Home / Actualitate / Mitropolitul Longhin Jar trimis în judecată de autoritățile ucrainene

Mitropolitul Longhin Jar trimis în judecată de autoritățile ucrainene

Incorect Politic
Septembrie 26, 2023

Mitropolitul Longhin Jar trimis în judecată de autoritățile ucrainene

Mitropolitul Longhin Jar trimis în judecată de autoritățile ucrainene

Via R3Media:

Cunoscutul stareț al Mănăstirii Bănceni din Ucraina, Mitropolitul Longhin Jar din cadrul Episcopiei Cernăuțiului și Bucovinei, a fost trimis în judecată de către autoritățile ucrainene, fiind acuzat de „încălcare a egalității cetățenilor în funcție de convingerile lor religioase”, informează presa din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii regionale din Cernăuți, ca urmare a investigațiilor începute din luna mai, ierarhul ar fi folosit în discursurile sale publice cuvinte menite să stârnească ura religioasă între credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPȚ) și ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina (PȚU), ofensând sentimentele religioase ale susținătorilor PȚU, entitate aflată în subordinea canonică a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, dar nerecunoscută de majoritatea bisericilor ortodoxe.

Conform legislației, pedeapsa pentru această infracțiune poate fi o amendă de la peste 3 mii de grivne la aproape 9 mii de grivne, restricționarea libertății pentru până la 5 ani sau închisoarea până la 3 ani.

Potrivit informațiilor SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), în timpul slujbelor religioase, ierarhul de origine română ar fi făcut remarci jignitoare la adresa Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale, numind-o „biserică lui Antihrist” și „satanistă”. Pentru a confirma sau infirma acuzațiile de incitare la ură religioasă, s-a efectuat o expertiză lingvistică.

Pe pagina de Facebook a Eparhiei Cernăuțiului și Bucovinei s-a menționat că Longin a fost chemat la audieri pentru a fi intimidat și presat. La data de 21 mai, pe pagina Telegram a eparhiei a fost publicată o declarație a lui Longin, în care acesta afirmă că a fost convocat de poliție.

Ce spune Mitropolitul

La 22 mai, în jurul orei 13:00, zeci de persoane s-au adunat în fața sediului poliție din Cernăuți pentru a-l susține pe episcopul Longin și pentru a protesta împotriva acțiunilor autorităților.

În data de 11 septembrie 2023, Longhin Jar a declarat într-un filmuleț publicat pe YouTube că ancheta în cazul său s-a încheiat și că a fost pus sub acuzare, iar dosarul său a fost trimis în instanță.

Mitropolitul a subliniat că nu este conștient pe ce motive se bazează acuzația și a accentuat că singura sa vină constă în dorința de a sluji „Bisericii sale” și „Dumnezeului său”, având drepturi constituționale în acest sens.

Mitropolitul Longin din Banceni a exprimat regretul că în Ucraina nu a fost găsit nimeni care să atragă atenția asupra încălcării drepturilor credincioșilor ucraineni și a Constituției. În opinia sa, o astfel de situație ar putea deveni un precedent pentru întreaga lume. Referindu-se la acuzațiile aduse, arhiepiscopul a subliniat: „Iubesc țara mea și voi trăi întotdeauna în ea”.

Critic al regimului Zelenski

Pe de altă parte, Mitropolitul Longhin a criticat în repetate rânduri atitudinea autorităților de la Kiev față de Biserica sa.

Acesta a spus, la începutul anului, că acțiunile autorităților ucrainene „ne-au distrus complet”.

Autoritățile ucrainene, care favorizează clar Biserica Ortodoxă din Ucraina, au dispus revocarea cetățeniei pentru 13 episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene (fosta structură aflată în subordinea Patriarhiei Moscovei).

Regimul de la Kiev se chinuie, de mai multe luni, să preia Lavra Pecerska, din administrarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, stârnind proteste în această țară.

Până și Papa Francisc a intervenit în discuție, cerând reținere din partea autorităților în acest caz.

Mitropolitul Longhin Jar a fost acuzat, de la începutul războiului, că ar face jocurile Moscovei, deși acesta a criticat dur, de mai multe ori războiul declanșat de Rusia.

2 comments

  1. nu inteleg, o chestie; “a criticat dur razboiul declansat de Rusia”..(??) really? Sa-L ierte Dumnezeu pentru inselare, DAR razboiul a fost declansat de jidanii amerikani+ nazi/banderisti.. (Nuland &co) in 2014, piata Maidan contra unui presedinte ales democratic (Ianukovici).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *