Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Septembrie 22, 2020
Pe micuța străduță pe care m-am născut (doar 14 case) erau trei locuitori care cînd dispăreau, cînd reapăreau, cînd iar dispăreau. Au venit toți trei definitiv în 1964. Doi dintre ei (Alexandru Sdrula și Alexandru Caranica) locuiau în casa noastră unde, la un moment dat, din 10 locatari, 8 eram aromani. Al treilea, dl. Bălănescu (nu i-am știut niciodata prenumele) locuia vis-a-vis. Am aflat că se întorseseră din temniță. Curios, am întrebat-o pe mama ce au făcut. Mama mi-a spus că nimic și că sînt oameni buni. Nu m-a interesat mai mult, imi era suficient să știu că sînt oameni buni.
Domnii Sdrula și Bălănescu erau în vîrstă, retrași, sobri. Alecu Caranica era cel mai tînăr dintre ei (avea 42 de ani la eliberare), era vesel și exuberant. Cu toată diferența de vîrstă dintre noi, mi-a devenit cel mai bun prieten și am avut multe de învățat de la el. O inteligență sclipitoare, o cultură generală deosebită deși nu avea studii superioare (fusese arestat prima dată cînd era în primul an de facultate, dar în închisori fusese coleg de celulă cu cei mai mari profesori universitari), un umor permanent și spumos.
Tîrziu, după foarte mulți ani, am aflat că fuseseră legionari.
Alecu se născuse în Tesalia, în antica Veria, cetate în care predicase Apostolul Pavel. Un oraș unde se născuseră mari nume legionare: Sterie Ciumetti, secretarul Mișcarii Legionare, ucis în bătate în noaptea de 29/30 dec. 1933 de poliție, nicadorul Ion Caranica, strangulat în noaptea de 29/30 nov. 1938 în pădurea Tîncăbești de jandarmi împreună cu alți 13 conducători legionari în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, comandantul legionar Constantin Papanace, subsecretar de stat la finanțe în timpul guvernării legionare.
Probabil că cei cu numele Caranica au dat pe cuprinsul țării cea mai mare jertfă de sînge: în afară de nicadorul Ion Caranica, în ziua neagră de 22 sept. 1939, la ordinul blestematului rege Carol al II-lea, au fost împușcați nevinovați, aleși la întîmplare, Petre Caranica (jud. Caliacra), Enache Caranica (jud. Trei Scaune) și Ion Caranica (jud. Ciuc).
X
De ce scriu acest articol acum? Mă bătea gîndul de mult să fac asta dar acum m-au mobilizat două articole.
Primul este excelentul articol din 11 sept. al Magdei Ursache
România nu are nici un prieten, are numai dusmani. Iar în mare măsură, acești dușmani și i-a făcut singură, după 1990, urmare unei politici externe penibile, imbecile. În afara dușmanilor din lume, care rîvnesc la bogățiile acestei țări, mai sunt și dușmanii interni, nu numai alogeni.
Pentru realizarea planurilor țesute pe alte paralele și meridiane cu mult înainte de 1989, era nevoie de imbecilizarea poporului. Și asta s-a realizat într-un termen incredibil de scurt, prin distrugerea premeditată a sistemului de învățămînt.
Au fost dinamitate conștiința națională, demnitatea națională, mîndria națională. Ni s-a falsificat toată istoria, trebuie să ne uităm trecutul, să nu avem modele. Eroii noștri au fost trasformați în criminali, iar trădătorii în eroi. Iar noi trebuie să credem aceste minciuni sub sancțiunea închisorii.
Al doilea articol a apărut tot săptămâna trecută.
De ani de zile, o mînă de istorici și arheologi bat țara și fac săpături pe lînga fostele lagăre căutînd rămășițele foștilor deținuți politici. Din cîte știu, inițiatorul acestor acțiuni a fost Marius Oprea care a explicat că a fost un „canon” primit de la părintele Iustin Pîrvu:“ „Acolo, în chilia sa, am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim”.
Pentru cine are mai mult timp, dau link-ul unde poate fi citit articolul
https://www.activenews.ro/stiri/Istoricul-Marius-Oprea-De-ce-ma-aflu-la-Periprava.-In-chilia-parintelui-Iustin-Pirvu-am-invatat-ca-nu-trebuie-sa-renunt-pentru-ca-mortii-asteapta-o-cruce-la-capatii-si-o-luminare-aprinsa-pentru-a-urca-in-lumea-sfintilor-oriunde-ii-gasim-156929
“Niște nebuni”, ar spune unii, mirați de faptul că în România capitalistă există oameni care în loc să strîngă averi pe pămănt, sapă după oseminte de martiri.
Înțeleg aspectul religios invocat de părintele Iustin, că este bine ca acele oseminte să aibe la cap o cruce, chiar dacă pe aceasta nu va fi trecut nici un nume, întrucît nu au cum să fie identificați (ce faci? compari ADN-ul osemintelor găsite să zicem lîngă penitenciarul din Aiud cu cel al urmașilor celor decedați aici? este absurd).
Dar mai există un motiv pentru care merită făcută această muncă. Un motiv care, ca și în cazul precedent, are tot o valoare simbolică.
Dușmanii țării (interni sau externi) ne-au furat bogațiile materiale, dar asta nu le-a fost suficient – vor să ne distrugă și averea spirituală, conștiința națională.
Cînd trec prin fața unei biserici, creștinii își fac cruce (motiv de bășcălie pentru Mircea Badea, de 25 de ani “educator” al tinerelor generații). Este foarte bun acest obicei: cînd îți faci cruce, te gîndești la Dumnezeu, și trebuie să te gîndești la Dumnezeu cît mai des, ar trebui chiar tot timpul.
La fel și cu aceste oseminte. Ele trebuie să ne aducă aminte de faptul că în această țară, în timpuri foarte grele, au existat români care au sacrificat totul, inclusiv viața, luptînd pentru un popor care i-a trădat. Căci luptătorii din munți au căzut cu toții (uciși în luptă sau arestați) fiind trădați de rude, vecini, prieteni.
Pînă în 1989, condamnarea politică era o piatră de moară la dosarul de cadre. În primii ani de după revoluție foștii deținuți politici au devenit eroi, dar în scurt timp au intrat în uitare. În principal, aceștia făceau parte din următoarele categorii:
a) legionarii, care au început să fie arestați încă din 1941;
b) generalii și ofițerii care au luptat pe frontul de est și care au refuzat să se înscrie în cele două divizii românești create de bolșevici (“Tudor Vladimirescu” și “Horia, Cloșca și Crișan”), arestați începînd cu 1945;
c) politicienii de vîrf ai fostelor regimuri, începînd cu 1947;
d) luptătorii din munți (cei mai mulți, tot legionari, scăpați de primele valuri de arestare ori militari, în nici un caz însă nu politicienii).
Cea mai grea soartă au avut-o legionarii, care în ultimii 90 de ani, exceptînd cele 130 de zile de guvernare, în rest au fost prigoniți de toate regimurile, iar după moarte le este prigonită memoria.
Nu am fost interesat de legionari în tinerețe – știam ce se spunea despre ei, că au fost niște criminali. După 1990 însă, cînd au început să apară cărți care spuneau adevărul, am aflat că aceștia au fost în deceniul 4 al secolului trecut adevărații eroi ai României. Mari personalități ale României, unii adevărate genii, au aderat la Mișcarea Legionară. Dar din cauza unor conducători netrebnici, trădători, slugarnici, corupți, ne-am întors la vremurile bolșevice, cînd adevărul era interzis.
Iar statul român finanțează o instituție (INSH Elie Wiesel) care ne minte, care ne falsifică istoria, care ne cere să transformăm trădătorii în eroi și să-i admirăm iar eroii îi transformă în criminali și ne cere să-i disprețuim.
Cum s-a ajuns la asta? În urma falsificării istoriei predate în școli, prin pretinse cărți științifice mincinoase, prin filme artistice mincinoase, printr-o mass-media ticăloasă. În urmă cu 5 ani am postat un articol pe această temă, reluat mai de curînd, după ce a dispărut de pe internet:
De unde a învățat Alexandru Florian minciunile pe care și-a întemeiat legea?
Aș fi vrut să fac un articol, care să apară de Ziua Eroilor și Martirilor Legionari (22 sept.), dar este imposibil să cuprind totul într-un singur articol, așa că așteptați-vă la un serial.
Vă voi oferi lista cărților din care am aflat adevărul și lista marilor personalități legionare (unii cu un final tragic), mă voi referi la prigoana suferita de ei.
Desigur, nu există pădure fără uscături – voi diseca și aspectul acesta.
Voi discuta și despre acuzațiile aduse legionarilor – care sunt reale (și dacă sunt justificate) și care sunt mincinoase.
Și mă voi mai referi la ceva – cum în această lume există un popor căruia i se tolerează să transforme masacrarea a peste 70.000 de nevinovați într-o sărbătoare a bucuriei, să transforme teroriști și criminali de război în eroi naționali, să ucidă sau să răpeasca din străinatate cetățeni ai altor state, să producă bombe atomice fără a da socoteală nimănui, și multe altele.
Dan Cristian IONESCU
Frumos si aproape romantic inceputul amintirilor dumitale iar continuarea ar putea fi fara cusur daca …daca ai binevoi sa dezvalui si ANUL in care se petreceau aceste amintiri eventual si locatia strazii . 1964 nu poate fi decat anul in care SDRULA , CARANICA si BALANESCU au fost in sfarsit eliberati dar pana atunci , si-au dus crucea pe unde au vrut comunistii acelor vremuri sa-i… ” repartizeze ” . Asi fi interesat cum s-a reflectat asupra dumitale faptul de-a fi trait in aceeasi casa cu doi fosti legionari nu de alta dar eu , in afara faptului de-a fi fost trezit din somn { copil fiind pe-atunci } la ceas de noapte de raidurile si perchezitiile facute de catre agentii Securitatii Statului care nu erau opriti de vreo ora oficiala pentru astfel d e treburi , eram privit la scoala sau pe strada asa cum erau privite ciudateniile de la Circul Barnnum . Cred ca toti se intrebau daca nu sunt inclusiv eu un pui de …viiitor legionar caci , respiram acelasi aer cu familia fostului legionar si-n plus , consumam aceeasi apa de la cismeaua din curtea casei . Casa in care am locuit { exista si azi in Bucuresti pe str. Fca. de Chibrituri } adapostea trei familii dintre care una era a lui Tarangoiu un fost legionar care nu putrezise inca in puscarie doar pentru faptul ca…avusese ” noroc ” si , in urma bombardamentului de la 4 Aprilie ramasese fara un plaman si fara picioare insa…asta nu impiedica ca agentii Securitatii Statului sa nu-l viziteze…macar odata pe luna cu perchezitia d e rigoare fireste . Las deoparte faptul ca , la scoala ” tovarasa invatatoare ” ma chestiona zilnic despre ce am vazut sau auzit vorbindu-se pe holul care despartea camera nostra de camera familiei Tarangoiu sau macar la bucataria comuna . Din acest motiv te-ntreb inca odata : dumneata cum ai trait in acei ani vecin fiind cu niste …dusmani ai poporului ? Ai dreptate 100% in tilul postarii : au fost NISTE NEBUNI ! S-au increzut in cei pe care-i considerau a fi viitori eliberatori { unii i-au asteptat pana in 1990 inclusiv } si-au fost chinuiti precum Hristos pentru simplul motiv ca si-au iubit TARA si pentru ca pe-atunci au fost niste avangardisti stiind si prevazand faptul ca , comunistii vor aduce doar moartea in tara . Astazi descoperim ca au avut dreptate in crezul lor . Intr-adevar NISTE NEBUNI !