Home / Educativ / Marea trădare de la 23 august 1944

Marea trădare de la 23 august 1944

Incorect Politic
August 23, 2022

Marea trădare de la 23 august 1944

Marea trădare de la 23 august 1944

Via Certitudinea:

Odată cu înfrângerea germanilor la Stalingrad, rușii au trecut la ofensivă. La 24 martie 1944, Armata Roşie a ajuns la Nistru, iar două zile mai târziu pe cursul superior al Prutului. Armata română se afla într-o situaţie dramatică, majoritatea soldaţilor având moralul foarte scăzut. În acest context, atât liderii opoziţiei, cât şi guvernul Antonescu au purtat tratative pentru ieşirea României din război. Mareșalul a întreprins și o acţiune diplomatică personală la Ankara, însă negocierile n-au adus niciun rezultat favorabil. La Conferinţa de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943), SUA, Marea Britanie şi URSS au decis să nu poarte negocieri cu Puterile Axei şi sateliţii ei, ci să impună formula capitulării necondiţionate.

Astfel, pe 12 aprilie, condiţia armistiţiului pentru delegaţia română a fost „capitularea necondiţionată”. Mareşalul a refuzat oferta şi a avut o discuţie cu Iuliu Maniu, declarându-i că dacă liderul PNŢ considera aceste condiţii acceptabile, el era gata să-i predea conducerea ţării. Maniu a refuzat. De asemenea, prin reprezentanţi, Antonescu purta tratative de armistiţiu la Stockholm încă din noiembrie 1943.

La Stockholm, sovieticii negociau, de fapt, cu două echipe româneşti. Una era condusă de ministrul plenipotențiar al României, Frederic Nanu, în numele mareşalului, cealaltă era coordonată de secretarul legaţiei româneşti, George Duca, în numele regelui Mihai şi al liderilor partidelor politice, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu. De partea lor, sovieticii păreau să prefere un armistiţiu încheiat direct cu Ion Antonescu.

„Sovieticii nu voiau cu niciun preţ să aibă de-a face cu regele şi cu opoziţia unită, care era anglofilă, americanofilă şi francofilă, ci voiau să aibă de-a face cu mareşalul Antonescu, un militar aliat al lui Hitler, pe care sovieticii îl lua mai în serios decât pe un rege de 23 de ani” – a declarat ulterior prințul  Mihai Dimitrie Sturdza. Dar nu era vorba numai de atât. „Încheierea unui armistiţiu cu Antonescu ar fi constituit un succes de propagandă extraordinar, unul din principalii aliaţi ai lui Hitler care părăseşte coaliţia Axei şi se înţelege cu sovieticii”.
La 21 august, în urma tratativelor purtate la Stockholm, mareşalul a obţinut promisiunea creării unei zone neutre şi a unui termen de 15 zile pentru retragerea armatei germane.

Numai că, în noaptea de 21 august 1944 a avut loc o reuniune secretă la Palatul Regal, cu acest prilej fiind confirmată data de 26 august 1944 pentru răsturnarea lui Antonescu, dar nu a fost exclusă posibilitatea devansării acestei acţiuni, optându-se pentru 24 august. În seara zilei de 22 august 1944, Antonescu a sosit la Bucureşti de pe front.

În dimineața zilei de 23 august, la Ministerul de Externe a sosit din URSS telegrama prin care Stalin accepta condiţiile de armistiţiu propuse de mareșal. Telegrama a fost însă reţinută de Grigore Niculescu-Buzeşti care i-a a arătat-o lui Maniu. La rândul său, acesta l-a informat pe rege despre conţinutul telegramei, care le încurca toate planurile.

La ora 16:05, mareșalul a sosit la palatul regal. La întâlnire au participat: regele Mihai, Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi generalul Constantin Sănătescu. Regele a luat cuvântul: „Am auzit că ruşii au spart frontul. Aş dori să ştiu ce măsuri intenţionaţi să luaţi”. Antonescu a recunoscut că ruşii înaintează, dar că această înaintare fusese prevăzută şi va oprită la timpul şi locul oportun. Regele a intervenit: „Situaţia este critică. Nu avem timp de pierdut şi cred că trebuie să cereţi armistiţiul imediat”„Voi cere armistiţiul numai cu anumite condiţii. Să mi se garanteze că nu voi pierde Basarabia şi Transilvania”, a răspuns mareşalul. Mihai protestează, declarând că „nu putem începe să ne tocmim la această oră târzie şi situaţia în care ne aflăm”. Mareșalul a ripostat: „Dacă nu mi se dau garanţii, voi continua lupta. Voi retrage armata până la Carpaţi şi cu ajutorul germanilor voi organiza o fortăreaţă de rezistenţă pe care ruşii nu o vor lua niciodată”. Mihai a replicat din nou: „Ceea ce înseamnă că întreaga ţară va fi ruinată. Propunerile dumneavoastră nu au sens şi nu le pot accepta. Trebuie să cereţi armistiţiul”! Derutat pentru câteva secunde de această expresie de autoritate, Antonescu a declarat: „Niciodată!! Cum o să las ţara pe mâinile unui copil?” Atunci, Mihai a ieşit din cameră spunând că se duce să bea un pahar cu apă. După o ultimă consultare cu sfătuitorii de la palat, regele a revenit în salon: „Am ascultat expunerea dumneavostră asupra situaţiei. Nu sunt de acord cu propunerile. Consider situaţia extrem de gravă, deoarece pune în pericol existenţa ţării şi a neamului românesc. Din această cauză vă demit din funcţia de conducător al statului”! După ce a rostit aceste cuvinte, Mihai a părăsit salonul. Imediat a intrat în salon echipa de militari care avea misiunea de a-l aresta pe mareşal. Ceea ce s-a și întâmplat. Ion și Mihai Antonescu au fost duşi în camera blindată de la etajul I a Palatului Regal.

La ora 22:12, regele Mihai a transmis la radio proclamaţia către ţară, în care declara că „Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle […]. Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite”. 

Cât de „liberă, puternică şi fericită” a fost România până în 1990, am văzut…

Rezumat sintetic de Miron Manega

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.ro, digi24.ro, justitiarul.ro

13 comments

  1. M-ati spart cu sursele de documentare, wikipedia si digi24. Mai bine concluzionati ca atat regele debil cat si maresalul au fost niste tradatori de tara si neam. Nu detaliez ca mi-e scarba!

  2. pare pamflet bolshevic: urmeaza sa aflam pe cine preffera Satan!

  3. Se tot vorbeste de telegrama lui Stalin, dar nimeni n-a vazut-o niciodata. Si de o groaza de negocieri…chiar daca s-au purtat aceste negocieri (Ankara, Stockholm), erau doar praf in ochi. Soarta Germaniei si a aliatilor ei se hotarase la Teheran in 1943. Ce inseamna negocieri cand singura alternativa care ti se ofera este “capitularea neconditionata”? S-a vazut si mai tarziu, nici Germania si nici Japonia n-au putut negocia nimic. Se vorbeste (azi, normal) de rezistenta prin care armata română si ce mai ramasese in tara din divziile germane urmau sa opreasca ofensiva sovietica pe linia Namoloasa-Focsani-Galati. Asa s-a vorbit de toate liniile de rezistenta de pe frontul de Est, spulberate in cele din urma. Cu putin timp inainte (iunie 1944) avusese loc operatiunea Bagration prin care cateva divizii bune germane fusesera spulberate de atacul sovietic. Antonescu putea demult sa se gandeasca la o situatie in care ar fi fost nevoie de o rezistenta totala, a intregului popor român, impotriva invaziei sovietice, dar a preferat in continuare sa ii tina cu miile pe legionari in inchisori in loc sa faca pace cu ei si sa-i elibereze si inarmeze in vederea Rezistentei. Situatia tarii din acel moment i se datora in cea mai mare masura lui Antonescu si nu regelui Mihai, legionarilor, nici macar celor cateva sute de comunisti care mai liberi care mai prin inchisoare (intr-un regim mai lejer cu mult fata de cel al legionarilor, trebuie spus si asta). Sincer, eu unul nu stiu ce sa spun despre decizia regelui Mihai. Chiar, o intrebare buna “a zilei” ar fi ce ati fi facut in locul regelui Mihai in zilele acelea? Imi pun alte intrebari: cum de nu a mirosit nimic marele Spion Eugen Cristescu, atat de laudat de securistii de ieri si de azi? De ce nu s-a revoltat poporul român (asa cum a facut-o altfel impotriva loviturii de stat dată de Antonescu, in timpul asa-zisei rebeliuni legionare)? De ce nu s-a revoltat armata? Doar Antonescu era iubit si de popor si de armata?! De ce era armata română asa demoralizată? Nu cumva ca dupa trecerea Nistrului soldatii simtisera ca participau intr-un razboi care nu mai era al lor? 23 august 1944 ramane o zi care va succinta mereu pareri pro si contra. Timpul nu-l mai putem da inapoi. Poate ar trebui sa privim 23 august 1944 ca o fatalitate, consecinta a cedarii rusinoase a Basarabiei, Bucovinei si Tinutului Herta cu 4 ani inainte.

  4. Ca sa raspund si la “intrebarea zilei” sugerata in comentariul meu: l-as fi arestat in mod clar pe Ion Antonescu. Si pe Eugen cristescu, evident. Nu l-as fi predat pe Antonescu sovieticilor nici mort. I-as fi eliberat imediat pe legionari din inchisori si as fi ordonat incetarea oricarei prigoane asupra lor, mai mult, as fi apelat la Garda de Fier si nu la partidele “istorice” si ceilalti politruci pentru a gasi o solutie. Dupa arestarea lui Antonescu, as fi dat proclamatia catre tara…prin care, profitand si de simpatia poporului pentru mine (asa am dedus din scrieri, ca regele Mihai era iubit de popor atunci), ceream Rezistenta totala impotriva armatei sovietice. As fi dat exemplu ducandu-ma imediat pe front, in mijlocul soldatilor (m-as fi asigurat astfel, asa cred eu, si de loialitatea ofiterilor si a soldatilor). Anuntam toata lumea ca din acest moment România va duce doar un razboi de aparare a tarii impotriva invaziei bolsevice. Anulam actul prin care România declarase razboi SUA, in speranta ca vor inceta bombardamentele americanilor. Pe Stalin il informam ca incetam rezistenta doar daca armata sovietica se retrage (as fi incercat pentru linia Nistrului, dar poate as fi fost de acord si cu o retragere macar dupa Prut). M-as fi sfatuit cu membrii conducerii Garzii de Fier (as fi incercat sa ii aduc inapoi in tara pe Horia Sima si ceilalti lideri legionari din Germania), cei mai de incredere. Chiar as fi repus in drepturi statul national-legionar, lichidat prin lovitura de stat in ianuarie 1941. Lui Hitler i-as fi spus ca nu mai dorim sa facem parte din Axa, ca ne-am luat destinul in propriile maini, asa ca acordurile economice inceteaza. Daca in schimb unitati germane, aflate in tara, doresc sa ajute rezistenta noastra, sunt binevenite – aici sincer nu stiu care ar fi fost rezultatul, dar as fi insistat in acest punct. In rest, evident, nu stiu cum ar fi decurs lucrurile dupa aceea, m-as fi rugat Maicii Domnului mai ales sa ma ajute in demersul meu.

    • “As fi dat exemplu ducandu-ma imediat pe front, in mijlocul soldatilor…”

      Adică nu în fruntea soldaților. Foarte bine gândit. Nu uita de SPAM, că am văzut că dl. nu spun cine îmi tot bagă mesajele acolo.

  5. ” rușii au trecut la ofensivă. ”
    -sovieticii,sovieticii,sovieticii !

  6. Jalnica promovare a fanteziilor abti-regale.
    Tradarea a fost a lui Antonesc prin amenintarea Regelui si ne-supunere fata de Suveran.
    Sa reciteasca unii ce inbseamna Suveran si ce obligatii are supusul, fie plugar ori militar…!

    Regele avea speranta bazata pe discutiile cu Regii Europei… ca Adevarul sa triumfe si de aceea a vorbit de viitorul Tarii cu incredere.
    Ocupatia sovietica nu a fost nici initiativa sa si nici nu avea Romania capacitatea sa o opreasca.

    Mai aud ca realitatea nu e realitate cand e descrisa de cei care au “facut-o” ci de cei care au auzit cate ceva si au incropit teorii personale dar fanteziste, selectand printre hartii ramase de la unul, de l;a altul – halal istorici care l-au favcut pe fostul erou Antonescu devenit tradator drept martir…
    ———————-
    Anti-regalistii sint satanisti.

    • Băi suprem judecător, gata ai dat sentinţa? “Anti-regaliştii sînt satanişti”. Mişu I “Manivelă” era doar un puțoi cu gândul la automobile şi femei. Tac-su era cu gândul doar la femei şi a dezertat de două ori. Ferdinand a avut mare noroc cu soția lui, că era mai bărbat ca el, iar Carol I se îmbrăca în izmene şi la protocoale, să nu degere, dacă stă prea mult pe afară. Iată “aleşii”. Şi atunci, ca şi acum.

    • Era un banc despre vizita lui Ceausescu in UK. Sint prezentati membrii delegatiilor: Regina: sir Andrew, sir Brian, sir John, etc. Ceausescu: Gheorghe Oprea, Gheorghe Cioara, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Marin, etc. Regina mirata intreaba; asa tineri si “gheorghe” ?

  7. Aici nu e vorba de regele Mihai ci de Ion Antonescu în primul rând. Coducând țara ca pe o cazarmă (mai mult nu-l ducea oricum capul), considerând cu obsesie maladivă că inamicii principali ai lui și ai țării (!!) sunt legionarii când sovieticii ne băteau cu katiușele în ușă, Ion Antonescu trebuia arestat și scos de la conducerea țării, era vital pentru România. Mișcarea Legionară, ca și ulterior Rezistența Națională anticomunistă, au dus o luptă al cărei caracter a fost: național, monarhist și creștin. Că regele Mihai, poate datorită vârstei, poate datorită lipsurilor de caracter, nu a fost la înălțimea destinului care-i stătea în față, nu e vina Monarhiei în sine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *