Home / Actualitate / Ambasadorul Marii Britanii confundă România cu o fostă colonie

Ambasadorul Marii Britanii confundă România cu o fostă colonie

Incorect Politic
August 12, 2021

Andrew Noble

Via NouaDreapta:

Primarul Capitalei a aprobat ieri parada homosexualilor, în urma circului și auto-victimizării cu care ne-au obișnuit provocatorii de la Accept dar și în urma unor negocieri la care și-a făcut apariția și Excelența Sa Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.

Partidul Noua Dreaptă nu a putut să nu remarce implicarea total nepotrivită a Excelenței Sale, care ne obligă să îi atragem atenția că România este stat suveran și nu o fostă colonie britanică, iar participarea sa la negocieri cu o instituție a statului, alături de o organizație, oricare ar fi ea, reprezintă o imixtiune nepermisă în afacerile interne ale statului care îl găzduiește.

Întrucât prezența domnului ambasador la întâlnire a fost în calitatea sa oficială de reprezentant al unui stat străin, îi solicităm domnului ministru Bogdan Aurescu să-l convoace de urgență pe domnul ambasador Andrew Noble la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru a da explicații cu privire la motivele care l-au determinat să săvârșească o astfel de imixtiune.

Domnului Noble îi solicităm să prezinte scuze publice pentru depășirea gravă a competențelor și atribuțiilor sale și promisiunea fermă că nu va mai confunda niciodată România cu Tanzania sau Botswana. În lipsa scuzelor publice ne vom adresa MAE și vom cere ca domnul Andrew Noble să fie declarat persona non grata pe teritoriul României.

Cu atât mai mult cu cât după obținerea autorizației în urma presiunilor domnului ambasador Noble, președintele Accept a instigat public membrii asociației într-un articol de presă să nu țină cont de numărul maxim de 500 de participanți prevăzut de Hotărârea nr. 50/2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, asigurându-i de anularea amenzilor în urma contestațiilor. Să ne așteptăm la apariția domnului ambasador Andrew Noble și în sălile de ședințe ale instanțelor de judecată?

Amintim faptul că Partidul Noua Dreaptă organizează sâmbătă 14 august tradiționalul MARȘ PENTRU NORMALITATE pentru a exprima protestul românilor:

1. Față de parada homosexualilor, o manifestare cu caracter obscen și provocator care promovează în fiecare an ideea legalizării parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale;

2. Față de acțiunile nocive ale președintelui Iohannis (un promotor al toxicei “teorii a genurilor” și a educației (homo)sexuale în scoli), care a atacat la Curtea Constituțională legea care interzice referirile la identitatea de gen în scoli și a cerut reexaminarea Legii care condiționează educația sexuală în scoală de acordul părinților;

3. Față de aberantul RAPORT MATIC adoptat de Parlamentul European cu voturile europarlamentarilor USR-PLUS, care prevede că și bărbații pot naște copii și trebuie “să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen” (lit. N din raport).

Organizat an de an începând din 2005 și ajuns la a 16-a ediție, MARȘUL PENTRU NORMALITATE este cea mai constantă manifestare publică din România organizată în sprijinul valorilor familiei.

Manifestarea este autorizată de Primăria Capitalei (încă din luna iunie!) și vă așteptăm sâmbătă 14 august la ora 13:00 în Piața Victoriei pe toți aceia care doriți să trăiți și să vă creșteți copiii într-o țară normală. Din Piața Victoriei vom porni pe traseul Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Patriarhia Română.

Pe 14 august vom demonstra împreună că într-o țară democrată drepturile majorității nu pot fi călcate în picioare de dictatura nici unei minorități!

Av. Tudor Ionescu
Președintele Partidului Noua Dreaptă

13 comments

  1. LAS’CA SE RASCOALA BRITII CONTRA CLICILOR DE SOBOLANI CARE MISUNA SI MUSCA LUMEA PE DOS, DIN TOATE AZIMUTURILE, DESI SUNT O MINORITATE, FIE EA SI CAM PREA LABARTATA, PENTRU CAT DE PUTINI SUNT EI, FATA DE RESTUL OMENIRII !

    INCA UN MANIAC EGOCENTRIC CARE CREDE CA SOARELE SE MISCA IN JURUL CURULUI LUI FLATULENT – PLIN DE FURTUNI INVENTATE DE BOLNAVII INTRE CARE GRAVITEAZA
    OXFORDUL ARE TRADITIA ASTA DE MAI BINE DE 200 DE ANI, SI A UMPLUT BATRANUL ALBION, DE REBUTURI CA MUTRA ASTA DE COCA FIARTA !

    DAR POPORUL SE RASCOALA , CU MIC CU MARE, CACI LI S-A URCAT LA CAP SOBOLANILOR, CARE NICI MACAR NU-SI DAU SEAMA CAT DE AUTODESTRUCTIVI SUNT !
    CE MI-S POPONARII PEDOFILI, CE MI-E VAXXUL COVIDO-INFECTIOS, CU CIORBA LUI DE OTRAVURI OBLIGATORIE PENTRU TOT MAPAPONDUL CA SA INTRE IN EXTINCTIE, – N-A ZIS EL, SOLDATUL PE FRONTUL DE LUPTA CONTRA SOBOLANILOR :

    “SOBOLANII AU MERS INTOTDEAUNA PREA DEPARTE SI NICIODATA N-AU STIUT UNDE SA SE OPREASCA !”
    TOTDEAUNA AU PRODUS ANARHIE , PESTE TOT PE UNDE AU MISUNAT SI IMPANZIT OMENIREA !
    AVEA SAU NU AVEA DREPTATE, SOLDATUL DE PE FRONTUL DE LUPTA ???????
    ODER ?

    Io-te ca englezii au ganduri mari cu BBC-ul :

    Anti-vax assault on BBC: Police battle to defend … – Daily Mail
    Io-te aici un mandru cafting cu politia , evident coplesita de revolta populara !!!

    Police clash with anti-vaccine protesters as they descend on BBC

    Danyal Hussain

    The protesters, opposing vaccine passports and vaccination of children, were seen clashing with police outside t…

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-9876735/Anti-vax-assault-BBC-Police-battle-defend-broadcasters-London-HQ.html

    Poliția luptă pentru a apăra studiourile radiodifuziunii din vestul Londrei, în timp ce mulțimea de zeci de activiști care protestează împotriva pașapoartelor și vaccinurilor pentru copii încearcă să asalteze clădirea

    · Protestatarii care se opuneau pașapoartelor de vaccinare și vaccinărilor pentru copii s-au îngrămădit în baza de vest a Londrei a BBC

    · Videoclipul arată un grup mare care se confruntă cu ofițeri de poliție în afara studiourilor White City din BBC din vestul Londrei

    · Protestul de astăzi la BBC pare să fi fost organizat de un grup antiblocare numit Official Voice

    · Înaintea protestului, grupul a cerut susținătorilor să coboare pe Londra și a spus că „mass-media este problema”

    Anti-vax assault on BBC: Police battle to defend … – Daily Mail

    Police clash with anti-vaccine protesters as they descend on BBC

    Danyal Hussain

    The protesters, opposing vaccine passports and vaccination of children, were seen clashing with police outside t…

    https://www.dailymail.co.uk/news/article-9876735/Anti-vax-assault-BBC-Police-battle-defend-broadcasters-London-HQ.html

    Poliția luptă pentru a apăra studiourile radiodifuziunii din vestul Londrei, în timp ce mulțimea de zeci de activiști care protestează împotriva pașapoartelor și vaccinurilor pentru copii încearcă să asalteze clădirea

    · Protestatarii care se opuneau pașapoartelor de vaccinare și vaccinărilor pentru copii s-au îngrămădit în baza de vest a Londrei a BBC

    · Videoclipul arată un grup mare care se confruntă cu ofițeri de poliție în afara studiourilor White City din BBC din vestul Londrei

    · Protestul de astăzi la BBC pare să fi fost organizat de un grup antiblocare numit Official Voice

    · Înaintea protestului, grupul a cerut susținătorilor să coboare pe Londra și a spus că „mass-media este problema”

  2. Cautandu-i pe indivizii de la ACCEPT, am dat peste acest articol scris de Andra “Ambra” Nikolayi pe 10 august in UNICORN RIOT, publicatie comunista antifascista:

    https://unicornriot.ninja/2021/romania-bucharest-pride-under-siege/

    In el, partidul AUR este descris ca fiind “ultra-conservator, ultra-fascist, ultra-rasist si ultra-nationalist”, Coalitia pentru Familie este “un grup independent neo-nazist”, iar cand vine vorba de Ungaria, este “vecinul vestic al Romaniei si fostul suveran Hapsburgic” (macar numele dinastiei sa-l cunoasca).

    Acest individ non-binar, pentru ca nu este femeie, cu siguranta, scrie pentru Revista Arta si CUTRA si aparent organizează o seară de club în fiecare lună la Control. Mai jos avem poza fiintei fluide:

    https://uploads-ssl.webflow.com/5c0e634bb4afefb7d29fa2d5/5fd3308f3a85f9398d2e6d08_andra%20nikolayi%20portrait.jpg

  3. -1) Vă înșelați dacă presupuneți că vă puteți aștepta la altfel de fapte (_ Fapte 13/10), decît dintre cele desconsideratoare / batjocoritoare, din partea „etniilor anglo – franco – saxone”, … „urmașii lăieților planetari”,…care in „în fond genetic, revelat prin fapte”, de „după furtul înțelepciunii Traco-Dacilor -Scripturile Inițiale / Originale”, …ulterior au falsificat / mutilat „Istoria Umanității / Evoluției Omenirii, inventînd „misticismul / superstițiile” și falsa „Roma” -capitala falsului / presupusului (doar teoretic / false istorii / istorisiri închipuite, inventate), …despre (asa-zis) – „Imperiul Roman”, ca noțiune preluată din Scripturi, dar răstălmăcită, în sensul falsificărilor urmărite și implementate în misticism” (vezi) _ 2 Petru 2/1-3; _ 2 Timotei 3/1-9; 4/3,4; _ Romania 16/18, …

    #(ACOLADA – Vedeți pînă la sfîrșit, poate înțelegeți multitudinea de „insinuări / subliminale”, special – min.52,00 (vezi): _ )#,

    care incă cu mult inainte de 2000-2021 de ani, („?!! -Anii 1-101 / Falsă istorie a Cuceririi Daciei”, aproape pe la 2000 !!!), …au năvălit si distrus civilizația înfloritoare din arealul Moesia, posesoare a tainelor Dumnezeirii (_ Isaia 6/13), …care activează la propriu și la figurat *Pas cu Pas*, la trădarea și vînzarea / desființarea Romaniei, în complicitate cu dintre cei care se vor: …-unii „Jandarmi Planetari”, alții „Poporul Ales”, … prin complicitate, inclusiv și implicit prin complicitatea „Vaticanului” care „continuă să țină ascunse Tainele Scripturilor Ancestrale, încă nedeodificate, prin catacombele subterane însumînd ” 230 km rafturi cu documente” , …
    „crezîndu-se și dîndu-se drept Dumnezei” (vezi) _ 2 Tesaloniceni 2/(1-4),5-12; _ Iuda 1/10-16, …precum „lupii îmbrăcați în haine de oi” _ Matei 7/15-2021,(23),

    …așa cum este scris în profeții, pe care „aceia nu le cred” _ 2 Petru 3/3-7, de aceea au îndrăznit să facă ceea ce au făcut și continuă să batjocorească Omenirea (contextul) _ Matei 22/29; 23/2-34: …

    „împotrivindu-se Poporului Roman / Împăratul de la Miazăzi” (vezi) _ Daniel 11/14; _ Daniel 12/7 – Romania / Poporul Roman; _ Isaia 6/8,(9-12,13-Poporul Roman), …
    așa cum este scris (coroborează) _ Fapte 3/16-2021,22; _ Luca 10/(2,3),20,2021,22; _ Matei 1/18-2021; 12/18-2021; _ Numeri 12/6-8; _ Ioan 8/(23),28,29; 14/6,10,11

    -2) Oare, credeți că „ÎNTÎMPLĂTOR” acela care „sub id fals” și-a zis „Papa Ioan Paul II” („Lupii schimbă părul, dar năravul ba!”), …cînd a venit (prin 90-91 ?!!) în Romania, la coborîrea din avion „a îngenunchiat și a pupat Pămîntul Romaniei zicînd că: …-*Romania este Grădina Maicii Domnului!*, ..fără să precizeze de unde știe ?!!!/ nici nu la întrebat nimeni !!! … & …

    vorbind despre „Grădina Mamei Mele – Maria”/„Grădina Eden” _ Facere 2/8-17, …dar, „s-a ajuns pînă în ziua de azi, așa cum este scris în profeții” _ Isaia 1/2021-23; _ Daniel 12/7,(9,13); _ Isaia 63/18,19 – Roman / Romanesc / Dumnezeiesc / Latinesc – Ancestral.

    -3) Ajungînd să analizăm și faptele despre care ați scris in articolul de fond: -„Ambasadorul Marii Britanii confundă România cu o fostă colonie”, …
    se mai pot face multe precizări, în plus față de cele din preambulul introductiv (punctele: -1,-2), …

    cum ar fi „Falsificările de Istorie Națională / Istoria Poporului Roman” inoculate prin „mediile internaționale, de către omologii „ambasadorului Marii Britanii”, cum ar fi acela care-și zice „prinț”/*Prințul Caharles de Engeterra*, …
    care fără să probeze, a(u) inventat povești implementate / ridicate la nivel de Istorie Milenară, pe care colaboraționiștii din inexistenta Academia Romană, nu se obosesc să le demonteze, …

    rolul și rostul acestor „false istorii” urmînd a avea efecte „politico – economice” în viitor, implicită „însușirea de Titluri de Rudenie” / „Veresie”, cu Voievodul / *Domnul ȚĂRII ROMÂNEȘTI -*VLAD ȚEPEȘ*, …

    în urma acestor „giumbușlucuri” / „artificii / fumigene”, … (după „regionalizarea / desființarea Romaniei”) să poată implementa / solicita „Drepturi de moșteniri teritoriale în Traco-Dacia / Moesia / Romania”, pentru progenituri, …

    de aceea î-și permite acela (auzi -?!!!): -„Excelența Sa Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii și Irlandei de Nord la București”, …să jignească „Romania”, …

    căci referitor, la inventata „Veresie / Rudenie” între „Anglo -Saxoni” și „Romani”, similar cu „Moștenitorii urmași ai Casei Regale de Sigmaringen & Hohenzollern”, (care continuă să sugă la bogățiile Poporului Roman, fără să cunoască Limba Romană), …ce se mai poate spune ?!!!, …

    cine știe ?!!!, …doar „Dracul știe!”, …poate că, …*Vlad Țepeș, temut și chipeș cum era, …o fi tras în țeapă dintre frumoasele rude ale Prinților de Engleterra!*

    = Cu stimă. -„Mesia”.

    • : … @ (#(ACOLADA – Vedeți pînă la sfîrșit, poate înțelegeți multitudinea de „insinuări / subliminale”, special – min.52,00 (vezi): _ , …adică: (Youtube): _ TVR Cluj – Interview with Miceal Ledwith Part 3 16dec2012 59m40s #).

      – Ori cenzura, …ori cenzura?!.
      = Cu stimă. -„Mesia”.

  4. e pe net un clip cu cineva care intreaba ALexa /cati locuitori o sa aiba UK in 2025?
    Alexa: 22,8 milioane

  5. ” Ambasadorul Marii Britanii confundă România cu o fostă colonie ” Doar Ambasadorul UK face sau a facut asa ceva ? Dar ambasadorii USA in Romania , TOTI AMBASADORII AMERICANI LA BUCURESTI N-AU FACUT , FIX ACELASI LUCRU ? Chiar asi fi curios daca American Ambassy la Bucuresti a mai scornicit vreo perla referitoare la…marsul LGBTQ+ – Z din 14…zilele acestea ? Si iarasi mi-asi exprima aceeasi curiozitate : ce s-ar intampla in USA daca pe 4 Iulie , n-ar mai defila militarii si veteranii ci…doar LGBTQ fireste cu + sau – Z ?Poate cineva sa-mi dea un raspuns la aceasta mare nedumerire a mea mai ales ca , America a fost la randul ei o COLONIE a Coroanei Britanice ? Cam c e-ar spune Ambasadorul UK intr-o astfel de situatie…utopica evident ?
    Caroline Gunderode , dumneata esti ” mai umblata prin lume ” , cam ce parere ai ?

  6. Are dreptate: Romanica a fost o colonie ruseasca acum este o colonie multinationala.

  7. În criza COVID se folosește Propagandă de Război

    https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Strategia-Psy-Op-In-criza-COVID-se-foloseste-Propaganda-de-Razboi-168597

    „Orice student la Istorie vă va spune: războaiele nu vin din senin! Sunt întotdeauna prefigurate de o operațiune de propagandă menită să slăbească ținta, să o erodeze, să îi slăbească voința de a se bate.

    „Operațiunile cele mai reușite de propagandă se rezumă la o strategie simplă: identifică inamicul, dezbină-l, izolează-l, apoi anihilează-l.”
    O populație înspăimântată, năucită și epuizată este mult mai puțin capabilă să reziste în fața arsenalului amețitor, de la măsurile draconice ale guvernanților, regulile privind purtarea măștii și testele nesfârșite până la carantinarea persoanelor sănătoase și obligativitatea de facto a vaccinării în masă.

    Robinson dezvăluie că guvernul britanic a cerut sprijinul experților în psihologie comportamentală în privința utilizării presei pentru a manipula opinia publică, mărind nivelul de frică din jurul COVID-19.
    „Elementul cheie al strategiei de schimbare a comportamentului propus de SPI-B care pare să fi fost adoptat este «convingerea prin frică»”, afirmă Robinson.

    În secțiunea din document destinată Convingerii se afirmă:

    „Un număr semnificativ de persoane încă nu se simt suficient de amenințate.”

    Anexa B a documentului enumeră 10 opțiuni care pot fi utilizate pentru a mări distanțarea socială:

    De pildă, Opțiunea 2 recomandă: „Folosește presa pentru a spori sentimentul de amenințare personală”.

    Pentru mărirea senzației de amenințare personală, SPI-B recomandă și „utilizarea mesajelor emoționale percutante”.

    Printre acestea, se află sloganuri precum:

    – „Oricine îl poate avea (virusul). Toată lumea îl poate transmite.”

    – „Nu vă puneți familia și prietenii în primejdie.”

    – „Rămâneți acasă pentru binele familiei voastre. Nu le puneți viața în pericol.”

    – „Dacă ieși, îl poți transmite. Oamenii vor muri.”

    „Rușine și Aprobare”

    Folosirea unor titluri de-o șchioapă în presă reprezintă un alt capitol din strategie.

    Scamatorie și distragerea atenției

    În aceste condiții, propaganda capătă un rol cheie deoarece îi determină pe oameni să accepte aceste schimbări dramatice fără o examinare atentă și critică și fără o dezbatere publică, „deoarece oamenii cred că este vorba de un virus și se tem”.

    „Păstrarea virusului în prim-planul minții oamenilor: specialiștii în comportament au recunoscut că acesta este principalul scop al măștii”, spune Robinson.

    „Nu este vorba de a-i proteja pe oameni ci de a le manipula percepția despre virus.”

    „Dezbină și Controlează”

    Guvernele au înființat linii telefonice la care oamenii își pot turna vecinii, contribuind astfel și mai mult la dezbinarea populației și învrăjbind membri ai familiei și prieteni unii împotriva altora.

    Titluri precum acesta din Los Angeles Times au devenit ceva obișnuit: „Numărul de cazuri de COVID-19 crește în districtul LA, din cauza nevaccinaților «colosal de egoiști»”.

    „Toți epidemiologii de ținută pe care i-am ascultat sunt foarte clari că ideea potrivit căreia nevaccinații răspândesc virusul nu are valoare științifică, însă acesta este genul de mesaj transmis de niște persoane care au promovat agenda de la început”, explică Robinson.

    „Oameni de știință foarte credibili, eminenți, sunt calomniați în presă din cauza opiniilor lor anti-restricții sau pentru că pun în discuție vaccinurile COVID. Aruncarea cu noroi este un element important al lucrurilor care se petrec”, a comentat Robinson.

    Presa trădătoare

    Ziariștii din presa corporatistă acționează de conivență cu persoanele din puterea politică.
    Frecventează aceleași grupuri și manifestări sociale.

    Or, prin definiție, ziaristul trebuie să se afle în opoziție față de putere.

    „Majoritatea instituțiilor noastre democratice sunt golite de conținut. Trebuie să restabilim democrația”, spune Robinson.

    Mișcările de protest din Franța, Italia și alte țări trebuie să se intensifice și să se extindă în toată Europa dacă vor să reușească.

    Oamenii trebuie să iasă în stradă, să înceapă să se organizeze și să comunice cu grupuri care le împărtășesc ideile. Aceasta este cheia, crede Robinson.
    Estimarea mea pentru moment este că propaganda din jurul COVID-19 este o bulă destul de fragilă”, spune Robinson.

    „În toată cariera mea de cercetare și dezvăluire a propagandei nu am văzut atâția oameni care se trezesc.”

    „Iar clopotele de alarmă sună pentru oricine are simțul istoriei și cunoștințe despre propagandă și care deci știe că guvernele nu acționează întotdeauna în interesul popoarelor lor. Toate clopotele de alarmă sună și trăim vremuri extrem de periculoase, din păcate, și foarte îngrijorătoare pentru viitor.”

  8. PREMIER ILEGAL
    https://www.activenews.ro/stiri/PREMIER-ILEGAL.-ORNISS-refuza-sa-dea-detalii-in-Cazul-Florin-Citu.-Arestarea-studentului-de-28-de-ani-in-SUA-in-ziarul-local-din-acea-vreme-The-Ames-Tribune-168596

    Conducere în stare de intoxicare (cu alcool sau un drog – Nota Redacției), Elwood Drive cu Lincoln Way (raportat la ora 2:11 dimineața). În timpul unui control de rutină, conducătorul auto a fost găsit sub influența alcoolului. Arestat și condamnat pentru conducerea în stare de intoxicare a fost Florin Vasile Cîțu, în vârstă de 28 de ani, de pe strada 600 Sqaw Creek Drive”.
    „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției”.

  9. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Când o femeie stă pe strada prostituatelor și așteaptă în miez de noapte, nu poate fi tratată decât ca o prostituată ieșită la produs. Statul român se comportă precum o prostituată ieșită la produs. Clienții tratează România ca atare.

    • _ ?!!!; -Dragule „Militar” – „mort” (_ Ioan 2/25; 5/24,25,30), …bașca „doctorand te-olog în logică”, slobod / „zburdalnic prin misticism / superstiții”, …

      ce făcuși cu „vorbele alea”: -„Statul român se comportă precum o prostituată ieșită la produs.” -(?!!!), …-*Ai trîntit munci-n fasole!*/„Proverb Romanesc Ancestral”, …făcînd confuzie între noțiuni, confuzînd / substituind „Statul Roman” cu „o ceată de derbedei” _ Daniel 11/14; _ Mica 3/1-12; _ Iuda 1/10-16 ajunși premeditat /„planificat internațional” încă cu mult înainte de 1989;

      -„Bagă la cap!”: -„Eu și Poporul Roman”, inclusiv și implicit toate celelalte „națiuni conlocuitoare”, …
      tolerate în granițele ciuntite dea lungul vremurilor, …
      în „arealul Moesian / HIstrian -pe malurile Istrului”, …încriptat Scripturistic, …
      „tinutul de langa mare, tara de dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor” _ Isaia 9/1,2,(6-„Eu sînt Acela!”), …

      acum „în vremea îndepărtată” _ Daniel 12/(4),9,13, … „în ziua de pe urmă” _ Ioan 7/37-41,(46),49; _ 2 Petru 1/19-2021.


      = Cu stimă. -„Mesia” _ Fapte 3/(16-2021),22.

      P.S.: -Te rog să nu fii supărat pentru „Ră-spusele Mele, împlicite în Ră-Daci-ni Ancestrale” (_ Isaia 6/8-13), …
      care „spuse”, …cîte odată este posibil (ca, din „dragoste” _ 1 Ioan 4/17-2021), …să fie înțelese ca „mustrări”, …

      (citește) _ Apocalipsa 3/(1-3,13-18),19-2021,(22): …

      -*19. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te!
      20. Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.
      21. Celui ce va birui ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.”
      22. Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul.”

  10. Roman liber mu3 la straini

    Ne considera o actuala colonie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *