Home / Educativ / A Patra Scrisoare Antiromânului Perfect

A Patra Scrisoare Antiromânului Perfect

Incorect Politic
Noiembrie 9, 2018

Prima scrisoare aici

A doua scrisoare aici

A treia scrisoare aici

 

A patra scrisoare

Antiromânului perfect

(primul penal al României)

 

Moto: „Toate figurile acele fățarnice și rele,    

viclene,  fără inteligență, toate acele cîte

 ascund  o duplicitate în expresie, ceva hibrid,

nu încap în cadrul noțiunii   <român>.”

Eminescu, Timpul, 15 martie 1880

 

lăcaș al purității antiromânești,

punând la zid simboluri, lacrimi, oști,

pe toate câte sunt  le ponegrești

luându-ne, tâmpilă, doar de proști…

 

risipă inutilă de cuvinte

ale cohortei subversive-n gând,

idealuri ajunse oseminte

pe care calci fălos, netremurând

 

te crezi un sfinx, cretilă, fără țară,

bastard al lumii care te-a creat, 

doar un dulap ne pari, așa, de-afară,

dat cu sclipici, dar strașnic încuiat

 

 „armata e o pierdere de vreme” ,

astfel gâdești tu Oastea-n „Pas cu pas”,

atât te duce capul când se screme

să-ți scoată neuronii  din impas

 

cum pot să-ți iert, plăvane, astă crimă,

când nu m-am mai întors de la Smârdan?

la Mărășești am cruce anonimă,

pe Don mă sting în fiecare an

 

nu vremea am pierdut-o în tranșee,

doar viața am lăsat-o fără glas,

iar noi am luat-o blânzi spre elizee

știind că Țara încă ne-a rămas

 

 

îți înțeleg complexu-ntre concepte,

serviciul militar într-o elită

are, totuși, propriile-i trepte,

pe care urci cu școală, nu cu mită

 

ai fost respins la testele înalte,

te depășeau, ghiolbane, asta e,

dar ți-au găsit un rost cât mai departe

de truda delicată-a lui „de ce?”

 

te-ai remarcat în lupta cu terenul,

cărai supus sacii cu de toate,

în mușchii tăi se-nfiripa blestemul

lipsei de tractoare-n unitate

 

pentru râvna mușchilor pe care-i porți,

dovadă c-ai fost car și nu ataș,

la un apel de seară între morți

te-au declarat „Herr pehlivan fruntaș”

 

și, ca să vezi onoare, nesimțilă,

acum când te mai doare una-alta

și cranian arăți ca o fosilă

spitalul ostășesc îți este halta

 

 

nicicând să nu te mai atingi, mârlane,  

de sufletul Soldatului Român,

căci sufletele noastre sunt icoane,

doar Dumnezeu le poate fi stăpân!

 

nu te juca cu noi de-a alba-neagra,

nicicând nu am iertat pe trădători,

ca venetic ai dobândit pelagra

hranei antiromânești de sărbători

  

 

trișor de gang și panglicar rapace,  

antiromân prin stare și idei, 

în pragul repornirii cardiace

ești, crunt, otrava încetării ei

îndemni solemn la pace socială,

tu chiar uzurpatorul ei, senin,

în timp ce-n sarabanda facială   

îți clocotește sufletu-n venin

 

slăvești abandonarea largă-a urii 

și, vai!, întronarea toleranței,

ești ipocrit până și-n cerul gurii,

măsură nesfârșită-a aroganței

 

înfierezi înclăbucit odioase

timpuri în care noi am existat,

dar, plăvane, deloc nu îți miroase

sudoarea stinsă-n fiece palat

 

condamni, scrâșnind, poporul cu-ale sale,

culturii onaniste-i ești gornist,

te ștergi cu noi în zonele dorsale,

dar huzurești în luxul comunist

 

ba, chiar mai mult, le-ai ridicat în stele,

nu-ți ajungeau, ghiolbane, câte-au fost,

ne-ai pus, rânjind, nădejdea în atele,

ca patriot steril în avampost

 

model de trântor, exemplu planetar,

îți strălucește ura și-n rărunchi, 

pizmaș ne ești, ghiolbane, și în Altar,

Patria,  ne-o vrei răpusă și-n genuchi…

 

*

 

ehei!, plăvane, istoria ți-e lungă,

în ea-ți respiră statutul de penal,

de dorul tău au început să plângă

pușcăriile de hoți, în general

 

bunăoară, în proxima scrisoare

`om arăta nivelu-ți de hoțeală,        

boala-ți are leac într-o închisoare

cu aură de artă muzeală…

 

 

Cu dreaptă neiertare,

Costinel Petrache ~ Soldat Român

București, 28 octombrie 2018

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.