Home / Educativ / EXCLUSIV: Documentele Tribunalului Militar Internațional NUREMBERG (5) – Darea de Seamă, Capete de Acuzare

EXCLUSIV: Documentele Tribunalului Militar Internațional NUREMBERG (5) – Darea de Seamă, Capete de Acuzare

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Noiembrie 17, 2020

După Nuremberg, lumea s-a schimbat și nu în bine. Pentru clarificarea istorică publicăm documentele Tribunalului Militar Internațional NUREMBERG:

Documentele Tribunalului Militar Internațional NUREMBERG

Citiți  episoadele anterioare: 12 , 3, 4

DAREA DE SEAMĂ DE LA ŞEDINŢA DE DESCHIDERE A TRIBUNALULUI, ŢINUTĂ LA BERLIN

18 OCTOMBRIE 1945

 

Preşedinte, Generalul NIKITCHENKO[1]

 

Au fost prezenţi toţi membrii Tribunalului şi supleanţii lor.

Tribunalul Militar Internaţional a ţinut prima sa şedinţă publică la Berlin, după cum a fost stipulat în articolul 22 din Statut, în marea sală de conferinţe din edificiul ocupat de către Autorităţile aliate de Control.

Preşedintele, generalul Nikitchenko a declarat :

« Conform Acordului dintre Guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Guvernul Provizoriu al Republicii Franceze, Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, pentru urmărirea şi pedepsirea marilor criminali de război ai Axei europene, încheiat la Londra, la 8 mai 1945, conform, de asemenea, articolului 22 din Statutul ce este anexat acestui Acord, care instituie acest Tribunal Militar Internaţional, această reuniune se ţine la Berlin, în vederea primirii Actului de acuzare, aşa cum prevăd Acordul şi Statutul ».

Această declaraţie a fost tradusă oral în franceză, engleză şi germană.

Apoi, membrii Tribunalului şi supleanţii lor au făcut următoarea declaraţie, fiecare în propria sa limbă:

« Declar în mod solemn să exercit funcţiile mele şi să îmi îndeplinesc datoriile, ca membru al Tribunalului Militar Internaţional, în mod onorabil, imparţial şi conştiincios ».

Apoi, Preşedintele a declarat şedinţa deschisă.

Procurorul general britanic, Dl Shawcross, a introdus succesiv: procurorul general sovietic, gene­ralul Rudenko; delegatul procurorului general francez, Dl Dubost şi un reprezentant al Procu­rorului american, Dl Shea. Cu ocazia introducerii lor, fiecare dintre aceştia a făcut o scurtă alocuţiune, tradusă oral în celelalte limbi. Fiecare [dintre aceştia] a remis Preşedintelui Tribunalului o copie, în propria sa limbă, a Actului de acuzare.

 

Preşedintele a declarat:

 

« Un act de acuzare a fost remis Tribunalului de către Comitetul reprezentanţilor Ministerului Public, stabilind vinovăţiile imputate acuzaţilor următori:

« Hermann Wilhelm Göring, Rudolf Hess, Joachim von Ribbentrop, Robert Ley, Wilhelm Keitel, Ernst Kaltenbrunner, Alfred Rosenberg, Hans Frank, Wilhelm Frick, Julius Streicher, Walter Funk, Hjalmar Schacht, Gustav Krupp von Bohlen und Halbach, Karl Dönitz, Erich Raeder, Baldur von Schirach, Fritz Sauckel, Alfred Jodl, Martin Bormann, Franz von Papen, Arthur Seyss-Inquart, Albert Speer, Constantin von Neurath et Hans Fritzsche.

« Copii lae Statutului, ale Actului de acuzare şi ale documentelor însoţitoare vor fi imediat remise acuzaţilor, în limba germană.

« De asemenea, le vor fi făcute notificări în scris, pentru a le atrage atenţia asupra articolelor 16 şi 23 din Statut, care stipulează că ei îşi pot prezenta personal propria lor apărare sau însărcina un avocat calificat din punct de vedere profesional, pentru a pleda în faţa tribunalelor din propria sa ţară; un grefier al Tribunalului a fost desemnat pentru a face cunoscut acuzaţilor dreptul lor de a primi personal instrucţiunile privind alegerea avocatului lor, ca şi a veghea, în general, ca dreptul lor la apărare să fie cunoscut de ei.

« Dacă unul dintre acuzaţi, doritor să fie reprezentat de un avocat, nu îşi poate asigura serviciile acestuia, Tribunalul însuşi va desemna un avocat care să-l apere.

« Tribunalul a formulat Reguli de procedură care trebuie să fie publicate curând, în legătură cu aducerea martorilor şi prezentarea de documente, pentru ca acuzaţii să facă obiectul unui proces echitabil, având posibilitatea de a-şi prezenta apărarea.

« Fiecare acuzat deţinut va primi notificarea că va trebui să fie gata, într-un interval de treizeci de zile după ce Actul de acuzare i-a fost adus la cunoştinţă. Apoi, Tribunalul va fixa de urgenţă data Procesului de la Nuremberg, pe care o va anunţa, Procesul trebuind să aibă loc într-un interval de cel puţin treizeci de zile după notificarea Actului de acuzare; acuzaţii vor fi avizaţi cu privire la această dată, îndată ce ea va fi fixată.

« Pentru a asigura audiţia rapidă a dezbaterilor ridicate de Acuzare, s-a stabilit, conform directivelor Statutului, să nu se permită nicio amânare, nici în pregătirea apărării, nici în judecată.

« Lordul Justice Lawrence va fi Preşedintele Procesului de la Nuremberg.

« De asemenea, conform articolului 9 din Statut, se va notifica că Ministerul Public îşi propune să ceară Tribunalului să declare că organizaţiile sau grupurile următoare, ai căror membri au fost acuzaţii, ori cel puţin unii dintre ei, sunt organizaţii criminale; orice membru al unuia sau uneia dintre aceste grupuri şi organizaţii va avea dreptul să ceară Tribunalului permisiunea de a fi ascultat de către el, în ce priveşte chestiunea caracterului criminal al cutărui grup sau cutărei organizaţii. Aceste organizaţii, la care ne referim, sunt următoarele:

« La Reichsregierung (Cabinetul Reichului); Korps der Politischen Leiter der Nationalsozialistischen Deutschen Arbeiterpartei (Corpul şefilor politici ai partidului naţional-socialist);  [formaţiunile] Schutzstaffeln der Nationalsozialistischen Deutschen Arbeiterpartei (în general numite SS), cuprinzând [serviciul] Sicherheitsdienst (în general numit SD); [Poliţia[ Geheime Staatspolizei, Poliţie secretă de Stat (în general numită Gestapo), [batalioanele] Sturmabteilungen der NSDAP (în general numite SA) şi Statul-Major General plus Înaltul Comandament al Forţelor armate germane.

« Actul de acuzare fiind depus de către reprezentanţii Ministerului Public, conform dispoziţiilor Statutului, sarcina Tribunalului este darea dispoziţiilor necesare pentru ca textul Actului de acuzare să fie publicat.

« Tribunalul ar dori să ordone publicarea lui imediată, dar acest lucru nu este posibil întrucât Actul de acuzare trebuie să fie publicat simultan la Moscova, Londra, Washington şi Paris.

« După cum Tribunalul este informat, acest rezultat se poate obţine, publicând în presă Actul de acuzare, începând cu 8 P. M., G. M. T., adică orele 2000 din această zi, joi 18 octombrie » [1945].

Această dare de seamă a fost tradusă oral în franceză, engleză şi germană.

Şedinţa a fost ridicată la orele 11 şi 25 [de minute].

 

[1]. Generalul Nikitchenko a fost ales ca Preşedinte pentru şedinţa de la Berlin; Lordul Justice Lawrence a fost ales Preşedinte al Tribunalului pentru audienţele de la Nurenberg, prin aplicarea articolului 4, [paragraful] « b » din Statut.

ACT DE ACUZARE[1]

 

TRIBUNALUL MILITAR INTERNAȚIONAL

 

Republica Franceză, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice

 

CONTRA

Hermann Wilhelm Göring, Rudolf Hess, Joachim von Ribbentrop, Robert Ley, Wilhelm Keitel, Ernst Kaltenbrunner, Alfred Rosenberg, Hans Frank, Wilhelm Frick, Julius Streicher, Walter Funk, Hjalmar Schacht, Gustav Krupp von Bohlen und Halbach, Karl Dönitz, Erich Raeder, Baldur von Schirach, Fritz Sauckel, Alfred Jodl, Martin Bormann, Franz von Papen, Arthur Seyss-Inquart, Albert Speer, Constantin von Neurath şi Hans Fritzsche, individual şi ca membrii ai unuia dintre grupurile sau organizaţiile enumerate mai jos, cărora ei le-au aparţinut, anume:

La Reichsregierung (Cabinetul  Reichului), le Korps der Politischen Leiter der Nationalsozialistischen Deutschen Arbeiterpartei (Corpul şefilor politici ai partidului naţional-socialist), [formaţiunile] Schutzstaffeln der Nationalsozialistischen Deutschen Arbeiterpartei (în general numite SS), cuprinzând [serviciul] Sicherheitsdienst (în general numit SD) ;  [poliţia]  Geheime Staatspolizei (Poliţie secretă de Stat, în general numită Gestapo) ; [batalioanele[ Sturmabteilungen der NSDAP (în general numite SA); Statul-Major general şi Înaltul Comandament al Forţelor armate germane, aşa cum sunt ele definite la apendicele B,

ACUZAȚI

Republica Franceză, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, acţionând prin subsemnaţii François de Menthon, Robert H. Jackson, Hartley Shawcross şi R. A. Rudenko, oficial desemnaţi pentru a reprezenta guvernele respective în examinarea capetelor de acuzare contra marilor criminali de război şi în urmărirea acestora, conform Acordului de la Londra, din 8 august 1945 şi a Statutului acestui Tribunal [30], anexat zisului Acord, acuză prin prezenta, pe baza motivelor expuse în cele ce urmează, de a fi vinovaţi de crime contra Păcii, de crime de război şi de crime contra Umanităţii, ca şi de un plan concertat în vederea comiterii de crime, aşa cum sunt acestea definite în Statutul Tribunalului, desemnându-i în consecinţă ca acuzaţi în acest proces şi preveniţi de [anumite] capete de acuzare pe următorii, enumeraţi mai jos:

Hermann Wilhelm Göring, Rudolf Hess, Joachim von Ribbentrop, Robert Ley, Wilhelm Keitel, Ernst Kaltenbrunner, Alfred Rosenberg, Hans Frank, Wilhelm Frick, Julius Streicher, Walter Funk, Hjalmar Schacht, Gustav Krupp von Bohlen und Halbach, Karl Dönitz, Erich Raeder, Baldur von Schirach, Fritz Sauckel, Alfred Jodl, Martin Bormann, Franz von Papen, Arthur Seyss-Inquart, Albert Speer, Constantin von Neurath şi Hans Fritzsche,

În mod individual dar şi ca membri ai unuia dintre grupurile sau organizaţiile enumerate mai jos.

 

II

Sunt desemnate ca grupuri sau organizaţii (dizolvate între timp) şi care trebuie declarate criminale din cauza scopurilor lor şi a mijloacelor utilizate pentru atingerea acestora, în relaţie cu culpabili­tatea anumitor susnumiţi, care au fost membrii acestora:

La Reichsregierung (Cabinet du Reich), le Korps der Politischen Leiter der Nationalsozialistischen Deutschen Arbeiterpartei (Corpul şefilor politici ai partidului naţional-socialist), [formaţiunile] Schutzstaffeln der Nationalsozialistischen Deutschen Arbeiterpartei (în general numite SS), cuprinzând [serviciul] Sicherheitsdienst (în general numit  SD), [poliţia] Geheime Staatspolizei (Poliţie secretă de Stat, în general numită Gestapo), [batalioanele] Sturmabteilungen der NSDAP (în general numite SA), Statul-Major general şi Înaltul Comandament al Forţelor armate germane, aşa cum sunt acestee denumite la apendicele B.

 

 

CAP DE ACUZARE N0 1 :  PLAN CONCERTAT SAU COMPLOT 

(Statut, articolul 6, în special paragraful « a »

 

III

 

CALIFICAREA INFRACȚIUNII

 

Vreme de un anumit număr de ani, înainte de 8 mai 1945, toţi acuzaţii, împreună cu diverse alte persoane, au participat ca şefi, organizatori, instigatori sau complici la conceperea sau executarea unui plan concertat sau complot având ca obiect comiterea de crime contra Păcii, crime de război şi crime contra Umanităţii sau implicând [31] realizarea crimelor, aşa cum sunt ele definite în Statutul acestui Tribunal; potrivit termenilor acestui Statut, ei sunt responsabili în mod individual pentru propriile lor fapte precum şi pentru faptele comise de alte persoane, întru executarea acestui com­plot. Acest plan concertat sau complot a cuprins sau antrenat comiterea de crime contra Păcii, prin aceea că acuzaţii au conceput, pregătit, declanşat şi dus războaie de agresiune ce fură, de aseme­nea, războaie cu violarea tratatelor, acordurilor, sau angajamentelor internaţionale. Dezvoltarea sau punerea în execuţie a planului concertat sau a complotului a antrenat comiterea de crime de război, prin faptul că ele implicau războaie necruţătoare contra ţărilor şi populaţiilor, prin faptul că acuzaţii le-au decis şi dus violând regulile şi obiceiurile de război; aceste războaie s-au caracterizat prin folosirea sistematică a unor mijloace precum asasinatul, tratamentul necorespunzător, deportarea în vederea muncii obligatorii sau în alte scopuri, a populaţiei civile din teritoriile ocupate, asasinarea sau tratamentul necorespunzător al prizonierilor de război sau a persoanelor aflate în largul mărilor şi oceanelor, luarea de ostateci şi executarea lor, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără motiv a oraşelor, târgurilor şi satelor, devastarea fără justificarea unor necesităţi militare. Planul concertat sau complotul pentru pregătirea războaielor injuste de agresiune cuprindea şi comporta, de fapt, folosirea sistematică a crimelor contra Umanităţii pe care acuzaţii le-au decis şi comis atât în interiorul Germaniei cât şi în teritoriile ocupate, în special asasinarea, exterminarea, aservirea, deportarea şi alte acte inumane comise contra populaţiilor civile, înainte şi pe timpul războiului, persecutarea pentru motive politice, rasiale sau religioase. Multe din aceste fapte şi din aceste persecuţii constituie violări ale legilor interne ale ţărilor unde au fost comise.

 

IV

DETALII PRIVIND NATURA ȘI DEZVOLTAREA PLANULUI CONCERTAT

SAU A COMPLOTULUI

A.PARTIDUL NAȚIONAL-SOCIALIST, NUCLEUL CENTRAL AL COMPLOTULUI

 

În 1921, Adolf Hitler devine şef suprem sau « Führer » al Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, (Partidul Naţional-Socialist German), cunoscut [astăzi] sub numele de partid naţional-socialist, fondat în Germania anului 1920. El [Hitler] a rămas [şef] de-a lungul întregii perioade vizate de prezentul Act de acuzare. Partidul naţional-socialist, cu anumite dintre organizaţiile sale anexe, deveni instrumentul de legătură între acuzaţi şi coautorii conspiraţiei, un instrument pentru realizarea scopurilor şi planurilor complotului. Fiecare dintre acuzaţi deveni un membru [32] al partidului naţional-socialist şi un coautor al complotului, în deplină cunoaştere a scopurilor şi planurilor sale sau, cu aceeaşi cunoaştere, el deveni complice, în cursul uneia dintre fazele dezvoltării complotului.

 

B. OBIECTIVELE ȘI METODELE GENERALE ALE COMPLOTULUI

Partidul naţional-socialist, acuzaţii şi alte persoane asociate în diverse momente, ca şefi, membri, partizani sau aderenţi (numiţi colectiv, în cele ce urmează, « conspiratori naţional-socialişti ») aveau sau au ajuns să aibă ca scopuri şi planuri, obţinerea prin orice mijloace oportune, inclusiv ilegale, în ultimă instanţă, folosirea forţei sau a războiului de agresiune [pentru a ajunge la] rezultatele următoare:

1). Distrugerea Tratatului de la Versailles şi a restricţiilor acestuia privind armamentul şi activitatea militară a Germaniei

2). Achiziţionarea teritoriilor pierdute de către Germania în urma primului Război mondial (1914-1918), ca şi a altor teritorii din Europa, despre care conspiratorii naţional-socialişti afirmau că sunt ocupate mai ales de pretinşi « germani de rasă ».

3). Achiziţia în Europa continentală şi în alte părţi, pe seama ţărilor vecine şi a altora, de noi teritorii pe care conspiratorii naţional-socialişti le reclamau ca necesare « Germanilor de rasă » consi­derându-le « Lebensraum » sau spaţiu vital. Scopurile şi planurile conspiratorilor nazişti nu erau fixe sau imuabile, ele au evoluat şi s-au lărgit pe măsura creşterii puterii lor, a capacităţii lor de a-şi realiza ameninţările, cu războiul şi agresiunea. În final, scopurile şi planurile lor căpătară o astfel de amploare încât au suscitat o rezistenţă ce nu putea fi zdrobită decât prin forţa armată şi război de agresiune, nu pur şi simplu prin aplicarea unor metode variabile, funcţie de împrejurări, folosite până atunci, precum înşelătoria, duplicitatea, ameninţările, intimidarea, activităţile de propagandă ale celei de a Cincea coloane: ajunşi aici, conspiratorii naţional-socialişti au conceput deliberat, au decis şi declanşat războaiele lor de agresiune, războaiele de violare a tratatelor, acordurile şi angajamentele internaţionale, trecând prin etape şi trepte ce vor fi precizate mai jos.

 

C. UTILIZAREA DOCTRINEI ÎN SERVICIUL PLANULUI CONCERTAT SAU A COMPLOTULUI

 

Pentru a incita alte persoane să se alăture planului concertat sau complotului şi pentru a asigura conspiratorilor naţional-socialişti un maxim de [33] control asupra comunităţii germane, naţional-socialiştii creară, difuzară şi exploatară anumite doctrine, printre care următoarele:

1). Persoanele pretinsului « sânge german » (aşa cum este el definit de conspiratorii naţional-socialişti) constituie « o rasă de seniori » şi, în consecinţă, sunt îndreptăţiţi să subjuge, să domine sau să extermine alte « rase » şi popoare;

2). Poporul german trebuie guvernat în virtutea « Führerprinzip » -ului (principiul şefului), după care puterea este în mâinile unui « Führer » ai cărui subordonaţi îşi câştigă autoritatea în ordine ierarhică, fiecare dintre ei datorând supunere fără condiţii superiorului imediat, dar fiind investit cu putere absolută în propriul său sector. Puterea şefului trebuie să fie nelimitată şi să cuprindă toate aspectele vieţii publice şi private.

3). Pentru un German, războiul este o activitate nobilă şi necesară.

4). Înalta direcţie a partidului naţional-socialist, singura depozitară a doctrinelor precitate ale parti­dului sau a altora, are dreptul să modeleze structura, politica şi actele Statului german, ale tuturor instituţiilor aferente acestuia, să dirijeze sau să supravegheze acţiunile tuturor indivizilor în cadrul Statului şi să distrugă toţi opozanţii.

 

D.DOBÂNDIREA CONTROLULUI TOTALITAR ÎN GERMANIA, DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC

 

1). Primii paşi în dobândirea controlului aparatului de Stat. Pentru a-şi realiza scopurile şi planurile, conspiratorii naţional-socialişti s-au pregătit să ia controlul totalitar al Germaniei, astfel încât să facă imposibilă apariţia unei rezistenţe eficace contra lor în interiorul Germaniei însăşi. După eşecul puciului de la Munchen, din 1923, care viza răsturnarea Republicii de la Weimar prin acţiune directă, conspiratorii naţional-socialişti se străduiră, prin intermediul partidului naţional-socialist, să sape Guvernul german, să-şi întindă puterea peste el, prin forme « legale », cu ajutorul terorismului. Ei creară şi utilizară ca o formaţiune a partidului [batalioanele] Sturmabteilungen (SA), organizaţie semi-militară şi voluntară de tineri antrenaţi să se servească de violenţă şi să recurgă la aceasta, a căror misiune era să facă din partid stăpânul străzilor.

2). Controlul este dobândit. La 30 ianuarie 1933, Hitler devine Cancelar al Republicii germane. După incendiul Reichstagului, la 28 februarie 1933, articolele Constituţiei de la Weimar, care  garantau libertatea individuală, libertatea cuvântului, a presei, asociaţiile şi reuniunile fură suspen­date. Conspiratorii naţional-socialişti îşi asigurară votul în Reichstag al unei « Legi pentru protecţia poporului Reichului », care dădea lui Hitler şi cabinetului său de atunci depline puteri legislative. Conspiratorii păstrară aceste puteri şi după ce au schimbat compoziţia cabinetului. Ei interziseră toate partidele politice, cu excepţia partidului naţional-socialist, făcând din acesta o organizaţie para-guvernamentală, bucurându-se de privilegii întinse şi extraordinare.

 

3). Consolidarea controlului. Punând mâna pe aparatul de Stat german, conspiratorii naţional-socialişti îşi făcură o datorie din consolidarea puterii în interiorul Germaniei, înăbuşind orice posibilitate de rezistenţă interioară şi militarizând naţiunea germană.

 

a). Conspiratorii naţional-socialişti transformară Reichstagul într-o adunare a creaturilor lor, limi­tând astfel libertatea alegerilor populare în ansamblul ţării. Ei transformară diversele State, provincii şi municipalităţi, ce deţinuseră înainte puteri semi-autonome, în organe ce deveniseră simple curele administrative de transmisie, ale guvernului central. Ei reuniră funcţiile de Preşedinte şi de Cancelar în persoana lui Hitler, epurară corpul funcţionarilor, restrânseră sever puterea judiciară şi o puseră în serviciul scopurilor naţional-socialiste, lărgiră organizaţiile deja existente ale Statului şi partidului naţional-socialist, instituind altele noi, « coordonară » organele Statului cu cele ale partidului, cu ramificaţiile şi filialele acestuia. În consecinţă, viaţa germană fu dominată de doctrina şi de practicile naţional-socialiste, fiind astfel mobilizată progresiv întru îndeplinirea scopurilor naţional-socialiste.

b). Pentru a-şi proteja puterea contra oricărui atac şi a semăna frica în inima poporului german, conspiratorii naţional-socialişti instituiră şi extinseră un sistem de teroare faţă de cei ce se opuneau regimului, ca şi de cei ce erau numai bănuiţi că se opun. Persoanele respective fură închise fără vreo procedură judiciară, plasate în « detenţie de protecţie » şi în lagăre de concentrare; apoi, aceşti [adversari] fură supuşi la un tratament degradant, fiind jefuiţi şi aserviţi, torturaţi şi chiar asasinaţi.

Create la începutul lui 1933, lagărele de concentrare, de sub direcţia acuzatului Göring, căpătară o importanţă tot mai mare, devenind un aspect permanent al politicii teroriste a conspiratorilor, de care aceştia se serviră pentru a comite crimele contra Umanităţii, care vor fi arătate în cele ce urmează. Printre [35] principalele organisme utilizate pentru comiterea acestor crime contra umani­tăţii, se găsesc [formaţiunile] SS şi Gestapoul care, împreună cu serviciile şi organismele privilegiate ale Statului şi Partidului, erau împuternicite să opereze fără niciun control legal.

 

c). Conspiratorii naţional-socialişti au înţeles că dincolo de suprimarea unei opoziţii politice propriu-zise, era necesară suprimarea sau exterminarea anumitor altor mişcări şi grupuri considerate obstacole în calea controlului lor total al Germaniei, în faţa planurilor agresive, a complotului ce depăşea Germania. În consecinţă:

 

1). Conspiratorii naţional-socialişti au distrus sindicatele libere din Germania, confiscându-le bunu­rile mobile şi imobile, urmărindu-le şefii, interzicându-le activitatea, sufocându-le prin organizaţii afiliate partidului. Principiul şefului fu introdus în relaţiile industriale, şeful întreprinderii devenind Führerul urmat de muncitori. În acest fel, orice umbră de rezistenţă din partea muncitorilor a fost înăbuşită şi întreaga capacitate de muncă productivă a naţiunii germane fu plasată sub controlul efectiv al conspiratorilor.

2). Încurajând credinţele şi practicile incompatibile cu învăţătura creştină, conspiratorii naţional-socialişti încercară să reducă influenţa bisericilor asupra poporului şi în special a tineretului german. Ei şi-au mărturisit planul de a elimina bisericile creştine din Germania, de a încerca să substituie acestora instituţiile şi credinţa naţional-socialistă, iniţiind un program de persecuţie a preoţilor, a clerului şi a membrilor ordinelor monastice, pe care le considerau opuse planurilor lor. Ei confis­cară bunurile eclesiastice.

3). Persecutarea de către conspiratorii naţional-socialişti a grupurilor pacifiste, inclusiv mişcările religioase pacifiste, a fost deosebit de implacabilă şi crudă.

 

d). Punând în practică politica lor de « rasă a domnilor », conspiratorii executară în comun un program de persecuţie implacabilă a Jidovilor, cu scopul de a-i extermina. Distrugerea Jidovilor deveni o politică oficială, realizată deopotrivă prin măsuri legale şi prin apelul la revoltă şi violenţă individuală. Conspiratorii şi-au mărturisit deschis scopul lor. De exemplu, acuzatul Rosenberg a declarat: « Antisemitismul este elementul de unificare a reconstrucţiei germane ». Cu o altă ocazie, acelaşi Rosenberg a mai declarat: « Germania va considera chestiunea jidovească rezolvată în ziua în care ultimul dintre Jidovi va fi părăsit spaţiul vital al Marii Germanii… Europa nu va rezolva chestiunea jidovească decât atunci când ultimul Jidov va fi părăsit continentul ». Acuzatul Ley a declarat: « Jurăm că [36] nu vom abandona lupta până ce ultimul Jidov din Europa nu va fi exterminat şi mort pe de-adevăratelea. Nu este suficient să izolăm inamicul Jidov de restul umanităţii, Jidovul trebuie exterminat ». Cu o altă ocazie, tot Ley declară: « A doua armă secretă germană este antisemitismul; efectiv, dacă Germania urmează constant această politică, antisemi­tismul va deveni o problemă universală şi toate naţiunile vor fi obligate să ţină cont de asta ». Acuzatul Streicher declară: « Soarele nu va strălucii peste naţiunile lumii, câtă vreme ultimul Jidov nu va fi mort ». Aceşti autori şi aceste excitaţii sunt caracteristicile declaraţiilor conspiratorilor naţional-socialişti pe întreaga durată a complotului lor. Programul de acţiune contra Jidovilor cuprindea pierderea dreptului de vot [de către aceştia], punerea [lor] la Index, refuzul drepturilor civile, exercitarea violenţei contra persoanei şi a bunurilor lor, deportarea, aservirea, munca forţată, înfometarea, asasinatul şi exterminarea în masă. Nu putem preciza exact în ce măsură a reuşit planul general al conspiratorilor, dar distrugerea a fost aproape totală în multe localităţi din Europa. Dintre cei 9 600 000 de Jidovi ce trăiau în regiunile Europei de sub dominaţia naţional-socialistă, evaluările moderate arată că 5 700 000 au dispărut, dintre care majoritatea au fost ucişi în mod deliberat de către conspiratorii naţional-socialişti. Nu au rămas decât vestigii ale populaţiei jidoveşti din Europa.

e). Pentru a face poporul să le accepte voinţa şi pentru a-l pregăti psihologiceşte, pe acesta, în vederea războiului, conspiratorii naţional-socialişti dădură o formă nouă sistemului de educaţie, mai ales formării şi antrenării tineretului german. Principiul şefului fu introdus în şcoli, Partidul şi organizaţiile afiliate primiră largi puteri de control asupra educaţiei. Conspiratorii naţional-socialişti au impus supravegherea tuturor activităţilor culturale, controlul simultan al difuzării informaţiilor şi expresia opiniei publice în interiorul Germaniei, schimbul de ştiri de toate felurile, provenind din sau destinate Germaniei, tot ei creară enorme instrumente de propagandă.

f). Conspiratorii naţional-socialişti militarizară progresiv un număr considerabil de organizaţii, pe care le controlau pentru transformarea lor rapidă în vederea folosirii lor ulterioare ca instrumente de război, în caz de necesitate.

 

E.DOBÂNDIREA CONTROLULUI TOTALITAR PESTE GERMANIA, ÎN SECTORUL ECONOMIC, AL PLANULUI ECONOMIC DE MOBILIZARE ÎN VEDEREA RĂZBOIULUI DE AGRESIUNE

 

După ce au obţinut puterea politică, conspiratorii organizară economia germană astfel încât să îşi poată realiza planurile lor politice:

1). Pentru a elimina posibilitatea unei rezistenţe pe plan economic, ei răpiră muncitorilor dreptul la liberă asociere profesională şi politică, aşa cum se spune în paragraful D, 3, « c » de mai sus.

2). Ei folosiră organizaţiile comerciale germane ca instrumente ale mobilizării economice în vederea războiului;

3). Ei orientară economia germană către pregătirea şi echiparea maşinii de război. Către această ţintă orientară ei finanţele, plasamentul capitalurilor şi comerţul exterior.

4). Conspiratorii naţional-socialişti şi, printre ei, mai ales industriaşii, au întreprins un vast program de reînarmare, organizând şi dezvoltând producţia unor enorme cantităţi de material de război, astfel încât să se creeze un puternic potenţial militar.

5). Cu scopul de a pregăti cât mai bine războiul, conspiratorii naţional-socialişti creară o serie de organisme şi autorităţi de ordin administrativ. În 1936, de exemplu, ei au creat, în acest scop, sub direcţia generală a acuzatului Göring, organismul Planului de patru ani, ce era investit cu controlul absolut al întregii economii germane. În plus, la 28 august 1939, puţin înaintea agresiunii lor contra Poloniei, ei l-au numit delegat la economie pe acuzatul Funk. La 30 august 1939, ei creară un Consiliu de miniştri pentru Apărarea Reichului, chemat să acţioneze ca un Cabinet de război.

 

F.UTILIZAREA CONTROLULUI NAȚIONAL-SOCIALIST ÎN VEDEREA AGRESIUNII CONTRA SĂNĂTĂȚII

 

1). Starea complotului către mijlocul anului 1933 şi proiectele existente

După ce au cucerit controlul guvernamental asupra Germaniei, către mijlocul anului 1933, conspi­ratorii naţional-socialişti au putut stabili planuri mai amănunţite şi în ce priveşte politica externă. Planul lor era de a reînarma, apoi de a reocupa şi fortifica regiunea renană, violând astfel Tratatul de la Versailles şi alte tratate, astfel încât să dobândească puterea militară şi posibilitatea negocierilor politice faţă cu alte naţiuni.

 

2). Conspiratorii naţional-socialişti

 

… au decis că, pentru realizarea planurilor lor, Tratatul de la Versailles trebuie să fie definitiv abro­gat şi [în acest sens] întocmiră planuri adecvate, pe care le puseră în aplicaţie începând cu 7 martie 1936. Aceste planuri pregăteau viitoarele agresiuni în stil mare, enumerate mai jos. În cursul executării acestei faze a complotului, conspiratorii naţional-socialişti comiseră următoarele acte:

a). Ei antrenară Germania într-o politică de reînarmare secretă de la 1933 până în martie 1935. Această politică cuprindea, mai ales, antrenarea personalului militar, producţie de muniţie de război şi crearea unei forţe aeriene.

b). La 14 octombrie 1933, ei provocară retragerea Germaniei de la Conferinţa internaţională a Dezarmării şi din Societatea Naţiunilor.

c). La 10 martie 1935, acuzatul Göring anunţă că Germania creează o forţă aeriană militară.

d). La 16 martie 1935, conspiratorii naţional-socialişti promulgară o lege instituind serviciul militar obligatoriu, precizând că efectivul armatei germane în timp de pace este fixat la 500 000 de oameni.

e). La 21 mai 1935, ei declarară lumii, cu scopul de a o înşela şi de a-i adormi temerile cu privire la intenţiile lor agresive, că vor respecta limitele teritoriale stabilite prin Tratatul de la Versailles şi se vor conforma stipulaţiilor Pactului de la Locarno.

f). La 17 martie 1936, ei reocupară şi fortificară Renania, violând Tratatul de la Versailles şi Pactul renan de la Locarno, (16 octombrie 1925), anunţând în mod ipocrit: « Nu avem cereri teritoriale de prezentat Europei ».

 

3.Acţiuni agresive contra Austriei şi a Cehoslovaciei

 

a). Faza 1936-1938 : întocmirea planurilor pentru cucerirea Austriei şi a Cehoslovaciei

Conspiratorii naţional-socialişti întocmiră un plan special pentru cucerirea Austriei şi a Ceho­slovaciei, înţelegând că, din motive militare, mai întâi va trebui anexată Austria şi abia apoi asaltată Cehoslovacia. La 21 mai 1935, într-un discurs în faţa Reichstagului, Hitler declară: « Germania nu are nici intenţia, nici dorinţa de a se amesteca în afacerile interne ale Austriei, de a anexa Austria sau de a realiza [unirea numită] Anschluss ». La 1 mai 1936, la două luni după reocuparea Renaniei, Hitler declară: « Minciuna se propagă din nou că, mâine sau poimâine, Germania va cădea asupra Austriei sau a Cehoslovaciei ». Apoi, la 11 iulie 1936, conspiratorii naţional-socialişti încheiară între Austria şi Germania un tratat al cărui [39] articol întâi stipula că « Guvernul german recunoaşte deplina suveranitate a Statului federal austriac, în spiritul declaraţiilor din 21 mai 1935 ale Cancela­rului Führer ». Chiar din acest moment se elaborară planurile în vederea agresiunii ce viola tratatul respectiv. Către toamna lui 1937, orice opoziţie serioasă, în interiorul Reichului, fu zdrobită, iar pregătirea militară pentru o intervenţie în Austria era practic încheiată. Un grup influent de conspi­ratori naţional-socialişti întâlni Führerul la 5 noiembrie 1937, pentru examinarea situaţiei. Ei afir­mară din nou că Germania naţional-socialistă trebuie să aibă un « Lebensraum » în Europa centrală. Ei înţeleseră că o astfel de cucerire se va ciocni de o rezistenţă ce va trebui zdrobită prin forţă şi că decizia lor ar putea conduce la un război general, considerând această eventualitate ca un risc ce trebuia acceptat. Din această reuniune ieşiră trei planuri posibile pentru cucerirea Austriei şi a Cehoslovaciei. Evoluţia situaţiei politice şi militare în Europa urma să arate care din cele trei planuri va fi aplicat. Ei considerau că, graţie emigrării obligatorii a două milioane de persoane din Cehoslovacia şi a altui milion de oameni din Austria, cucerirea celor două ţări va procura Reichului resurse alimentare pentru cinci până la şase milioane de persoane suplimentare, că ea va creşte puterea militară a Reichului, dându-i frontiere mai scurte şi mai uşor de apărat, permiţând consti­tuirea a douăsprezece noi divizii. Astfel, în spiritul autorilor săi, planul contra Austriei şi a Cehoslovaciei nu constituia un scop în sine ci o măsură pregătitoare în vederea unor noi agresiuni, prevăzute de către conspiraţia naţional-socialistă.

 

b). Executarea planului de invazie a Austriei (noiembrie 1937 – martie 1938)

La 8 februarie 1938, Hitler convocă la Berchtesgaden pe cancelarul Schuschnigg, pentru o confe­rinţă. În cursul reuniunii de la 12 februarie 1938, sub ameninţarea invaziei, Schuschnigg trebui să promită o amnistie în profitul tuturor naţional-socialiştilor întemniţaţi şi să numească naţional-socialişti ca miniştri. El se angajă să păstreze tăcerea până la discursul [următor] al lui Hitler, ce urma să aibă loc la 20 februarie, în cursul căruia independenţa Austriei trebuia să fie reafirmată. Hitler însă, în discursul său, în loc să afirme independenţa Austriei, se proclamă protector al tuturor Germanilor. Între timp, în Austria, activităţile subversive ale naţional-socialiştilor se amplificară. La 9 martie 1938, Schuschnigg anunţă un plebiscit, pentru duminica următoare, în chestiunea indepen­denţei austriece. La 11 martie [40], Hitler ceru printr-un ultimatum anularea plebiscitului, amenin­ţând că, în caz contrar, Germania va invada Austria. Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, un al doilea ultimatum conţinea altă ameninţare cu invazia, dacă Schuschnigg nu demisionează în următoarele trei ore.

Schuschnigg demisionă. Numit Cancelar, acuzatul Seyss-Inquart invită imediat pe Hitler să trimită trupele în Austria, pentru a « menţine ordinea ». Invazia începu la 12 martie 1938. La 13 martie, într-o proclamaţie, Hitler asumă postul de şef al Statului austriac şi luă comanda forţelor sale armate. Printr-o lege din aceeaşi zi, Austria fu anexată Germaniei.

 

c). Executarea planului de invazie a Cehoslovaciei (aprilie 1938 – martie 1939)

1). Simultan cu anexarea Austriei, conspiratorii naţional-socialişti dădură Guvernului cehoslovac asigurarea ipocrită, că nu aveau intenţia să îi atace ţara. În aceeaşi lună însă, ei se reuniră pentru a pregăti atacul contra Cehoslovaciei şi a revizui, în lumina experienţei austriece, planul precedent, în vederea unei agresiuni contra Cehoslovaciei.

2). La 21 aprilie 1938, conspiratorii naţional-socialişti se reuniră pentru pregătirea unui atac contra Cehoslovaciei, care trebuia să aibă loc până cel târziu 1 octombrie 1938. Se avea în vedere, mai ales, crearea unui « incident » care să « justifice » atacul. S-a decis ca operaţia militară să nu fie lansată decât după o perioadă de diplomaţie fierbinte care, agravându-se, ar furniza un pretext pentru război, eventual lansarea unui atac fulger ce ar fi consecinţa unui « incident » creat de ei înşişi. S-a pus pe tapet asasinarea ambasadorului german la Praga, ca eveniment susceptibil să creeze inciden­tul necesar. Începând cu 21 aprilie, conspiratorii naţional-socialişti pregătiră planuri militare precise şi amănunţite în vederea acestui atac în orice moment favorabil, calculând să zdrobească în patru zile orice rezistenţă cehoslovacă, punând astfel întreaga lume în faţa faptului împlinit şi prevenind, deopotrivă, o rezistenţă exterioară. În cursul lunilor mai, iunie, iulie, august şi septembrie, planurile fură precizate şi aprofundate, iar la 3 septembrie 1938 s-a decis că armata trebuie să fie gata de acţiune pentru 28 septembrie 1938.

3). În toată această perioadă, conspiratorii naţional-socialişti făcură campanie pe chestiunea minori­tăţilor din Cehoslovacia, mai ales din ţara Sudeţilor. S-a ajuns la o criză diplomatică, în august şi în septembrie 1938. După ce conspiratorii naţional-socialişti ameninţară că vor recurge la război [41], Regatul Unit şi Franţa încheiară la Munchen, în 29 septembrie 1938, un pact cu Germania şi Italia, Cehoslovacia fiind obligată să cedeze Germaniei regiunea Sudetă. La 1 octombrie 1938, Forţele germane ocupară ţara Sudeţilor.

La 15 martie 1939, contrar chiar stipulaţiilor Pactului de la Munchen, conspiratorii naţional-socialişti îşi desăvârşiră planul, ocupând cea mai mare parte din teritoriul Cehoslovaciei, care nu fusese cedată Germaniei prin Pactul de la Munchen.

 

4). Concepţia planului de atac al Poloniei: Pregătirea şi declanşarea războiului de agresiune (martie-septembrie 1939)

a). Graţie reuşitei acestor agresiuni, conspiratorii obţinuseră resursele şi bazele dorite cu ardoare, fiind în măsură să întreprindă noi războaie de agresiune. După ce au dat lumii asigurări cu privire la intenţiile lor paşnice, un grup influent de conspiratori se reuni la 23 mai 1939, pentru a examina realizarea ulterioară a planului lor. Ei trecură în revistă situaţia şi notară că cei « şase ani care s-au scurs au fost bine folosiţi, că toate măsurile fuseseră luate în ordine convenabilă şi în conformitate cu planul lor, că unitatea naţional-politică a Germanilor a fost realizată în substanţă şi că erau imposibile noi reuşite fără război şi vărsare de sânge ». Totuşi, s-a decis că Polonia trebuie atacată la prima ocazie favorabilă. Ei au admis că diversele chestiuni legate de Dantzig, ce formau obiectul discuţiilor cu Polonia, nu constituiau adevărata problemă, fiind vorba mai curând de o expansiune şi de o agresiune pentru procurarea celor necesare traiului, pentru « Lebensraum ». Ei [aceeaşi conspiratori naţional-socialişti] recunoscură că Polonia se va bate dacă va fi atacată şi că nu se pot aştepta la o repetare a succeselor naţional-socialiste repurtate fără război contra Cehoslovaciei. În consecinţă, problema consta în a izola Polonia şi a preveni, dacă va fi posibil, un conflict simultan cu Puterile occidentale. Totuşi, conspiratorii căzură de acord asupra faptului că Anglia era ostilă aspiraţiilor lor, că un război cu Anglia şi aliata sa Franţa va rezulta în mod fatal şi că, în consecinţă, tot efortul acestui război trebuia să vizeze zdrobirea Angliei printr-un « Blitzkrieg ». S-a decis pregă­tirea imediată a planurilor amănunţite pentru atacul contra Poloniei, la prima ocazie favorabilă, şi apoi un [42] atac contra Angliei şi a Franţei, simultan cu ocuparea de baze aeriene în Olanda şi Belgia.

b). După ce s-a denunţat, sub false pretexte, pactul germano-polonez din 1934, conspiratorii naţi­onal-socialişti agitară chestiunea Dantzig, pregătind « incidente de frontieră » pentru a « justifica » atacul lor şi a formula revendicări tinzând la cedarea de teritorii poloneze. Întrucât Polonia a refuzat să cedeze, conspiratorii invadară teritoriul acesteia cu Forţele armate germane, la 1 septembrie 1939, declanşând astfel, nu mai puţin, războiul cu Regatul Unit şi cu Franţa.

 

5). Extinderea războiului în război general de agresiune: Conceperea şi executarea atacurilor contra Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei, Luxemburgului, Iugoslaviei şi Greciei (1939 – aprilie 1941)

Astfel, războiul de agresiune pregătit de către conspiratorii naţional-socialişti, prin intermediul atacurilor contra Austriei şi Cehoslovaciei, fu declanşat, practic în momentul atacului contra Poloniei, prin violarea termenilor Pactului Briand-Kellogg, din 1928. După înfrângerea totală a Poloniei, pentru facilitarea operaţiilor militare contra Franţei şi a Regatului Unit, conspiratorii naţional-socialişti se pregătiră activ pentru extinderea războiului în Europa. Conform planurilor lor, ei invadară cu Forţele armate Danemarca şi Norvegia, la 9 aprilie 1940, Belgia, Olanda şi Luxemburg, la 10 mai 1940, iar Iugoslavia şi Grecia la 6 aprilie 1941. Toate aceste invazii fuseseră decise dinainte, cu toate detaliile lor.

 

6). Invazia teritoriului sovietic de către Germani, la 22 iunie 1941, prin violarea pactului de non-agresiune din 23 august 1939

La 22 iunie 1941, conspiratorii naţional-socialişti denunţară în mod trădător Pactul de non-agresiune dintre Germania şi URSS şi invadară teritoriul sovietic fără declaraţie de război, începând războiul de agresiune contra URSS-ului.

Din prima zi a atacului lor contra teritoriului sovietic, conspiratorii naţional-socialişti, în confor­mitate cu planurile lor precise, începură distrugerea oraşelor şi a satelor, demolarea manufacturilor şi uzinelor, a gospodăriilor colective, a staţiunilor electrice şi a drumurilor de fier, jaful şi devastarea barbară a instituţiilor culturale naţionale a [43] popoarelor URSS-ului, devastarea muzeelor, şco­lilor, spitalelor, bisericilor, a monumentelor istorice, deportarea masivă în Germania a cetăţenilor sovietici în vederea muncii forţate, distrugerea populaţiilor: adulţi, bătrâni, femei şi copii, în special Ruşi, Bielo-Ruşi, Ucrainieni, exterminarea Jidovilor. Aceste crime fură comise pe toată întinderea teritoriului sovietic invadat.

Infracţiunile criminale sus-menţionate fură comise de trupele germane în conformitate cu ordinele Guvernului nazist, ale Statului-Major general şi ale Înaltului Comandament al Forţelor Armate germane.

7). Colaborarea cu Italia, Japonia şi războiul de agresiune contra Statelor Unite (noiembrie 1936- decembrie 1941)

După începutul războaielor lor de agresiune, conspiratorii naţional-socialişti pregătiră o alianţă militară şi economică de zece ani între Germania, Italia şi Japonia, alianţă încheiată la Berlin, la 27 septembrie 1940. Reprezentând o întărire a alianţelor deja existente între cele trei naţiuni, prin pactul anterior, mai limitat, din 25 noiembrie 1936, acest acord stipula: « Guvernele Germaniei, Italiei şi Japoniei considerând că atribuirea fiecărei naţiuni din lume a propriului ei loc este o condiţie necesară a oricărei păci durabile, au decis să se susţină şi să coopereze în ce priveşte eforturile în Marea Asie orientală şi în regiunile Europei unde primul obiectiv este stabilirea şi menţinerea unei noi ordini, destinate a favoriza prosperitatea şi bunăstarea popoarelor interesate ». Conspiratorii naţional-socialişti gândeau că agresiunea japoneză va jena şi slăbi naţiunile cu care era în război şi pe cele cu care proiecta să intre în război. În consecinţă, ei incitară şi încurajară Japonia să caute « o nouă ordine a lucrurilor ». Profitând de războaiele de agresiune duse atunci de conspi­ratorii naţional-socialişti, Japonia atacă Statele Unite ale Americii, la Pearl Harbor (7 decembrie 1941), în Filipine, Comunitatea de naţiuni britanice (Commonwealth), Indochina franceză, Olanda (în Pacificul de Sud-Est). La 11 decembrie 1941, Germania declară război Statelor Unite ale Americii.

 

G.CRIME DE RĂZBOI ȘI CRIME CONTRA UMANITĂȚII, COMISE ÎN CURSUL EXECUTĂRII COMPLOTULUI DE CARE CONSPIRATORII SUNT RESPONSABILI

 

1). Încă de la începutul războiului de agresiune, la 1 septembrie 1939, şi în cursul extinderii sale prin războaiele ce înglobară [44] aproape întreaga lume, conspiratorii naţional socialişti executară planul lor concertat sau complotul de ducere a războiului cu un dispreţ necruţător şi total al legilor şi obiceiurilor de război, violând aceste legi şi obiceiuri. În cursul execuţiei acestui plan concertat sau complot, fură comise crimele enumerate mai jos, în cadrul capului de acuzare N0 3 din prezentul Act.

2). Încă de la începutul realizării planului lor de stăpânire şi conservare totală a controlului Statului german şi apoi în uzajul lor de acest control, pentru planurile de agresiune în exterior, conspiratorii naţional-socialişti executară planul lor cu un dispreţ necruţător şi total al legilor Umanităţii, violând aceste legi. În cursul execuţiei acestui plan, fură comise crimele contra Umanităţii enumerate în continuare la capul de acuzare N0 4 din prezentul Act.

3.Din cauza celor precedente, acuzaţii (împreună cu diverşi alţii) sunt vinovaţi de un complot pen­tru comiterea crimelor contra Păcii; de un complot pentru comiterea de crime contra Umanităţii, în cursul pregătirii războiului şi a continuării lui, de un complot în vederea comiterii de crime de răz­boi, nu numai contra forţelor armate ale inamicilor lor, ci şi contra populaţiei civile non-beligerante.

 

H.RESPONSABILITATEA INDIVIZILOR, A GRUPURILOR ȘI ORGANIZAȚIILOR ÎN CE PRIVEȘTE CRIMA INDICATĂ LA CAPUL DE ACUZARE N0 1

 

Ne referim la apendicele A din prezentul Act de acuzare pentru stabilirea responsabilităţii indivi­zilor acuzaţi de crima tratată în cadrul capului de acuzare N0 1 din prezentul Act. De asemenea, ne referim la apendicele B, din acest Act de acuzare, pentru stabilirea responsabilităţii grupurilor şi organizaţiilor menţionate în acest document ca grupuri şi organizaţii criminale, vinovate de crima tratată în capul de acuzare N0 1 din prezentul Act.

[1]. Acest text al Actului de acuzare a fost corectat conform cererii Ministerului Public din 4 iunie 1946, adoptată de Tribunal la data de 6 iunie 1946, care tindea să rectifice anumite dezacorduri între textul german şi celelalte texte.

One comment

  1. Documentatie de o valoare inestimabila!
    Mereu descopar ceva nou si extrem de important pentru patrunderea fenomenului in toata structura lui odios-pervers-abrutizata de judecare a unor invinsi torturati permanent – asa cum reveleaza Streicher, ca sa dam doar un exemplu – pusi ca sa faca marturii macabru-mincinoase pentru inculcarea si pentru fals-legitimarea unor pedepse in afara oricaror legi traditionale internationale de razboi, asupra acelora ce au luptat contra bolsevismului si stalinismului care azi se intinde pe toata planeta .
    Felicitari si multumiri superlative redactiei !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *