Home / Internațional / Pentru Obținerea Vizei Trebuie să-ți Declari Conturile de pe Rețelele de Socializare

Pentru Obținerea Vizei Trebuie să-ți Declari Conturile de pe Rețelele de Socializare

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 8, 2019

MișcareadeRezistență:

Obținerea Vizei

Statele Unite ale Americii le solicită, începând cu această lună, persoanelor care vor viză să menţioneze ce conturi au pe reţelele de socializare, un demers care întăreşte măsurile de securitate aplicate imigranţilor, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Iniţiativa a fost propusă anul trecut şi va fi aplicată începând cu această lună, în baza unui ordin, semnat în 2017 de preşedintele Donald Trump, prin care solicitanţii de vize sunt verificaţi sever, potrivit unui oficial al Departamentului de Stat.

Aproximativ 14 milioane de turişti şi 710.000 de imigranţi care ajung în SUA vor fi afectaţi de această decizie, conform autorităţilor americane.

Oficialul de la Casa Albă a motivat această măsură prin faptul că securitatea naţională este pe primul plan şi orice solicitant sau imigrant este verificat, inclusiv în ceea ce priveşte istoricul călătoriilor, informaţii despre membri familiilor, adresele unde a locuit.

American Civil Liberties Union nu a fost de acord cu acest demers, argumentând prin faptul că ar putea crea “un mediu propice pentru discriminare”.

Exact asta va crea, un mediu propice pentru discriminare pe baza opiniilor politice….sau mai bine zis, incorect politice.

Cărămidă după cărămidă se clădește edificiul noii ordini sociale, o tiranie cum nu s-a mai văzut vreodată pe fața pământului, una care cuprinde întreaga lume digitală.

Este abia începutul.

 

3 comments

  1. Pare nasol dar sa nu uitam ca ACLU este organizatia jidaneasca anti-Adevar.
    Masura este foarte dificil sa duca la verificari pe Internet – cine sta sa caute…
    Serveste doar la crearea artificiala a unei vinovatii in cazul incalcarii legii americane pentru cei care nu declara vreun cont de “socializare” (de fapt nu e socializare caci aceasta se bazeaza pe relatia directa, fizica dintre oameni nu pe minciuni digitale…).

  2. Citeste acest articol.

    https://dstormer6em3i4km.onion.link/diversity-macht-frei-blog-banned-from-wordpress/

    Fa-ti site pe Onion.

    Daca nu ai timp sa administrezi o versiune a site-ului pe Onion — fa o pagina pe onion, un site scurt.

    Si scrie – in caz ca incorectpolitic.com e sters — aici veti gasi noua adresa a site-ului.

    In caz ca jidanii te elimina, sa stie lumea unde te poate gasi.

    • buna idee, dar..majoritatea cititorilor (chair de aici) nu stiu nici macar cum se intra in dark web..celor care stiu, folositi cu precautie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *