Incorect Politic
Aprilie 15, 2023

Misiune Imposibilă 7: Integrarea Țiganilor

Via Certitudinea:

Autor: PAUL EVERAC (1924 – 2011)

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 133

La „blesteme”, l-aș  evidenția  pe Petre Roman, ticălosul care i-a botezat pe țigani ROMI, un ireparabil prejudiciu de imagine pentru țara noastră!

1. Sunt la consulatul român din Milano, stau  de vorbă liniştit cu consulul pe problemele  populaţiei româneşti din Italia.

La o uşă se  produce niţică foială.

Doi țigani pretind viză pe paşaport, iar ajutorul  de consul încearcă să le demonstreze că nu au  dreptul. Țiganii se supără. Au devenit cinci, li  s-au alăturat două femei îndârjite cu fuste  largi şi un bărbat ţepos. Consulatul stăruie  în refuz,  explică încă o dată şi încă o dată că cererea n-are temei legal.

Țiganii s-au făcut şaişpe, au umplut  holul. Decibelii au crescut simţitor. Consulul se  duce în persoană să discute cu ei. E huiduit!

Vâr şi eu privirea să văd ce se întâmplă – sunt  huiduit și eu !

Nimeni nu mai iese din consulat! Afară în curte aşteaptă alţi douăzeci de țigani. Sunt,  cum s-ar zice, prizonier! Cu soţie cu tot! Consulul e livid, căci unul din „delegaţi” îl ameninţă  că se ia de fiicele lui într-o dimineaţă când merg  la şcoală, sau când vin.

N-o să fie bine! Domnul consul se  perpeleşte, vorbeşte precipitat cu Centrala, la Bucureşti,  explică situaţia. Frământarea creşte.

A sosit ora prânzului,  dar nici vorbă să putem pleca la masă.

Depindem  acum de ministerul nostru de Externe. Consulul  explică, gesticulează, roagă. În fine, soseşte şi soluţia: să li se dea vize!

Să fie integraţi. Vorba aceea, integrarea romilor, în tânăra noastră democraţie.

2. Mă duc, după un lung interval, la Timişoara şi îmi caut un vechi prieten. Nu-l găsesc în  vila de la adresa ştiută.
Cunoaşte cineva unde s-a dus? Nu, nu cunoaşte nimeni !

Amicul e cadru universitar, îl pot dibăci  prin Decanat, prin Rectorat. Încep  investigaţiile şi dau în final de el.

Slavă  Domnului, mă temeam că a murit. N-a  murit, a fost un pic…  presat.

Cine l-a  presat, ministerul? Nu, o ceată destul de compactă de țigani. Aceia i-au ochit vila. Le-a plăcut. Au dorit să o  cumpere neapărat. El n-a catadicsit să stea de  vorbă. Dar ei au venit mai aproape, s-au grupat  în jurul lui, în casele din vecini, l-au mai agăţat o dată, de două ori, i-au mai făcut  câte o boacănă în curte, la garaj, un mic necaz întâmplător, l-au… s-o  spunem pe cea dreaptă, „integrat”!

În câteva săptămâni, traiul devenind netrai,  profesorul a fost silit să le vândă vila, să se mute în  altă parte.

Să numim fapta: integrarea țiganilor.

3. Altfel băieţi buni, unii, cu dare de  mână babană.

Probabil cu studii la Paris. Probabil experţi în operaţiuni cu devize, aur, valută. Mânuitori  de salbe. Lansatori de fete frumoase.

Sprijinitori de băieţi schilozi. La noi, oricum, pieţari. Din aceia harnici, care se scoală dis-de-dimineaţă  şi îl întâmpină vioi pe ţăran la barieră, îi dau bineţe şi îi iau marfa, să o aducă pe piaţă. Volens-nolens. Şi apoi mi-o dau mie, cu preţ dublu  decât mi-ar da-o ţăranul  producător.

O întregesc, ca să zicem aşa, o  integrează: integrarea  romilor.

4. Mă uit cu plăcere la țigani, mai ales la cei  muncitori, cu dare de mână. Aveau câte un  pălățel ornat cu turnuleţe. Au acum  câte un cartier  compact. Ba am văzut şi o comună, sau două,  împodobite toate cu palate.

Românii nu şi-au definit încă un stil specific în construcţie; ţiganii, da! Ei merg  înainte, spre integralism.

Merg şi cei săraci, ieşiţi din bordeie şi corturi. De câte ori mă apropii de Costeşti sau  de Cetăţeni de Argeş, văd aşezările țiganilor întinzându-se, cucerind teren, umplând  pământul după îndemnul biblic.

Al cui e  pământul? Cine mai ştie? Probabil, al statului român.

Ca şi tiganii! Mai ales cei care au stârnit  milă prin Franţa şi Italia. Au zis ei acolo  „săru-mâna boierule, mâncați-aş aia şi aia” dar  aici, cu francii luaţi, au pus mâna pe pământ, pe vile şi, din sfântul cerşit, o să apară noi şi noi turnuleţe  ale  integrării țiganilor.

5. La o staţie se suie în autobuz o familie numeroasă de țigani. Ocupă câteva locuri, se mai foiesc, îşi aruncă vorbe unul altuia,  vorbe foarte sonore, fără nici o pavăză. Lumea tace,  n-are încotro. Curând urcă şi un controlor de  bilete, ba doi, să prindă infractorii din două părţi.

Suntem luaţi la întrebări, ne prezentăm fiecare documentele.
Pe  țigani nu-i întreabă nimeni, sunt ocoliţi. Nu  sunt „integraţi”. E mai bine, dacă eşti  controlor, să nu îţi faci de lucru cu ei.

Lasă-i să meargă gratuit, săracii, cum o să  îi pui să plătească? Cum o să-ţi  plătească lumină, căldură? Să-i sileşti?

Ce, nu ţi-e bine? Rămân dezintegraţi. Doar e ţara lor, a lui Peşte ! A lui Papură Împărat!