Vlad Voicu
Incorect Politic
Decembrie 12, 2025
SCANDALOS! Fără onoruri militare pentru generalul Radu Theodoru! MAPN invocă institutul terorist Elie Wiesel și idolatria holocaustului
În urma solicitărilor din partea familiei generalului, MAPN a trimis un răspuns prin care explică de ce refuză să îi acorde onoruri militare. Răspunsul este șocant:
Vă transmitem compasiunea noastră pentru pierderea suferită și vă rugăm să primiți sincere condoleanțe. Înțelegem durerea acestor momente și respectăm memoria celui dispărut dintre noi.
Domnul general-maior (rtr.) Radu Ioan Theodoru a servit România în Timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un context istoric dificil. Evenimentele din acea perioadă fac parte dintr-un capitol important al istoriei militare, capitol pe care îl recunoaștem și îl respectăm.
Totuși, Ministerul Apărării Naționale are obligația de a respecta cadrul legal și valorile oficiale ale statului român. În acest sens, instituția noastră trebuie să distingă categoric între cariera militară a unei persoane și activitatea sa publicistică și ideologică ulterioară, atunci când aceasta contravine adevărului istoric și principiilor democratice.
Statul român, prin adoptarea Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, și-a asumat responsabilitatea pentru tragediile acelei perioade. În consecință, orice formă de negare sau minimalizare a Holocaustului este incompaƟbilă atât cu legislația în vigoare, cât și cu angajamentele morale ale României.
În acest cadru, activitatea publicistică și declarațiile domnului Radu Theodoru au fost menționate explicit în Raportul amintit ca exemple de negare a Holocaustului.
Astfel de poziții se află în contradicție directă cu valorile fundamentale ale Armatei României, instituție ce are datoria de a apăra statul de drept, memoria istorică oficială și principiile demnității umane.Vă asigurăm că situația a fost analizată cu maximă obiecƟvitate. Cu toate acestea, având în vedere prevederile OUG nr. 31/2002 și ale obligațiilor instituționale ale MApN, nu putem aproba organizarea funeraliilor cu onoruri militare. Decizia este fermă și rezultă din nevoia ca Armata României să rămână consecventă principiilor sale și adevărului istoric asumat de statul român.
Cu respect pentru familia îndoliată, reiterăm sincerele noastre condoleanțe.
Deci Ministerul Apărării Naționale refuză onoruri militare pentru un veteran de război de 101 ani, un mare român patriot, pentru că institutul terorist Elie Wiesel l-a făcut antisemit. Pentru cercetarea științifică făcută de domnul general cu privire la holocaust. Pentru faptul că adevărul nu convine tiraniei instaurate peste țara noastră.
Trăim amurgul decenței, asfințitul bunului simț și noaptea lungă a minciunii.
Dar Soarele va răsări din nou. Și când va răsări, toate faptele reprobabile făcute la adăpostul nopții vor fi ținute minte. Nu vom uita.
Incorect Politic O Publicație Dizidentă
