotriva adevărului, devenind comercianții principali de fațade la cheie pentru prostimea ambientală – acțiune !

 

3 comments

  1. “…teoria oficială despre democrație, alegeri și stat de drept nu este nimic altceva decât opium pentru proști, propagandă pentru naivi, … ”
    A “face” alegeri politice inseamna divizarea societatii si antagonizarea partilor.
    Astfel prin aparitia de partide se produce aparitia de “clase” …. doctrinare, ideologice… iar “lupta de clasa” este metoda marxista de a “curata” societatea de ei inconvenabili…. sub pretextul evolutiei si progresului social.

    Singua “zvacnire” de democratie este cea practica a eliminarii clasei conducatoare devenota parazit si inamic public. Dureaza ore sau zile… chiar da se mai pot lupta “partile” catva timp.
    Dupa care – adio libertate!

  2. Binevenit comentariu!

    Recorder, Malin Bot, USR+ etc au reusit sa atraga foarte multi copii, adolescenti, tineri cu propaganda lor frumos impachetata.

  3. Să fii român și să folosești youtube înseamnă să primești în fiecare una, doua sau trei luni cate o recomandare foarte “autentică” la un video Recorder.

    Fie e vorba de un “fost preot” care zice că “nu a găsit nicăieri scris în Biblie de Cina Domnului”, fie e vorba despre cum firmele de construcții asociate tangențial asociate cu Biserica fac bani (ce șoc 😱) sau poate chiar un video să bage în panică șefii din organele se represiune să mai recruteze că aparent “nu-s destui polițiști” sau “nu-s suficient de bine echipați”.

    Vai ce mai opoziție la servicille secrete! Îs așa mare opoziție că cumva oriunde meri pe net tot de ei dai, iar SRI cumva nu mișcă un deget să-i cenzureze! 🤔

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *