Home / Evenimente / Memoria Rezistenței – Eveniment pe 2 Septembrie 2018

Memoria Rezistenței – Eveniment pe 2 Septembrie 2018

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Septembrie 2, 2018

În România am avut cea mai lungă rezistență armată anticomunistă din blocul estic, cei mai mulți dintre luptători fiind în floarea tinereții, români cu sufletul de stâncă ce au refuzat compromisul și au luptat până la moarte împotriva bestiilor bolșevice.

Memoria Rezistenței - Eveniment pe 2 Septembrie 2018
Luptători anticomuniști, jud. Vaslui

 

Unii au murit în lupte cu Securitatea, alții au fost încarcerați, torturați și uciși în temnițe. Câțiva au scăpat și au depus mărturie, scriind cărți dedicate generației de mâine, adică nouă, tineretului de azi,  pentru a nu ne fi rușine de neamul din care facem parte, pentru a avea repere morale, modele de urmat în viață.

“Haiducii Dobrogei” din rezistența armată anticomunista

Majoritatea luptătorilor anticomuniști au fost naționaliști creștini, fie oficial încarați în Mișcarea Legionară sau în organizația de tineret Frăția de Cruce, fie simpatizanți, fie țărani dispuși să moară cu arma în mână decât să renunțe la pământurile lor.

Memoria Rezistenței - Eveniment pe 2 Septembrie 2018
Legionari mărșăluind în port popular.
Legionari în uniformă purtân stindarde creștine alături de preoți.

 

Pe 2 septembrie are loc un eveniment de comemorare al eroilor care ne-au lăsat moștenire un patrimoniu spiritual neprețuit, unic în lume.

Buciumul:

Memorialul Gherla – Dealul Cărămidăriei, Gherla, cimitirul anonim cu gropi comune al deținuților politici găzduiește în data de 2 septembrie „Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței: eveniment expozițional care marchează începutul investigațiilor arheologice preliminare la Memorialul Gherla”.

Evenimentul este pro­dus de Nasui Collection & Gallery, iar curator este Cosmin Nasui. Lucrarea invitată este „View from Light”, de Bogdan Rața, 2017, 260 x 60 x 80 centrimetri, poliester, fibră, rășină sintetică, metal. Evenimentul este co-finanțat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Proiectul „Monumente în mișcare – Memoria Rezisten­ței”, produs de Nasui Collection & Gallery și lansat în 2017, deschide problematica memoriei istoriei recente a dictaturii comuniste prin crearea și amplasarea de monumente de artă contemporană în orașe unde au existat mișcări de rezistență împotriva comunismului sau spații opresive de detenție: Pitești, Râmnicu Sărat, Brașov, Oradea, Gherla, conform unui comunicat transmis de organizatori.

„Memorialul Gherla și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc inițiază inves­tigații arheologice preliminare privind moartea suspectă a mai multor persoane, ale căror oseminte au fost îngropate într-o zonă a actualului cimitir al localităţii Gherla, considerându-se că au făcut parte din rândul persoanelor care au executat condamnări cu caracter politic. Nasui Collection & Gallery organizează un eveniment expo­zițional cu lucrarea „View from Light”, de Bogdan Rața, prin care onorează conceptual acest proiect de investigații. Sculptura de mari dimensiuni (2.50 metri) marchează specific, atât la nivel de conținut simbolic cât și ca prezență arhitecturală, importanța și relevanța spa­țiului memorial unde este amplasată: spațiul de tortură de la Gherla este relevat din punct de vedere artistic ca emoție, prezență fizică și simbolică printr-o lucrare de artă contemporană, convertind mesajul istoric într-un mediu cultural-artistic”, conform comunicatului transmis de pr. Grigorie Benea, directorul Memorialul Gherla.

Lucrarea, care reprezintă, în limbajul semnelor, afirmația „Dumnezeu este aici”, este gândită a avea impact puternic și imediat, care să atragă atenția atât tinerilor, care nu au trăit în perioada comunistă, cât și adulților cu vârste peste 40 de ani care au trăit diferitele perioade și aspecte ale regimului totalitar comunist. Fiind creată din materiale contemporane și pregătită a fi „în mișcare”, lucrarea s-a „încărcat” simbolic și valoric la fiecare destinație, anterior fiind plasată temporar la Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat și la Parlamentul European din Bruxelles, conform pr. Grigorie Benea.

„Reparațiile istorice referitoare la subiecte tensionate, ascunse sau ideologizate precum monarhie, comunism, holocaust s-au transferat și în zona de monumentalistică. La 30 de ani de la Revoluția Română din 1989 peisajul memorialistic al rezis­tenței anticomuniste în reprezentările culturii vizuale este încă precum un puzzle fragmentat în alcătuire. Abia odată cu condamnarea oficială a comunismului în Parlamentul României din 2006 putem vorbi de o consolidare a eforturilor de cercetare, documentare și publicare prin «Revoluția arhivelor. Accesul la sursele istoriei recente» 2011. Proiectul «Monumente în mișcare» a pornit de la nevoia contextului istoric postcomunist prezent de a dinamiza efortul de simbolizare și semnalizare a unor locuri foste spații de închisoare sau detenție și a unor evenimente ale istoriei recente.

Deși intens prezente în literatura memorialistică și cercetările și studiile istorice, marea majoritate a spațiilor fizice ale fostelor închisori sunt greu accesibile, vizitabile sau deschise publicului. Acest fapt face ca ele să aibă o memorializare limitată la câțiva specialiști sau la cercurile apropiate ale foștilor deținuți politici”, conform celor transmise de curatorul evenimentului, Cosmin Nasui.

Nasui Collection & Gallery a lansat programul „Moving Monuments” în 2014, având ca scop producția, prezentarea și itinerarea de lucrări de artă de mari dimensiuni în spații contemporane prestigioase din întreaga lume. În 2017 a dezvoltat în cadrul programului secțiunea de proiect „Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței” prin care a itinerat monumente temporare în orașe din România unde au existat mișcări de rezistență împotriva comunismului sau spații opresive de detenție: Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat, Memorialul Închisoarea Pitești, Piața Sfatului Brașov, Memorialul „Rezistenţă şi represiune în Bihor” din Oradea. De asemenea, proiectul a fost prezentat într-un loc simbolic pentru realitatea contemporană a României: Parlamentul European din Bruxelles, conform organizatorilor.

Proiectul este organizat de Nasui Collection & Gallery și co-finanțat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) printr-un apel public la proiecte. Partenerii proiectului „Monumente în mișcare – Memoria Re­zistenței”: IICCMER, Modernism.ro, Memorialul Gherla, Asociația „Cei 40 de Mucenici”, Muzeul Oraşului Oradea – Complex cultural (Muzeul Cetăţii şi Oraşului), Memorialul „Rezistenţă şi represiune în Bihor” Oradea, Memorialul Închisoarea Pitești, Muzeul Județean de Istorie Brașov.

Participă și cinstește jertfa lor.

Memoria Rezistenței - Eveniment pe 2 Septembrie 2018
Salutându-l pe Căpitan, Corneliu Zelea Codreanu

2 comments

  1. Evreii vor război nuclear (Titlu)

    (Articol de Urzica)

    (NOTA: as dori sa te rog sa lasi stilul articolului – cu fraze scurte, care au un impact adanc.
    Sa nu unesti frazele scurte intr-o fraza mai lunga.

    Nota: nu pune in titlu „jidanii” vor razboi nuclear. Doresc aici un cuvant neutru. La articolul cu Patrick Little a mers bine, aici insa e un ton diferit)

    Iudeii sunt agenți provocatori.
    Sunt mari uneltitori.
    Sunt, de asemenea cei mai abili mincinoși.

    Se spune că răul nu se odihnește niciodată(evil never rests), însă mai e cineva care nu se odihnește, și mereu uneltește: iudeul.

    Motto-ul Iudei (NOTA: de la Iuda – Judas) e “Divide et Impera”. Caută tot timpul să creeze un conflict între două părți puternice. Când doi se ceartă, al treilea, evreul, câștigă.

    E ca în povestea cu croitorasul cel viteaz. Sub un copac dorm doi uriași. Croitorasul se ascunde în copac, și începe să dea cu pietre, pe rând, în uriași.
    Fiecare uriaș crede că celălalt a dat cu pietre în el. Într-un final, se încaieră, și se omoară unul pe altul.

    Croitorasul coboară din copac, merge în cel mai apropiat sat și se laudă că el i-a ucis pe cei doi uriași. Astfel primește recompensa în bani pentru că i-a ucis și a scăpat satul de ei..

    Exact la fel procedează evreul.

    Întotdeauna convinge două părți să se lupte între ele.

    El privește lupta de pe margine. E o situație win-win pentru el. Dacă ambii luptători sunt slăbiți și distruși după luptă… jidul are de câștigat.

    (NOTA: am folosit cuvantul jid, de la englezul yid – Nu vreau sa folosesc cuvantul jidan prea mult, fiindca are o incarcatura prea emotionala, ca si „nigger”. Am folosit si Iudele – de la Iuda.
    Doresc un stil neutru – ca si cum as judeca lucrurile la rece. In text folosesc adjective dure fata de evrei, daca folosesc si cuvantul jidan – e un overkill. Contrastul dintre a-i numi pe evrei cu denumiri neutre si unele adjective dure – da textului echilibru.)

    Așa a făcut în cel de-al doilea război mondial. Jizii controlau America, și i-au convins pe fraieri să lupte contra lui Hitler.

    Imperiul Britanic a slăbit și s-a destrămat. Rusia a ocupat Europa de Est. Germania era distrusă.

    Când lupta se încheie și totul este o ruină, vine jidul și profită. Face bani. Cumpără ieftin proprietăți.

    Baronul Rotschild spunea: „Când curge sânge pe străzi, cumpără proprietăți”.

    Când doi se ceartă, al treilea câștigă.

    De aceea e important pentru contra-semiții din SUA să nu se angajeze într-o luptă idioată cu populația neagră, cum afirmă o sumedenie de voci: ”Race war now.”

    Exact asta vrea iudeul! Ca albii și negrii să se lupte între ei.

    Jidul a făcut bani și din războiul civil.
    A făcut bani și din sclavie, și din abolirea sclaviei.
    Evreul nu se luptă niciodată.

    Îi pune pe alții să lupte… și el așteaptă până cad amândoi osteniți și aproape morți, așteaptă până totul e o ruină…. și atunci cumpără, și speculează.

    În Siria, jidul a finanțat pe ISIS și musulmanii fundamentaliști, ca să se lupte cu Asad.

    Când țara a fost în ruine, a început operațiunea „refugiații din Siria”.

    Scopul final e strămutarea a milioane de sirieni spre Europa, depopularea Siriei, ca să intre Israelul și să ocupe teritoriu. Au nevoie de noi teritorii.

    Însă Puțin le-a stricat planurile.

    De aceea e inamicul public nr. 1 în mass media occidentală.

    Priviți cu atenție modul de operare al jidanului: și rețeta e aceeași de fiecare dată.
    Prin uneltirile sale, doi se luptă, jidanul stă în umbră și îi ațâță pe amândoi.

    Când lupta s-a sfârșit și amândoi oponenții sunt slăbiți, și totul e în ruine… vine jidul să profite.

    Evreul prosperă când e un conflict.

    Când situația din Siria s-a liniștit – hop și White Helmets cu o propaganda falsă cum că Assad a gazat niște copii, tocmai când câștiga războiul.

    Puneți-vă întrebarea: de ce i-a evacuat Israelul pe cei de la White Helmets?

    https://www.bbc.com/news/world-middle-east-44915099
    (NOTA: Fa un screenshot cu articolul, dar pune si link-ul spre articol
    Screenshot
    BBC – link articol )

    Hmm..
    Really makes you think meme.

    De ce a câștigat un film despre White Helmets premiul Oscar?
    https://clarityofsignal.com/2017/02/27/massive-white-helmets-photo-cache-proves-hollywood-gave-oscar-to-terrorist-group/

    (NOTA: Screnshot cu articolul, dar pune si link spre articol. Poti folosi meme din articol.)

    White Helmets au fost nominalizați și la premiul Nobel pentru pace.
    https://www.theguardian.com/commentisfree/2016/oct/05/the-guardian-view-on-the-nobel-peace-prize-give-it-to-syrias-white-helmets

    https://pbs.twimg.com/media/C5rDqqkWgAAZ8y4.jpg

    Ei au fost autorii filmului cu atacul „chimic” din Duma.
    https://www.youtube.com/watch?v=LKE6YKw5Y40
    (NOTA Da te rog „Embed video” sa se vada video-ul pe pagina, nu doar link-ul)

    Consortium News (link https://consortiumnews.com/2018/04/21/beware-of-white-helmets-bearing-news/

    (NOTA: pune doar varianta in romana)
    “When Defense Secretary James Mattis cited ‘social media’ in place of scientific evidence of a chemical attack in Duma, he was referring to video shot by members of the White Helmets.”

    Când Secretarul Apărării James Mattis a citat „rețele de socializare”, în loc de dovezi științifice ale unui atac cu arme chimice în Duma, se referea la video-ul filmat de membri ai White Helmets.”
    Interviu cu un copil care a fost stropit cu apă și filmat.
    https://www.youtube.com/watch?v=yaZRZo9FGQI

    (NOTA: Pune embed, ca sa se vada preview la video-uri, nu doar link-ul.)

    De fapt au intrat într-un spital și au început să stropească copii cu furtunul. Acei copii nu aveau nici un simptom sau semn că ar fi fost gazați.

    Adevărul despre White Helmets
    https://www.youtube.com/watch?v=3vNwe7yKbwo

    Ei erau un fel de Mossad în Siria. Se prefăceau că fac acte umanitare… când de fapt sabotau.

    Îmi explodează mintea când mă gândesc la capacitatea de a minți a evreilor. Ei tot timpul se prefac că vor să te ajute, că iți vor binele, că se fac niște fapte umanitare…. în timp ce de fapt distrug pe toată lumea care are nesanbuința să se încreadă în ei.
    Asta e puterea lor, prefăcătoria. Sunt cei mai buni actori. Se pot preface că iți vor binele, când de fapt vor să te distrugă.
    Când Trump face pace cu Putin…. toate ziarele urlă că e trădător. Nu vor pace, vor conflict.

    Orice să nu fie pace.

    Când situația se liniștește puțin…. hop și atacul Skripal în Marea Britanie.

    Când SUA era liniștită și mergea bine… hop și Atacul de la World Trade Center, care a fost orchestrat de evrei. Au urmat războaiele din Afganistan și Irak.

    Evreii sunt spioni înnăscuți… cum spunea Nixon.
    https://www.youtube.com/watch?v=Xs78I4XyImM

    (Nota: Da embed la video sa apara video-ul, nu doar link-ul)

    Fiindcă asta e strategia lor fundamentală de supraviețuire.

    Trebuie să mintă, să înșele, să convingă pe alții să se lupte între ei.

    Au perfecționat această tehnică de milenii.

    Acum că Trump a avut summit-ul cu Putin, și vor să colaboreze și să facă pace.
    Pac: vine Mossad-ul și bagă un băț între roate.

    https://www.rt.com/news/437357-head-donbass-republic-killed/

    (Nota: Screenshot si link spre articol)

    Președintele regiunii Donbass asasinat într-un atac cu bombă.

    Era liderul zonei ruse din estul Ucrainei.

    Rușii din Ucraina ar putea fi furioși. Ar putea ataca pe ucraineni.

    Asta e scuza pe care o așteaptă NATO să declare război Rusiei.

    Chestiunea asta ne privește întrucât noi suntem prinși la mijloc în acest conflict. E un teatru de război aproape de România.

    E destul să facă cineva o prostie, ca NATO să aibă scuza de care are nevoie.

    O să fac o predicție.

    Acum că goyimii se trezesc și încep să arate cu degetul către evrei…

    Cea mai bună scăpare pentru iudei este să creeze un război mondial.
    Asta va ține pe toată lumea ocupată, și vor uita toți de evrei, care vor trece din nou neobservați.

    E la fel cu criza imigranților musulmani și problema Islam-ului.

    Văd că mulți care militează împotriva Islamului în Occident sunt evrei, sau măcar iubitori de Israel.

    Exact asta e tactica. Nu vedeți și voi?
    Când te îngrijorezi de Islam, și te preocupă asta… cine se mai gândește la evrei?

    Când există atac terorist după atac terorist, și lumea tremură de frica musulmanilor…. cine se mai gândește la evrei?

    Exact asta e unul din motivele de ce NGO evreiești promovează primirea refugiaților musulmani în Occident.
    Musulmanii devin problema nr. 1, și toată lumea uită de evrei.

    E o tactică a diversiunii pe care evreii au folosit-o de multe ori.

    Când creează un conflict, poof, evreul dispare prin fum, ca un magician.

    De aceea sunt evreii cei mai mari magicieni – fiindcă magia e de fapt un truc ieftin, se bazează pe înșelăciune. Evreii sunt experți în înșelăciune.

    E foarte probabil ca evreii, conștienți că Ziua Z se apropie, ziua când goyimii se trezesc și îi atârnă de copaci…

    Vor crea cu orice preț un al treilea război mondial.

    Acest lucru s-a dorit încă dinainte de victoria lui Trump. Țin minte cum ziarele din Marea Britanie încurajau un război nuclear cu Rusia. Vorbeau ca și cum ar fi ceva inevitabil.

    Ca orice om sănătos la cap, m-am mirat de ce ziarele vor un război nuclear. Pare un comportament de dement.

    Acum însă înțeleg mai multe, am o perspectivă de ansamblu asupra situației, și înțeleg mai bine psihologia jidanului.

    Va invit să priviți acest interviu.

    Jirinovski e pe jumătate evreu, și înțelege exact modul în care ei gândesc.

    Ceea ce spune el este, cuvânt cu cuvânt, ceea ce și-ar dori (dori – scris cu bold) evreii.

    Dacă se va întâmpla sau nu? Depinde dacă cineva le strică planurile.

    Însă ei își doresc asta.

    Repet, acest lucru ne privește fiindcă Ucraina e chiar lângă noi.
    Jirinovski

    https://www.youtube.com/watch?v=ctpuQpjxWm8

    (Nota: Embed video, ca sa apara preview la video, nu doar link)

    1:36
    „(((Ei))) se pregătesc treptat pentru două conflicte armate, ambele împotriva Rusiei.

    În Orientul Mijlociu, există trei fronturi posibile. Nici unul din ele nu poate fi rezolvat pe cale pașnică.

    Turcii nu vor face niciodată pace cu kurzii. SUA pune gaz pe foc în situația kurdă, dându-le promisiuni false că își vor obține independența – doar ca să îi facă să se lupte cu Turcia.”

    După cum spuneam mai devreme: tactica evreiască. Spun minciuni kurzilor, ca să îi facă să se lupte cu Turcia.

    „Iran și Israel. Israelului îi e frica de puterea Iranului și de anumite declarații pe care le-au făcut în trecut.
    Simultan, în Iran predomină sentimentele anti-semite.
    Nici această situație nu se poate rezolva pașnic.

    Al treilea front: SUA și Rusia. SUA vor continuă să însceneze ”atacurile cu arme chimice” undeva în Siria și să dea vina pe Assad.
    Așa că Rusia va trebui să îl apere pe Assad.”

    Vezi articolele de mai sus. White Helmets, premiați cu Oscar de (((Hollywood))) – autorii filmului cu copiii stropiți cu apă cu furtunul.

    „Acestea sunt cele trei fronturi.
    Conflictul e inevitabil. E imposibil de prevenit.”

    Există un mod de a preveni conflictul. Băgați toți evreii în închisoare.
    Puși pe un vapor ca Titanic-ul și scufundați cu o torpilă.

    https://concisepolitics.files.wordpress.com/2015/08/mother-of-rothschild-brags-about-faked-wars-by-rothschilds.jpg

    „S-ar putea chiar ajunge la o folosire parțială a armelor atomice”.

    Aici spune adevărul. Evreii își doresc asta.

    Evident, ca false flag: adică să îl acuze pe Putin că a folosit bombe atomice.

    Nu o să conteze cine a aruncat primul bomba. Media va da vina pe Putin.

    Ați văzut ce s-a întâmplat cu Assad și „atacurile chimice”.

    Va fi ceva identic.

    De aceea folosește cuvântul „parțială”. Vor folosi arme atomice, însă doar ca să dea vina pe Putin.

    Asta va fi scuza ca să pornească un război cu Rusia.

    Toți oamenii vor fi așa de înfricoșați, încât publicul va fi în mod unanim de acord că Putin să fie îndepărtat.

    „Un mic atac nuclear undeva, ce va face toate națiunile și popoarele să tremure.”

    Și Jirinovki menționează asta.
    Însă e vorba de o manipulare a opiniei publice, ca să fie toți de acord cu atacarea lui Putin și cu un război împotriva Rusiei.

    Până la urma, primul război mondial a izbucnit în urma unei scuze mult mai frivole. Prințul Ferdinand a fost împușcat de un student sârb.

    Asta va fi scânteia pe care o caută evreii, ca să poate declanșa un război mondial. Un mic atac nuclear undeva, și vor da vina pe Putin.

    Când lumea va fi în stare de panică, opinia publică va fi ușor de manipulat.

    Jirinovski spune exact gândurile evreilor, însă nu explică motivația din spatele gândurilor.
    „A doua problemă e Ucraina. Ei vor forța UE și NATO să orchestreze o ofensivă ucraineană împotriva Regiunii Donbass, și poate chiar împotriva Nordului Crimeei, și să încerce cumva să implice Rusia într-un război.”

    Aici are sens știrea cu asasinarea președintelui zonei Donbass.
    Înțelegeți acum cine l-a asasinat și de ce?
    Se urmărește escaladarea conflictului. Cineva să facă o prostie, după care SUA să sară cu „micul” atac nuclear, și să dea vina pe Putin. Asta e scuza pentru începerea unui război cu Rusia.

    Vor să îl transforme pe Putin în Bau Bau.
    La fel cum l-au transformat pe Hitler în Bau Bau.

    În cazul lui Hitler, toate popoarele, englezi, americani, francezi – s-au unit în cuget și simțiri… ca să îl dea jos pe Hitler.

    O reacție similară s-ar întâmpla dacă Putin ar fi acuzat că a folosit arma nucleară. Toată opinia publică din Vest s-ar solidariza, și ar susține un război prin care Putin să fie dat jos.

    Asta visează evreii, să facă din Putin ce au făcut din Hitler.

    Însă trăiesc în trecut.

    Repet: acesta e planul lor. Nu e sigur că acesta va deveni realitate, mai ales dacă cineva le încurcă planurile.
    Trăim în era internet. Putin poate adresa un apel pentru pace.
    Pe vremea lui Hitler, vocea lui era complet neauzită. Englezii, francezii, americanii erau complet sub influența propagandei… și nimeni nu asculta ce a spus Hitler.
    Hitler a putut cere pace: nu l-a ascultat nimeni.
    Ca să spargă zidul de propagandă, Rudolf Hess a fugit în Anglia cu un avion, ca să vorbească personal cu familia regală și să negocieze un tratat de pace.
    Evreii l-au zvârlit în închisoare, și i-au închis și gura.

    Însă acum trăim în era Internet. E imprevizibil ce se va întâmpla.
    Puțini au crezut în atacul cu arme chimice al lui Assad.

    E ceva imprevizibil. Există mulți idioți care cred propaganda, însă nu e sigur ce se va întâmpla.

    Un lucru e sigur.
    When the goyim get knowing, the Jews start a war.

    Acum că evreii se simt amenințați că goyimii se trezesc, vor încerca cu orice preț să creeze un război, oricare ar fi.
    Asta îi va ține pe goyimi ocupați.
    Vor uita de evrei.
    Evreul va crea un nor de fum, și va dispărea, ca un magician.

    „După asta, armata germană va sări în ajutorul armatei Ucrainiene muribunde.
    Deci, un front în Ucraina, un alt front în Siria.
    Nordul Siriei va rămâne sub protecția Rusiei, Turcia ar putea lua și ea o bucată din Siria.
    Ucraina de Nord va deveni un stat nou numit Goliția, cu capitala nouă la Lviv, și vor deveni membri NATO și UE.
    Ucraina de Sud se va uni cu Rusia, cum a făcut-o și Crimeea.”

    Aici sunt niște speculații, predicții naive.
    Nu se vor împărți în două țările – fiindcă scopul evreilor este altul. Război cu Rusia. Să ocupe Rusia și să îl dea jos pe Putin.

    Cele trei fronturi sunt doar scuze, pretexte, ca să se înceapă un război total cu Putin.

    Am văzut asta în presă încă din 2016. Vorbeau de război nuclear cu Putin.

    Articole publicate chiar înainte de alegerile prezidențiale din SUA.
    (NOTA: Pune screenshot-uri la fiecare articol, si dedesubt si link spre articol.
    Screenshot
    CBS News – link articol )

    https://www.cbsnews.com/news/60-minutes-risk-of-nuclear-attack-rises/

    Hillary se vedea deja președinte și ziarele pregăteau psihologic populația pentru următoarea mișcare.

    6 octombrie 2016
    http://www.dailymail.co.uk/news/article-3823232/Russia-warns-schizophrenics-America-sharpening-atomic-weapons-Moscow-nuclear-war-imminent-evacuates-40-MILLION-people-drill.html

    Exact aceeași știre in septembrie 2015
    http://www.eutimes.net/2015/03/prepare-for-nuclear-war-russia-warns-citizens-as-us-tanks-flood-into-europe/

    Octombrie 2016

    https://www.businessinsider.com/russia-prepares-nuclear-war-wwiii-2016-10?IR=T

    https://www.express.co.uk/news/world/721008/Russia-America-nuclear-war-Putin-Obama-bunker-fallout-shelter-Syria-Bashar-al-Assad

    https://www.charismanews.com/opinion/60443-russia-is-preparing-for-a-nuclear-war-with-the-united-states
    Toate ziarele scriau: „Război nuclear cu Rusia iminent”

    Înainte de a pierde Hillary.

    Dacă câștiga Hillary, aveam deja acest război. Trump a stricat planurile.
    Acum, presa a început din nou să vehiculeze aceleași știri.

    Martie 2018
    https://www.washingtonexaminer.com/opinion/dont-worry-the-us-would-win-a-nuclear-war-with-russia

    Cine pana mea ar „câștiga” un război nuclear?
    Ar fi o distrugere totală.
    Doar cei care se află în bunker ar câștiga.
    Martie 2018
    https://www.veteranstoday.com/2018/03/31/professor-stephen-cohen-we-are-closer-to-a-nuclear-war-with-russia/

    Un ”Cohen” ne spune că ne apropiem de război cu Rusia.

    Martie 2018
    https://www.express.co.uk/news/world/928391/vladimir-putin-nuclear-war-russia-nuclear-missiles-world-war-3

    Da, întotdeauna Putin, sau Rusia, sau China – ei (ei scris Bold) vor război nuclear.

    Nu evreii din SUA.

    Se proiectează dorința de război nuclear pe Putin sau China. Ei sunt de vină, goyim!

    https://socioecohistory.files.wordpress.com/2014/04/russia_wants_war_look_how_closely_they_put_country_to_our_military_bases.jpg

    Iulie 2018
    https://www.theguardian.com/world/2018/jul/16/nuclear-war-north-korea-russia-what-will-happen-how-likely-explained

    Da, goyimi, nu vă îngrijorați.
    Un război nuclear nu e așa de rău. E un fel de picnic prin parc.

    Acest articol pregătește lumea psihologic pentru un război.
    August 2018
    https://www.express.co.uk/news/world/1008474/world-war-3-russia-nuclear-weapon-syria-us-sanctions

    Aici deja începe propaganda. Pregătirea psihologică.

    Putin duce arme nucleare în Siria.

    Sigur o să facă și el un „atac chimic”, ca și Assad.

    Situația din Marea Britanie

    Martie 2018
    https://www.thenewamerican.com/world-news/europe/item/28525-in-wake-of-two-russian-murder-plots-in-uk-russia-issues-threat-of-nuclear-war

    Putin nu a amenințat cu război nuclear. A spus doar că el nu e autorul celor două „atacuri”.
    Însă presa îi pune cuvinte în gură.
    După cele două atacuri false înscenate… vedeți încotro bate ziarul: război nuclear cu Putin.

    Martie 2018
    https://yournewswire.com/russia-declares-state-of-war-with-uk-nuclear-orders-issued/

    Faza cu Rusia care amenință Marea Britanie cu război nuclear o găsim și într-un articol din 2015.
    http://www.eutimes.net/2015/03/russia-warns-state-of-war-exists-as-uk-nukes-prepare-first-strike/

    E o melodie veche pe care o cântă presa.

    Asta se numește: Beating the Drums for War.
    Asta face presa. E rolul ei.

    Aprilie 2018
    https://www.dailystar.co.uk/news/latest-news/689384/Russia-Nuclear-War-Britain-Vladimir-Putin-Map-Targets-Soviet-Union-Cold-War-Nukes-Skripal

    Ăsta a fost și scopul înscenării Skripal, ca să escaladeze tensiunile cu Rusia, iar articolul pregătește populația pentru război nuclear.

    Iunie 2018
    https://www.strategic-culture.org/news/2018/06/06/us-challenges-russia-to-nuclear-war.html
    Interesant ca articolul asta sugereaza ca Trump vrea razboi nuclear cu Putin.

    Dar când Trump a strâns mana cu Puțin la summit și a spus că vrea pace: toate ziarele au urlat că Trump e un trădător.

    Vedeți contradicția?

    El vrea război, dar dacă se întâlnește cu Putin, îi strânge mana și spune că vrea pace: mass-media îl numește trădător.

    Cine vrea de fapt război?
    (((Mass-media.)))

    https://www.breitbart.com/2016-presidential-race/2016/11/07/jill-stein-agrees-trump-hillary-clinton-presidency-nuclear-war-mushroom-cloud-waiting-happen/

    Jill Stein, care e evreică, știe ce vorbește.
    Hillary președinte însemna război nuclear.

    Îmi vine să spun ca Nixon.

    „What the Christ is the matter with Jews, Bob?
    What is the matter with them?”

    „Ce Dumnezeu e in neregulă cu evreii, Bob?
    Ce e în neregulă cu ei?”
    Sursa (min 0:29 https://www.youtube.com/watch?v=0093Tqu8n2E ) (NOTA: aici nu e nevoie de embed – doar link-ul cu video)

    Ce e neregulă cu ei?
    Sunt psihopați.

    Să revenim la Jirinovski.

    „Lumea va fi în pragul unui război între SUA și Rusia, unul nuclear de astă dată.”

    Da, asta zic și ziarele. Asta vor de fapt evreii, ziarele doar pregătesc populația psihologic.

    „Din acest motiv vor să îl suspende pe Trump. Deoarece Trump nu dorește un război”.

    Trump le-a încurcat planurile, și de aceea vor să îl suspende cat mai repede.

    „Trump vrea să dezvolte economic America. Vrea să dea de lucru fabricilor americane.”

    Îmi place cum îl privesc ceilalți invitați ca și cum habar nu au despre ce vorbește. Însă Jirinovski spune adevărul.

    În lumea lor imaginar-mentală, influențată de propaganda zilnică – nu au nici o tangență cu ce se întâmplă în realitate.
    Realitatea e ascunsă. Rolul ziarelor e să te țină ocupat cu fleacuri, să îți dea distracție, entertainment.
    Acest entertainment funcționează ca o hipnoză constantă… ca să nu te întrebi de fapt ce se întâmplă în realitate.
    Rolul ziarelor e să nu menționeze ce se întâmplă în mod real… și să iți ofere entertainment care te hipnotizează constant cu lucruri frivole. Fotbal, vedete.
    Praf în ochi ca să nu vezi realitatea.
    Și evreilor le place când planurile lor rămân ascunse – fiindcă așa ele chiar funcționează. (funcționează scris cu bold).
    4:47
    „Washington și Londra sunt cei ce vor amplificarea conflictului. Ei sunt cei ce vin cu tot felul de provocări ridicole. Soții Skripal în Londra, White Helmets.
    Continuă să provoace, și scopul e propaganda anti-Rusia.
    Nu poate fi altfel.

    Se luptă cu noi, nu fiindcă am făcut ceva greșit.
    Ci fiindcă nu au un alt dușman mai serios.”

    Aici a grăit un mare adevăr.
    Rusia nu a făcut nimic.
    Evreii au nevoie de un conflict, au nevoie de un război, și Rusia e singurul dușman pe care l-au putut inventa.

    „Ar fi ciudat să înceapă să creeze sentimente de ostilitate anti-Mongolia, sau anti-Vietnam sau anti-Belarus.
    Rusia e monolitul, cea mai puternică țară din lume.
    E ultima noastră luptă, și trebuie să o câștigăm.”

    Și aici spune ce gândesc evreii.

    Doar câteva țări nu sunt sub dominația lor: Iran, Coreea de Nord și Rusia.

    Ceea ce Bush Jr. numea Axa Răului: Irak, Iran și Coreea de Nord.

    Elțîn era omul evreilor. A vândut Rusia la bucată, iar oligarhii evrei au făcut ce au vrut.
    A venit Putin și a restabilit ordinea și a băgat în închisoare pe unii evrei. Alții au fugit.
    Cel mai faimos e Abramovich, patronul de la Chelsea.
    Guardian (https://www.theguardian.com/world/2007/jul/02/russia.lukeharding1

    (“When communism collapsed and the black market was legalised as free market capitalism, the Jewish entrepreneurs had a head start.”)
    (NOTA: aici pune doar varianta in romana.)

    “Când comunismul a căzut, iar piața neagră a fost legalizată ca piață liberă capitalistă, antreprenorii evrei aveau deja un enorm avantaj”

    Și Elțîn le-a dat o mână de ajutor.
    (“All this changed when Putin became president in 2000. Putin’s previous employer was the KGB – a notorious Slavs-only club. Since he took power, most of the original Jewish oligarchs have fled.”)

    „Toate astea s-au schimbat atunci când Putin a devenit președinte în 2000. Putin fusese angajat în KGB – un club faimos pentru faptul că era exclusiv destinat slavilor. După ce a preluat puterea, majoritatea oligarhilor evrei au fugit din țară.”

    De aceea vor război cu Rusia.

    Am ajuns la 5:54

    „Moderator: Deci vrei să spui că vor folosi același scenariu, o depresie economică, urmată de un război?” (Depresia economică din SUA anilor ’30 urmată de al doilea război mondial)

    După cum spuneam, evreii urmează aceleași planuri și tactici în mod repetat, și de aceea e ușor să le ghicești intențiile dacă te uiți la ce au făcut în trecut.
    Au și fixa cu Hitler.

    L-au numit pe Trump constant Hitler – adică „cel mai mare Bau Bau”.
    N-a funcționat.

    Acum vor să îl transforme pe Putin în Hitler, si să facă cu el ce au făcut cu Hitler în al doilea război mondial.

    Să îl izoleze, după care, prin propagandă, să unească toată opinia publică din Vest împotriva lui, astfel încât toți idioții utili să susțină un război.

    „Jirinovski: Marea Depresie a anilor ’30 s-a încheiat atunci când a început cel de-al doilea război mondial.

    Moderator: Vreau doar să clarific. Cine va folosi arme nucleare. Ce țară?

    Jirinovski: Armele nucleare vor salva Israelul de marea masă de musulmani, arabi și persani din Orientul Mijlociu. ”

    Așa zis-ul Plan Samson
    https://www.youtube.com/watch?v=Xq1-oFjuPeI
    (NOTA: Embed video)

    (Nota: screenshot si link spre pagina.
    https://j-u-d-e-n-f-r-e-i.blogspot.com/2012/12/the-samson-option-israels-plan-to-nuke.html
    http://www.carolmoore.net/nuclearwar/israelithreats.html
    Sampson Option Wikipedia – link ( https://en.wikipedia.org/wiki/Samson_Option

    Jirinovski continuă:
    „Fără armele nucleare, vor fi omorâți cu pietre de musulmani.

    Iar, în Europa, trupele de sabotaj ucrainene vor iniția un atac.”

    Dacă nu ei, atunci agenți ai Mossad-ului îmbrăcați în trupe ucrainene.
    Orice se rezolvă.

    „O să detoneze bombele lor murdare undeva, și o să dea vina pe Rusia din nou.”

    Ascultați cu atenție!
    Acesta e planul.

    Nu spun că asta se va întâmpla, e posibil să le fie încurcate socotelile. Însă asta plănuiesc.

    „În ambele cazuri, vor da vina pe Rusia.
    În Orientul Mijlociu, vor spune că Siria a detonat bomba atomică pe care le-a dat-o Rusia.
    În Ucraina, armata ucraineană va detona bomba atomică, și va susține că ofițerii ruși din armata ucraineană au primit un pachet de la Moscova.
    În ambele cazuri, Rusia va fi declarată vinovată.”

    Bam! Acum există scuza pentru a începe un război cu Rusia.

    „Încă un detaliu. Lucrurile pe care tocmai le-am spus, și alții pot confirma, au fost descrise de Henry Kissinger acum 4 ani.
    El a scris că Syria va fi arena unui conflict între Rusia și SUA.
    Și fac tot posibilul ca să mențină Siria ca un câmp de luptă.”
    Planul este vechi. În 2015 ziarele scriau de război nuclear cu Rusia.
    (((Henry Kissinger)))

    Întotdeauna trebuie să privești în spatele cortinei.

    Puterea cea mai mare a evreului e că nimeni nu îi cunoaște adevăratele intenții și planuri.

    În momentul în care acestea sunt expuse la lumină, puterea evreului se evaporă ca Dracula când e expus la lumina solară.

    Problema e că aceste planuri sunt atât de malefice și psihopate…
    Încât nimeni nu le crede.

    Oamenii obișnuiți nu pot concepe că cineva să fie atât de dizonest, mincinos, cinic, nepăsător la suferința umană.

    Vom avea un război nuclear in viitorul apropiat?

    Depinde de războiul informațional care se desfășoară în acest moment pe internet.
    Toți putem participa.

    Depinde de războiul politic între forțele tradiționaliste de dreapta, Trump, Salvini – și interesele evreiești.

    Războiul informațional se întâmplă chiar acum.
    De succesul lui depinde viitorul omenirii.

    Evreul e abil și alunecos… și arma lui cea mai redutabilă e să încerce din nou să creeze un război sau conflict între doi dușmani ai săi.
    Să îi pună să se lupte între ei.

    E important să înțelegem planurile evreului, psihologia evreului.

    Și să înțelegem un lucru de importanță CAPITALĂ:

    Să nu ne luptăm între noi!
    Să nu ne lăsăm angrenați într-un conflict orchestrat din umbră de iudei!

    ÎNTÂI și ÎNTÂI
    Să rezolvăm problema evreiască.

    Să dăm afară parazitul, gnomul, troll-ul care trăiește pe spinarea noastră, se îmbogățește din munca noastră, în timp ce el ne face să ne omorâm între noi…
    Iar la urmă, când totul e în ruine după război – vine și ne cumpără ieftin și devine stăpânul nostru.

    Trebuie ne unim: albi, negri, musulmani, mexicani – și să dăm de pământ cu parazitul.

    Geniul evreului e de a-i face pe toți să se lupte între ei: mexicani cu americani, albi cu negri, musulmani cu civilizația occidentală.

    Și îl vezi, îl poți vedea din culise cum evreul se implică ca să îi întarâte.

    Organizații evreiești susțin imigranții mexicani.
    Organizații evreiești susțin Black Lives Matter și extremiștii negri.

    Organizații evreiești susțin feminismul – care creează un conflict constant între femei și barbați, lucru ce subminează familia.
    Trebuie să dejucăm planurile iudeului – și să nu îi dăm ocazia să creeze un conflict între noi.

    EL E PRIORITATEA PRINCIPALĂ, PROBLEMA PRINCIPALĂ.

    Sursa tuturor problemelor.

    Populația neagră sunt în SUA de 300 de ani.
    Chiar cred patrioții albi că prioritatea principală e un Race War – un război al raselor între albi și negri?

    Asta vrea evreul! Să ne căsăpim între noi.

    Trebuie să fii idiot sau orb ca să nu vezi asta.

    Trebuie să iți setezi prioritățile, întâi și întâi să elimini Capul Răutăților.

    Când toți oamenii vor înțelege cine e capul răutăților,

    Planurile evreilor nu vor mai funcționa.

    Până atunci: rezultatul e previzibil.

    Vor fi tot mai multe războaie, conflicte între frați

    În timp ce evreul va sta în culise, iar la sfârșitul războiului va face profit.

    Treziți-vă!

    Treziți-vă odată!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *