Mulți românculi, puțini Români

Incorect Politic
Februarie 22, 2020

Justițiarul:

 

Mă simt cuprins de disperare când văd cum, cu atâta seninătate, asistăm pasiv la propria lichidare. Suntem un popor eminamente laș, căldicel, care se retrage atunci când e cazul să-și arate puterea și se ridică abia atunci când e prea târziu și nu se mai poate face nimic. E o dimensiune tragică în toată această atitudine paradoxală a noastră.

Dar nu-i doar atât. Un diavol ne împinge de la spate și ne îndeamnă, de fiecare dată, să-l lichidăm pe cel care ne-a făcut bine sau ne-a îndemnat pe calea cea bună. Ce să ne mai mire în condițiile în care istoria noastră națională e clădită pe trădări mârșave? V-ați întrebat vreodată cuma fost posibil ca un domn al locului să fie forțat – sub amenințarea revolverului – să plece pentru a face loc unui principe străin? Și cum de atunci poporul a stat pasiv precum un bou, privind ticăloșii și nefăcând nimic?

Singura țară din lume – în afară de Vatican – care nu a avut datorii externe era România. A fost, probabil, cea mai puternică declarație de independență care putea fi făcută în condițiile lumii de azi. În loc să-i ridice statuie, românii l-au împușcat pe Ceaușescu în ziua de Crăciun ca pe un câine. Singurul conducător din Est care-a fost lichidat în condițiile în care – în ciuda foametei de zece ani pe care-am suferit-o – aveam poziția economică cea mai favorabilă.

Mă uit cum au scos imbecilii fotografii cu casa profesorului Beuran și cum se mai dau cu fundul de pământ întrebându-se „cu ce bani a făcut căsoaia aia?”. Păi ce-ați fi vrut, imbecililor? Să trăiască în bordei? La fel vă dădeați și cu fundul de pământ la Revoluție când urlați că „Nicu Ceaușescu avea în mașină două cartușe de Kent și-un pachet de cafea”. Păi cât de prost să fii ca să te-agiți pentru atâta lucru?

Nu-i totuși posibil ca o națiune să-și caroteze cu atâta ardoare elitele, să toarne apă fierbinte la rădăcina oricărui lăstar care îndrăznește să se ridice. Asta se întâmplă deoarece toată lașitatea pasivității capătă forme monstruoase de solidaritate atunci când trebuie să-l distrugă pe celălalt. „Decât ăla mai bine să vină un străin!” – e strigătul imbecil care urlă dintr-un întuneric al sufletului nostru pe care nu suntem capabili să-l eliminăm. Culmea e că, în ciuda acestui comportament irațional, când e vorba să dăm ochi cu unul care-a reușit în afara țării devenim brusc slugarnici și ne punem la picioarele lui cu aceeași solidaritate cu care l-am fi ucis prematur.

Atunci când bietul Țuțea spunea că „am făcut treisprezece ani de pușcărie pentru un popor de idioți” avea perfectă dreptate. Aceeași dreptate pe care-o avea și Brâncuși când, cu năduf a spus: „v-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și și mai proști”.

De ce se-ntâmplă toate acestea? Părerea mea e că avem de-a face cu două părți are României. Pe de-o parte adevăratul popor care are curățenia necesară pentru a nu se lăsa pradă acestor instincte autohtone, dar care e în minoritate și, de cealaltă parte populația masificată care-i o structură diformă, animalică, fără nicio lege și haotică în sine. Tind să cred că abia când vom înțelege care-i poporul, adică atunci când vom putea distinge curatul de necurat, abia atunci ne vom putea trezi. Și cum acel moment nu-l văd să fie în niciun caz prea curând singura îndeletnicire a celor care se cred parte a acestui popor trebuie să fie cea de menținere a propriei curățenii, de deparazitare continuă până la momentul marii întâlniri.

Știu că nu-i nimic optimist în ceea ce-am scris, dar e mai bine să privim realitatea așa cum e decât să ne facem iluzii și să ajungem la regrete inutile.

Dan Diaconu

Comentariu de Maria:

Se întâmplă asta pentru că domnii locului sunt ” căldicei”, oglinzi ale poporului. Când oamenii s-au plâns la Arsenie Boca de faptul că Ceaușescu distruge bisericile, acesta a spus:” Voi le distrugeți!”. Conducătorii ne reprezintă. Iar poporul naște conducătorii. Când poporul degenerează și se îndepărtează de Dumnezeu, conducătorii sunt așa cum îi știm.Masonii au o vorbă cu care se bat mereu în piept: ” noi suntem numai cu Dumnezeu și poporul român”. În primul rând, masonii nu sunt cu Dumnezeu, ei sunt cu sistemul lor. Dumnezeu este TOT, nu poate fi înscris într-o piramidă. Ca în povestea „Prostia omenească”, proștii ce cărau soarele în casă în loc să-și facă ferestre. În al doilea rând, nu poți fi cu poporul en gross! Dacă poporul o ia razna și-și pierde mințile, nu poți fi și cu Dumnezeu și cu poporul, că te fragmentezi. O iei razna! De aceea călugării și pustnicii se izolează de turmă. Pentru că turma te sfâșie, te trage în jos.

Acum…este adevărat! Când poporul nu este bine educat și modelat, este vina celor de sus. Iar după revoluție a fost anul cu ministrul educației. Iar PSD s-a tot perindat pe la putere, la fel ca și restul trupei de distrugători de sistem. Și-au schimbat politicienii noștri siglele și culorile mai ceva ca lupii blana.
Ieromonahul Savatie Bastovoi spunea odată că poporul român este capabil de acte de eroism, dar lasă mereu locul din vârf neocupat. Și-l ocupă oportuniștii…

Adevărul este că nu știu cine ar avea curajul să guverneze un popor ca poporul român. Pe care istoria l-a învățat să disimuleze, să poarte măști ca să reziste nenumăratelor trădări, să fure de la stat și de la patron.

Mie îmi vine să o rup la fugă numai când citesc enormitățile induse poporului român după revoluție, prin falsele căi spirituale. Dacă Biserica nu a reușit să învețe poporul român că faptele se întorc mereu la noi, ca un bumerang, cum credeți că e poporul român acum, după 30 de ani de spălare temeinică pe creier, prin TV și internet? Suntem țara cu cei mai mulți guru și falși profeți, paranormali care nu văd la un metru în fața lor și oratori ce ne țin discursuri patriotice din interese meschine. România e un Turn Babel în care nu ne mai înțelegem om cu om, pentru că unii sunteți daci, alții naționaliști, alții creștini…etc

Nu că ar trebui să gândim și să fim toți la fel, dar nici chiar așa!

 

Comentariu de Mihai:

Nu trebuie să vorbim numai despre cei care compun tendințele și structurile puterii vizibile, ci de oricare „cetățean“ care, prin nepăsare, prostie, ignoranță, frică sau lașitate, legitimează Penitenciarul psihiatric România. Fractura este ireversibilă: după exemplul Spaniei Franchiste, sunt convins că România se poate lipsi de cetățeni incurabili în favoarea poporului real, în respectul și apărarea valorilor fundamentale, singurele care mai pot garanta continuitatea Neamului Românesc pe aceste meleaguri.

Să fie înființate – ori de câte ori este posibil, prin proximitatea geografică sau sectorul de activitate – celule naționaliste, unde frații și surorile noastre de luptă să se întâlnească, să se cunoască, să analizeze situația actuală în concretul ei, să facă schimb idei, de literatură naționalistă, să discute în jurul soluțiilor naționaliste, fie teoretice sau aplicate pe analiza/decodificarea știrilor, a stării națiunii și a viitorului dezirabil în contextul geo-strategic real. Celulele naționaliste nu au vocația să caute răspunsuri, alianțe sau justificări pe lângă reprezentanții Bisericii oficiale. Nu cred în tăcerea nevinovată, preoții știu prea bine că Iisus Hristos nu a poruncit nimănui să tacă în fața fariseilor, să conspire cu ei sau să li se supună, ci a arătat că fiii Satanei trebuiesc combătuți cu forță și determinare!

Calea arătată de Sf. Iustin Pârvu este calea Adevărului în ambele lumi: izvor nesecat de inspirație Pământească și de mântuire Cerească. Cât despre toleranță, în cazul de față cu călăii noștri centenari, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „cine duce război cu Satana ține pacea cu Dumnezeu!”. Fundația acestei viitoare izbânzi este riscul.

Copiii națiunii, victime ale represiunii, riscă să îmbrace zeghea. Cei mai buni dintre noi vor cunoaște iadul pe pământ, prigoana, persecuțiile semenilor și tăvălugul societății de sinteză. Dar, așa cum am reținut din pilda meșterului Manole, dacă vrem să clădim ceva care să dăinuie, fără jertfă nimic solid nu poate fi clădit. Dacă ne-am înșelat în privința perioadei de gestație, libertatea nefiind o știință exactă, deznodământul rămâne stabilit. Ajută-te singur și Domnul te va ajuta. Dacă ni se mai cuvine salvarea, o vom avea, însă nu pe vorbe și acte sterile!

Doamne ajută! – Alege-ți tabăra camarade!