Home / Chestiunea Jidănească / Cum se face azi justiție (1) – Înlăturarea declarațiilor martorilor apărării în cazul Vasile Zărnescu reprezintă încălcarea dreptului la apărare

Cum se face azi justiție (1) – Înlăturarea declarațiilor martorilor apărării în cazul Vasile Zărnescu reprezintă încălcarea dreptului la apărare

Col. (rtg.) Vasile I. Zărnescu
Incorect Politic
Septembrie 5, 2021

Cum se face azi justiție

Cum se face azi justiție (1)

Am publicat cîteva articole despre procesul penal în care m-au tîrît cu înverșunarea tipică neamului lor liderii organizațiilor mai importante ale așkenazilor din România. Începusem chiar să pregătesc un serial intitulat „Anatomia anchetării mele penale“, dar l-am amînat pentru mai tîrziu, deoarece am ajuns în faza de judecată, am fost condamnat la 13 luni închisoare cu amînare și, după cum am spus, am declarat apel, la care am primit termen pentru 16 septembrie 2021. Pe 10 august a.c. am depus la Curtea de Apel București prima pare a apelului, urmînd ca, în zilele următoare s-o depun pe a doua; l-am împărțit în două, așa cum am fost sfătuit de avocații mei, fiindcă magistrații nu vor sau nu au timp să citească materiale lungi, ci doar le răsfoiesc și, apoi, își pun în funcție „gîndirea lor suverană și infailibilă“.

Vă rog, dragi români care mă sprijiniți, să citiți și să judecați singuri.

***

 

 

Curtea de Apel – București                                                                   Termen: 16 septembrie 2021

Dosar nr. 9749/301/2020, Penal                                                                       Depus în 10 august 2021

Domnule Președinte,

Subsemnatul Vasile Zărnescu, cetățean român, domiciliat în București, (…), inculpat în dosarul cu numărul mai sus indicat, prin prezenta, depun

MOTIVELE DE APEL

împotriva sentinței penale atacate nr. 62/04.02.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – secția 1 penală.

În fapt. Am fost trimis în judecată pentru următoarele fapte: publicarea articolelor intitulate „Falsitatea noțiunii de holocaustolog“ și „Înșelătoria secolului XX (1)“, precum și pentru publicarea broșurii-pamflet SABIN ORCAN $UPORT€R. Toate datele legate de aceste materiale publicate sunt detaliate în Concluziile finale de la instanța de fond, dar sunt reluate și în sentința penală nr. 62/04.02.2021.

Domnule Președinte, Onorată Curte,

Încă de la început, așa cum am precizat și la instanța de fond, readuc în atenția dvs., ca instanță de apel, faptul că prezenta speță are un caracter cu totul aparte, care excede cadrului juridic al instanțelor, iar pronunțarea, în acest caz, a unei sentințe de condamnare este o eroare judiciară, după cum vom arăta mai departe. De altfel, acest aspect l-am indicat atât la instanța de fond, cât și în faza de urmărire penală, și atrăsesem atenția Parchetului că, prin aceste așa-zise fapte ale mele, nu au fost și nu sunt încălcate dispozițiile normei penale.

Toate argumentele, trimiterile și, mai ales, toate probele noastre depuse la dosar în apărarea mea au fost ignorate de către instanță, iar Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 – care, în principal, a făcut ancheta penală –, după cum am mai relevat în Notele scrise, Contestațiile și Întâmpinările depuse, pe parcurs, acesta, de asemenea, a ignorat total probele și argumentele noastre.

1.Inconsistența probelor invocate de Parchet și preluate automat de instanța de fond

Astfel, după o prezentare a situației de fapt (pe două pagini și jumătate din sentință), instanța de fond face trimitere la „mijloacele de probă“ reținute în acuzarea mea – mijloace de probă, în număr de 15, pe care le etalează și pe care, pentru a încerca să le sporească „valoarea“, le repetă de trei ori pe parcursul sentinței penale.

1.1. În mod deosebit, instanța invocă, în mod repetat – ca fiind foarte importante în acuzare –, declarațiile celor doi martori ai denunțătorului Alexandru Florian, Marius-Traian Cazan și Geta Vodislav.

1.1.1. În declarația de la Poliție, dată subinspectorului Radu Anghel, Marius-Traian Cazan a afirmat că a aflat despre articolele incriminate de către Alexandru Florian, directorul I.N.S.H.R.-„E.W.“, „de la un coleg, întrucât nu era angajat al institutului la vremea apariției lor“. La cererea polițistului de a-i indica numele colegului, a răspuns că nu-l știe, dar că îl va comunica în următoarea declarație de completare. Dar, în declarația de completare a evitat să dea numele colegului cu pricina și nici polițistul Radu Anghel nu s-a străduit să i-l ceară; în schimb, Marius-Traian Cazan a enumerat atribuțiile I.N.S.H.R.-„E.W.“, despre care, în Notele depuse, am relevat că afectează siguranța națională, după cum însăși titulatura I.N.S.H.R.-„E.W.“ constituie o agresiune axiologică la adresa României: în România nu a fost nici un holocaust, căci, dimpotrivă, România a fost singura țară din Europa care i-a protejat pe evrei! În declarația de la instanța de fond, din 23.11.2020, avocatul meu i-a cerut lui Marius-Traian Cazan să explice afirmația din declarația sa inițială, potrivit căreia „dl Vasile Zărnescu neagă și minimalizează holocaustul“ – întrucât cei doi termeni sunt contradictorii: a minimaliza înseamnă că nu negi holocaustul, ci, dimpotrivă, admiți existența lui, doar că nu la dimensiunile clamate de apologeții holocaustului. Marius-Traian Cazan a fost incapabil să explice, în vreun fel, pe ce se baza afirmația sa acuzatoare și contradictorie, deși a afirmat că este „doctor în istorie“, specialist în probleme de istorie contemporană: „Sunt clar pasaje care neagă holocaustul, însă, totuși, trebuie să verific dacă sunt și pasaje care minimalizează. Prin minimalizare înțeleg îmbrățișarea teoriei revizioniste“ (cf. fila 39, pag. 2, la final).

În esență, în declarațiile lui spune „Nu știu, nu-mi amintesc“ etc. Așadar, nu a indicat care sunt pasajele care, după opinia sa, neg holocaustul, și nici de ce nu și-a pregătit, în vederea audierii, prezentarea pasajelor care „minimalizează“. În concluzie, declarațiile acestui martor nu au nici o relevanță juridică, necum să constituie o probă acuzatoare.

 

1.1.2. În declarația de la Poliție dată subinspectorului Radu Anghel, precum și într-un comunicat de presă difuzat pe Internet și predat în copie-xerox și la Poliție ca „probă“, Geta Vodislav a scris că, în broșura SABIN ORCAN $UPORT€R, „dl Vasile Zărnescu are un limbaj insultător, plin de ură“ etc., etc. Dar, în declarația din 23.11.2020, la întrebarea apărătorului meu, a spus că „nu a citit broșura, ci doar a răsfoit-o“! Deci, practic, Geta Vodislav recunoaște că nu cunoaște conținutul broșurii incriminate. Cu toate astea, depune o mărturie falsă referitoare la ea și la cele cuprinse în aceasta, inclusiv la limbajul folosit – chestiune de subtilitate, care ar ține de stil. Astfel, prima declarație, dată la poliție, este infirmată de cea dată în instanță. Care este cea validă și care este cea falsă?! În urma acestor contradicții, se poate conchide că Geta Vodislav este un martor duplicitar, iar declarațiile ei – ambele referitoare doar la broșura-pamflet – nu pot fi admise ca probe în instanță atât timp cât a recunoscut că nu a citit lucrarea!

Așadar, ultimul rechizitoriu al Parchetului (ca, de altfel, și cele anterioare), luat de bun de instanța de fond, se bazează doar pe aceste două „probe“, ambele lipsite de valoare acuzatoare, probatorie, raportat la acuzațiile care mi se aduc. La aceste „probe“, instanța mai adaugă, printre altele: corespondența cu Biblioteca Națională a României referitor la cartea HOLOCAUSTUL, GOGORIȚA DIABOLICĂ, dezincriminată prin prescriere (situație reținută și de către Comisia judiciară[1] în raportul 21424-1); fișa de magazie care înregistra predarea broșurii-pamflet la librărie, cazierul meu etc., probe care, în cazul în speță, nu au absolut nici o relevanță.

Dată fiind totala lipsă de valoare a celor două mărturii acuzatoare, instanța de fond nu are nici un temei pentru a decide condamnarea mea. Ca atare, sentința penală nr. 62/04.02.2021 este netemeinică.

1.2. Dar se poate constata că, spre deosebire de atitudinea protectoare avută față de martorii acuzării, mărturiile celor două cadre universitare, propuse de noi, nu au fost luate în seamă de către instanță (fila 3 din sentință). Asupra acestui aspect, instanța revine la fila 9, alin. 4, unde arată explicit că „instanța nu va ține cont de declarațiile martorilor propuși de inculpat (…), depozițiile acestora fiind doar de natură a diminua gravitatea faptei săvârșită de inculpat (sic!). Cu privire la acest fapt, de înlăturare a probelor apărării și care încalcă grav dreptul meu la apărare, vom reveni mai jos, deoarece aceeași atitudine a avut-o și Parchetul.

2. Cazuistica internațională – fără nici o relevanță în această speță

Evidentă este și eroarea în care s-a menținut Parchetul încă de la începutul cercetării penale, prin prezentarea diverselor „argumente din sfera dreptului internațional“ (fila 3, alin. ultim). Suntem obligați să aducem în atenția Curții faptul că situațiile istorice, cazurile judecate în diverse state, în diverse momente, care dezbat cu precădere tema cercetării, nu seamănă deloc unul cu altul și nu pot fi expuse ca practică juridică europeană/internațională și, oricum, nu au nici o relevanță în speța de față. Această speță nu poate fi înțeleasă și, în acest caz, nu se poate lua o decizie obiectivă, fără să se țină seama de realitățile epocii în discuție, raportate la situația și specificul României de la acel moment, de contextul istorico-științific al cercetării unor aspecte generate de acest episod din istoria iudaică și europeană, și anume exploatarea memoriei victimelor. Repetăm: exploatarea memoriei victimelor iudaice din cel de-Al Doilea Război Mondial, și nu contestarea crimelor de război. Din aceste motive am apelat și la martorii propuși, admiși de instanță, personalități științifice consacrate, care cunosc epoca istorică abordată.

Trebuie să repetăm că am atras atenția instanței de fond, inclusiv în dezbaterile camerei preliminare, că toate argumentele noastre nu au fost luate în seamă, ceea ce este inadmisibil. Prin această atitudine au fost încălcate, în mod evident și constant, dispozițiile art. 15 și 16 Cod penal și art. 4, 5, 97, 98 și 99 Cod pr. penală, precum și art. 114, al. 1 și 116 al. 1 Cod pr. penală. Subiectivismul și interpretarea stricto sensu a speței de față duce la o eroare judiciară inadmisibilă. O.U.G. 31/2002, în baza căreia s-a pronunțat instanța de fond, trebuie interpretată în mod obiectiv, ținându-se seama de absolut toate împrejurările, iar probele administrate trebuie interpretate în contextul istorico-politic al momentului și nu doar în cel al unei etape istorice sau temporale și nicidecum sub restricțiile unei norme juridice discutabile, care nu se poate aplica aici decât forțat. Trecerea de la un articol la altul (de la art. 4 la art. 6) din O.U.G. 31/2002, cu atâta larghețe și lipsă de obiectivitate, este inadmisibilă, întrucât speța nu poate fi analizată doar dintr-un singur punct de vedere, exclusivist și unilateral, asupra Holocaustului, subiect decretat tabú, în condițiile în care există atâtea mărturii care subliniază exact ceea ce dezvălui și eu, în cercetările mele: adică dezvoltarea afacerilor exclusiv pecuniare pe marginea doctrinei holocaustului – invocată, după 1945, în scop de șantaj, după cum denunță și autorul iudeu Norman G. Finkelstein în lucrarea sa celebră Industria Holocaustului, Ed. Antet, 2003.

3. Instanța îmi atribuie mie afirmațiile altor autori

Astfel, încă de la fila 5, alin. 7, a sentinței penale apelate, instanța de fond trage o concluzie eronată, întrucât nu a analizat cu atenție probele propuse, iar atunci când încearcă să-și argumenteze concluzia, indică, în mod deliberat fals, texte ale unor autori străini, care au avut diverse opinii proprii pe tema dată, pretextând că acestea mi-ar aparține. Acest gen de falsificare l-a făcut însuși Alexandru Florian în denunțul său, când s-a referit la „camerele de gazare Potemkin“. Această falsificare a fost menținută în toate actele Parchetelor și gonflată de instanța de fond în pagina a 6-a a motivării sale, cu scopul de a „ticlui probe“ acuzatoare contra mea!

Așa cum am arătat și în concluziile noastre, dar și pe parcursul cercetării penale sau în faza de judecată, cele două articole incriminate ale mele se ocupă de probleme de strictă specialitate. Textul primului articol, fără a mai intra în detalii, acestea fiind prezentate la instanța de fond cu precădere în concluziile scrise, are în vedere explicarea unui termen, acela de „holocaustist“, cuvânt care se diferențiază de termenul „holocaustolog“, născocit de apologeții holocaustului și lipsit de acoperire științifică. Al doilea articol, de nici măcar o pagină, prezintă, extrem de laconic, cercetarea aprofundată a prof. univ. dr. Arthur Robert Butz, în cadrul episodului 1 al cărții Înșelătoria Secolului XX (1). Pentru aceste fapte, așa cum am arătat și pe fondul cauzei, dispozițiile procedurale în materie nu se pot aplica decât în mod forțat, cu încălcarea flagrantă a legii. În ceea ce privește broșura-pamflet, care constituie al treilea și ultimul capăt de acuzare, ea vizează un personaj din lumea ziaristicii, Sabin Orcan, și cuprinde o asamblare de articole ale colegilor săi de breaslă, care îl descriu pe Sabin Orcan ca pe „un analfabet de presă“ (cum îl califică Mircea Moraru[2]) și un „impostor“ (formulă folosită sau sugerată de către Dan Andronic[3], Victor Ponta[4], Sorin Ovidiu Bălan[5] și alții: „Orcan e genul de mercenar sadea[6]). Între timp, drept confirmare a turpitudinii acestuia, i s-a făcut o plângere penală pentru șantaj[7]! Precizările făcute de mine la întrebările procurorilor și ale instanței, cu privire la fraza „Eu nu neg holocaustul – fiindcă nu poți nega ceva ce nu a existat niciodată și pe nicăieri –,…“, din paragraful de la pagina 96 a broșurii, la care adaug și mărturiile celor doi universitari prezenți, în acel moment, în sală, sunt de natură să înlăture răspunderea penală pentru presupusa faptă incriminată de art. 6 din O.U.G. 31/2002. În plus, la această precizare a mea, instanța trebuia să aibă în vedere depozițiile martorilor propuși de mine, care nu pot fi înlăturate sub pretextul că sunt „de natură a diminua gravitatea faptei săvârșită (sic) de inculpat“! Repet, Domnule Președinte și Onorată Curte, nu neg holocaustul, pentru că nu poți nega crimele, nu sunt de acord cu sintagma „holocaust în România“ și afirm neimplicarea României în acele crime.

Dar lipsa de obiectivitate a instanței, care reiese din ignorarea, în genere, a subiectului și din refuzul de a se informa asupra lui, din interpretarea cu totul eronată a probelor, precum și din citarea în mod tendențios a textelor, la care se adaugă înlăturarea depozițiilor martorilor noștri, se observă imediat. Spre exemplu, una dintre explicațiile date de mine la întrebările adresate de către instanță și, pe parcursul procesului, de către toți magistrații, se referă strict la camerele de gazare (filele 6 și 9 alin. ultim, din sentință). Or, în această situație, instanța ar fi trebuit să solicite, în mod expres, explicații suplimentare cu trimitere la sursele citate, astfel încât să verifice documentarea autorului, probele administrate, în raport cu dispozițiile art. 4, 5 și 8 din Codul de pr. penală, și ar fi văzut că descrierea și studiile legate de acest subiect nu-mi aparțin mie, ci literaturii de specialitate occidentale.

Fără a lua în calcul aceleași probe ale noastre, instanța de fond, la fel ca și Parchetul, se găsește într-o gravă și inacceptabilă eroare atunci când îmi aduce acuze vădite (fila 7, alin. penultim și ultim), învinuindu-mă pentru o stare de fapt, cunoscută din documentele vremii, ca și cum afirmațiile legate de aceasta mi-ar aparține exclusiv. Este vorba despre sintagma „6 milioane de evrei“, pe care o analizez în scrierile mele, și cu privire la care aduc argumente referitoare la existența unei erori. Iar aici intervine interpretarea subsemnatului, care arăt – pe urmele multor autori occidentali, inclusiv ale presei iudaice americane – că este vorba despre o propagandă care susține, în mod arbitrar și constant – de circa 150 de ani! – această cifră arbitrară de „6 milioane“ (nici mai mult, nici mai puțin, ci fix șase milioane!), cu scopul exclusiv de a extorca „bani de holocaust“, dovezile fiind de necontestat.

De altfel, dl prof. univ. dr. Ion Coja, în mărturia sa, relevă că „holocaustul evreilor este o realitate istorică, iar cei care l-au generat și l-au organizat au fost evreii sioniști și germanii naziști în bună colaborare secretă“ (cf. fila 51, în dosar). La fel, Hannah Arendt relevase colaborarea strânsă dintre Hitler, sioniștii din Germania și yichouv din Palestina[8].

La aliniatul ultim al filei 7, instanța de fond are aceeași abordare superficială a subiectului, indicându-mă ca autor a unor afirmații: „pune semnul egalității între holocaust și această așa-zisă afacere, susținând, așadar, că holocaustul nu este altceva decât o născocire în scopul strângerii de fonduri, echivalând cu o mare escrocherie a secolului XX“.

Domnule Președinte, Onorată Curte, cele două afirmații nu-mi aparțin! Prima afirmație (semnul egalității între holocaust și respectiva afacere pecuniară), îi aparține lui Roger Garaudy – grafiat greșit de instanță ca „Gaudi“, precum arhitectul catalan! A doua afirmație (o mare minciună și escrocherie a secolului XX), a fost formulată, inițial, de către Paul Rassinier și preluată de o pleiadă de autori, printre alții, de Arthur Robert Butz și, cel mai recent, de Gerhard Menuhin, nepotul marelui rabin Moshe Menuhin – după cum am relevat în mai multe Note scrise, inclusiv, în mod detaliat, cu multe note bibliografice și cu 16 anexe, în Memoriul depus în probațiune la Parchet în 27.02.2020 (cf. de la fila 153 d.u.p.). În respectivul Memoriu, am citat afirmația marelui istoric iudeu Nahum Goldman, care, în cartea sa THE JEWISH PARADOX (Paradoxul iudaic), a relevat că, din „Holocaust au supraviețuit 600.000 de iudei[9]; la fel, filosoafa iudaică Hannah Arendt, a scris, textual: „Astfel, numărul total al victimelor Soluției Finale este o simplă presupunere – între patru și șase milioane – și nu a fost niciodată confirmat, la fel și numărul total al victimelor din fiecare dintre țările implicate[10] (s.n., V.I.Z.). Nahum Goldman și Hannah Arendt, prin afirmațiile lor, cu demonstrațiile și cercetările pertinente, riguroase, nu neagă „Holocaustul“ sau nici măcar nu-l minimalizează?! Dar, dacă eu preiau afirmațiile lor, citându-i, cu trimiteri la sursă, după toate normele academice, înseamnă că aș nega holocaustul?!

Respectiva afirmație categorică, făcută de Hannah Arendt, este citată și în Notele Scrise[11] depuse contra Ordonanței nr. 171/C2/01.03.2016, emisă de numitul Dimitrie Bogdan LICU, procuror general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de reîncepere a urmării penale (R.U.P.); de asemenea, este publicată și pe coperta a 4-a a broșurii SABIN ORCAN $UPORT€R, pe care procurorul Florin-Oprică Cîrciumaru nici n-a citit-o, deși îmi aduce acuzații bazate o singură frază din conținutul acesteia. Respectiva broșură s-a aflat, tot timpul, în dosar, în plicul închis trimis de librărie!

Aceste două citate din operele autorilor iudei sunt suficiente pentru a anula definiția, falsă și tendențioasă, a holocaustului dată de O.U.G. nr. 31/2002: „prin holocaust se înțelege persecuția sistematică sprijinită de stat și anihilarea (sic) evreilor europeni de către Germania nazistă, precum și de aliații și colaboratorii săi din perioada 1933-1945 (…)[12]. Această definiție incorectă din toate punctele de vedere – dar îndeosebi din punct de vedere juridic și al realității istorice – este citată și de Comisia judiciară a C.S.M., în Raportul 21424-1[13]. Cum putea fi vorba de „anihilare“ când iudeii europeni nu fuseseră „anihilați“ – adică exterminați în totalitate –, iar, după 1945,  existau și erau la fel de mulți sau chiar mai mulți ca în 1939?!

Numai România salvase de la moarte, prin ordinul mareșalului Antonescu, câteva sute de mii de evrei[14], cărora li s-au dat vize de emigrare în Palestina – deși englezii refuzau să le dea vizele de acces[15] – și fuseseră ajutați să emigreze prin Portul Constanța[16]. Este de notorietate că președintele Shimon Peres „a mulțumit României că a salvat 400.000 de evrei, care au ajuns în Israel și au participat la construcția acestui stat“[17].

La fila 8 a sentinței, se are în vedere constituționalitatea ordonanței, ca temei legal al denunțului și al condamnării. Cu toate că instanța de fond face trimitere la excepțiile de neconstituționalitate invocate, în mai multe rânduri, cu privire la această ordonanță, ne păstrăm punctul de vedere referitor la acest aspect pentru simplul fapt că, așa cum am relevat în mai multe Concluzii scrise, speța de față nu este una de drept comun, când Poliția și Parchetul analizează arma crimei, hainele și corpul victimei, împrejurările efectuării agresiunii etc.; ci speța este una cu un caracter aparte, când Poliția și Parchetul trebuie să citească texte, să le analizeze și să le interpreteze în contextul intelectual și istoric aferent; în plus, în această speță, instituțiile statului, abilitate pe această zonă a cercetării și judecării (Parchetul și instanțele), aveau și au obligația prezentării din partea unor specialiști în domeniul cercetării istorice atât a unui punct de vedere oficial pe această temă, cât și a unui alt punct de vedere decât cel al denunțătorilor, evident documentat și argumentat științific sau măcar pe aceea de a lua în considerare afirmațiile martorilor aduși de mine, personalități competente în domeniu și recunoscute în lumea științifică. În acest sens, trebuia să fie prezentată o bibliografie tematică serioasă, recunoscută, asupra temei analizate. În genere, dar mai ales într-o asemenea speță, o faptă se încadrează într-un text de lege cu obiectivitate și cu aprecierea echilibrată a tuturor probelor, incluzând aici atât citatele, dar și martorii ambelor părți – în baza principiului juridic Audiatur et altera pars, principiu  pe care Parchetul și instanța de fond l-au încălcat permanent. Scopul este acela de a nu produce, prin pronunțare, un dezechilibru între părți raportat la presupuse fapte al căror pericol social este inexistent. Iar inexistența faptelor se observă din subiectul abordat de mine și care privește, după cum s-a înțeles, o mare și foarte bănoasă afacere: vedeți, spre edificarea instanței de apel, Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii israeliene, Ed. Fronde și Alma Tip, Oradea, 1998; Norman G. Finkelstein, Industria holocaustului – Reflecții asupra exploatării suferinței evreiești, Ed. Antet, 2003; Arthur Robert Butz, Înșelătoria secolului XX. Acesta a fost și rămâne și pentru mine obiectul cercetării mele. Această oneroasă afacere pecuniară este dezvoltată pe marginea unui subiect declarat tabú, Holocaustul, și care viza și vizează impunerea plății de despăgubiri de holocaust fără nici un temei.

4. Libertatea cuvântului, de cercetare și de apărare este desconsiderată de instanță

Una dintre sublinierile instanței este cea de la fila 5, al. 7 din sentință, unde se arată că „ideile exprimate de inculpat… au fost scrise cu scopul de a ajunge la public, fiind redate în format on-line“. Este adevărat. Orice publicație este destinată publicului și, când este vorba despre un subiect de istorie și de politică, pentru că subiectul temei noastre atinge foarte serios sfera politică, destinatarii acestuia sunt, cu prioritate, atât cunoscătorii în domeniu, cât și opinia publică, slab informată, mai degrabă deloc informată sau informată doar dintr-un singur punct de vedere, cel exclusivist, propagandistic, dar și punitiv în același timp. Problema se referă strict la înțelegerea fenomenului, care, în opinia autorului, cu susținerea bibliografică adecvată, trebuia să ajungă la public și pe această cale, ca formă de autoapărare prin respingerea „despăgubirilor de holocaust“, pretinse de cei interesați. Mai mult decât atât, în cursul cercetării penale, dar și în faza de judecată, au fost oferite explicații și cu privire la noțiunea „jidani“, care nu este „peiorativă“, ci provine din germanicul Die Juden; forma „jidovi“ vine pe filileră polono-rusă, fiind noțiuni istorice și științifice, folosite de români în limbajul curent; forma „evrei“ este livrescă și a fost impusă de politrucii sovietici aduși de Ana Pauker (pe numele său adevărat Hannah Robinsohn). Deci, această explicație înlătură eventualele bănuieli, care se îndreptau și se îndreaptă, încă, spre o posibilă jignire a iudeilor.

Domnule Președinte, Onorată Curte, la fila 9 alin. 3 din sentință, se evidențiază, în opinia noastră, eroarea judiciară despre care aminteam. Este vorba despre interpretarea subiectivistă, părtinitoare putem spune, a normei de drept presupusă a fi încălcată. Să redăm mai întâi citatul din sentință: „Negarea holocaustului, chiar dacă ar fi rezultatul unei activități de documentare științifică (cum invocă inculpatul) nu poate constitui o cauză de nepedepsire, de vreme ce singura cauză de impunitate reglementată de legiuitor în materie, în conținutul art. 4, al. 3 din O.U.G. 31/2002 este cea privitoare la artă, știință, cercetare…“. Această afirmație conține o evidentă contradicție în termeni: negarea (care, de fapt, nu e o negare), ori este pasibilă de pedeapsă, cu toate că, în cazul în speță, este o documentare, ori nu este pasibilă de pedeapsă, fiind o cercetare. Care ar fi diferența între documentare (preluarea unor idei ale altor autori) și cercetare (însumarea și interpretarea, în scop științific și de autoapărare a opiniilor unor autori occidentali, specialiști pe acest domeniu)? În acest fel, suntem de părere că instanța de fond a nesocotit aceleași dispoziții ale art. 4, 5 și 8 Cod pr. Penală, precum și art. 15 și 16 Cod penal, în esență. În plus, interpretarea aleatorie a dispozițiilor art. 4 din O.U.G. 31/2002, care sunt înlocuite subiectiv cu dispozițiile art. 6 al aceleiași ordonanțe, în speța dată, este o gravă eroare judiciară. Nu putem confunda/interpreta/înlocui disputele pe teme de cercetare (încadrate la art. 4 din O.U.G. 31/2002), cu propaganda interzisă de art. 6 din același document. Cu tot respectul cuvenit, instanța de fond nu poate avea un punct de vedere științific pe această temă (atât de viu disputată de cunoscătorii în domeniu), cu atât mai puțin în cazul în care proba mărturiei ne-a fost eliminată și subiectul este cunoscut doar din mass media. Motivul este acela pentru că pregătirea de specialitate a organelor judiciare nu include cercetarea istorică, ceea ce duce, implicit, la incompetență – fapt atestat de Raportul 21424-1 al Comisiei judiciare a C.S.M.[18] În această situație, instanța de fond nu poate pronunța o condamnare pe baza unor chestiuni în legătură cu care nu dispune de cunoștințe. În plus, aceste chestiuni  încă nu au fost definitiv tranșate, neexistând o opinie unică în privința lor.

Nu dorim să distragem atenția Curții reluând cam aceleași idei pe care a mers instanța de fond, pentru că și restul motivării are în vedere aceleași interpretări eronate, ci dorim să revenim la unul dintre subiectele subliniate de instanța de fond care a stat simțitor la baza deciziei de condamnare, și anume publicarea celor două articole, în format electronic, precum și a broșurii-pamflet incriminate. Într-adevăr, folosirea mijloacelor electronice de propagare a unor defăimări, jigniri etc., la adresa unor persoane, comunități, fapte etc., constituie infracțiune și se pedepsește conform O.U.G. 31/2002, modificată prin legile ulterioare: nr. 107/2006, nr. 217/2015, nr. 157/2018 etc. Dar, în cazul de față, propagarea acestor texte, prin intermediul internetului, este menită să aibă același efect ca și publicarea în format tipărit, și anume informarea publicului cu privire la anumite aspecte: 1) precizarea și definirea unui termen care ține de domeniul cercetării subiectului; 2) prezentarea foarte pe scurt a unei lucrări clasice, pe aceeași temă de cercetare, documentate și cu o amplă bibliografie, care îi aparține profesorului universitar american Artur Robert Butz; 3) publicarea unui set de texte jurnalistice referitoare la condeierul Sabin Orcan, recent acuzat de șantaj. Însă interpretarea eronată a probelor și a textelor folosite, a explicațiilor prezentate face ca publicarea acestor texte pe internet să fie considerată o infracțiune.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că articolele incriminate, enumerate la cele trei puncte de mai sus, nu incită la acte violente și la ură contra unor grupuri sau persoane minoritare, și, conform art.1, lit. (c) și (d) din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal[19], nu intră sub incidența Codului penal! Ca atare, ele sunt incriminate în mod neîntemeiat de Parchet și de instanța de fond! Menționez că, în mai multe rechizitorii, Parchetul citează Decizia-cadru 2008/913/JAI, dar numai prin acest titlu scurt, fără să o cunoască.

În consecință, este încă un motiv esențial pentru care sentința penală nr. 62/04.02.2021 este netemeinică.

Domnule Președinte și Onorată Curte, fac precizarea că articolele mele nu au ca temă contestarea crimelor comise în cele două războaie mondiale, comise de toate părțile beligerante ‒ după cum am arătat în multe înscrisuri depuse în dosar –, ci vizează, având la bază, cu prioritate, cercetările occidentale, afacerile care s-au dezvoltat având ca fundament propaganda holocaustului, veche de peste 170 de ani. În esență, ceea ce am publicat are în vedere acțiunile paralele cu aceste evenimente din cele două războaie mondiale, situația fiind exploatată financiar, așa cum rezultă inclusiv din textele rezumate din doi cercetători de origine iudaică și anume Norman G. Finkelstein, care afirmă că această propagandă a devenit o veritabilă „industrie a holocaustului, care reduce martiriul suferințelor la nivelul moral al unui casino din Monte Carlo“  și a dezvoltat o adevărată „exploatare a memoriei victimelor evreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial“ – după cum se exprimă însuși acest autor evreu în lucrarea sa Industria Holocaustului. Reflecții asupra exploatării suferinței evreiești (Ed. Antet, 2003, pag. 8); și rabinul Arnold Jacob Wolf, de la Yale University, citat în lucrarea After tragedy and triumph, apărută la Cambridge, în 1990, care afirma că „Se pare că în universitățile noastre Holocaustul este vândut, nu predat“. Mai aducem în atenția Onoratei Curți și concluzia șocantă a profesorului francez Roger Garaudy, care afirma că „Nu este vina mea dacă acei care mă acuză sunt tocmai cei care au organizat o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor“. Totodată, în mai multe înscrisuri depuse la dosar, precum și în ședințele din 13.07.2020 și 11.01.2021, am dat xerocopia și traducerea textului tipărit pe coperta a 4-a a cărții excepționale a lui Don Heddesheimer, The First Holocaust[20] – Primul holocaust, supranumit și „Holocaustul prezis“, în care autorul denunță propaganda iudaică pro-holocaust desfășurată între 1900-1945, prin care liderii iudeilor apelau la mila publică pentru „a se strânge bani pentru ajutorarea iudeilor aflați în diverse faze de suferință și care vor muri în holocaust dacă nu vor fi salvați“! Numai că liderii internaționali ai iudeilor nu le-au dat nici un ban evreilor simpli, aflați în suferințele provocate de vicisitudinile istoriei, ci au utilizat aceste sume imense pentru înființarea de bănci, de organizații paramilitare (Irgun[21], Stern[22], Lehi[23], Haganah[24], Etzel etc.) ale căror comandanți aveau să ajungă premierii și miniștrii viitorului stat Israel, organizații teroriste și de spionaj – ca Anti-Defamation League (ADL)[25] etc.

Nu contestarea suferințelor iudeilor din prima jumătate a secolului XX sunt adevăratele obiective și linii de cercetare ale mele, ci acestea: propaganda holocaustistă, extorcarea de bani și șantajarea prin diverse învinuiri nedrepte aduse României (și altor state), taxată ca „aliat al Germaniei“ – ignorându-se total condițiile în care a ajuns „aliat al Germaniei“ și ignorându-se total rolul României aflată sub conducerea mareșalului Ion Antonescu la acel moment. Vedeți declarațiile lui Shimon Peres, dar și ale altor iudei onești, cu toții recunoscători față de atitudinea unică a României în acei ani! În plus, subiectul acestei propagande holocaustiste antiromânești, după cum am afirmat și la instanța de fond, a fost, la un anumit moment dat, și în atenția S.R.I., ca linie de apărare a securității naționale. Or, Domnule Președinte, Onorată Curte, acest aspect nu este de neglijat, iar instanța de fond trebuia să-l ia în calcul la pronunțarea sentinței, fapt care nu s-a întâmplat, ceea atrage după sine un mare semn de întrebare: instanța nu apără valorile și interesele României, ci ale inamicilor ei?! Care a fost scopul vizat atunci de S.R.I., cu ce afecta această extorcare o anumită sferă a apărării naționale și din ce cauză devenise temă prioritară pe linie de apărare națională constituie subiecte extrem de delicate, dar majore, pe care instanța de fond trebuia să le aibă în vedere. Din acest motiv, instanța de fond trebuia să administreze probatoriul cu foarte mare atenție și să țină cont de probele și de explicațiile mele și ale martorilor mei. Fără a-mi face un titlu de glorie, sunt ofițer în retragere al acestei instituții și mi-am servit țara și națiunea cu devotament și onoare, deținând funcția de comandant al Biroului pentru Apărarea Ordinii Constituționale, din cadrul Diviziunii de Analiză, Sinteză și Informare a S.R.I. –  fapt ignorat complet de instanța de fond.

Dar, Onorată Curte, instanța de fond nu face trimitere sub nici un aspect la tematica problemei, dezvoltată, de alți autori occidentali, inclusiv iudei, cu zeci de ani înainte ca eu să realizez, în articolele mele, sinteze parțiale ale acestor lucrări. Acest aspect arată un tratament diferențiat al probelor, sub un profund imperiu al subiectivismului și al părtinirii, după cum vom arăta și mai jos, în contradicție vădită cu dispozițiile procedurale penale și cu încadrările indicate de Codul penal în ceea ce privește faptele și vinovăția, subliniate de noi încă din faza de urmărire penală. Filele 10, 11, 12 și 13 din sentință se raportează la modalitatea de individualizare a pedepsei în contextul dat. Și aici, citările instanței sunt eronate, fără trimiteri, iar explicațiile date de mine sunt complet ignorate.

Înainte de a aduce în atenția dvs. un aspect deosebit de important, dar ignorat cu desăvârșire de către instanța de fond, mai atragem atenția asupra faptului că, în primul aliniat al filei 11, instanța indică „o stare de pericol la adresa memoriei victimelor holocaustului“. Revenim și atragem atenția asupra subiectivismului instanței de fond, a lipsei de înțelegere a subiectului/speței (după cum vom arăta și mai jos), precum și a refuzului de a face diferența, pe de o parte, între „memoria victimelor“, indiferent de numărul lor, de modul în care este pusă în pericol această „memorie“, după cum am arătat și în concluziile finale de la fond, și, pe de altă parte, subiectul dezvoltat – de alți autori înaintea mea, din scrierile cărora am preluat ideile esențiale –, care vizează o afacere foarte bănoasă exclusiv pentru liderii iudeilor care au manevrat aceste sume imense de bani, dar foarte păgubitoare pentru alții, care au trebuit să plătească „despăgubiri de holocaust“. Iar demonstrațiile există în materialele și în studiile mele, în care m-am folosit de autorii străini, iudei și ne-iudei, care au dovedit, cu demonstrații pertinente, acest fapt.

5. Înlăturarea declarațiilor martorilor apărării = încălcarea dreptului la apărare

Domnule Președinte, Onorată Curte, unul dintre subiectele ignorate cu desăvârșire și cu deplină părtinire de către instanța de fond, pe care special l-a lăsat la final în motivarea sentinței, îl constituie declarațiile martorilor apărării. Este vorba despre dl prof. univ. dr. Corvin Lupu, Decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, autor de cursuri universitare și lucrări științifice care au legătură atât directă, cât și indirectă cu speța de față, și dl prof. univ. dr. Ioan Coja, un reputat lingvist, prozator și cercetător al problematicii holocaustului. La fila 9, alin. 4 al sentinței, mărturiile celor doi distinși universitari au fost înlăturate în totalitate. Art. 5 și 8 din Codul de procedură penală, precum și 15 și 16 Cod penal fac o precizare mai mult decât utilă dezlegării oricărei pricini, oricât de complicată ar fi sau oricât de controversat este subiectul. Acest fapt impune, în esență, aflarea adevărului, tema oricărei instanțe, în orice speță, de orice natură. Dacă acest adevăr, această normă procedurală a fost ignorată, ocultată în faza de urmărire penală, inclusiv în camera preliminară – cum a și fost –, atunci instanța de fond cu atât mai mult avea obligația să țină cont de respectiva normă procedurală. Din păcate, nu a ținut cont de nici una din aceste dispoziții. Apreciem că la fila 3, alin. 2 din sentință instanța de fond indică exact care sunt probele pe care le va avea în vedere la motivarea care urma să fie redactată: probele celor doi martori ai acuzării (directoarea librăriei „Mihail Eminescu“ și un angajat al institutului!?), probe total neconcludente, profund subiective și chiar contradictorii, în opinia noastră, precum și declarațiile inculpatului, trunchiate și denaturate cu bună știință sau chiar ignorate.

6. Înlăturarea declarațiilor martorilor apărării întărește nelegalitatea sentinței penale

În declarațiile celor doi distinși profesori universitari se au în vedere atât argumente pro, dar și contra, vis-à-vis de textele mele, ceea ce subliniază echilibrul unei aprecieri academice obiective, de nivel universitar. Acest fapt nu este puțin lucru, iar instanța de fond trebuia să țină cont, obligatoriu, de acești martori. Practic, cele două mărturii reprezintă puncte de vedere ale unor specialiști în domeniu și nu ale unor angajați plătiți ai unei instituții sau simpli preopinenți, nu reprezintă opinii politice, de dragul publicității, impuse de un anumit moment politic sau de diverse conjuncturi emoționale. Suntem ferm convinși că, prin experiența lor de-o viață la catedră și prin lucrările științifice publicate, unele pe aceeași temă, cei doi universitari, dintre care dl Ion Coja a fost premiat de Academia Română pe o temă care are legătură cu speța de față, au căderea să emită o apreciere obiectivă, o atitudine de natură științifică, bine ancorată în sfera cercetării și a realității. Materialele publicate de domniile lor stau mărturie pentru obiectivitatea aprecierilor date în instanță. Înlăturarea acestor mărturii sau deprecierea lor, contrar spiritului legii, prin afirmația scrisă că „depozițiile acestora sunt doar de natură a diminua gravitatea faptei…“, reprezintă nu doar o gravă eroare juridică, ci și o ignorare, deliberată și părtinitoare, a unor probe relevante, pertinente, a unor veritabile expertize. Nu acesta este motivul, firesc și logic, pentru care am apelat în apărarea mea la acești martori?! Această opinie concluzivă a instanței nu trebuie interpretată decât ca desconsiderarea completă a probității profesionale și morale a celor doi profesori universitari, cât și ca încălcarea dreptului meu la apărare – ceea ce constituie o încălcare gravă a legii și face ca sentința penală dată să fie nelegală.

Conform (i)logicii instanței, înseamnă că orice martor aș aduce în apărarea mea, instanța îl respinge fiindcă… mă apără și prezintă o declarație reală și pertinentă, contrară punctului de vedere al denunțătorului, pe care, ipso facto, instanța de fond îl favorizează în mod nelegal!

Această încălcare gravă a legii confirmă nelegalitatea sentinței penale nr. 62/04.02.2021!

Să dăm câteva exemple din depozițiile celor doi distinși universitari.

6.1. Astfel, dl prof. univ. dr. Corvin Lupu face următoarele aprecieri, extrem de utile clarificării speței – continuarea aliniatului ultim al filei 1: „Articolele și broșura nu operează cu ideile d-lui colonel Zărnescu, ci sunt creația altor oameni de știință… (occidentali, cu predilecție – n.n.). Într-unul din articole, autorul combate termenul de holocaustolog, lucru cu care sunt de acord… Dezbaterea științifică în domeniul istoriei are un caracter continuu. Ea nu se încheie la un moment dat, cum ar fi momentul 2002…“. Iată și o critică a reputatului profesor: „Inculpatul are un ton nepotrivit… Acesta este lucrul pe care i-l reproșez“. Ceea ce trebuie să aibă în vedere Onorata Curte, fapt ignorat de instanța de fond, este unul dintre răspunsurile dlui prof. Corvin Lupu (fila 3 din mărturie), unde afirmă că textele publicate de mine „… cuprind foarte multe adevăruri spuse pe un ton nepotrivit“. Iar aici trebuia să intervină rolul activ, obiectiv, de echilibru al instanței de fond, care era datoare să afle adevărul și să țină cont de mărturia acestui specialist în domeniu. Lipsa acestor demersuri din partea instanței și ignorarea cu desăvârșire a acestor probe, cu încălcarea dispozițiilor legale – inclusiv cu încălcarea dreptului la apărare –, după cum am mai amintit, au dus la condamnarea mea neîntemeiată, comparativ cu așa-zisele fapte săvârșite. Și demonstrația continuă, mărturia este la dosar și nu mai insist asupra ei. Curtea poate lectura mărturia sub lupa dispozițiilor procedurale penale și a celor penale, dar fără a ignora factorul istoric și geopolitic, martorul abordând, sub întrebările procurorului și ale avocatului meu, ambele articole, dar și broșura.

6.2. Mărturia distinsului prof. univ. dr. Ioan Coja este extrem de importantă în contextul speței noastre. Precizările făcute de domnia sa sunt în măsură nu să „diminueze gravitatea faptei“, cum tendențios, cu părtinire și nelegal a decis instanța, ci să anuleze întreaga procedură aplicată greșit. Sunt mărturii care vizează neimplicarea națiunii române și a administrației românești în acțiunile privindu-i pe iudei în cel de-Al Doilea Război Mondial (fila 1 din mărturie) Anexăm, la motivare, texte pe această temă, care trebuiau, în mod obligatoriu, să fie cunoscute de factorul politic de decizie, de la cel mai înalt nivel, cu mult timp înainte de fi luată o decizie sau de a susține, în fața presei, de la cel mai înalt nivel politic, afirmații false dăunătoare interesului național. Sunt mărturii care susțin punctul meu de vedere și, implicit, pe acela al cercetătorilor occidentali cu privire la camerele de gazare de la Auschwitz (precizând faptul că acest subiect, cu concluziile aferente, este tratat și de anumiți cercetători iudei). Evident, este abordată, succint, cât a permis timpul dezbaterilor, problema „holocaustului unic“, adus în discuție de mine în scrierile mele, în care am preluat ironiile caustice, dar întemeiate, îndeosebi ale lui  N.G. Finkelstein (fila 2 din mărturie). Foarte importante sunt mărturiile domnului prof. univ. dr. Ion Coja cu privire la guvernarea mareșalului Antonescu și la relația acestuia nu doar cu comunitatea iudaică din România, ci și cu reprezentantul acesteia de la acel moment, avocatul Wilhelm Filderman. În plus, Onorata Curte va avea în vedere precizarea domnului profesor Coja de la fila 3, alin. 2, din aceeași mărturie, dar și fila 4, alin. 1, unde arată cine sunt cei care m-au denunțat. Iarăși, fără a mai relua aspecte care se pot lectura în mărturia dlui profesor universitar, mai cităm un singur text, în opinia noastră extrem de important. Astfel, la fila 4, alin. 7, la una dintre întrebări (alin. 6, aceeași filă), dl profesor Ion Coja face următoarea declarație: „Trebuie să înțelegem că atât minoritarii evrei, cât și majoritarii români au aceeași soartă. Sunt victimele unei false elite, care conduce atât minoritatea iudaică, cât și majoritatea românilor. Nu există nici o deosebire între guvernanții români și liderii evrei…“.

7.Învrăjbirea prin chiar acțiunile antiromânești ale organizațiilor iudaice

De aici, Domnule Președinte, Onorată Curte, se desprinde o concluzie implacabilă, și anume învrăjbirea dintre românii majoritari și unii minoritari (în cazul de față minoritatea iudaică), comisă prin acțiunile antiromânești ale organizațiilor iudaice, precum și prin concursul larg al factorului politic românesc, trecut și prezent, lipsit, în mod voit, de o atitudine obiectivă față de o situație atât de delicată, față de care avea obligația să se informeze serios, o stare de fapt aflată în permanentă cercetare fiind un subiect de istorie certă, contemporană peste care nu poate nimeni să tragă oblonul sau să aibă păreri exclusiviste, dogmatice. Împăcarea, concilierea și buna conviețuire este una dintre misiunile instanțelor de judecată, ceea ce se rezumă prin termenul obiectivitate în aplicarea legii. Ignorarea sau chiar încălcarea dispozițiilor procedurale, în toate fazele de până acum, se reflectă în sentința pronunțată, care nu propune un echilibru, ci, dimpotrivă, instituie un precedent juridic pernicios la adresa securității naționale. Și trebuie să țineți cont și de propagarea imediată, internațională[26] și internă[27], până la știrile de seară, în spațiul public, prin mass media (la radio a fost primul anunț), a soluției instanței, în scopul timorării celor care, cercetând acest subiect, o fac în mod științific, lucru care nu corespunde cu punctul de vedere exclusivist și punitiv al denunțătorilor. Din aceste motive, considerăm că atât instanța de fond, cât și Parchetul au încălcat deliberat dispozițiile legale în materie, indicate mai sus în critica sumară pe care am adus-o sentinței, iar pedeapsa aplicată depășește „gravitatea faptelor comise“, fiind absolut neîntemeiată. Precedentul juridic comis prin această pedeapsă înseamnă, în fond, condamnarea întregii Românii[28], căci instanța cauționează acțiunile antiromânești ale organizațiilor evreiești, în detrimentul națiunii române.

Domnule Președinte și Onorată Curte, credem că cercetarea pe această temă, așa cum afirma dl prof. univ. dr. Corvin Lupu, este destinată, în primul rând specialiștilor, incluzându-i aici și pe cei români care au alte puncte de vedere, iar drumul acestei cercetări nu se oprește în anul 2002 sau la turnura produsă prin dispozițiile Legii 217/2015, ale Legii 157/2018 și ale Strategiei „naționale“ pentru prevenirea și combaterea antisemitismului[29]. Pentru a contracara agresiunile[30] organizațiilor iudaice – de felul I.N.S.H. „E.W.“, condus de directorul Alexandru Florian; F.C.E.R., condusă de Aurel Vainer și, acum, de Silviu Vexler[31]; A.E.R.V.H., condusă de Liviu Beris etc. ‒, punctele de vedere ale cercetătorilor români trebuie enunțate într-un limbaj corespunzător și echivalent celui al acestora și trebuie ascultate și luate în considerație și nu înfierate pe un clasic principiu de tip inchizitorial.

Iată, Domnule Președinte și Onorată Curte, că înlăturarea mărturiilor celor două personalități în domeniu, prof. univ. dr. Corvin Lupu și Ion Coja, evident, personalități cunoscute în lumea științifică și mai puțin publicului larg, este în contradicție cu dispozițiile Codului penal și ale procedurii penale. Starea de pericol, pe care o invocă instanța de fond la fila 11, alin. prim, din sentință, nu există. De altfel, am explicat acest aspect la dezbaterile de la fond și l-am redactat în Concluziile finale. Demonstrațiile mele, dar, în primul rând, ale autorilor „evrei și ne-evrei“, universitari sau nu, ziariști sau nu, din Occident, ale căror opinii le-am citat, vizează un subiect bine definit în Occident, din câte s-a înțeles până acum, comentat cu mulți ani înainte și prezentat nu doar specialiștilor și la nivel universitar, dar și publicului: „Exploatarea memoriei victimelor evreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial“ – Norman G. Finkelstein. Pentru că acest subiect vizează „… Holocaustul, care este vândut, nu predat“, cum se lamenta rabinul Arnold Jacob Wolf. Care este scopul interzicerii unei asemenea cercetări, a blocării accesului opiniei publice la acest punct de vedere, care este diferit de cel al „elitelor evreiești“, pe care, întemeiat, le dezavuează dl prof. univ. dr. Ion Coja?! Care este scopul părtinirii Parchetului și a instanței de fond în aprecierea probelor, în interpretarea lor, atât de bine definite de norma de drept penală?

Domnule Președinte, Onorată Curte, după câte s-a înțeles, și considerăm că ne-am spus punctul de vedere cu solide argumente juridice – cele istorice, sumare, precizate la instanța de fond, au fost ignorate cu desăvârșire și nu le mai reluăm, cu toate că primează înaintea oricărei pronunțări și analize juridice –, ne aflăm cu toții în fața unei spețe aparte, după cum am tot afirmat. Nu este una de drept comun, ci una care vizează, în esență, o temă de cercetare de înalt nivel științific, obținut după un îndelungat efort de înțelegere și de documentare, temă care trebuie continuată și nu stopată prin intimidări comise de către liderii iudeilor, susținuți de către factorul politic. Din păcate, instanța de fond, după cum am amintit, nu s-a ridicat la înălțimea speței și nici nu a avut în vedere o înțelegere a fenomenului în sine, a faptului că acest subiect trebuie lăsat la aprecierea și analiza istoricilor și a cercetătorilor. Timorarea, intimidarea prin aplicarea unor pedepse absolut nepotrivite cu presupusele fapte, care nici măcar nu trebuiau încadrate în sfera infracțiunilor (cum e și cazul meu), vor lăsa loc liber doar unor puncte de vedere exclusiviste și neîntemeiate, cu riscul de a fi transformate în „precedent juridic“ (a se vedea cazul propagandei imediate a condamnării mele, despre care am amintit). Suntem de părere că mărturiile celor doi profesori universitari, ignorate cu rea-credință de instanța de fond, ambii implicați, direct sau indirect, în studierea acestui fenomen trebuiau apreciate la adevărata lor valoare, așa cum instanța de fond avea obligația să înțeleagă fenomenul în sine și să aibă în vedere citatele precizate, marea majoritate dintre ele neaparținându-mi mie, ci unor autori străini.

Domnule Președinte, Onorată Curte, având în vedere cele expuse, în fapt și în drept, în motivarea apelului promovat, cum mai putem vorbi despre infracțiuni incriminate de OUG 31/2002?! Textul de lege face referire strictă la propaganda nazistă, la doctrine fasciste, la crimele contra umanității, la crimele de război etc. Dar face referire și la „dezbaterea unei chestiuni de interes public“. Nu este subiectul acesta de interes public? Nu este subiectul acesta mai mult decât interes public? Nu este un subiect de interes național? Nu este subiectul  acesta o linie de cercetare pluridisciplinară pentru care se încearcă stoparea altor puncte de vedere printr-un text de lege nu dar dogmatic, ci și eronat conceput? În această problematică dezvoltată de mine, dar și de alți autori români – doi dintre ei sunt distinșii universitari audiați ca martori – este vorba de siguranța națională a României, chiar dacă nu pare, la prima vedere, pentru că în spatele acestei dogme, înfierată într-un mod tipic inchizitorial, se ascunde exact ceea ce afirmau cercetătorii iudei și ne-iudei din Occident: „Exploatarea memoriei victimelor evreiești din cel de-Al Doilea Război Mondial“; „… Holocaustul, care este vândut, nu predat“; „… o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor“. Am afirmat și afirm, cu documente pe această tematică, faptul că cercetarea pe tema în cauză este în continuă dezbatere și depășește granițele instanțelor de judecată. Este o dispută exclusiv istorică, de cercetare permanentă și multidisciplinară – cum am subliniat în multe Concluzii și Întâmpinări –, dar cu toate documentele, arhivele și investigațiile „pe masă“, nu doar cu „unele“ și pe o singură direcție.

Și mai facem o precizare d-le Președinte și Onorată Curte. Dacă la momentul adoptării prezentei O.U.G. 31/2002 s-ar fi luat în calcul punctul de vedere al specialiștilor români, istorici, în genere, cu privire la acest aspect, care nu corespunde cu cel al „elitelor iudaice“, textul de lege ar fi fost cu totul altul, cu mult mai permisiv și cu mult mai bine gândit în funcție de realitățile istorice de la acel moment. Un punct de vedere pertinent, care a oprit adoptarea unei asemenea legi, de către Parlament, la acea vreme, a aparținut istoricului Gheorghe Buzatu, Președinte al Senatului, cunoscut drept cel mai valoros specialist al celui de-Al Doilea Război Mondial, din România, un antonescolog renumit, datorită faptului că multe dintre lucrările domniei sale se raportau la personalitatea mareșalului Ion Antonescu și a rolului său în cel de-Al Doilea Război Mondial. În plus, există atâtea mărturii cu privire la salvarea vieții a sute de mii de evrei, venite din partea celor ce au trăit acele vremuri. Nimeni nu mai poate vorbi despre acest aspect, despre aceste realități istorice pentru că este interzis prin lege? Suntem, oare, în plin Ev Mediu sub dictatura și teroarea lui Tomás de Torquemada?!

Domnule Președinte, Onorată Curte, toate acestea le-am prezentat în scris și verbal la instanța de fond, cu mult mai detaliate, folosind foarte multe aspecte de ordin istoric, fapt care primează, cum am mai spus, tocmai pentru ca instanța de fond să înțeleagă diferența între ceea ce am scris eu, coroborarea scrierilor mele cu apărarea interesului național, prin prisma meseriei pe care am avut-o și punctul de vedere exclusivist al „elitelor evreiești“ de la noi, concretizat într-un text de lege din start conceput eronat, greșit înțeles și subiectivist aplicat.

Cum putem vorbi despre egalitate de șanse și de aplicarea obiectivă a legii atât timp cât punctele de vedere, documentate, contrare dogmei impuse de O.U.G. 31/2002, sunt catalogate ca fiind negare/minimalizare?!

Cum putem vorbi despre o respectare a drepturilor fundamentale ale omului și cetățeanului, consacrate prin Constituție, atât timp cât dreptul la liberă exprimare este cenzurat, cercetarea este înfierată, iar autorul este condamnat?!

Cum putem vorbi despre obiectivitatea instanței și rolul ei activ atât timp cât o întreagă națiune este culpabilizată, contrar realităților istorice dovedite, iar probele din care rezultă mercantilismul unora dintre așa-zișii lideri ai minorității iudaice, sunt înlăturate?!

În final, Domnule Președinte, Onorată Curte, anexăm prezentelor motive ale apelului câteva texte (patru file), însoțite de sursele lor de preluare, nu doar reale, ci și necunoscute factorului politic de ieri și de astăzi sau, în cazul în care au fost și sunt cunoscute, au fost și sunt ignorate cu desăvârșire. Toate aceste precizări ale mele și ale martorilor mei, ale înscrisurilor depuse de mine, făcute atât la instanța de fond cât și în fața Curții de Apel, au o singură țintă: publicul larg, necunoscător sau virulent dezinformat prin propagandă acerbă și cu sens unic; au un singur scop: apărarea valorilor naționale. Nimic din ceea ce am afirmat nu este nefondat, nici una din sursele mele de studiu nu poate fi ignorată. Două articole de presă care dezbat stări de fapt reale din punct de vedere științific/istoric, precum și un colaj de texte din lumea presei care privește un personaj duplicitar, catalogat ca atare de către colegii săi de breaslă, nu pot fi încadrate în textele de lege ale normei penale nici măcar forțat – fapt ignorat la cercetarea penală, precum și la instanța de fond. Pentru toate întrebările și nelămuririle am avut și am atât eu, cât și martorii mei, explicații pertinente, fără dubii, urmând o linie de cercetare, o doctrină științifică ce are ca scop final dezvelirea adevărului într-o problemă care v-a fi studiată continuu și care nu poate fi cenzurată de factorul politic cu acordul larg al reprezentanților unei minorități, interesată cu precădere de inducerea „forțată“ a sentimentului de vinovăție, de culpabilizarea permanentă a României și, în final, de alocarea unor sume de bani, de la bugetul de stat pentru ceva care în realitate nu se ridică niciodată la scara pe care o invocă „elitele“ respectivei minorități. Dar, înțelegerea fenomenului istoric, de la acel moment, cu gândirea și legislația de astăzi – exclusivistă și părtinitoare în esență – este o gravă și profundă eroare, care nu doar că duce la învrăjbirea certă dintre majoritari și minoritari, ci pune în dificultate actul de justiție, care trebuie să fie obiectiv și în echilibru, și nu exclusiv partizan. Dispozițiile procedurale penale, la care am făcut trimitere, trebuie aplicate conform precizărilor textuale. Altfel, eroarea este inevitabilă, iar condamnarea, fără o corectă aplicare a textelor de lege și fără a lua în calcul probele administrate, va deveni subiect de istorie, în viitor.

Din aceste motive, vă solicit să admiteți apelul, să modificați în tot sentința penală atacată, întrucât este netemeinică și nelegală, și să dispuneți achitarea mea.

Totodată, îmi rezerv dreptul de a depune, până la termenul din 16 septembrie 2021, o completare a motivelor de apel, pe măsură ce le voi identifica.

Acest apel conține 14 file.

 

 

În drept, art. 412, alin. 4 Cod procedură penală.

Cu deosebit respect,

Vasile I. Zărnescu

 

 

DOMNULUI PREȘEDINTE AL CURȚII DE APEL BUCUREȘTI

 

 

 

ANEXE

la motivele de apel depuse în 10 august 2021:

 

  1. Despre Antonescu însă nu pot să nu arăt că, oricum, singurul în toată Europa a cutezat să i se opună lui Hitler, să-i țină piept într-o chestiune de onoare personală pentru acesta, în care nici Petain, nici cardinalii nu i-au spus nu. În vreme ce floarea aristocrației germane, generalii și feldmareșalii acoperiți de medalii și decorații stăteau smirnă în fața lui și tremurau, iar el făcea spume la gură și alerga urlând de la un capăt la altul al încăperii, Antonescu i-a ținut piept în propriul lui bârlog de la Berchtesgaden; dârz, cu modestia cuvenită, a scăpat de la moarte câteva sute de mii de suflete de evrei“. Nicolae Steinhardt (iudeu), Jurnalul Fericirii, Ed. Mânăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 140 (s.n.).
  2. „Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg, n.n.) Mișu Dulgheru (Dulberger) și Tudor Sepeanu sunt figuri criminale de notorietate“. Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, p. 67.
  3. «Mie mi-a atras atenția, în mod deosebit, faptul că în complexul memorial Yad Vashem din Tel-Aviv exista „Aleea Mareșal Ion Antonescu“ și în capul aleii, pe un piedestal, era bustul mareșalului Antonescu, iar sub bust, o placă prin care se exprima recunoștința comunității internaționale a evreilor pentru operațiunile de salvare pe care le-a întreprins în timpul cât a fost conducătorul statului român, precum și pentru numărul foarte mare de evrei care nu au fost predați germanilor». Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, p. 179.
  4. «Această chestiune, a recunoștinței arătată mareșalului Antonescu din partea Marelui Rabin al Genevei, Alexandru Șafran, fost șef-rabin al Cultului Mozaic din România între anii 1939-1948, și de către Wilhelm Filderman, președinte al Uniunii evreilor români (1923-1948), a fost abordată și în filmul documentar istoric de lung metraj „Destinul Mareșalului“, regia Felicia Cernăianu, scenariul Marian Ureche și Constantin Hlihor (istoric și cercetător al celui de-Al Doilea Război Mondial, n.n.), a cărui premieră a avut loc la cinematograful „Studio“ în 1994. A rulat vreo două săptămâni cu casa închisă, după care, la protestul nou-venitului ambasador al S.U.A. la București, Alfred H. Moses, filmul a fost scos de pe ecrane, iar autorul scenariului a fost eliberat din funcția de decan al Facultății de Informații a S.R.I. și trecut în rezervă». Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, pp. 179-180.

 

Noam Chomsky şi alţi mari evrei despre Elie Wiesel: „un impostor îngrozitor“ (a terrible fraud), pe https://ioncoja.ro/noam-chomsky-si-alti-mari-evrei-despre-elie-wiesel-un-impostor-ingrozitor-a-terrible-fraud/

27 iunie 2017|Holocaust

Chiar și evreii au demascat minciunile lui Elie Wiesel!

Data: 16 iunie 2011, George Duma

 

  1. La 6 iunie 2001, Elie Wiesel a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Tema discursului de recepţie la ceremonia de la Academia Română a fost „lecţii de memorie şi recunoştinţă“. Înmânându-i d-lui Wiesel diploma, insigna şi carnetul de membru de onoare al Academiei Române, academicianul Eugen Simion a subliniat în tradiţionalul laudatio că în operele lui Elie Wiesel „se face auzit glasul unui moralist care vrea să facă o operă morală“. De la catedra acestei imense înălţimi morale, dl. Wiesel a dat românilor lecţii, neuitând să le reproşeze nepăsarea şi cruzimea cu care au asistat la deportarea evreilor din Sighetul Marmaţiei, dar uitând că autorităţile maghiare au făcut deportările şi că autorităţile române n-au deportat niciodată evreii, care se refugiau în România ca să scape de deportări. Citiţi în continuare un document de excepţie despre cel ce a crezut şi crede că are căderea să culpabilizeze poporul român pentru fapte străine lui.
  2. Primirea titlului de membru de onoare al Academiei Române nu a fost primul omagiu care i se aduce acestui binecunoscut personaj a cărui „prodigioasă activitate de ziarist şi scriitor“ este „dedicată cu predilecţie holocaustului“ (comunicatul Academiei Române).
  3. Astfel, în 1986, lui Elie Wiesel i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace. Alegerea d-lui Wiesel ca membru de onoare al Academiei Române a avut loc, aflăm din comunicatul sus citat, „ca omagiu pentru eminenta operă spirituală şi morală închinată umanităţii contemporane“. La sfârşitul lunii iulie 2002, Elie Wiesel a revizitat Sighetul Marmaţiei, oraşul copilăriei sale, cu care ocazie i-a îndemnat pe locuitorii mai tineri ai oraşului să-i întrebe pe cei mai vârstnici care au asistat la deportarea evreilor din Sighetul Marmaţiei fără să mişte un deget, „dacă au dormit bine după aceea“.
  4. Cei neinformaţi cred poate că Wiesel, autorul „eminentei opere spirituale şi morale închinate umanităţii contemporane“ pe care i-o găseşte Academia Română, are căderea să facă aceste reproşuri românilor din Sighetul Marmaţiei, care, sub cotropirea maghiară – conform deciziei Diktatului de la Viena –, nu s-au jertfit ca să-i salveze pe evrei din ghearele autorităţilor maghiare. Alţii, care cunosc mai bine statura morală a d-lui Elie Wiesel, descriu aceste lecţii de morală pe care le împarte dânsul cu potrivitul cuvânt idiş „chuzpah“ (nerușinare).

Să vedem ce zic cei care cunosc mai bine biografia şi realizările lui Elie Wiesel. Iată ce ne relatează profesorul Robert Faurisson (Universitatea din Lyon):

  1. Când i s-a înmânat Premiul Nobel pentru Pace lui Elie Wiesel în 1986, ziarul francez Le Monde a aplaudat salutar omagiul adus acestui martor al exterminării evreilor de către nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz, acum când există voci care exprimă îndoieli cu privire la aceste camere de gazare. Dar în memoriile sale, în cărţile sale de înaltă ţinută morală, Elie Wiesel nu pomeneşte despre camere de gazare nici la Auschwitz, nici la Buchenwald. Dintre toate versiunile circulate despre exterminarea evreilor de către nazişti (prin opărire cu apă fierbinte, prin gazare cu motoare Diesel, prin electrocutare etc.), Wiesel a ales-o în 1956 pe cea conform căreia evreii erau aruncaţi în gropi de foc ca să ardă de vii.
  2. În volumul Noaptea, Wiesel povesteşte că a văzut cu ochii lui cum nemţii descărcau copii mici din camioane în faţa unor şanţuri în care ardeau flăcări gigantice şi în care aruncau copiii ca să ardă de vii (Night, Avon, pp. 41-44, 79, 93). Într-un şanţ alăturat erau aruncaţi adulţii ca să ardă de vii, şi victimele care-şi aşteptau rândul la marginea şanţului trebuiau să asiste la „agoniile prelungite“ ale celor care ajunseseră la marginea şanţului înaintea lor. El însuşi, ne povesteşte Wiesel, a înaintat la trei paşi – la doi paşi – la numai un pas doar, de groapa cu flăcări mistuitoare, când în mod miraculos i s-a ordonat să facă stânga ’mprejur şi să se reîntoarcă la baracă.
  3. Mai sunt şi alte miracole în mărturiile d-lui Wiesel. Astfel, la Babi Iar, în Ucraina, unde zice el că naziştii au masacrat evreii, „lună după lună, s-a cutremurat pământul întruna şi, din când în când, ţâşneau din pământ fântâni arteziene de sânge“ (Paroles d’étranger, Editions du Seuil, 1982, p. 86). Alt miracol a fost felul în care la Buchenwald, unde fusese internat un răstimp, deşi naziştii exterminau 10.000 (zece mii) de evrei zilnic, el personal întotdeauna era printre ultimele sute care erau întoarse din drum şi trimise înapoi în barăci („Author, Teacher, Witness“, în revista Time, 18 martie 1985, p. 79). Astfel a fost salvat pentru a da omenirii înaltele sale lecţii de iubire şi morală. Iată una din lecţiile de iubire şi morală ale d-lui Elie Wiesel. El scrie: „Fiecare evreu trebuie să rezerve în fiinţa lui o zonă aparte pentru ură – o ură sănătoasă, bărbătească – pentru tot ceea ce este personificat în nemţi şi pentru ce supravieţuieşte la nemţi. Dacă ar face altfel i-ar trăda pe cei morţi“ (Legends of Our Time, New York, Schocken Books, 1982, p. 142). Dar ura asta nestinsă pentru întregul popor german din adâncurile preistoriei şi dincolo de sfârşitul veacurilor nu l-a împiedicat pe Elie Wiesel, atunci când se afla internat la spital la Birkenau în Ianuarie 1945 din cauză că avea o infecţie la un picior, unde tatăl său îi ţinea a tovărăşie până la însănătoşire, la apropierea trupelor sovietice, să prefere să se retragă în Germania împreună cu trupele naziste. Wiesel tatăl şi fiul au analizat bine situaţia şi au cerut să însoţească trupele germane în retragere, în loc să-i aştepte pe eliberatori (Night, p. 93).
  4. Oare Elie Wiesel a inventat? Sau poate doar a exagerat „puţin“? Avem cel puţin un exemplu de „oarecare exagerare“: la 7 Februarie 1996 i s-a înmânat un doctorat de onoare din partea Universităţii franceze „Jules Verne“ din Picardia, ocazie cu care, spune dânsul, „sute de anti-semiţi virulenţi şi înrăiţi, bine organizaţi şi bine finanţaţi, demonstrau împotriva mea“. Aceste sute de antisemiţi înrăiţi şi binefinanţaţi, care au manifestat împotriva lui, erau în realitate în număr de zero. Acolo se aflau trei francezi, Pierre Guillaume, Serge Thion, şi profesorul Faurisson, care ofereau amatorilor un articol tipărit. Nimeni nu i-a finanţat. Nici înrăiţi nu se poate spune că sunt, căci cu toate atacurile criminale ale asasinilor şi huliganilor împotriva lor, aceşti trei martiri ai adevărului nu şi-au permis nici măcar o invectivă împotriva persecutorilor lor (The Journal of Historical Review, Mai-Iunie 1999, p. 28). De la zero manifestanţi la sute de anti-semiţi virulenţi şi înrăiţi, organizaţi şi bine finanţaţi e o mică exagerare…
  5. Dar nimeni nu vorbește mai bine despre Elie Wiesel decât Norman Finkelstein, autorul cărţii The Holocaust Industry: Reflections on the Explotation of Jewish Suffering (Verso, 2000). El însuşi evreu, fiul unor evrei polonezi deportaţi în lagăre de concentrare naziste, supravieţuitori ai holocaustului, Norman Finkelstein cunoaşte toate aspectele problemei din sursă directă. A scris această carte ca protest la comercializarea nesăţioasă a religiei holocaustului, al cărui principal mare sacerdot este tocmai Elie Wiesel. Căci holocaustul evreiesc nu mai este relatarea a ceea ce s-a întâmplat sau s-ar fi întâmplat cândva şi undeva, în timp şi spaţiu, ci este o religie, o dogmă, care serveşte unor scopuri economice şi teritoriale bine definite, zice Finkelstein. El povesteşte cum părinţii lui vedeau cu amărăciune cum evrei care au suferit alături de ei în lagărele de concentrare şi-au pierdut integritatea şi au început să participe la afacerea holocaustului, „croindu-şi credinţele pentru a acapara putere şi profituri“ (p. 7). „Campania pe care o duce astăzi afacerea holocaustului pentru a stoarce bani din Europa în numele unor «victime nevoiaşe ale holocaustului» a redus statura morală a martiriului lor la cea a unui cazinou de la Monte Carlo“, scrie Finkelstein (p. 8). Scriitorul israelian Boas Evron descrie „cunoaşterea holocaustului“ ca „o îndoctrinare oficială propagandistică, emiţătoare de lozinci şi creatoare a unei viziuni false despre lume, al cărei adevărat scop nu este înţelegerea celor petrecute în trecut, ci manipularea prezentului“ (apud Finkelstein, p. 41).
  6. Holocaustul“ este o industrie; şi este o dogmă, o religie, nu un fapt istoric. „Două dogme centrale susţin structura Holocaustului“, scrie Finkelstein, care ortografiază holocaustul cu H mare când se referă la această industrie, „1) că Holocaustul este un eveniment istoric unic, şi 2) că marchează culmea unei uri iraţionale eterne pe care o nutresc toţi ceilalţi pentru evrei“ (pp. 41-42). Din aceste dogme centrale derivă „sacralizarea holocaustului“, o mistificare cel mai bine pusă în practică de Elie Wiesel. Pentru Wiesel, Holocaustul este un „mister religios“, scrie Finkelstein (citându-l pe Peter Novick). Astfel „Wiesel psalmodiază că Holocaustul ne scufundă în întuneric“, „neagă orice răspuns“, „se situează în afara istoriei, dincolo de ea chiar“, „sfidează atât cunoaşterea, cât şi orice descriere“, „nu poate fi nici explicat, nici imaginat“, nu „trebuie să fie niciodată înţeles ori comunicat“, marchează „distrugerea istoriei“, şi „mutaţii de mărime cosmică“. Numai supravieţuitorul şi sacerdotul lui – citeşte: numai Elie Wiesel – este capabil să-i pătrundă misterul.
  7. Misterul holocaustului, zice Wiesel, „este incomunicabil“; „nici măcar nu putem vorbi despre el“. Astfel, pentru un onorar stabilit de 25.000 de dolari (plus limuzină cu şofer), Wiesel conferenţiază că „secretul“ adevărului despre Auschwitz „rezidă în tăcere“. Să încerci să pricepi cele întâmplate este o blasfemie; căci o apreciere raţională neagă unicitatea şi misterul Holocaustului. O comparaţie între suferinţele Holocaustului şi suferinţele îndurate de alţii, după Wiesel, este „o trădare cumplită a istoriei evreilor“ (p. 45). Când îl admonestează pe ministrul israelian Simon Perez pentru că pomeneşte de „cele două holocausturi ale secolului 20: Auschwitz şi Hiroşima“, când doar ar trebui să ştie că Holocaustul e unic, e numai unul, Wiesel ne arată că „în viaţă de multe ori farsa se transformă în realitate“, scrie Finkelstein (p. 46). Acest mister sacru în care trebuie învăluită istoria celui de-al doilea război mondial îi este foarte util d-lui Wiesel: celor care remarcă discrepanţa dintre versiunea lui cu arderea evreilor de vii în gropi gigantice la Auschwitz din autobiografia sa (Noaptea, Night, New York, 1960), cu versiunea oficială a camerelor de gazare, Elie Wiesel le răspunde: „Camerele de gazare să rămână interzise ochilor iscoditori şi imaginaţiei“ (All Rivers Run to the Sea, New York, 1995, p. 74, apud Robert Faurisson, Journal of Historical Review, vol. 17, no. 2, p. 19).
  8. După Wiesel, scrie Finkelstein, „lumea liberă şi civilizată i-a predat pe evrei călăilor lor. Erau acolo ucigaşii, călăii, şi erau apoi cei care au privit în tăcere“: evreii au pierit pentru că toţi neevreii, indiferent dacă au fost făptaşi sau doar spectatori, vroiau să-i omoare (p. 49). Wiesel scrie: „Timp de două mii de ani am fost mereu ameninţaţi… pentru ce motive? Fără nici un motiv“… Arabii urăsc Israelul „pentru că suntem noi şi pentru ceea ce reprezintă patria noastră Israelul – inima vieţii noastre, visul visurilor noastre“, şi nu pentru că Israelul le-a confiscat patria, le-a asasinat familiile şi i-a izgonit în lagăre de refugiaţi în Liban şi Iordania, unde îi masacrează periodic. „Nimeni pe lume nu ştie să fie mai recunoscător decât noi; noi suntem veşnic recunoscători“, scrie Wiesel (Against Silence, v, i, pp. 255, 384, apud Finkelstein, Industria holocaustului, p. 53) „Veşnic persecutaţi şi veşnic nevinovaţi, aceasta este soarta evreilor“, comentează ironic Finkelstein (p. 53).
  9. Scriitorul Peter Novick se întreabă oare ce-ar fi holocaustul în America fără Wiesel. Finkelstein îi dă răspunsul: „Wiesel a fost promovat şi propulsat ca marele preot al Holocaustului după 1967 din cauză că este util din punct de vedere ideologic. El propovăduieşte că suferinţele evreilor sunt unice/evreii sunt unici, aparte/neevreii sunt veşnic vinovaţi/evreii sunt veşnic nevinovaţi/orice face statul Israel este bine făcut/interesele evreieşti trebuie apărate în orice condiţii şi cu orice preţ. Astfel întruchipează Elie Wiesel Holocaustul” (Finkelstein, op. cit., p. 55). Un exemplu este cazul polonezului Jerzy Kosinski, autorul cărţii The Painted Bird, scrisă în englezeşte în Statele Unite, unde Kosinski imigrase după 1945. Cartea este o descriere pornografică a unor torturi sexuale sadice pe care, susţine Kosinski, le-a suferit el, orfan evreu fiind, din partea ţăranilor polonezi pe când rătăcea singur prin Polonia în timpul celui de-al doilea război mondial. În realitate s-a dovedit că Jerzy Kosinski n-a fost niciodată orfan, n-a rătăcit niciodată singur pe nicăieri, iar ţăranii polonezi pe care-i acuză de torturi sexuale sadice au riscat mult ca să-l protejeze şi să-l adăpostească pe el şi pe familia lui, care au trăit bine mersi tot timpul războiului; poveştile din cartea lui Kosinski sunt minciuni pure inventate de o imaginaţie bolnavă de la un capăt la altul. La apariţia cărţii lui Kosinski, Elie Wiesel a salutat-o ca pe „unul dintre cele mai bune“ acte de acuzare a epocii naziste, „scris cu adâncă sinceritate şi sensibilitate“. „Nici măcar după ce s-a dovedit că nu era decât o colecţie de minciuni patologice, Elie Wiesel n-a încetat să laude din răsputeri „această operă remarcabilă“ (Finkelstein, op. cit., p. 56). Nu există minciună destul de sfruntată ca să se dezică Elie Wiesel de ea.
  10. Elie Wiesel este nu numai un mare moralist, este şi un mare intelectual. El ne povesteşte cum, eliberat de la Buchenwald, la 18 ani, a citit Critica Raţiunii Pure de Kant – în idiş. Dar Critica Raţiunii Pure a lui Kant n-a fost niciodată tradusă în idiş. Wiesel este capabil, ca şi cadavrele de la Babi Iar despre care ne povesteşte cum produceau cutremure locale şi aruncau jeturi de sânge luni de zile după moartea lor, de tot felul de miracole. Astfel îi povesteşte unui reporter de la un ziar evreiesc că de multe ori răguşea şi-şi pierdea vocea pentru că citea aşa de multe cărţi în gând, fără să-l audă nimeni, pronunţând în gând doar cuvintele. Unui redactor de la New York Times i-a povestit cum l-a lovit o maşină de-a zburat sus prin aer mai multe sute de metri, până pe strada cealaltă, de unde l-a ridicat ambulanţa, rănit, dar nu prea grav. „Eu spun adevărul gol-goluţ“, suspină Wiesel. „Nu pot face altfel“ (Finkelstein, op. cit., p. 82).
  11. E normal ca un om dotat cu o astfel de sensibilitate morală să fie şocat când, cu ocazia stoarcerii de bani de la elveţieni din 1995, a fost convocat de către senatorul D’Amato împreună cu câteva evreice bătrâne şi un evreu bătrân (dintre care nici unul n-a putut arăta că ar fi avut vreodată vreun bănuţ depus în Elveţia) ca să depună mărturie împotriva elveţienilor, care chipurile îi jefuiseră pe evrei de banii depuşi în bănci elveţiene. Cu această ocazie, Elie Wiesel a avut revelaţia uluitoare că cei care de mii de ani îi urăsc pe evrei fără nici un motiv şi îi omoară cum pot şi când pot, îi şi jefuiesc! „La început am crezut că soluţia finală a fost motivată doar de o ideologie înveninată. Acum ştim că n-au vrut doar să-i ucidă pe evrei, oricât de oribil sună acest lucru, ci au poftit şi la banii evreilor. Aflăm în fiecare zi ceva în plus despre tragedia asta. Nu are durerea oare sfârşit? Nu are ultragiul oare limite?“ exclamă Wiesel cu indignare poetică (apud Finkelstein, p. 96). Un om de o astfel de puritate sufletească, care nu şi-ar fi putut închipui astfel de depravare morală, era desigur cel mai indicat să se declare public de partea unui alt om de aceeaşi mare puritate morală, pe când acesta era acuzat (şi dovedit) de acte dezgustătoare de adulter şi perversiune sexuală comise în biroul oficial al preşedintelui Statelor Unite, de vânzarea puterii militare a ţării sale Chinei comuniste şi de matrapazlâcuri financiare care l-au îmbogăţit: preşedintele Bill Clinton. Elie Wiesel s-a afişat alături de Hillary Clinton în Congres unde-şi ţinea Clinton discursul anual, garantând cu prezenţa lui morală probitatea acestei doamne, împotriva căreia se îndreptau acuze de ilegalităţi şi matrapazlâcuri despre care lumea începuse să afle… (p. 144).
  12. Norman Finkelstein nu este singurul evreu dezgustat de mascaradele lui Elie Wiesel. Distinsul om de ştiinţă Noam Chomsky şi alţii ca el îl descriu pe Elie Wiesel, laureat a sute de premii şi onoruri, prin cuvintele „un impostor îngrozitor“ („a terrible fraud“). Ei îi reproşează acestui campion al victimelor nevinovate, care a scris că „opusul iubirii nu este ura, ci indiferenţa“, şi care le reproşează locuitorilor Sighetului indiferenţa criminală faţă de suferinţele evreilor, că el însuşi este total indiferent la suferinţele palestinienilor nevinovaţi, torturaţi şi masacraţi în zilele noastre sub ochii lui şi ai noştri. La care adăugăm că aceeaşi indiferenţă o arată şi a arătat-o tot timpul dl Wiesel pentru cele peste o sută de milioane de victime ale comunismului, ale căror suferinţe şi torturi îndurate sunt documentate şi dovedite, spre deosebire de şanţurile arzânde sub cerul liber în care zice el că a văzut cu ochii lui cum aruncau naziştii copii mici să ardă de vii. Profesorul Daniel McGowan, de la Colegiul „Hobart and William Smith“ din Geneva, statul New York, opinează că dl Elie Wiesel urăşte nedreptatea şi terorismul, poate de aceea nu-i este milă de palestinieni, căci printre ei sunt unii care nu se dau înapoi de la acte disperate de teroare, sinucigându-se cu bombe în locuri în care speră că pot dăuna Israelului. Dar atunci când lucra pentru banda teroristă Irgun (între noiembrie 1947 şi ianuarie 1949), bandă de asasini vinovată pentru bombardarea hotelului „King David“, unde au murit atâtea victime nevinovate, şi pentru masacrul de la Deir Yassin, unul dintre cele mai crude, sângeroase şi barbare acte de terorism, din 9 aprilie 1949, lui Elie Wiesel nu-i displăcea terorismul. La acea dată Elie Wiesel era jurnalist la ziarul bandei teroriste Irgun, şi dl Wiesel n-a ignorat oribilul masacru comis de patronul său la Deir Yassin, căruia îi dedică în total 8 cuvinte indiferente în All Rivers Run to the Sea. Elie Wiesel protestează vehement când sunt dărâmate pietre funerare în cimitire evreieşti, dar n-a avut nici un cuvânt de spus când s-a distrus cu buldozerul cimitirul în care zăceau femeile şi copiii masacraţi de către banda Irgun la Deir Yassin. Când un grup de evrei şi de alţi umanitarişti îl solicită să se pronunţe cu privire la ridicarea unui monument pentru victimele nevinovate de la Deir Yassin, Elie Wiesel refuză să răspundă. Profesorul McGowan remarcă modestia lui Elie Wiesel, care declară că el „nu este nici un fel de simbol“, dar ţine s-o contrazică: Elie Wiesel, zice McGowan, devenit simbolul ipocriziei (scrisoare trimisă ziarului Jerusalem Post la 6 iulie 1997, publicată în Washington Report on Middle East Affairs, octombrie-noiembrie 1999, p. 49).

 

*

Partea a doua va fi publicată după depunerea ei la Curtea de Apel.

[1] Cf. http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf, pag. 95.

[2] Mircea Morariu, „Televiziunea b1tv s-a făcut de râs pe mâna lui Sabin Orcan“, adevarul.ro, 4 octombrie 2016, pe https://adevarul.ro/entertainment/tv/televiziuneab1tv-s-a-facut-ras-mana-luisabin-orcan-1_57f2f0dc5ab6550cb83d3772/index.html

[3] Dan Andronic, „DAN ANDRONIC, replică dură pentru Sabin Orcan: Ai fost complicele „penalilor”!“, pe https://evz.ro/andronic-replica-dura-orcan.html; cf. și: https://revistablogurilor.ro/cea-mai-tare-gafa-din-istoria-televiziunilor-din-romania-ce-a-aparut-la-b1-tv-te-va-distra-la-culme/

[4] Cristi Șelaru, „Victor Ponta l-a dat afară pe Sabin Orcan de la B1 TV“, pe https://www.stiripesurse.ro/victor-ponta-l-a-dat-afara-pe-sabin-orcan-de-la-b1-tv_969100.html

[5] Sorin Ovidiu Bălan, „Cum fuge Orcan de justiția în care crede orbește“, Evenimentul zilei,  pe https://evz.ro/cum-fuge-sabin-orcan-de-justitia-in-care-crede-orbeste.html

[6] Cf. https://www.stiripesurse.ro/dan-tapalaga-sabin-orcan-e-o-sluga-tare-in-gura-i-un-obraznic-ce-spune-despre-cristoiu_964840.html

[7] Cf. https://evz.ro/daniel-baluta-sunt-abuzat-si-santajat-fragmente-din-plangerile-inaintate-impotriva-lui-tolontan-document.html

[8] Hannah Arendt, EICHMAN LA IERUSALIM, Banalitatea răului, Ed. Humanitas, București 2005, pag. 153.

[9] Nahum Goldman, THE JEWISH PARADOX, Grosset & Dunlop, New York, 1978, pag. 197.

[10] Hannah Arendt, op. cit., pag. 5.

[11] Dan Culcer, „Document lămuritor pentru un proces penal în curs. Cazul Alexandru Florian contra Vasile I. Zărnescu“, pe https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2016/05/document-lamuritor-pentru-un-proces.html; https://ioncoja.ro/colonelul-vasile-zarnescu-versus-procurorul-general-dimitrie-bogdan-licu-care-pe-care/

[12] Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/34759

[13] Cf. http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf, pag. 3-4.

[14] Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii, Ed. Mânăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 140; vezi și  Aurel Rogojan, Puterea Umbrei, Ed. Proema, Baia Mare, 2019, paginile 67, 179-180.

[15] Radu Leca, Eu i-am salvat pe evreii din România, Ed. Roza Vânturilor, București, 1994, pag. 170-172.

[16] Radu Leca, op. cit., pag. 283.

[17] Cf. https://romaniabreakingnews.ro/presedintele-israelului-shimon-peres-romanii-au-salvat-de-la-moarte-400-000-de-evrei-cum-au-actionat-preoti-romani-din-ardealul-ocupat-de-unguri-pentru-a-i-scapa-pe-evrei-de-la-auschwitz-prin-retel/

[18] Cf.  http://www.inspectiajudiciara.ro/mix-content/assets/inspectia-judiciara/uploads/2021-05/raport-21424-1-637565217578107374.pdf.

[19] Cf. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32008F0913

[20] Cf. https://www.emag.ro/the-first-holocaust-the-surprising-origin-of-the-six-million-figure-don-heddesheimer-author-9781591481812/pd/DN47T6BBM/

[21] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Irgun ; https://greenolivetours.com/the-role-of-zionist-terrorism-in-the-foundation-of-the-state-of-israel-the-case-of-the-irgun-zvai-leumi/

[22] Cf. https://www.britannica.com/topic/Stern-Gang

[23] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Lehi

[24] Cf. https://www.ojp.gov/ncjrs/virtual-library/abstracts/terror-out-zion-irgun-zvai-leumi-lehi-and-palestine-underground

[25] Cf. „ADL-ul american: rasism, spionaj, intimidare, defaimare, minciuna“, pe https://www.scritub.com/diverse/ADLul-american-rasism-spionaj-7314172321.php ; https://global100.adl.org/country/romania/2014 ; http://bostonreview.net/politics/emmaia-gelman-anti-defamation-league-not-what-it-seems

[26] Cf. https://www.barrons.com/news/first-conviction-under-romania-holocaust-denial-law-01612462204; https://www.timesofisrael.com/ex-intel-officer-jailed-in-1st-conviction-under-romanias-holocaust-denial-law/ ; https://www.dhnet.be/dernieres-depeches/belga/roumanie-premiere-condamnation-a-de-la-prison-pour-negationnisme-601c31547b50a652f79d440c

[27] Cf. https://www.libertatea.ro/stiri/prima-condamnare-din-romania-pentru-negarea-holocaustului-un-an-de-inchisoare-pentru-fostul-ofiter-sri-vasile-zarnescu-cu-amanarea-executarii-pedepsei-3403340 ; https://www.agerpres.ro/justitie/2021/02/04/vasile-zarnescu-fost-locotenent-colonel-in-sri-condamnat-pentru-negarea-holocaustului-de-judecatoria-sectorului-3–655405 ; https://cursdeguvernare.ro/prima-condamnare-pentru-negarea-holocaustului-fost-lt-col-din-sri-1-an-si-1-luna-de-inchisoare-cu-amanare.html

[28] Cf. https://www.art-emis.ro/jurnalistica/ziua-infamiei-ju-titi-i-romane-4-februarie-2021

[29] Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/242372

[30] Un exemplu de agresiune: http://www.cunoastelumea.ro/sarmizegetusa-a-fost-cetate-evreiasca-greco-ebraica-ne-spune-ben-aharon-cohen/

[31] R.M., „Personalități marcante ale comunității evreiești, nemulțumite de candidatura deputatului Silviu Vexler la președinția FCER: Imaginea și interesele tuturor evreilor din România vor fi profund afectate“, HotNewus.ro, 19 noiembrie 2020, pe https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24429198-personalitati-marcante-ale-comunitatii-evreiesti-nemultumite-candidatura-deputatului-silviu-vexler-presedintia-fcer-imaginea-interesele-tuturor-evreilor-din-romania-vor-profund-afectate.htm ; https://adevarul.ro/news/politica/votul-dlui-deputat-silviu-vexler-nu-reprezinta-1_5b422054df52022f75fc9e02/index.html  ;  https://miscareaderezistenta.ro/actualitate/mai-multi-intelectuali-evrei-din-tara-sustin-ca-viitorul-presedinte-al-federatiei-comunitatilor-evreiesti-trebuie-sa-fie-apolitic-57550.htmlhttps://www.politoscop.ro/un-oportunist-fara-facultate/

 

 

 

17 comments

  1. DOCUMENTATIE IMBATABILA SI DE PRIMA MANA !
    ACESTE ELIMINARI ALE MARTORILOR INCOMOZI SI ALE DOVEZILOR CONSTITUIE PRACTICA CURENTA IN PROCESELE MORALISTILOR CARE NE DAU LECTII PE TOT MAPAMONDUL IGNORAND FAPTUL, CUM ARATA ISTORICUL ERNST NOLTE, CA INTAI A EXISTAT COMUNISMUL SI ABEA APOI , CA O CONTRAREACTIE, A APARUT HITLER.
    ACEASTA NU JUSTIFICA SUFERINTELE EVREILOR CACI NOI ANALIZAM DOAR VECTORII ISTORIEI SPRE A INTELEGE FENOMENELE !
    NOI , IN CALITATE DE BUNI CRESTINI, NU NE BUCURAM DE SUFERINTA NIMANUI ! SI NU O DORIM REPETATA IN NICIUN CAZ, IN TARA NOASTRA .
    DAR CU ASA HAL DE PROCESE CU CARE SUNT HAITUITI SI EVENTUAL ARUNCATI IN INCHISORI SCRIITORII LA VARSTE INAINTATE – CU RISCUL VIETII CACI TOATA LUMEA STIE IN CE HAL SE PREZINTA INCHISORILE DIN ROMANIA DOMINATE SI EXTORCATE DE MAFIOTI – O CONDAMNARE LA INCHISOARE PENTRU DELICTUL DE OPINIE, PEDEPSIT PENAL, CONSTITUIE O CRIMA ADEVARATA .

    ACESTEA NU SUNT PROCESE LEGALE CI INSCENARI RELIGIOASE ANCORATE IN DOGME RELIGIOASE – VEZI DOGMA CELOR 6 MILIOANE – SI MANATE DIN CULISE DE PROIECTE LUCRATIVE .

    E FOARTE TRIST FAPTUL CA EXISTA JUDECATORI IN ROMANIA CARE SA PRACTICE ASTFEL DE CONDAMNARI RELIGIOASE ASUPRAA ROMANILOR CARE VOR CONCLUZII ANCORATE FACTIC IN REALITATEA DEMONSTRATA STIINTIFIC .

    VOI REPETA MEREU CEEA CE ZICE CEL MAI MARE JURIST AL GERMANIEI, DR JURAE PROF UNIV , KARL ALBRECHT SCHACHTSCHNEIDER:

    “DOAR ADEVARUL POATE STABILI PACEA INTRE DOUA POPOARE DE CULTURI DIFERITE ”

    NOI VOM LUPTA MEREU PENTRU STABILIREA ADEVARULUI INTRUCAT DORIM PACEA PENTRU TOATA LUMEA !
    SUNTEM ALATURI DE DOMNUL COLONEL VASILE ZARNESCU SI CONSIDERAM EXTREM DE NEAVENIT PROCESUL CU CARE ESTE HAITUIT PRIN TRIBUNALE FARA DREPT LA A ADUCE MARTORI SI DOVEZI LEGALE IN SPRIJINUL TEZEI SALE .

    ESTE CONDAMNAT PE BAZA UNOR LEGI INUMANE !

    MAI EXACT : ANTI – UMANE .

    CUNOSC NUMEROSI EVREI NORMALI SI RESPECTABILI CARE CONDAMNA PROFUND HAITUIREA POPOARELOR GAZDA PRIN ASTFEL DE PROCESE BAZATE PE ILEGALITATI SCELERATE.

    • Un raport remis Admin. Prezidențiale, dezvăluit de Antonie Iorgovan mediilor apropriate, arăta că ingineria socială din România a atins un nivel care permite discriminarea, persecutarea, arestarea și chiar eliminarea oricărui opozant politic sau rezistent civil, fără grija reacțiilor adverse din partea societății. Concluzie: Poporul român nu există, nu a existat niciodată, iar România, care este sinteza acestei manipulări etnice sub controlul Sinagogii, este de departe cea mai slabă verigă din regiune și reprezintă un pericol pentru vecinii din Est. Informație necunoscută de patriotarzi: la invitația și organizarea lui Iurie Roșca, a fost invitat la Bucuresti Lucien Cerise (doctor în filosofie și recunoscut ca cel mai mare specialist în ingineria socială) să țină o conferință. Rezultatul acestei conferințe: Iurie Roșca a fost declarat dușmanul public nr. 1 al României și interzis de teritoriu pentru 3 ani… Se pare că străinii știu că suntem bolnavi, însă patriotarzii nu sunt la curent.

    • ” INTAI A EXISTAT COMUNISMUL SI ABEA APOI , CA O CONTRAREACTIE, A APARUT HITLER.”

      ???

      https://carolynyeager.net/why-we-are-antisemites-text-adolf-hitlers-1920-speech-hofbr%C3%A4uhaus

      “Why We Are Antisemites”
      – Text of Adolf Hitler’s 1920 speech at the Hofbräuhaus
      Published by carolyn on Tue, 2013-01-29 17:19
      ——–
      “we see that the whole world lies between us; we could never conceive of work as a punishment”
      “… a Jew has written this, true or not is unimportant because it still reflects the opinion which Jewry has about work.
      For them work is not an obvious ethical duty but at most a means to sustenance.
      … We do not call it work, but robbery.”

    • Doamnă Caroline,
      Vă mulțumesc pentru mesaj, dar încercați să îi determinați pe acei „NUMEROSI EVREI NORMALI SI RESPECTABILI” să iasă în public și să îi condamne pe jidanii-așkenazi căre mă hăituiesc în acest proces.

  2. Bineinteles ca sentinta de condamnare cu amanare la 13 luni de inchisoare, a d-lui col. Zarnescu, este o eroare judiciara! Odata ce s-au respins toate probele de catre instanta de judecata, acest lucru ne arata ca, condamnarea este vadit intentionata la ordin expres(intern si extern). Condamnarea col. Zarnescu se vrea a fi un exemplu pentru viitorii analisti si publicisti asupra “holocaustului” din Romania, dar lovitura cea mai dura, cu grave implicatii, se da asupra ROMANITATII si tot ce deriva din ea! Aceasta fapta se traduce astfel: “Romanilor , nu aveti voie sa revendicati nimic, aici noi(ashkenazii) suntem stapani!” S-a ajuns la acest lucru,fiindca tradatorii parlamentari, au votat legi antiromanesti, timp de 30 de ani si care au satisfacut numai interesele mafiei interne si internationale, aducandu-ne in situatia de a nu mai fi stapani la noi in tara! S-a mai ajuns in acesata situatie si datorita lipsei de reactie a poporului roman, parca anesteziat de asa-zisa “democratie” de dupa ’89! Astfel, poporul roman se face vinovat de toleranta extrema, care inseamna prostie, inconstienta pana la absurd, fata de nedreptatile la care sunt supusi de catre un grup minoritar!
    D-l col. Zarnescu este un mare patriot, un Erou contemporan, se poate sa stam cu mainile in san si sa acceptam conditia de vita in jug, fara sa intervenim? Nu stim sa ne apram Eroii, nu stim sa ne aparam valorile nationale, chiar intr-atat ne-am salbaticit? In fond , unde sta greseala col. Zarnescu? Ca a publicat niste studii despre “falsitatea notiunii de holoclaustolog”, studii care au la baza o intreaga bibliografie care vine in sprijinul studiilor intreprinse de dansul! De aceea fac un apel la marii juristi ai tarii , la marii oameni de valoare publicisti si scriitori patrioti sa intervina, pentru achitarea d-lui col. Zarnescu! Nu trebuie sa pierdem astfel de oameni! Ma rog zilnic, la bunul Dzeu creatorul, sa-l ajute pe col. Zarnescu, sa treaca peste aceasta grea cumpana din viata domniei sale! Dzeu sa-l ajute! Doamne, coboara si fa dreptate!

  3. urmasul lui Brucan e stapanul ocult, ala trebuie arestat

  4. proba cea mai buna e talmudul

  5. CONDAMNAREA PRIN LEGEA A “ANTIROMANISMULUI” PRACTICAT SI DE MULTI ALOGENI, DAR SI UNII ORIGINARII “TRADATORI DE TARA SI NEAM”, ESTE O PRIMA CALE PENTRU “SALVAREA ROMANIEI” CA STAT SI A POPORULUI ROMAN CA NEAM!

  6. + lipsa
    SEDINTEI PUBLICE SOLEMNE
    de judecata!
    (de fapt toti judecatorii investiti acum au pacatul asta,
    se numeshte “lipsire de aparare”).

  7. Nu ma pricep la JUSTITIE , insa dupa cate am citit in ceea ce ati prezentat aici , dl. Colonel Zarnescu , este NEVINOVAT sau , mai corect : este vinovat deoarece a spus adevarul . DESCOPERIREA ADEVARULUI A AJUNS IN ROMANIA …VINA ? Sper din tot sufletul ca , pe 16 Septembrie dl. COLONEL ZARNESCU sa iasa din Sala de Judecata LIBER cu fruntea sus SFIDANDU-SI ACUZATORII CA UN ADEVARAT MILITAR ROMAN !

  8. Instanta este unealta de executie politica in aceasta speta, reproduce manevra talmudista de la NurembergL decide FARA PROBE MATERIALE.
    A spus cu ani in urma un bleg de judecator… Vasilica nu-mai-stiu-cum ca “mama Europa” a hotarat sa nu se mai judece cu libertatea de constiinta ci cu “indicatiunile” pe masa.
    Coplesitor efortul de buna credinta Dlui Zarnescu in incadrarea comportamentala in procedurile juridice….
    Convingerea mea este ca astfel dovedeste public corectitudine, demnitatea si iubirea de Tara in conditiile in care nu se judeca nimic in Curte: este un scenariu de umilire, de ingenunchere a purtatorului de adevar, de distrugere a caracterului cinstit al unui adevarat roman.
    ….
    Am mai spus-o, nu mai este loc de dialog, de negociere iar compromisul nu duce la vreo indreptare IN SENS NORMAL MINTAL.
    Pretentia de “judecare” este de fapt o procesare formala schizofrenica, o aparenta metastaziata de coruptia talmudica – moral, politic si financiar, pastrarea privilegiilor de Judecator.
    Sa nu ne facem iluzii, nu se va cauta “dreptatea” ci se va aplica “lustitia” actuala: ritual de sacrificare a marturisitorului de Adevar.
    Poate ca vor aspri pedeapsa, indiferent de argumente… NU II INTERESEAZA PROBE!

    Daca sustinerea s-ar face cu protest public in fata/jurul cladirii in care va fi procesul…. credeti ca vin mai mult de 10, 20 de romani?
    … amintiti-va de lipsa de solidaritate, de reactsa de blocaj mental al majoritatii interlocutorilor cu care ati dorit sa abordati subiectul: propaganda jidaneasca si educatia marxista (iudaism pentru goym) au dus la sterilizarea de…. discernamant “in masa”.
    Nu [mai] pot sa gandeasca, sint ingroziti sa le fie rasturnata minciuna din cap.
    Credeti ca la Judecatori e altfel?

    • Vă rog să faceți un experiment: încercați să mobiiizași românii să vină, în 16 septembrie 2021, la ora 9 , pe treptele Curții de Apel (Fostul Tribunal Mare, pe Splaiul Independenței nr. 5, cu banere în care să ceară achitarea mea. Dar vără trompete, vuvuzele, adică în liniște, fiindcă riscați să mi se mute procesul la Dprphoi sau la Oradea: adică să mă ăună pe drumuri, cu cheltuieli și dezja amcumult mai multe comorbidități din cauza stresuli provocat de jidani.)

  9. Din nefericire mai nou dl. Ion Coja este reclamat de către acest institut E.W. că împrăștie în presă și on-line păreri care contravin acestui institut. Ăștia nu-și dau seama (sau chiar o fac cu intenție) ca să provoace o reacție a societății românești împotriva lor,ca mai apoi să se plângă că sunt discriminați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *