Home / Articole Promovate / Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! 78 de ani de la Ordinul lui Ion Antonescu

Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! 78 de ani de la Ordinul lui Ion Antonescu

Incorect Politic
Iunie 22, 2019
ZiariștiOnline:

Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!” 78 de ani de la Ordinul lui Ion Antonescu din 22 iunie 1941. VIDE

Treceţi PrutulORDIN CĂTRE ARMATĂ

„Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.

Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!

Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.

Ostaşi,

Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu.

Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră. La luptă.

Cu Dumnezeu înainte!

General Ion Antonescu, 22 iunie 1941”

Bustul Maresalului Ion Victor Antonescu de la Biserica Sfintii Constantin si Elena din Bucuresti Vergului Muncii ctitorita cu mama sa ElenaAntonescu, altfel

„Să ne toarcem

din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie

drumul viitorului”

(Ion Antonescu, 10 mai 1941).

de Gh. Buzatu

(…)

22 iunie 1941 a marcat – peste orice consideraţii teoretice, ideologice, militare, etice ori holocaustologice –, deopotrivă cu 24 ianuarie 1859, 9 mai 1877, 15 august 1916, 1 decembrie 1918 sau 22 august 1968, una dintre Zilele astrale ale istoriei naţionale.

Aşa după cum este cunoscut, în 1940 URSS a săvârşit împotriva României, neprovocată în vreun fel, un act de agresiune făţişă, ocupând cu forţele militare ţinuturi româneşti străvechi: Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării. Agresiunea URSS a declanşat reacţia în lanţ care, în scurt timp, în vara-toamna anului 1940, a condus direct la prăbuşirea României Mari. În momentele în care s-a pregătit şi a început Războiul în Est, la 22 iunie 1941, URSS încă nu era aliată cu SUA şi Marea Britanie, tabăra Naţiunilor Unite închegându-se în urma agresiunii hitleriste şi întărindu-se în perioada următoare, când România se afla deja în urmărirea agresorului sovietic. Reiese că nu se poate susţine cum că, din start, de la 22 iunie 1941, România s-ar fi pus în stare de beligeranţă cu Puterile Occidentale (cu Marea Britanie şi SUA, în primul rând). Campania României în Est – Războiul Sfânt, cum a fost denumit din cele dintâi minute – a beneficiat, indiferent de “culoarea” aliatului (A. Hitler) ori de stadiul deplorabil al pregătirii armatei noastre, de susţinerea poporului român în întregime, de acordul partidelor politice ale momentului şi al monarhiei, mai puţin de suportul comuniştilor şi al altor indivizi aflaţi în solda Moscovei ori subjugaţi propagandei staliniste. Având în vedere situaţia concretă şi ţelurile campaniei (eliberarea provinciilor răşluite şi zdrobirea comunismului), războiul României din 1941-1944 a purtat, de la un capăt la altul, un caracter naţional şi popular. România n-a luptat decât pentru a-şi recupera fiii şi pentru a-şi impune recunoaşterea dreptului; ea nu s-a angajat nicidecum într-un război rasial, nici într-unul în afara legilor internaţionale. S-a întâmplat, aşa după cum anticipase, în decembrie 1916, la Iaşi fiind, inegalabilul Nicolae Iorga, şi anume că bătălia Românilor se desfăşura, atunci, ca şi, adăugăm noi, după 22 iunie 1941, pentru „DREPTUL NOSTRU ÎNTREG. ATÂT, ŞI PENTRU NIMIC MAI MULT, NU”!

(…)

În 1941, cu siguranţă, Antonescu se dovedise, înainte de orice, omul faptelorLa 22 iunie 1941, el a răspuns exemplar pentru riscul imens asumat – un război împotriva URSS, pentru distrugerea pericolului comunist şi eliberarea provinciilor istorice ocupate de Kremlin în 1940Cum am precizat, Războiul României a fost unul drept de la un capăt la altul, în mod precis de la 22 iunie 1941 şi până la trădarea internă, cu ramificaţii internaţionale, din 23 august 1944. De altfel, chiar la 1 iunie 1946, în ziua execuţiei, care a amintit, potrivit voinţei Învingătorilor de moment, de un veritabil masacru, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale, în cursul ultimei lor întâlniri, la Jilava, această declaraţie cu valoare de testament: « DACĂ MOR, ESTE PENTRU BUCOVINA ŞI BASARABIA. DE-AR FI SĂ REÎNCEP, AŞ FACE LA FEL! »

În context, se impune această precizare: Războiul din Est al României nu a avut absolut nici o legătură cu holocaustul brun, nazist, nefiindu-i nici cauză şi nici efect. A suportat însă toate consecinţele holocaustului roşu, sovietic, atât după 1944, dar şi… anticipat, în 1940-1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei ocupate de Armata Roşie în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 27-28 iunie 1940.

Este mai puţin cunoscut că, în noaptea de 21/22 iunie 1941, în orele care au precedat nemijlocit atacul din zorii zilei, Ion Antonescu, în prezenţa generalului Eugen Ritter von Schobert şi a unor ofiţeri germani şi români, în trenul de comandament « Patria », garat în staţia Piatra Neamţ, a prevestit acţiunea militară «dreaptă şi sfântă» proiectată: « Domnule General, Domnilor, vă anunţ că în această zi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele Armatei. Peste puţin timp, în faptul acestei zile, Armata Ţării va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării, aşa cum a fost lăsat de la Basarab …» Au urmat, în fapt, două documente de amplă rezonanţă istorică, atât Ordinul către Armată dar şi Proclamaţia către Ţară, esenţiale din multiple puncte de vedere, dar înainte de orice pentru declanşarea operaţiunii militare şi constatarea intervenţiei stării de casus belli între România şi URSS, pentru definirea precisă a ţelurilor de război – eliberarea provinciilor istorice şi a Românilor subjugaţi prin forţă în 1940 de către Imperiul roşu stalinist şi sensul cruciadei anticomuniste, angajată pentru prevenirea pericolului unei viitoare cotropiri sovietice. Ambele documente, exprimând forţa şi hotărârea în acţiune, l-au dezvăluit fără dificultate pe autorul mesajului, care, dacă acceptăm, cum se cuvine, că stilul reprezintă Omul, atunci acesta a fost Antonescu, care, de altfel, după cum vom constata, a intervenit personal în text. După cum a fost şi în intenţia autorului, documentele erau şi au rămas, o dată cu desfăşurarea evenimentelor, apoi cu trecerea deceniilor, inclusiv a celor ce vor să vină, piese de referinţă pentru orice antologie a demnităţii naţionale. Cum cititorul dispune mai jos de textul integral al Ordinului lui Antonescu, vom stărui asupra îndemnului cuprins în Proclamaţia către Ţară : « Români ! Vă chem la luptă. La lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi. La lupta sfântă pentru Neam şi pentru Rege. La lupta mare şi dreaptă, alături de Marea Naţiune Germană, pentru dreptatea viitorului românesc». Este, după cum avertizat, rândul lui Antonescu să intervină, motivându-şi personal rolul şi rostul : «…V-am cerut să-mi dăruiţi nădejdea voastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m-aţi ascultat. Dumnezeu m-a ajutat ca la un an numai de la prăbuşirea graniţelor – anul umilirii, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe calea luptei şi sfintelor noastre drepturi. Am purtat de-ajuns pe braţele mele zbuciumate frământatele ruine ale României Scumpe şi Mari […] A sosit vremea să-mi împlinesc jurământul. Pornim la luptă. În acest ceas de încercare, jur să vă duc la biruinţa sfinţirii drepturilor noastre asupra bătrânei Moldove, să fac din nou in pământul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti. Mulţumesc Domnului că m-a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare […] Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă. Ne-a deschis drumul de furtună spre zori de înălţare. Să-l urmăm cu încredere, Români! Cu gândul ţintă la drepturile Neamului … Să pornim la luptă, Români! … Cu Dumnezeu înainte. Urmaţi-mă! Războiul Sfânt a început!»

Studiul integral al Profesorului Gheorghe Buzatu.

3 comments

  1. *78 ani.

    Si daca de cand erati copii ati uitat aceasta poezia, va trebui sa v-o reamintiti : http://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/mihai-eminescu/la-arme.html

  2. Vă mulțumesc că existați și că dați speranță celor ca mine, cei ce doresc să vadă o Românie din nou mare, și întregită cu adevărat, dr la Cernăuți pînă în Silistria.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *