Home / Articole Promovate / Fragmentarea Societății Române

Fragmentarea Societății Române

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Octombrie 1, 2019

Fragmentarea Societății Române

FRAGMENTAREA SOCIETĂȚII ROMÂNE

Preluat de pe Justițiarul:

Această fragmentare s-a produs pentru prima dată în ianuarie 1990, după ce FSN a declarat că se transformă în partid politic și va candida în alegeri – atunci, au început să se separe apele.

Pe de-o parte, susținătorii lui Iliescu, pe care îi împart în două categorii:

– oamenii vechiului regim aparent prăbușit cu doar cîteva zile înainte, care s-au năpustit să pună mîna pe puterea politică pe plan central și local, pe unitățile economice, pe tot ce exista și conta în țară și

– oamenii de bună credință, de stînga, speriați că burghezo-moșerimea le va lua pămînturile, fabricile și uzinele ceea ce, sub Emil Constantinescu a și început să se întîmple.

Cu toții, aveau o încredere deplină în Ion Iliescu, nu îi contesta nimeni gîndirea, ideile, măsurile, programul.

Pe de-altă parte, s-a format opoziția, tot cu două categorii:

– opozanții sinceri și

– foști activiști, securiști și turnători care au găsit ocazia de a-și confecționa noi biografii și după 1996 au reușit să acceadă la funcții de conducere în stat.

Au apărut mici drame de familie, un soț cu Iliescu iar celălalt cu opoziția, au fost cazuri în care s-a ajuns la divorț.

Și în familia mea au apărut puncte de vedere diferite, din fericire minore, tata s-a înscris la țărăniști, mama a fost membră fondatoare în partidul meu. Pe de-altă parte, mama era regalistă, tata și cu mine eram republicani. Ne-a unit Ion Rațiu, pe care l-am votat cu toții.

Ai lui Iliescu erau o forță omogenă, în timp ce în opoziția, deja eterogenă, apăruseră puncte de vedere diferite.

X

Scriu aceste rînduri cu tristețe, dar mai ales cu durere.

Este vorba de cel mai vechi prieten al meu, de peste 55 de ani. Am petrecut vacanțe minunate, împreună cu alți doi prieteni în 1971 la Mamaia (la Tabăra Nord), la Timișul de Sus și apoi la Vaideeni, de unde am urcat în Munții Căpățînii, dormind noaptea la stînă (în cojoace, din care ne-am umplut de purici!) pînă la Vîrful Ursu.

A fost de zeci de ori vara la Vaideeni, dar a venit și iarna, la începutul lui decembrie 1989, cînd am făcut țuica și cînd am tăiat singurul porc pe care l-am avut vreodată (de fapt, l-au crescut pe timpul anului niște vecini).

L-am tăiat chiar pe 6 decembrie, și spuneam că l-am tăiat pe porcul Nicolae. După nici trei săptămîni, un alt Nicolae era împușcat. Stăteam în singura cameră încălzită unde veniseră femeile din familie să ne ajute. Noi, bărbații, făceam ce puteam, în general țin minte că noi curățam usturoi, în rest ascultam Europa Liberă și beam țuică fiartă. Nu mai povestesc ce pregăteau în acest timp femeile.

În seara de 21 decembrie 1989 eram împreună la Intercontinental, a doua zi ne-am despărțit, eu m-am dus la CC, el la televiziune. Primăvara, ne întîlneam des în Piața Universității. Pe 15 iunie, cu mașina lui, m-a dus prin București unde începusem ancheta mea privată cu privire la evenimentul numit restrîns „Mineriadă” (ceea ce excludea zilele precedente). În toamnă, cînd am înființat „Societatea pentru Adevăr”, a fost membru fondator și apoi a fost ales membru în Comitetul Director. Sînt multe de spus, atît puhoi de ani, am fost ca frații, dacă nu chiar mai mult decît atît (frații se mai ceartă, noi nu ne certam).

După alegerile din 1996 începe să mă acuze că eu îl critic pe Emil Constantinescu, în loc să îl ajut!

Să-l ajut pe Emil Constantinescu, acest tip găunos dar umflat cu pompa, vanitos, orgolios, ranchiunos, lipsit de calități!

Să-l ajut pe Emil Constantinescu, marele democrat, care l-a rugat pe Niculae Cerveni să nu mă trimită pe mine la ședințele Convenției Democrate întrucît nu suportă să mă vadă?

Să-l ajut pe Emil Constantinescu, cel al căror oameni, în frunte cu mama motanului Arpagic, „dizidenta” Ana Blandiana, fosta amantă a agentului KGB Gogu Rădulescu, la ședința de validare a candidaturilor CDR, fără să știe că eu am refuzat candidatura, au cerut dosarul meu ca să o conteste! La începutul lui 1990 cineva a spus că daca viitorul parlament ar avea doar 10 locuri, unul ar trebui să fie de drept al meu. Studiile juridice scrise de mine au dus la modificări legislative înainte de 1989, dar și după 1996. Pe mine, CDR a vrut să mă conteste, dar a umplut parlamentul cu trădători și corupți, cu securiști și turnători, cu incompetenți. Am luptat cît am putut pentru țara mea, dar niciodată nu m-a ascultat nimeni.

Emil Constantinescu a semnat tratatul trădător de țară cu Ucraina, el a fost primul român care și-a asumat în numele poporului nostru holocaustul, sub el a început înstrăinarea aproape pe gratis a economiei românești către vest-europeni și americani – dar cea mai mare vină pe care i-o aduc, este aceea că a ucis speranța la români. După ce românii, sătui de Iliescu și ai lui l-au votat pe el și CDR, la alegerile din anul 2.000 i-a determinat pe aceștia să-l voteze din nou pe Iliescu (ocazie cu care Adrian Năstase a ajuns prim-ministru).

Se spunea că seamănă cu A. I. Cuza – poate semăna, dar nu răsărea. Pe plan extern, se considera liderul zonal.

Cînd a ajuns președintele CDR, soția lui, Nadia, salariată la Ministerul Justiției, a început să fie băgată în seamă și trimisă în delegații externe. Neavînd cu ce lucrări să se laude, se prezenta ca fiind soția șefului opoziției din România.

Clama în campania electorală că CDR are 15.000 de specialiști. Și, într-adevăr, CDR îi avea, doar că aceștia, cu rare excepții, nu au fost folosiți.

Nu mai țin minte, dar din cîte cred că îmi amintesc Emil Constantinescu a făcut celebrul său anunț că nu va mai candida întrucît a fost învins de servicii (pe ai căror șefi el îi numise) la întoarcerea dintr-o vizită în Israel și înainte de plecarea într-o altă vizită, în Norvegia, vizită despre care eu scrisesem în „Academia Cațavencu” că pleacă să dea mîna cu Fram, ursul polar (nu exista nici o justificare obiectivă pentru această vizită).

Părerea mea este că la Ierusalim i s-a mulțumit pentru serviciile aduse, dar i s-a spus că este prea moale (ca să nu spun prea tîmpit) pentru un nou mandat.

Mă opresc aici. Prietenul meu, în timp ce idolul lui era încă președinte, alege să părăsească România în favoarea Californiei.

Trec anii, ajunge președinte Băsescu. Departe de țară, el citea cîteva site-uri conform cărora Băsescu este salvarea României. Băsescu era luptătorul anticorupție, era cel care a scos cepul de la butoiul cu corupți, ajunși astfel să se scurgă în închisoare.

Uitase de flota României sau de actele lui de corupție legate de primirea unor case, uitase sau nu știa de subordonarea serviciilor secrete și de protocoalele secrete, poate nici nu știa de împrumutul inutil de 20 mlrd. (nici nu mai știu dacă de euro sau de dolari) făcut de Boc, bani care s-au dus Dumnezeu știe unde.

Îi amintesc toate astea și îi spun că eu nu i-aș lăsa pe românii din străinătate, care habar nu au ce se întămplă în România, să voteze viitorul acestui popor.

În mod agresiv, îmi spune că îi interzic drepturile contituționale (dar el este supus al două Constituții!) și că noi, cei rămași în țară, sîntem cu toții leneși, corupți și securiști.

Fără nimic insultător, îi dau un răspuns explicativ. Se pare că deja dobîndise mentalitatea americană, ei își permit să facă albie de porci pe oricine, dar pe ei nu îi poate atinge nimeni nici măcar cu o floare. După ce își insultase grav toți prietenii din țară, pretinde că eu l-am insultat pe el. Am întrerupt legătura. După un timp a venit în țară, ne-am întîlnit cu plăcere, nu am mai discutat despre asta.

Anul acesta însă a luat-o din nou razna, și mi-am dat seama că toleranța mea nu mai poate fi nelimitată. Îi trimisesem niște articole laudative la adresa mea, mă gîndeam că în calitate de prieten o să se bucure. El îmi răspunde că mă las păcălit de elogiile unuia sau altuia, dar în realitate sînt un pisoi fricos care se uită într-o oglindă care mărește. Nu i-am răspuns.

A început însă să critice articole pe care nu i le trimiteam, înseamnă că le căuta. Absolut nimic din ce scriam nu era bun.

Trebuie să fac o precizare, era un om extrem de cinstit, care a vrut să facă afaceri corecte, dar nu se pricepea așa că din patron în România, a ajuns sluga unui patron evreu din San Francisco. Se pare însă că multele eșecuri pe care le-a suferit acolo, l-au frustrat.

Hodoronc-tronc, mă critică pentru faptul că eu m-am îmbogățit fără să muncesc. Îi explic că pentru despăgubirile primite, eu am luptat în instanțe aproape un sfert de secol (mai exact 24 de ani – el nu a luptat niciodată pentru nimic).

Se pare însă că în America a devenit foarte interesat de averile altora.

M-a întrebat de unde au avut bani bunicii mei să cumpere proprietățile din Cadrilater (la sfîrșitul anilor ‘20, o vilă veche și 4 suprafețe de teren, în total cca. 1.500 m.p.) și cu ce bani au construit vila din București în 1936. I-am explicat că bunicii mei, înainte să vină în țară, au vîndut proprietățile pe care le aveau în Macedonia, la Crușova și la Moloviște.

Ei bine, după acest răspuns, mă somează să-i răspund cum bunicii mei, ciobani săraci în vîrf de munte, au avut bani pentru aceste achiziții. A fost momentul în care am renunțat să-i mai răspund. Era un atac la adresa bunicilor mei. Fac public acest interogatoriu mai ceva decît în legea nr. 18/1968 pentru ca fostul meu prieten, dacă îmi mai urmărește articolele, să afle răspunsurile pe care eu nu i le mai trimit, și îl rog să nu mai mă bombardeze cu articole care nu mă interesează.

În primul rînd, ciobanii nu au fost niciodată săraci, ci au fost bogați.

În al doilea rînd, bunicii mei nu au fost ciobani, ci intelectuali, în Macedonia au fost învățători la școlile românești, iar în țară bunica a fost invățătoare pînă la pensie, la  Bazargic și la București, iar bunicul a fost funcționar la Prefectura Caliacra și apoi șef de seviciu la Direcția de drumuri și poduri. Sînt lucruri pe care cred că totuși le știa.

În al treilea rînd, așa cum am pomenit, bunicii mei au venit din Macedonia cu banii obținuți din vînzarea proprietăților lor, adică cu aur, aceasta era valoarea de care se foloseau aromânii, la care s-au adăugat salariile bune, de la stat, primite în peste 10 ani de muncă.

În final fostul meu prieten mă întreabă de ce bunicul lui din Caracal nu a obținut ce au obținut bunicii mei, ci dimpotrivă, pămîntul primit după primul război mondial, l-a pierdut. Așa cum el vrea ca să îi întreb pe bunicii mei cum au cumpărat ce au cumpărat, să-l întrebe și el pe bunicul lui, mi se pare tot învățător, de ce nu a reușit.

Am ajuns cu tristețe la concluzia că dacă am astfel de prieteni, nu mai am nevoie de dușmani.

                                                                                                               Dan Cristian IONESCU

2 comments

  1. Strainatatea si democratia strica mintea oamenilor.

  2. E greu in strainatatea americana sa mai discerni…
    Agresivitatea si persuasiunea MINCIUNII sint permanente si in toate domeniile.
    In articolele Domnului Ionescu nu am gasit ceva care sa nege Adevarul sau sa sustina ideile dinspre tatal minciunii – cinste Domniei Sale!
    Prietenii raman prieteni daca pot, nu daca doresc – prietenia este o stare existentiala care nu se poate aseza pe minciuna, invidie, suspiciune, aroganta…
    Prietenia se hraneste cu incredere, iubire, intelegere, rabdare si cu credinta comuna in invatatura crestina.
    In America (intelegand si SUA si Canada) mediul este nu doar artificial ci si provocator si spurcat; cine este impresionat de “poze” si de reclame va cadea spiritual, va rataci duhovniceste si-si va pierde echiloibrul sufletesc.
    Vad o majpritate de romani care declara ceva dar “pica” testul unei simple conversatii – post, sarbatori, smerenie, taine, curatenie sufleteasca…. astea-s “fumate”! Bani, bani, bani, … asta este singurul orizont pe care-l tintesc,… de-aici se intoarce bumerangul si perverteste mintea, simtirea, atitudinea.

    Dl. Ionescu nu a pierdut nimic si pe nimeni – nu poti pierde pe cineva care te respinge ci ramai curat si linistit (in acest caz fiindca stiu despre cine este vorba). Sa uite momentele aducatoare de nostalgie fiindca pe langa distractia care l-a bucurat poate fi si profitarea de un om bun cu aparentele unei legaturi de prietenie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *