Home / Internațional / Afganistanul ne dă lecții de Omenie, Civilizație, Credință și Speranță

Afganistanul ne dă lecții de Omenie, Civilizație, Credință și Speranță

Samizdatus de Romanați
Incorect Politic
Decembrie 23, 2022

 

 

Afganistanul ne dă lecții de Omenie, Civilizație, Credință și Speranță

AFGANISTANUL NE DĂ LECȚII DE OMENIE, CIVILIZAȚIE, CREDINȚĂ ȘI SPERANȚĂ – PE TWITTER

 

Emiratul Islamic Afganistan dispune de un cont Twitter oficial, care explică lumii întregi politica guvernului islamic afghan.

Frecventarea episodică a acestui cont ar putea redresa moralul și chiar bărbăția multora dintre noi. Noi, epigonii, semidocții și sfertodocții europeni, adânc tăiații  împrejur la creier, după atâtea secole de iudeo-creștinism.

Domnul QARI FASIHUDDIN, « Fitrat » și șef de Stat Major al forțelor armate ale Emiratului Islamic Afganistan a anunțat că « un terorist homosexal, partizan al egalității în drepturi, a dat foc unui tunel de trecere, făcând numeroase victime. Homosexualul a fost arestat și va fi judecat în mod echitabil ».

Răsfoind contul Twitter al Emiratului Afgan aflăm lucruri interesante despre noile absolvente universitare din provincia Panshir, care vor servi în armata națională afgană. Toate au fost supuse unor controale stricte în materie de homosexualitate și antecedente vaginale, puritatea lor fiind necesară pentru garantarea siguranței și securității afganilor.

O nuntă homosexuală a fost întreruptă și interzisă chiar astăzi, la Herat. Noi nu recunoaștem căsătoriile homosexuale. Acesta este un ideal occidental, care îi va duce le pieire pe cei în cauză. Arestați deja, cei doi homosexuali vor fi judecați vineri dimineața.

 

A homosexual marriage was stopped in #Herat today. We do not recognise homosexual marriages, this is a western ideal which is causing their downfall. These two homosexuals have been arrested and will be tried on Friday morning.

— Islamic Emirate of Afghanistan Public Relations (@PublicAfghan) December 20, 2022

 

În discursul său, Onorabilul Maulvi Khan Muttaqi Sahib pune problema îndepărtării homosexualilor din toate funcțiile guvernamentale. Textual, el a declarat: « De data asta, guvernul Emiratului va fi curățat de orice activități homosexuale ».

Un homosexual a fost descoperit printre conțopiștii de la Ministerul Apelor. Asigurăm toată lumea că apele noastre sunt curate, potabile, că pot fi consumate fără niciun risc. Homosexualul a fost retrogradat,  și nu va mai putea ocupa funcții de primă importanță.

 

A homosexual was discovered working in the ministry of water. We can confirm there is no risk to the public and our water remains safe to drink. He has been placed on restricted duties whilst he is removed from his frontline role.

— Islamic Emirate of Afghanistan Public Relations (@PublicAfghan) December 14, 2022

 

Iată ceva mai tare :

 

Alături de cei de la @GDI1415 confirmăm: Homosexualul surprins când insulta Allah și Islamul, comițând scârbe și blestemății homosexuale, cu alt bărbat, a murit într-un accident de yachting. Deși mort, slavă lui Allah,  fapta sa va fi judecată de Sfatul Bătrânilor din Kabul, care îl vor judeca în lipsă.

 

We can confirm alongside @GDI1415 that the homosexual who was caught insulting Allah, Islam and committing homosexual acts with another man has died in a freak yachting accident. He will continue to be tried by the #Kabul city elders tomorrow in his absence.

— Islamic Emirate of Afghanistan Public Relations (@PublicAfghan) December 17, 2022

 

Privindu-i mai de aproape, Europenii normali vor înțelege că patrioții afgani sunt salvatori ai omenirii actuale, arătând că fiecare popor trebuie să distrugă guvernul ZOG din țara sa, altfel nu există niciun fel de viitor pentru cei de după noi, pentru copiii și nepoții noștri. Niciun om întreg la cap nu poate susține contrarul.

Emiratul Afganistan își protejează cetățenii contra teoriilor și moravurilor decadente, pe care Occidentul muribund, falsele democrații  și bisericile creștine le proslăvesc sau/și le practică în public sau pe ascuns.

 

O astfel de crimă, comisă flagrant, nu poate fi văzută în Emiratul nostru. În acest scop, poliția și forțele noastre de securitate veghează zi și noapte. Tribunalele, întregul nostru SISTEM DE DREPTATE SOCIALĂ, COMITETELE DE BĂTRÂNI DE LA SATE JUDECĂ ȘI PEDEPSESC ORICE ABATERE LOCALĂ DE LA NORMALITATE, ORICE INSULTĂ ADUSĂ ORDINII DIVINE ȘI LUI DUMNEZEU.

 

You’d never witness this sort of blatant crime in our Emirate. Our police and security forces ensure no crime across the entire country. Our court and village elder system of justice ensure local accountability and punishment. https://t.co/MtgLI4AKrf

— Islamic Emirate of Afghanistan Public Relations (@PublicAfghan) December 20, 2022

 

Doi jidani din Uzbekistan au fost arestați la graniță, pe când încercau să introducă în Afganistan droguri, publicații pornografice, alcool și alte substanțe interzise în Emirat. Cei doi jidani vor fi judecați chiar mâine, de Comitetul Bătrânilor Înțelepți din satul respectiv.

 

Two Jewish Uzbeks have been arrested attempting to smuggle drugs, alcohol and banned substances across the border. They will be tried by village elders tomorrow.

— Islamic Emirate of Afghanistan Public Relations (@PublicAfghan) December 20, 2022

 

Mujahedinii din Departamentul de Informații al provinciei Kabul au arestat doi jidani, pentru hoție. Aceștia furaseră bani, aur, computere și alte obiecte dintr-o casă din al doilea district al orașului Kabul.

https://twitter.com/GDI1415/status/1597273054002184192

În sfârșit, afganii răsuflă ușurați. Vreme de 20 de ani, ei au fost bombardați de bandiții iudeo-americani, ce voiau să impună homosexualitatea de stat, transgenderismul și tirania jidovească, pe care ei le numesc civilizație, democrație.

Orice sondaj cinstit ar putea constata că 99% dintre afgani sprijină guvernul actual din toate puterile lor.

Kabulul anului 2022 trăiește în pace, niciun american imperialist nu mai bombardează oamenii lui Dumnezeu, care acum, după ani și ani de război, trăiesc în pace, libertate și prosperitate.

https://twitter.com/MJalal700/status/1604947681826086912

Noi însă, în Europa, suntem sufocați de urletele isterice ale lesbienelor, de jidănimea europeană și americană ce nu a digerat catastrofa ei din Afganistan.

Mass-media și ONG-urile occidentale spun tot felul de minciuni cu privire la Afganistan. De exemplu, inconștienta președintă a unei asociații, Afganistanul liber, declară: « Încetul cu încetul, 38 de milioane de oameni sunt pe cale de dispariție.»

Vorbele astea nu însemnă nimic. Totuși, pentru că europenii nu mai pot judeca nimic cu capul limpede, lor li se poate spune orice, pentru că ei cred orice, după cum îi îndeamnă biserica sinagogală. Cei mai mulți dintre europeni sunt bolnavi, degenerați, jidăniți, tăiați împrejur la creier. După marii lor creatori din trecut, cultura și civilizația europenilor de azi a ajuns rușinea lumii, pe mâna maneliștilor, rapperilor, lesbienelor, homosexualilor, talmudiștilor.

Europenii sunt atât de tăiați împrejur la creier încât majoritatea își închipuie că-i normal să fie guvernați și conduși de hoți, incompetenți, trădători, homosexuali, cioroi, tuciuri, că-i normal să primească lecții de la jidoavcele curvite ce umplu ecranele televizoarelor, de parcă ăsta ar fi cursul normal și inevitabil al civilizației create cândva de strămoșii noștri GRECI, DACI, ROMANI, GOȚI, OSTROGOȚI, SLAVI.

DACĂ NU VA PIERII ÎNTRE TIMP, OMENIREA VA TREBUI SĂ-ȘI EXPRIME RECUNOȘTINȚA FAȚĂ DE AFGANII ZILELOR NOASTRE. OROPSIȚI, CUM SUNTEM, DUPĂ SECOLE DE PUPINCURISM TURCESC, RUSESC, FRANȚUZESC, NEMȚESC, AMERICAN, JIDOVESC, TREBUIE SĂ MULȚUMIM AFGANILOR CĂ EXISTENȚA LOR ACTUALĂ ESTE O LECȚIE PENTRU EUROPA STRĂMOȘILOR NOȘTRI, AI CĂROR NEPOȚI ȘI STRĂNEPOȚI SUNTEM PARCĂ, APROAPE TOȚI, TĂIAȚI ÎMPREJUR LA CREIER. PARCĂ DRACUL NE-A LUAT MINȚILE.

ÎNVINGĂTORI AI ENGLEZILOR, RUȘILOR, AMERICANILOR, JIDANILOR, AFGANII SUNT POPORUL-FAR AL EPOCII NOASTRE, SINGURII CARE ASPIRĂ SĂ CUREȚE LUMEA LUI DUMNEZEU DE ABERAȚIA HOMOSEXUALĂ, IMPERIALSMUL AMERICAN, DOMNIA BANULUI ȘI PEDOFILIA JIDOVEASCĂ, SINGURII CE REFUZĂ MINCIUNA HOLOCAUSTICĂ ȘI PEDOFILIA, CARE VOR SĂ-I OBLIGE PE JIDANI SĂ PLĂTEASCĂ PENTRU CRIMELE LOR CONTRA OMENIRII ȘI A ORDINII DIVINE DIN UNIVERS. SPUN ACESTEA CA OM DIN POPOR, REPREZENTANT AL POPORULUI MEU, PENTRU POPORUL MEU.

Samizdatus de Romanați

 

5 comments

  1. Reclamă la Twit*r?

    https://stallman.org/twitter.html

    Alte aberații de care ne vor scăpa patrioții din Afganistan:

    https://matei.one/invidious.php?v=6Gkn3YTd3bM

    https://lyricstranslate.com/en/prekrasnoe-dalyoko-prekrasnoe-daleko-glorious-future.html

    Nu știu cum de mai rezistă lumea cu atâția patrioți.

    • Dar cu atâţia clănţăi fără treabă şi fără căpătâi, cu atâtea curve şi perverşi la tot pasul, cum de mai rezistă?

    • Da, jidan de doi bani, chiar nu știu ce ne-am face fără tine De fapt e întrebare general valabilă: cum s-ar descurca lumea fără jidani… Chiar nu știu ce ne-am face fără atâtea “binefaceri”: “vaccinul antticovid, pornografie, comunism, școala de la Frankfurt, teoria genurilor, transgenderism, cămătăria oficializată…

  2. Mă(ciucă) Matt, pe loc, repaus !
    Ia privește tu la +++Crucea Celui Născut Astăzi în Betlehem și Răstignit pe Cruce +++, cu care a biruit tot neamul tău împielițat!!!! Dacă te țin coarnele !!!

  3. Cand au fost invadati, Afganii erau 12 milioane de suflete, in anul cataclismic 2021, acesti etern nesupusi sunt 38 de milioane !
    In conditiile uciderilor masive de civili nevinovati (sute de mii, milioane ?), pe parcursul unui sangeros razboi impus de “crestini”, femeile afgane au adus biruinta asupra fortelor aliate mai abitir decat determinarea talibanilor?
    Oare diplomatia occidentala nu putea gasi solutii pasnice inainte de inceperea razboiului ?

    Afganul si razboiul vaccinului

    Desigur, America n’a vrut
    Poporul afgan parea un scut
    De marile imperii mereu temut
    Trebuia supus prin foc si cnut

    Eu sunt acum Imperiul
    Grohaia Amerlocul si Nato
    Fu trimis sa implineasca telul
    Sa vare democratia cu otelul

    Nu are Europa barbati si munti
    Femei frumoase pentru mandre nunti ?
    Cuvinte-sabii, valuri de copii
    Ne’or aminti fapte de vitejii

    Planeta devenit’a Noul Afganistan
    Ne’ameninta tiranii cu vaxxuri an de an
    Lucizi si hotarati, vom birui
    Chiar daca massmedia vor turui

    Avem pe Dumnezeu si ocrotirea Lui !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *