Home / Educativ / Nu Vrem Să Mulgem Masa!

Nu Vrem Să Mulgem Masa!

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 6, 2018

Nu Vrem Să Mulgem Masa!

Cuvântul-Ortodox:

Alin Bogdan (Facebook):

O mână de oameni căzuți victimă unei înșelătorii dibaci executate, prin recurs atât la simțăminte, cât și la uitarea dreptei socotințe, au ajuns să numească „vacă” o masă, pe unicul considerent că are patru picioare.

Pentru că, zic ei, o vacă nu e ce e, ci ce stabilim noi, ăștia de-acum, fiindcă mintea noastră e măsura tuturor lucrurilor și e a mai tare minte dintre toate câte s-au pomenit. De ce? Cum de ce? Pentru că ăia dinaintea noastră, părinții și (stră)bunicii noștri, care au zis că vaca-i vacă și masa-i masă, musai să fi fost niște tâmpiți.

Cum de ce să fi fost? Pentru că-și goleau mațele în fundul curții, agățați de un par, iar noi ne golim în piese Villeroy et Boch…

Zis și făcut. Făcut, pentru că omuleții în cauză nu s-au oprit la a zice că vaca-i masă, ci au purces la a mulge masa.

Ba, mai mult, prin unele locuri, i-au pus să o mulgă și pe ceilalți, pe cei mulți, cu bunul-simț și cu dreapta socotință la purtător, care se încăpățânează în a crede și a afirma că masa nu-i vacă. I-au pus, firește (de fapt, nefirește), fără să-i mai întrebe ce părere au.

De sus în jos, după ce au populat sferele puterii cu fanatici ai echivalenței dintre vacă și masă.

Noi, spre deosebire de alții, avem, sâmbătă și duminică, șansa de a fi întrebați dacă (mai) credem că vaca-i vacă și masa-i masă.

Despre asta este vorba în referendumul pentru clarificarea definiției căsătoriei ca uniune liber consimțită între bărbat și femeie. Referendumul este despre libertatea noastră, a celor mulți, de afirma că vaca-i vacă și masa-i masă și de a refuza să mulgem masa. Noi și, mai ales, copiii noștri.

Referendumul este despre libertatea de a spune că 2 și cu 2 fac 4, așa cum scria, în anul 1948, în romanul „1984”, un om ieșit din comun, pe care îl cheamă George Orwell.

Referendumul este despre libertatea de a spune că împăratul din poveste este gol, atunci când se plimbă despuiat pe stradă și încearcă să ne convingă că are pe el haine noi, așa cum scria, deunăzi, pe Facebook, un om obișnuit, pe care îl cheamă Iuliu Cristian Herea.

La acest referendum suntem chemați să afirmăm că vaca-i vacă și masa-i masă toți acei oameni care se încăpățânează să creadă și să afirme acest adevăr simplu și evident prin el însuși, indiferent de orientarea lor politică, religioasă ori chiar sexuală (cuplul homosexual format din Domenico Dolce și Stefano Gabbana, creatori de haine de fiță, este un astfel de exemplu).

Să mergem, dară, trecând încă un pic prin norul gros și toxic al etichetelor fără sens, lipite nouă din neștiință și nesocotință, al sofismelor ieftine și al manipulărilor emoționale chicioase ca o carpetă „Răpirea din Serai”, și să ne apărăm libertatea de a mulge numai vaca, iar pe masă, de a mânca.

Poftindu-i, firește, la masa noastră, și pe cei care, astăzi, în înșelarea lor, ne consideră mai draci decât dracul în existența căruia ei nu cred (din care cauză pică și atât de ușor în plasa lui).

 

Nu Vrem Să Mulgem Masa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *