Home / Actualitate / Mircea Diaconu a votat Legalizarea Căsătoriilor între Poponari

Mircea Diaconu a votat Legalizarea Căsătoriilor între Poponari

Incorect Politic
August 29, 2019

Via IonCoja:

22 de europarlamentari români au votat legalizarea căsătoriilor între homosexuali

La sfârşitul săptămânii trecute, în plenul Parlamentului European a fost votat raportul “privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință”, al italianului Pier Antonio Panzeri (60 de ani), membru al Grupului S&D.

În favoarea raportului care „ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex (…), încurajează instituţiile şi statele membre să contribuie în continuare la reflecţiile asupra recunoaşterii căsătoriilor” au votat 390 de europarlametari dintre cei 638 prezenţi. Dintre cei 399 de europarlamentari care au votat pentru recunoasterea casatoriilor intre homosexuali se numara si 22 de europarlamentari români.Dintre acestia, nouă sunt de la PSD, cinci de la PNL, cate doi de la UNPR si PC, unul de la PMP si trei independenti. Astfel, în favoarea raportului au votat urmatorii europarlamentari:

Victor Boştinaru (PSD, S&D), Cristian Buşoi (PNL, PPE), Andi Cristea (PSD, S&D), Mircea Diaconu (independent, ALDE), Damian Drăghici (UNPR, S&D), Vasilica Dăncilă (PSD, S&D), Doru Frunzulică (UNPR, S&D), Maria Grapini (PC, S&D), Cătălin Ivan (PSD, S&D), Monica Macovei (independent, PPE), Siegfried Mureşan (PMP, PPE), Ramona Mănescu (PNL, PPE), Dan Nica (PSD, S&D), Norica Nicolai (PNL, ALDE), Cristian Preda (independent, PPE), Ioan-Mircea Paşcu (PSD, S&D), Laurenţiu Rebega (PC, S&D), Theodor Stolojan (PNL, PPE), Daciana Sârbu (PSD, S&D), Claudia Ţapardel (PSD, S&D), Ciprian Tănăsescu (PSD, S&D), Adina Vălean (PNL, PPE). Doar patru europarlamentari români au votat împotriva raportului: Daniel Buda (PNL, PPE), Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), Csaba Sogor (UDMR, PPE) şi Iuliu Winkler (UDMR, PPE). Cinci europarlamentari au fost absenţi: Sorin Moisă (PSD, S&D), Renate Weber (PNL, ALDE), Eduard Hellvig (PNL, PPE), Victor Negrescu (PSD, S&D), si Emilian Pavel (PSD, S&D).

4 comments

  1. Cine ar fi crezut asta?

    Ambii europarlamentari UDMR au votat impotriva casatoriilor homosexuale .

    Doi europarlamentari PNL au votat imptriva.

    Cine a votat pentru?

    Toti romanasii verzi patrihoti de la PSD si UNPR, PC intr-un entuziasm total pana la abandon pentru introducerea penisului in canalul pe unde ies fecalele.

    PC, partidul conservator. Cum e “conservator” ? – daca e pentru casatorii homosexuale

    Ce fel de conservator e asta?

  2. http://orthochristian.com/77978.html
    Abortion becomes “a European value”
    = avortarea devine “valoare europeana” – Brussels, March 16, 2015
    ———-
    https://agora-parl.org/news/eu-parliament-declares-abortion-and-gay-marriage-human-rights
    EU Parliament Declares Abortion and Gay Marriage “Human Rights”
    Submitted by AGORA moderator on 19 March 2015

    Preluat de aici:
    https://www.thenewamerican.com/world-news/europe/item/20461-eu-parliament-declares-abortion-and-gay-marriage-human-rights
    ====
    Aceasta mascarici politic – individ blocat mental in roluri de oameni imaginati – mai avea ceva sustinere declarata pentru destramarea Tarii prin schimbari administrative, federaliste.
    CUM SA VOTEZI SINUCIDEREA?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *