Rabinul Moses Rosen și moartea suspectă a editorilor lui Mihai Eminescu

Incorect Politic
Noiembrie 13, 2023

Rabinul Moses Rosen și moartea suspectă a editorilor lui Mihai Eminescu

Via Art-Emis:

Până în 1980, Academia Română publicase primele 8 vo­­­­lu­me ale „Operelor complete” ale lui Mihai Eminescu, ur­mând să con­­ti­nue cu pu­bli­­cistica eminesciană a „ches­ti­u­nii evre­­­ieşti“. Deşi tirajul publicat a fost mic (pentru speci­a­lişti), vo­lu­mul IX al acestor Opere, apărut în sep­tem­brie 1980, a pro­vo­cat o vis­ce­ra­lă şi vio­len­tă reacţie din partea ra­bi­­nului şef Roses Mosen, şeful co­mu­­ni­tăţii evreieşti din Ro­mâ­­nia. To­tul avea să se sfâr­şe­a­scă tragic pentru câţiva scri­i­tori ro­mâni, care aveau să moară în condiţii dubioase.

În ieşirea sa împotriva Academiei Române, Moses Ro­­sen l-a ca­li­ficat atunci pe Eminescu ca fiind „fascist, rasist, anti­se­­mit, de­­­ment, por­no­grafic, mincinos, huligan şi sifilitic“, ce­ea ce a de­­­ran­jat sensibilitatea mai multor scri­ito­ri­ români. Con­­form unei Note-Raport a Securităţii din 28 oc­tom­brie ace­­laşi an, ra­bi­­nul pretindea că ar fi primit dis­po­zi­ţie chiar din partea Is­ra­e­lului să ceară gu­ver­nului român retra­ge­rea de pe piaţă a vo­lu­mu­lui IX al Operelor lui Mihai Eminescu (pro­ză politică) şi să combată în presă „con­ţi­nutul scrierilor lega­te de evrei”[1]. „Protestul meu n-a avut nici un efect Aca­de­mi­a nu a oprit volumul. Un profesor, Pompiliu Marcea, m-a acuzat că aş fi insultat pe marele poet naţional român. Campania mea a de­ve­nit atât de intensă, încât am cerut să fiu primit de Ceauşescu, care mi-a spus că volumul era deja epuizat din librării şi că nu mai putea fi retras” (Moses Ro­­sen)

Rabinul Moses Rosen

În acelaşi an, cu numai două săptămâni înainte de apa­­ri­ţia Ope­re­lor, la 5 septembrie, revista Săptămâna pu­bli­ca­se un ar­ticol cu tente naţi­onaliste de Cor­ne­liu Vadim Tu­dor, in­ti­tu­­lat Ide­aluri, şi considerat ul­te­rior de rabin ca fiind „an­ti­­se­mit“, de­oa­­re­ce rabinul voia să demonstreze exis­ten­ţa unei con­spi­­raţii anti-evreieşti printre literaţii români.

Anul următor, 1981, în februarie, Moses Rosen plea­­că într-un pre­cipitat turneu în S.U.A., Europa Occidentală şi Isra­el, pen­­tru a pârî auto­ri­tă­­ţile române care ar fi permis „re­­­­naş­te­rea anti­­­se­mi­tis­mu­lui“ şi pentru a cere cercurilor evre­­­ieşti internaționale să ac­ţi­o­neze în consecinţă. În S.U.A. a luat legă­tu­ra cu li­de­rii B’nai B’rith, ai Congresului Mondial Evre­­­iesc, ai finan­ţelor şi ai Joint Inter­national Commitee (de la care a primit un ajutor de 3,8 mi­li­­oa­ne de dolari). Edgar Bron­­f­­man, preşe­din­tele Congresului, şi Ar­thur Schne­ier, pre­­­şe­­­din­tele secţiei ame­ricane a Congresului şi rabin-şef al New-York-ului, i-au pro­mis că vor veni la Bu­cu­reşti şi vor dis­cuta cu Cea­u­şes­cu, punând lucrurile la punct.

Cât timp rabinul era plecat, în lumea culturală din Ro­mâ­­­nia in­trase în circulaţie, în samizdat, o bro­şură-mani­fest acu­­­za­toare la adresa sa, tipărită ilegal (în condiţii clan­des­­ti­ne) şi in­ti­­tu­­la­tă „Mihai Eminescu, fon­dul principal al cul­­tu­rii ro­mâ­ne”, care circula îndeosebi în mediile inte­lec­tu­ale. Avea 16 pa­gini, era da­tată 15 decembrie 1980 (Paris) şi re­lata con­­­tro­ver­sa dintre rabin şi in­te­lec­tu­alii ro­mâni, con­ţi­nând extrase din pu­bli­cis­ti­ca politică a lui Emi­nes­cu despre evrei, schimbul de scrisori des­chise din­tre pro­fe­­sorul uni­ver­­si­tar Pom­piliu Marcea şi Moses Ro­­sen, un ar­ti­col-pamflet ostil la adre­sa rabinului, sem­nat cu pse­u­do­ni­­mul Beatrice Goldstein, elo­gii la adresa lui Al. Oprea şi Dimitrie Vata­ma­niuc, pro­mo­to­ri ai edi­tă­rii Ope­re­­lor emi­nesciene. (Rabinul Rosen spunea că pamfletul din manifest afir­­ma­ că el ar aparţine unei conspiraţii evreieşti mondiale, fiind adept al lui Mai­mo­­ni­de (cel care i-a în­demnat pe evrei să-i uci­dă pe neevrei şi să le con­fiş­te ave­rile), ca şi „agent“ al Alianţei Isra­elite Universale.)

Rabinul Rosen a pretins ulterior că „manifestul“ este ope­ra revis­tei „Săptămâna”, pe al cărui secretar de redacţie, Ion Lo­­tre­a­­­nu, îl numea un „poet antisemit”, în complicitate cu pro­­­fe­sorul universitar Pompiliu Marcea. Ulterior, am­bii acu­zaţi ave­­au să moa­ră. La câţiva ani de la apariţia pu­bli­ca­ţiei-„ma­ni­fest“, o re­vis­tă românească „New York Spec­ta­tor” din S.U.A. afir­­ma că aceas­ta fusese tipărită ilegal în România de către un pro­­fesor de li­te­ra­tură română, N. Va­silescu-Capsaly, care a de­ce­­dat apoi la foarte scurt timp.

Conform promisiunii smulse de la Nicolae Ceau­şes­­cu de către lumea evreiască, publicarea volumului X al „Ope­re­lor com­­­ple­te” emines­ci­e­ne, ce conţinea, ca şi volumul IX, pu­bli­cis­tica po­litică pe tema „chestiunii israelite”, a fost opri­­tă. Era vor­­ba de jur­na­lis­ti­ca lui Eminescu privind com­­ba­­terea opo­zi­ţi­ei in­ter­ne şi inter­na­ţi­­onale a or­ga­ni­za­ţi­i­lor evre­­­­ieşti la ob­ţi­ne­­rea in­de­pen­denţei Ro­mâ­niei (la Con­gre­sul de la Berlin, în 1879) şi la adop­­tarea primei Con­stituţii ro­mâ­neşti (ce nu ofe­rea înce­tă­ţe­ni­rea unei numeroase po­pulaţii evre­ieşti emigrată clan­destin, şi care su­fo­ca­se Mol­do­­va, evreii de­pă­şind la oraşe numărul ro­mâ­ni­lor), ade­vă­ruri isto­ri­ce as­cun­se până atunci românilor.

Într-o Notă Informativă a Securităţii de la începutul ani­­lor ’80 se preciza că rabinul şef Moses Rosen a difuzat către toate co­mu­­nităţile evre­ieşti din România (ca şi în stră­i­nă­­­­ta­te, prin poeta evre­ică Nina Cassian) copii după scri­so­ri­le pro­fe­so­ru­lui Marcea („pen­tru in­for­ma­re”), principalul său opo­nent în edi­tarea Ope­re­lor eminesciene, dar că nu exis­­tă do­vezi că aces­tea ar fi fost ur­ma­te de „slujbe de bles­tem” sau ritualuri ma­gi­ce, după cum s-a zvonit.

Doctor în filologie ce a predat literatura română la Uni­ver­­sităţile din Paris, Bonn, Köln, Aachen şi Düsseldorf, pro­­fe­so­­rul Marcea avea să capete în timpul controversei publice cu ra­bi­nul o „boală ciudată”, fără diag­nostic. Tenul său avea o cu­lo­are stinsă, glasul îi era abia articulat, avea o in­ca­­­­pa­­citate de a citi şi o ac­centuată slăbiciune, care nu îi per­­mi­tea să se de­pla­se­ze. Soţia sa, Florentina Marcea, care spu­nea că pro­fesorul este „apa­tic, des­­curajat, slăbit, se miş­că ca un om acci­dentat, ţi­nân­­du-se de mo­bile şi aşe­zân­du-se cu greu în fotoliu”, îl acuza pe rabin că ape­lase la „ma­gia nea­gră“ pen­tru a-i ucide soţul.

Consultat în se­cret (fără ştirea oficia­li­tăţilor), un me­dic din alt oraş al României a pus următorul diag­nostic pro­­fe­­so­ru­lui Marcea: „Este otrăvit, in­toxicat, dar n-aş putea spu­ne precis cu ce şi cum. Simptomele şi as­pec­te­le exte­ri­oa­re mă duc cu gân­­dul la o otrăvire cu mă­tră­gu­nă”.

Din aceeaşi Notă Informativă a Securităţii reiese că fiica pro­fe­sorului s-a plâns că ar fi fost acostată pe stradă de doi is­ra­­­e­li­eni ce ar fi ameninţat-o cu moartea dacă tatăl său nu în­ce­tea­ză „ac­ţiunile antise­mi­te”. Nota continuă: „Cri­ticul lite­rar Nicolae Manolescu şi-a exprimat ne­mul­ţumirea faţă de in­ter­ven­ţia şe­fu­lui rabin, susţinând că, deşi nu a fost niciodată anti­semit, acum «este furios din cauza papei ăsta, care începe să fa­că terorism cultural». Tot mai multe per­soa­ne din dome­ni­ul cul­­turii îl acuză, deşi nici un român nu a încercat şi nu şi-a pro­pus să intervină în textele evreiești. În acest context, pro­za­torul Au­gustin Buzura, revoltat de imix­ti­unea şefului rabin în cul­tu­ra română, a afirmat că «până la urmă, va trebui să punem de acord toată lite­ra­tu­ra clasică şi străveche cu pă­re­ri­le rabi­nu­lui»”[2]. Cert este că, într-un timp scurt, profesorul univer­si­tar Mar­­­cea a fost găsit înecat într-un lac din preajma Bucu­reş­tiului, poe­­­tul „antisemit” Ion Lotreanu a fost găsit spân­zu­rat, iar unul din­­­tre editorii Operelor lui Eminescu, Alexa­ndru Oprea, a fost găsit mort în baie, „asfixiat”.

După câţiva ani de totală interdicţie şi consumarea unor dra­me umane, Academia a putut să mai publice din „Ope­­­rele com­ple­te” emines­ci­ene volumul al XI-lea (în 1984), XII şi XIII (în 1985), până la XVI (în 1989), dar nu şi volumul al X-lea (con­­tinuarea „Ches­tiunii evre­ieşti“), peste care „a sărit”.

Conform scriitorului Dan Zamfirescu, nepublicarea vo­lu­­mului al X-lea al „Operelor” „devenise o problemă de onoare a ră­­­­po­sa­­­­tu­lui rabin Mosses Rosen… La ultima în­tre­ve­de­re, i-am spus: «Emi­nenţă, volumul lui Emines­cu va apărea!». «Dom­­­­­nu­le Zam­fi­rescu, şi noi îl aşteptăm pe Mesia», a spus ra­bi­­nul. Cu alte cu­­vin­te, volumul se va tipări când va veni la evrei Mesia”.

„La 15 ianuarie 1989 s-a constatat că volumul al X-lea, deşi băgat în ti­pografie din septembrie, nu se urnise, nu se cu­le­se­se nici o foaie. Emi­nen­ţă Sa [Moses Rosen] era impli­ca­tă di­rect şi-şi asi­gurase întreaga comu­ni­tate [evreiască] că, atât timp cât tră­ieş­te el, acest volum nu va apărea. Pe 17 ia­nu­a­rie, mă caută Nedic Lem­naru care-mi spune că s-a întâlnit pe stradă cu Va­ta­ma­niuc plân­gând fiindcă volumul al X-lea fu­se­se blocat, deşi pri­­mise bunul de tipar”.

Dan Zamfirescu înfiinţează atunci un Comitet pentru publicarea volumului al X-lea, comitet al cărui „preşedinte“ era epi­s­­­co­­pul ortodox Ioachim al Huşilor, care a depus 5.000 de lei. Bătrânul călugăr de la mânăstirea Cernica, Ilarion Arga­tu, a dat 4.000 de lei. Alţi „membri”-donatori erau câţi­­va sta­reţi şi preoţi, care au dat câte 1.000 de lei (câţiva au cerut să nu afle rabinul, ca să nu-i „ia dracu’!”). Printre aceşti donatori s-au aflat şi ce-i cu­nos­cuţi mai târziu ca mi­tro­po­li­tul Daniel al Mol­do­vei (actualul patriarh) şi Cassian de la Dunărea de Jos. Dan Zam­fi­res­cu, cu­nos­cut şi ca prie­ten cu generalul Pleşiţă, s-a bu­cu­rat şi de spijinul se­cret al câtorva securişti, „Volu­mul a în­ce­put să se culeagă într-un ritm ha­lu­ci­nant” Este meritul lui Petru Creţia şi al echipei de la Mu­zeul de Lite­ra­tură, care mun­ceau zi şi noap­te. Când am ajuns cu ultima coală în co­rectură, pri­ma coală avea deja bun de tipar” – îşi con­tinuă scri­itorul na­raţiunea . Astfel, volumul X a apărut la 15 iunie 1989, chiar dacă a fost oprit de la difuzare.