Home / Educativ / Egoismul și individualismul excesiv generează trădători ai tribului

Egoismul și individualismul excesiv generează trădători ai tribului

Incorect Politic
Iunie 13, 2022

Egoismul și individualismul excesiv generează trădători ai tribului

Egoismul și individualismul excesiv generează trădători ai tribului

Via Certitudinea:

Decizia de a face armata comună cu Ucraina (Acordul de cooperare militară dintre România și Ucraina, promulgat la 16.07.2021) arată în ce hal a ajuns România, colonizată pe sub preş de mafia care a uzurpat puterea în stat; şi promite transformarea românilor în carne de tun. Şi asta nu pentru neamul românesc, dimpotrivă. Dacă România ar comite prostia mortală să intre în conflictul ruso-ucrainian, ar trebui să o facă împotriva Ucrainei, singurul stat care deţine, absolut ilegitim, teritorii româneşti, făcute cadou ucrainienilor de cotropitorii ruşi. Astfel încît, dacă regimul Putin ar dori să-şi arate buna credinţă (faţă de noi) ar trebui să cucerească Buceagul şi Bucovina şi să le restituie Moldovei/României – care e incapabilă să le recupereze altfel. Numai aşa ar face sens agitaţia lui Simion, pentru a lipi acum o Moldovă castrată la ambele capete. Dar nici asta nu trebuie să ne împingă la participare/sinucidere, căci Rusia va fi probabil învinsă de alianţa slugilor americanilor.

Sînt românii mai laşi, mai moi, mai putrezi ca alte neamuri, din cauze structurale sau ca efect al unei istorii degeneratoare? Atunci cum se explică comportamentul jalnic al germanilor şi japonezilor, din 1945 pînă azi? Şi conformarea atîtor popoare, în juguri de toate culorile?… Nu e clar că învingătorii au găsit ac de cojocul împotrivirii poporului cucerit, ca astfel să nu mai fie nevoie de exterminare masivă? Căci imediat după victorie se poate pune la punct un regim de supunere „colaborativă”…

Să mai facem deci încă un pas ca să ajungem la călcîiul lui Ahile, poarta de intrare a calului troian,  care ne-a adus la civilizaţia domesticirii naţiunilor. În toate cazurile, ocupanţii nu ar putea controla, pe perioade atît de lungi, populaţia luată în posesie/exploatare, fără ajutorul administratorilor locali, arendaşilor ţinuturilor bananiere, instrumente cheie ale fanariotismului modern. Prea se întîmplă tot timpul ca sa nu înţelegem că e legic şi că nu trebuie să nu căutăm cauza profundă.

Şi aceasta e de o simplitate dezarmantă: interesele egosite ale persoanei justifică, pragmatic,  trădarea grupului din care face parte. Se vor găsi întotdeauna, oriunde, trădători ai tribului, pentru că e mai aproape cămaşa decît paltonul, miezul eului existenţial fiind persoana, nu comunitatea. Oricît ar fi de neplăcută această faţă a condiţiei umane, prevalenţa individualităţii faţă de gregaritate, care explică simplu tot ce ne scîrbeşte (la alţii) nu văd cum s-ar găsi un leac, dacă nu privim fenomenul în faţă.

Decăderea e de fapt recădere, produsă de gravitaţia întru supravieţuirea eului.

3 comments

  1. “Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.”

    https://invidio.xamh.de/watch?v=mZS-87aQ6hc&t=5950s

  2. al 13lea trib,
    poate.

  3. Rusia a castigat “razboiul” inainte de a-l declara. Un razboi care este “altfel”, nu e impotriva unei tari… e pentru de-parazitare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *