Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Noiembrie 18, 2026
Cum vor să ne convingă propagandiștii cenzurii să renunțăm la libertatea de exprimare
Pe 12 noiembrie, la Sala Palatului, cântăreața Theo Rose și-a încheiat spectacolul „Acorduri ample” cu un tablou în care copii îmbrăcați în uniforme de pionieri cântă „Noi în anul 2000”. Un clip de sub două minute a ajuns pe rețelele sociale, iar reacțiile n-au întârziat. Una dintre ele aparține Germinei Nagâț (numele este adecvat), membră a Colegiului CNSAS, care a criticat dur momentul.
Critica merită luată la bani mărunți pentru că pornește de la o teză care, dacă ar fi acceptată, ne-ar costa pe toți: aceea că libertatea de exprimare cedează oricând în fața unui alt drept fundamental, chiar și atunci când nu ni se spune care anume. Vom vedea în continuare cum încearcă propagandiștii cenzurii să ne convingă să renunțăm la libertatea de exprimare sau să ne convingă să acceptăm tacit încălcările acesteia. Vom vedea ce argumente folosesc și cât de ușor pot fi demontate.
Demontarea argumentelor germinei germinate
“Săptămâna trecută, Sala Palatului a găzduit un “spectacol artistic” al cărui final apoteotic îl puteţi vedea în secvenţa de mai jos. Cei mai tineri, care aţi sărit plictisiţi de ora de istorie, trebuie să ştiţi că uniforma în care sunt îmbrăcaţi copilaşii urcaţi pe scenă, în timp ce cântă fericiţi şlagărul “Noi în anul 2000”, este uniforma organizaţiei de pionieri a Partidului Comunist Român. Am purtat-o şi eu, ca toţi colegii mei de generaţie, fiindcă era obligatorie. Dacă erai şcolar între 7 şi 14 ani, nu puteai refuza să fii pionier. Până intrai la liceu (şi treceai, tot obligatoriu, la UTC – organizaţia de tineret a aceluiaşi partid comunist) trebuia să porţi cravata roşie în fiecare zi. Aşa stau lucrurile într-o dictatură – te îmbraci în ce ţi se spune, nu în ce-ţi doreşte inima. Rezonurile estetice care stau la baza acestui final de “spectacol artistic” mă lasă rece”, a scris Germina Nagâţ pe reţeaua socială.
Anticipând comentariile, ea spune: “Nu poţi invoca un drept fundamental (în cazul nostru, libertatea de expresie) împotriva altui drept fundamental”.
“Pentru prezumtivii comentaci care vor sări cu lozinca “e libertate de expresie”, am o veste proastă. Toate – dar absolut toate! – reglementările juridice în materia drepturilor omului conţin următoarea regulă, prevăzută explicit: nu poţi invoca un drept fundamental (în cazul nostru, libertatea de expresie) împotriva altui drept fundamental. Mai simplu spus, libertatea de expresie nu poate servi ca justificare a propagandei în favoarea dictaturii comuniste, în care s-au încălcat toate celelalte drepturi fundamentale. Aşadar, mai uşurel cu sofismele pe scări, tovarăşi, că nu toată lumea a chiulit la ora de logică. Şi nu toţi foştii pionieri sunt amnezici, ori dispuşi să dea rahatul cu parfum. Puteţi continua s-o faceţi, dar fiţi convinşi că, în cele din urmă, duhoarea ne va sufoca pe toţi”, a mai scris Germina Nagâţ.
[…]
Soţul artistei, regizorul Anghel Damian, laudă spectacolul drept “unul dintre cele mai puternice manifeste anticomuniste pe care un artist mainstream din România şi le-a asumat în ultimii ani”.
El condamnă mesajul deturnat al spectacolului, după ce pe internet a început să circule videoclipul “de câteva zeci de secunde, rupt complet din context, prezentat ca şi cum spectacolul ar glorifica exact regimul pe care îl condamnă”.
Referindu-se la momentul apariţiei copiilor îmbrăcaţi în pionieri, el explică: “În momentul respectiv, pe ecrane erau proiectate imagini de la Revoluţie, însoţite de un text despre victimele comunismului. Personajul din spectacol – Ceauşescu – era escortat, iar copiii care intrau pe scenă, îmbrăcaţi în uniforme de pionieri, aruncau simbolurile comuniste. Era un tablou despre eliberarea de un regim, nu despre celebrarea lui”, a mai scris Anghel Damian.
“O răstălmăcire a realităţii”, invocă Liana Alexandru, jurnalist şi traducător, care s-a aflat în sală. Ea apreciază “un omagiu adus rezistenţei”.
Un simbol nu are un sens unic, independent de context. Filmele despre nazism sau comunism arată zilnic uniforme și svastici fără să le promoveze. Scena, potrivit autorului articolului, arăta un personaj Ceaușescu escortat, iar copiii în uniforme de pionieri aruncau simbolurile comuniste. Autorul mai spune că un clip de câteva zeci de secunde, scos din context, a fost prezentat ca glorificare a regimului pe care spectacolul îl condamnă. Judecata s-a bazat pe un fragment de zece secunde scos din context și conține o eroare de logică de tip guilt by association: uniforma e comunistă, deci mesajul e comunist. Este un mod foarte necinstit de a argumenta, însă este clar că Germina Nagâț nu face o argumentație, ci face propagandă în favoarea cenzurii.
Mărturia ei personală despre cum se îmbrăca la școală e legitimă și poate fi respectată, dar argumentul este manipulativ. Sub dictatură ai fost obligat să porți uniforma, iar astăzi o scenă regizată și asumată artistic e exact opusul constrângerii: poți decide ce reprezinți, inclusiv să critici trecutul. Echivalența „copii în uniformă pe scenă = copii în uniformă în 1985“ este o falsă echivalență, încă o greșeală de logică. Faptul că a trăit epoca îi dă autoritate să comenteze despre epocă, dar nu-i permite să răstălmăcească intenția și structura unui spectacol din 2026 pe care, din ce scrie, nu l-a văzut integral.
Mai face o eroare de logică printr-o întrebare încărcată, atunci când întreabă despre consimțământul părinților și spune că „transformă copiii în instrument de propagandă“, deci ea presupune că spectacolul e propagandă, adică exact ce urmărea să demonstreze în textul ei.
„Nu toți foștii pionieri sunt amnezici… duhoarea ne va sufoca pe toți”. Pe final avem un ad hominem și o otrăvire a fântânii: cine apără spectacolul e prezentat dinainte ca amnezic sau complice, deci dezbaterea e închisă moral. Pe cei care au trăit comunismul și apără totuși spectacolul îi pune la grămadă cu cei care îl minimalizează.
Cheia problemei și formulele propagandistice
Atacurile la adresa piesei se transformă în atacuri la adresa libertății de exprimare.
Formula propagandistică invocată de germinată este următoarea: “un drept fundamental nu poate fi invocat împotriva altuia”. Formula sună bine, dar are trei probleme.
Nu numește titularul dreptului încălcat. Care drept, al cui, încălcat prin ce act concret? Ofensa sau durerea unei memorii nu sunt, prin ele însele, încălcarea unui drept. Dacă ar fi, orice reprezentare a trecutului ar putea fi interzisă de oricine se simte atins.
Nu așa se rezolvă conflictele dintre drepturi. Nici dreptul românesc, nici cel european nu funcționează prin categoria „unul nu poate fi invocat împotriva altuia”, ci prin proporționalitate: orice restrângere trebuie să fie prevăzută de lege, necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a repetat de decenii că art. 10 protejează și ideile care șochează sau deranjează. Și, pe tema simbolurilor comuniste, în cauza Vajnai împotriva Ungariei (2008) a hotărât că interdicția de a purta steaua roșie a încălcat libertatea de exprimare.
Dacă a reprezenta simbolurile unui regim criminal încalcă drepturile victimelor, atunci muzeele comunismului, documentarele, romanele și filmele despre epocă ar fi toate suspecte. Nimeni nu vrea asta, nici cei care critică spectacolul. Regula, aplicată consecvent, ar goli de conținut tocmai munca de memorie pe care o apără.
Mai e un pas logic care nu e justificat. Articolul vorbește de „promovarea unei dictaturi“, dar nu arată nicăieri promovarea, ci doar prezența simbolului într-un spectacol care nici măcar nu era pozitiv la adresa comunismului.
PRIMUL AMENDAMENT
Se spune adesea că Statele Unite sunt un model: Primul Amendament protejează chiar și exprimarea considerată de unii ca fiind odioasă, fie că e vorba de marșul naziștilor de la Skokie sau de arderea drapelului în Texas împotriva Johnson. Principiul de fond este că statul nu trebuie să decidă ce mesaje sunt acceptabile, iar răspunsul la un discurs care deranjează este contradiscursul, nu interdicția sau cenzura. Libertatea de exprimare nu e absolută nici acolo, dar excepțiile, precum incitarea la violență iminentă, sunt înguste și precise.
România are deja un text în acest sens, însă acesta este schizofrenic. Articolul 30 din Constituție declară inviolabile libertatea de exprimare și libertatea creațiilor de orice fel, apoi, la câteva alineate mai jos, declară că incitarea la ură este interzisă, de parcă poate Constituția sau vreun om să facă diferența între dispreț și ură, antipatie și ură, unde începe una și se termină alta. Întreaga legislație împotriva sentimentului urii este ridicolă, inaplicabilă și profund totalitară prin interpretabilitatea ei.
Germina Nagâț are tot dreptul să critice spectacolul, inclusiv critica ei face parte din libertatea de exprimare. Însă Germina se dezbracă de virtuți când urmărește limitarea libertății de exprimare sub pretextul că aceasta ar încălca drepturile cuiva, poate ale marțienilor. Cuvintele rămân cuvinte, fie că sunt scrise pe internet sau vorbite în stradă. Fapta trebuie judecată, nu cuvântul. Propagandiștii adversarilor încearcă din răsputeri și prin repetiție să ne bage în cap ideea că libertatea de exprimare nu trebuie să fie chiar așa liberă și expresivă, ci ar trebui limitată pe criterii politice și ideologice. Tocmai campionii toleranței vor poliția gândirii.
Sunt unele meduze și unii mormoloci care își permit să scrie că acest site, INCORECT POLITIC, are texte care promovează violența. Pigmeii eșuează de fiecare dată să dea exemple concrete de instigare la violență, dar utilizează formule precum “surse online ale violenței”, “texte violent antisemite”, “instigatoare la ură”, “conținut sistematic violent”, chei propagandistice folosite în mod necinstit, din rea-voință, cu scopul asasinării de caracter și a denigrării. Ar trebui să învățați de la americanii pe care îi admirați atât de mult ce înseamnă libertatea de exprimare într-o democrație imperfectă, dar mult mai funcțională decât regimul hibrid din România. Și ar trebui să știți că niciun regim nu este veșnic, iar roata se va întoarce.
Încheiem știrea cu un text scris de Viorel Cataramă pe subiectul germinatei:
Am început ziua cu un nou scandal: Germina Ana Nagâț o acuză pe artista Theo Rose de propagandă în favoarea dictaturii comuniste, situându-se pe pozițiile unei anticomuniste feroce.
Cine este Germina Nagâț?
Membră (se pare, pe viață) a CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității), propusă de partidul extremist (opinie politică) USR.
Până în decembrie ’89:
1. A fost pionier și membră UTC, susținând într-o postare recentă că acest lucru era obligatoriu în comunism.
Nu, nu era obligatoriu prin lege, se putea refuza, fără nicio consecință!
2. A fost comandant de grupă și locțiitor de comandant de unitate, a purtat însemne comuniste, trese, șnururi roșii și bleu-ciel.
Pentru aceste funcții a beneficiat de avantaje pe care alți tineri nu le-au avut.
Nu a obligat-o nimeni să accepte aceste funcții și beneficii!
3. Nu a participat la vreo acțiune anticomunistă (Doina Cornea a putut să participe, punându-și viața în pericol!).
4. S-a înscris și a urmat cursurile Facultății de Filosofie la Universitatea București.
În comunismul anilor ’80, filosofia oficială studiată în școli era materialismul dialectic și istoric (marxism-leninismul), adaptat la ideologia național-comunistă a regimului Ceaușescu.
Tocmai de aceea, pentru a urma cursurile Facultății de Filosofie, autoritățile comuniste solicitau un dosar care cuprindea:
▪️︎ Recomandarea PCR sau UTC (obligatorie).
▪️︎ Apartenența politică a candidatului.
▪️︎ Activitatea desfășurată în organizația UTC.
▪️︎ Ocupația și apartenența politică a părinților.
▪️︎ Informații despre rudele din străinătate.
Acest dosar nu este public.
Îi cer Germinei Nagâț să facă public acest dosar, și să dea răspunsuri la toate aceste întrebări.
Până atunci, postura de luptător anticomunist tardiv nu o prinde.
În fapt, avem de-a face cu o persoană privilegiată a regimului comunist, turnătoare la UASCR (după Marius Oprea), ajunsă într-o funcție în care își poate îngropa trecutul rușinos!
Incorect Politic O Publicație Dizidentă
