Home / Actualitate / Dictatura “egalității de gen” în România apare pe ordinea de zi a Senatului și Camerei Deputaților

Dictatura “egalității de gen” în România apare pe ordinea de zi a Senatului și Camerei Deputaților

Incorect Politic
Decembrie 9, 2022

Dictatura "egalității de gen" în România apare pe ordinea de zi a Senatului și Camerei Deputaților

Dictatura “egalității de gen” în România apare pe ordinea de zi a Senatului și Camerei Deputaților

Via ActiveNews:

Plenul Parlamentului se reunește pe 12 decembrie, pe ordinea de zi a ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților urmând să fie inclus proiectul de declarație privind consolidarea egalității de gen în România, au decis, miercuri, Birourile permanente ale celor două camere ale Legislativului, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, în proiectul declarației Parlamentului privind consolidarea egalității de gen în România:

se încurajează participarea deplină și egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanțarea și implementarea de programe, inițiative și politici publice relevante; se recunoaște necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilitățile profesionale și pozițiile de conducere; se sprijină eliminarea tuturor formelor de inegalitate de gen, violența împotriva femeilor și fetelor, căsătoria timpurie și forțată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare și diferența salarială între femei și bărbați sau participarea inegală la luarea deciziilor private și publice.

DOCUMENT:

 

2 comments

  1. În afară eventual de treaba cu drepturile reproductive, unde ar fi o discuție puțin mai complicată, îmi explică și mie cineva unde e problema?

  2. e si custodele coroanei acolo?
    dar ce cauta reprezentantul stapanilor europeni? el face legi la noi in tara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *