Home / Educativ / Lucian Blaga – 125 de ani de la naștere

Lucian Blaga – 125 de ani de la naștere

Incorect Politic
Mai 9, 2020

Lucian Blaga

 

Via Buciumul:

S-a născut în 1895 în comuna Lancrăm din judeţul Alba, al nouălea copil în familia unui preot. Urmează clasele primare la şcoala germană iar pe cele secundare la liceul Andrei Şaguna din Braşov. Urmează Facultatea de Teologie din Sibiu (1914 – 1917) şi Facultatea de Filosofie de la Viena.

În 1920 îşi ia doctoratul la Viena cu teza Cultură şi cunoştinţă.

Din 1926 este ataşat, secretar şi consilier de presă al Ministerului de Externe la Berna, Viena, Varşovia. A fost ministru plenipotenţiar la Lisabona.

În 1937 este ales membru al Academiei Române cu discursul de recepţie Elogiul satului românesc. Din 1938 este profesor la Universitatea din Cluj până în 1948, când este exclus de la catedră şi din Academie.

Face parte din 1937, împreună cu fratele său din asociaţia Prietenii legionarilor, iar în 1940 era încadrat în Mişcarea Legionară la Sibiu. Drama sa istorică Avram Iancu (1934) a fost dedicată lui Corneliu Codreanu.

A fost propus de academia suedeză pentru premiul Nobel, dar candidatura sa a fost blocată de autorităţile comuniste din România.

Hărţuit de Securitate, trăieşte retras până în 1961 când se stinge din viaţă la clinica din Cluj.

OPERA FILOSOFICĂ:

Trilogia culturii

Trilogia cunoaşterii

Trilogia valorilor

Gândirea românească în Transilvania

Aforisme

OPERA LITERARĂ

Poemele luminii

Paşii profetului

La curţile dorului

Lauda somnului

PIESE DE TEATRU

Zamolxe

Meşterul Manole

Avram Iancu

Faust (traducere)

*

COMPLETĂRI

Comentariu de Oana Popescu:

Într-adevăr, s-au împlinit 125 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga și 59 de ani de la moartea lui. Opera lui filosofică, indicată mai sus, nu este completă. Lipsesc mai multe texte fundamentale. Fundamentale în sensul că ele fac parte din sistemul filosofic blagian, anunțat de Blaga în mai multe rânduri, de exemplu în Prefața la Diferențialele Divine (Sibiu 1940, dacă nu mă înșel. Pe lângă cele trei mari /Trilogii/, a Cunoașterii, a Culturii, a Valorilor, Blaga a mai anunțat încă două: Trilogia Pragmatică și Trilogia Cosmologică. În ideea lui, cele cinci Trilogii epuizau domeniile realității, despre care, ca filosof, se simțea obligat și avea într-adevăr datoria să vorbească. Diferențialele divine, de exemplu, fac parte din Trilogia Cosmologică, alături de două /proiecte/ nescrise.

Ființa istorică și Aspecte antropologice, publicate în timpul vieții autorului, fac parte din Trilogia Pragmatică. Din motive de gospodărire contabilicească a moștenirii părintești, cu concursul politrucului Alexandru Tănase, fiica autorului, Doamna Dorli Blaga-Bugnariu, a acceptat trunchierea sistemului filosofic al tatălui ei, eliminând, fără justificare, sau cu una falsă, Trilogia Pragmatică, deși, din aceasta fuseseră deja publicate primele două studii: Ființa istorică și Aspecte antropologice, care figurează în volumul XI (Trilogia Cosmologică) al seriei intitulată /OPERE/, publicată în decada anilor 1980.

Vorbind de aceste două ultime Trilogii, puținii cunoscători ai filosofiei lui Blaga le numesc /sparte/, în sensul că incomplete. Chiar dacă Blaga nu ar fi scris nimic din aceste Trilogii sparte sau incomplete, ele nu puteau fi eliminate din sistem fără a se falsifica grosolan gândirea autorului, care era sistematică, în sensul că eliminarea uneia dintre Trilogii însemna ștergerea unui domeniu al realității, performanță de care s-a dovedit capabil politrucul Alexandru Tănase care, vreme îndelungată a fost un fel de guvernator iudeo-pecerist al gândirii filosofice românești. Bineînțeles, isprava aceasta nu ar fi fost posibilă fără complicitatea grațioasă a Doamnei Dorli Blaga.

Pe această temă, se vorbește de un /Testament filosofic/, în sensul că, simțindu-și sfârșitul aproape, Blaga și-ar fi mutilat sistemul filosofic. Cei câțiva Doctori în Filosofia lui Blaga, între care Ion Mihail Popescu (1973, Universitatea București), Mariana-Georgeta Farcaș (Universitatea Sorbona, Paris 1987), un altul al cărui nume îmi scapă, și chiar ginerele lui Blaga, profesorul Tudor Bugnariu, nu ar fi admis pentru nimic în lume această mutilare, nemaivăzută în analele gândirii filosofice mondiale. În anii optzeci ai secolului trecut, când s-a publicat seria celor 11 volume OPERE, filosoful Constantin Noica era în plină activitate (deces accidental în noiembrie 1987) și ar fi putut fi consultat.

Noica nu a fost consultat și este sigur că nu și-ar fi dat acordul la mutilarea iudeo-peceristă a filosofiei lui Blaga. Pe ce mă bazez când afirm aceasta? Pe faptul că, în 1985, pentru că, prin simpla lui prezență și autoritate, Noica deranja intreprinderea mutilatoare a lui Alexandru Tănase, făcută sub oblăduirea Academiei Române și cu permisiunea Doamnei Blaga-Bugnariu, văduvă la data respectivă, în vârstă de 55 de ani. Cam așa se scrie nu istoria adevărată, despre care Blaga vorbește în monumentala lui Ființă Istorică (tradusă în franceză, în 1992); așa se scriu istoriile de nemărturisit, cu testamente filosofice inventate. La vremea respectivă, ediția franceză a Ființei istorice a subliniat aceste nereguli, contestînd autenticitatea Testamentului Filosofic al lui Blaga, fără ca fiica autorului sau Alexandru Tănase să publice manuscrisul olograf al filosofului.

Cu informatica de astăzi, ce deja exista pe atunci, se poate publica inclusiv testamentul faraonului Tutankhamon, al împăratului Montezuma și chiar Memoriile lui Lucifer! În plus, în primăvara, vara și toamna lui 1985, Constantin Noica a fost îndepărtat din București, trimis în misiune filosofică în Germania, Franța și Spania, unde urma să publice o proiectată Antologie Filosofică Blaga, cuprinzând fragmente din toate cele cinci Trilogii, despre care, Înțeleptul de la Păltiniș, vorbea în cuvântul său introductiv, difuzat enoriașilor Bisericii Ortodoxe din Paris, unde Noica a făcut o chetă publică. Academia zisă Română nu-i asigurase nici măcar cheltuielile de Metrou, în Paris!

De ediția franțuzească a Antologiei Blaga, întocmită de Noica, urma să se ocupe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, sub direcția lui Mircea Eliade, în cadrul Institutului Român de cercetări, al cărei secretar filosofic am fost eu însumi. Aflat în penultimul an de viață, Eliade nu a venit la Paris în 1986, iar în 1987 a decedat, pe neașteptate. Tot în 1987 a decedat și Constantin Noica. Cei care trebuiau să se ocupe de publicarea edițiilor spaniolă și germană, au mai trăi câțiva ani, fără ca proiectata Antologie să se publice la Frankfurt și Madrid-Salamanca, cum proiectase Constantin Noica. Deși nepublicată și probabil îngropată în Arhiva Academiei din București, importanța istorică a Antologiiei filosofice tri-lingve, întocmită de Constantin Noica, constă, între altele, în faptul că Înțeleptul de la Păltiniș nu suflă o vorbă despre faimosul Testament Filosofic, pe care Blaga l-ar fi scris înainte de moartea lui mai mult decât suspectă.

Moartea lui Blaga (9 mai 1961) a survenit în urma arestării din noiembrie 1960, eliberat și rearestat în decembrie 1960 și ianuarie 1961, rămânând închis, probabil torturat până la data morții, într-un spital din Cluj. Fractura unei vertebre implică lovituri, care, după bunul obicei al securiștilor mai vechi sau mai noi, însemnau șuturi – deci Dumnezeu cu mila!Foarte cunoscut și respectat în acest oraș, moartea lui Blaga a fost urmată de diverse controverse, chiar pe tema cauzei morții. S-a vorbit de fractura vertebrei Lombare-2, fractură ce apoi a fost botezată Cancer! La vremea respectivă încă nu se vorbea de Covid-19, altfel Securitatea n-ar fi pierdut ocazia să dea vina, încă de pe atunci, pe faimosul inamic invizibil al securiștilor de astăzi.

În anii 1961-1962, Doctorul Iubu (ar trebui găsită urma moștenitorilor, a familiei acestui doctor, el însuși arestat și persecutat de Securitate, exact din cauza Dosarului pe tema probabilei asasinări a lui Blaga) admirator al lui Blaga și prieten de o viață cu acesta, a întocmit un voluminos dosar cu privire la moartea lui Blaga. Cu perseverență, discreție și delicatețe, un cercetător norocos ar putea da de urma DOSARULUI MEDICAL BLAGA, ÎNTOCMIT DE MEDICUL IUBU.

În rest, la Opera filosofică a lui Blaga ar mai trebui adăugate Cultură și conștiință (1922), Zări și etape, Pietre pentru Templul meu (1919), Probleme estetice (1924), Fenomenul Originar (1925), Daimonion (1926-1930), Isvoade (1969, reeditat cu completări dar și cu CENZURĂ, Humanitas-Liiceanu, 2007. Liiceanu personal se face vinovat de cenzurarea ultimei ediții ISVOADE, a lui Blaga, din care a eliminat articolul FARSA ORIGINALITĂȚII, consacrat de acesta lui Emil CIORAN.

Nu în ultimul rând, tot în Opera filosofică a lui Blaga trebuie amintit Cursul său de Filosofia Religiei (Fronde, Alba Iulia-Paris, 1994, text stabilit de Dorli Blaga, Christu Nastu și G. Piscoci-Dănescu). În diverse limbi, cu diverse ocazii, diverși admiratori și iubitori ai operei lui Blaga au Tradus și publicat, în diverse reviste, mai ales, o serie bună dintre poeziile Mutului din Lancrăm (așa era numit uneori Blaga, de către prietenii lui mai apropiați — formula respectivă și o alta, Mutul Popii din Lancrăm, fiind o aluzie la faptul că primele cuvinte ale autorului nostru au fost pronunțate la vârsta de cinci ani, după cum aflăm din Hronicul și cântecul vârstelor, operă autobiografică).

O bună parte din operele filosofice ale lui Blaga au fost traduse și publicate de Librăria Românească din Paris, la inițiativa și pe cheltuiala fondatorului acesteia, George Piscoci-Dănescu. Este vorba de Eonul dogmatic (volum separat, 1987), Elogiul Satului Românesc (1989), Trilogia Cunoașterii, 1991, Diferențilele divine și Ființa Istorică 1992, Spațiul Mioritic, 1994, Trilogia Culturii 1995. Publicarea lucrărilor Religie și Spirit și Despre gândirea magică a fost anunțată în mai multe rânduri, fără efect editorial.

2 comments

  1. Într-adevăr, s-au împlinit 125 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga și 59 de ani de la moartea lui. Opera lui filosofică, indicată mai sus, nu este completă. Lipsesc mai multe texte fundamentale. Fundamentale în sensul că ele fac parte din sistemul filosofic blagian, anunțat de Blaga în mai multe rânduri, de exemplu în Prefața la Diferențialele Divine (Sibiu 1940, dacă nu mă înșel. Pe lângă cele trei mari /Trilogii/, a Cunoașterii, a Culturii, a Valorilor, Blaga a mai anunțat încă două: Trilogia Pragmatică și Trilogia Cosmologică. În ideea lui, cele cinci Trilogii epuizau domeniile realității, despre care, ca filosof, se simțea obligat și avea într-adevăr datoria să vorbească. Diferențialele divine, de exemplu, fac parte din Trilogia Cosmologică, alături de două /proiecte/ nescrise. Ființa istorică și Aspecte antropologice, publicate în timpul vieții autorului, fac parte din Trilogia Pragmatică. Din motive de gospodărire contabilicească a moștenirii părintești, cu concursul politrucului Alexandru Tănase, fiica autorului, Doamna Dorli Blaga-Bugnariu, a acceptat trunchierea sistemului filosofic al tatălui ei, eliminând, fără justificare, sau cu una falsă, Trilogia Pragmatică, deși, din aceasta fuseseră deja publicate primele două studii: Ființa istorică și Aspecte antropologice, care figurează în volumul XI (Trilogia Cosmologică) al seriei intitulată /OPERE/, publicată în decada anilor 1980. Vorbind de aceste două ultime Trilogii, puținii cunoscători ai filosofiei lui Blaga le numesc /sparte/, în sensul că incomplete. Chiar dacă Blaga nu ar fi scris nimic din aceste Trilogii sparte sau incomplete, ele nu puteau fi eliminate din sistem fără a se falsifica grosolan gândirea autorului, care era sistematică, în sensul că eliminarea uneia dintre Trilogii însemna ștergerea unui domeniu al realității, performanță de care s-a dovedit capabil politrucul Alexandru Tănase care, vreme îndelungată a fost un fel de guvernator iudeo-pecerist al gândirii filosofice românești. Bineînțeles, isprava aceasta nu ar fi fost posibilă fără complicitatea grațioasă a Doamnei Dorli Blaga. Pe această temă, se vorbește de un /Testament filosofic/, în sensul că, simțindu-și sfârșitul aproape, Blaga și-ar fi mutilat sistemul filosofic. Cei câțiva Doctori în Filosofia lui Blaga, între care Ion Mihail Popescu (1973, Universitatea București), Mariana-Georgeta Farcaș (Universitatea Sorbona, Paris 1987), un altul al cărui nume îmi scapă, și chiar ginerele lui Blaga, profesorul Tudor Bugnariu, nu ar fi admis pentru nimic în lume această mutilare, nemaivăzută în analele gândirii filosofice mondiale. În anii optzeci ai secolului trecut, când s-a publicat seria celor 11 volume OPERE, filosoful Constantin Noica era în plină activitate (deces accidental în noiembrie 1987) și ar fi putut fi consultat.
    Noica nu a fost consultat și este sigur că nu și-ar fi dat acordul la mutilarea iudeo-peceristă a filosofiei lui Blaga. Pe ce mă bazez când afirm aceasta? Pe faptul că, în 1985, pentru că, prin simpla lui prezență și autoritate, Noica deranja intreprinderea mutilatoare a lui Alexandru Tănase, făcută sub oblăduirea Academiei Române și cu permisiunea Doamnei Blaga-Bugnariu, văduvă la data respectivă, în vârstă de 55 de ani. Cam așa se scrie nu istoria adevărată, despre care Blaga vorbește în monumentala lui Ființă Istorică (tradusă în franceză, în 1992); așa se scriu istoriile de nemărturisit, cu testamente filosofice inventate. La vremea respectivă, ediția franceză a Ființei istorice a subliniat aceste nereguli, contestînd autenticitatea Testamentului Filosofic al lui Blaga, fără ca fiica autorului sau Alexandru Tănase să publice manuscrisul olograf al filosofului.
    Cu informatica de astăzi, ce deja exista pe atunci, se poate publica inclusiv testamentul faraonului Tutankhamon, al împăratului Montezuma și chiar Memoriile lui Lucifer! În plus, în primăvara, vara și toamna lui 1985, Constantin Noica a fost îndepărtat din București, trimis în misiune filosofică în Germania, Franța și Spania, unde urma să publice o proiectată Antologie Filosofică Blaga, cuprinzând fragmente din toate cele cinci Trilogii, despre care, Înțeleptul de la Păltiniș, vorbea în cuvântul său introductiv, difuzat enoriașilor Bisericii Ortodoxe din Paris, unde Noica a făcut o chetă publică. Academia zisă Română nu-i asigurase nici măcar cheltuielile de Metrou, în Paris! De ediția franțuzească a Antologiei Blaga, întocmită de Noica, urma să se ocupe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, sub direcția lui Mircea Eliade, în cadrul Institutului Român de cercetări, al cărei secretar filosofic am fost eu însumi. Aflat în penultimul an de viață, Eliade nu a venit la Paris în 1986, iar în 1987 a decedat, pe neașteptate. Tot în 1987 a decedat și Constantin Noica. Cei care trebuiau să se ocupe de publicarea edițiilor spaniolă și germană, au mai trăi câțiva ani, fără ca proiectata Antologie să se publice la Frankfurt și Madrid-Salamanca, cum proiectase Constantin Noica. Deși nepublicată și probabil îngropată în Arhiva Academiei din București, importanța istorică a Antologiiei filosofice tri-lingve, întocmită de Constantin Noica, constă, între altele, în faptul că Înțeleptul de la Păltiniș nu suflă o vorbă despre faimosul Testament Filosofic, pe care Blaga l-ar fi scris înainte de moartea lui mai mult decât suspectă. Moartea lui Blaga (9 mai 1961) a survenit în urma arestării din noiembrie 1960, eliberat și rearestat în decembrie 1960 și ianuarie 1961, rămânând închis, probabil torturat până la data morții, într-un spital din Cluj. Fractura unei vertebre implică lovituri, care, după bunul obicei al securiștilor mai vechi sau mai noi, însemnau șuturi – deci Dumnezeu cu mila!Foarte cunoscut și respectat în acest oraș, moartea lui Blaga a fost urmată de diverse controverse, chiar pe tema cauzei morții. S-a vorbit de fractura vertebrei Lombare-2, fractură ce apoi a fost botezată Cancer! La vremea respectivă încă nu se vorbea de Covid-19, altfel Securitatea n-ar fi pierdut ocazia să dea vina, încă de pe atunci, pe faimosul inamic invizibil al securiștilor de astăzi. În anii 1961-1962, Doctorul Iubu (ar trebui găsită urma moștenitorilor, a familiei acestui doctor, el însuși arestat și persecutat de Securitate, exact din cauza Dosarului pe tema probabilei asasinări a lui Blaga) admirator al lui Blaga și prieten de o viață cu acesta, a întocmit un voluminos dosar cu privire la moartea lui Blaga. Cu perseverență, discreție și delicatețe, un cercetător norocos ar putea da de urma DOSARULUI MEDICAL BLAGA, ÎNTOCMIT DE MEDICUL IUBU.
    În rest, la Opera filosofică a lui Blaga ar mai trebui adăugate Cultură și conștiință (1922), Zări și etape, Pietre pentru Templul meu (1919), Probleme estetice (1924), Fenomenul Originar (1925), Daimonion (1926-1930), Isvoade (1969, reeditat cu cumpletări dar și cu CENZURĂ, Humanitas-Liiceanu, 2007. Liiceanu personal se face vinovat de cenzurarea ultimei ediții ISVOADE, a lui Blaga, din care a eliminat articolul FARSA ORIGINALITĂȚII, consacrat de acesta lui Emil CIORAN). Nu în ultimul rând, tot în Opera filosofică a lui Blaga trebuie amintit Cursul său de Filosofia Religiei (Fronde, Alba Iulia-Paris, 1994, text stabilit de Dorli Blaga, Christu Nastu și G. Piscoci-Dănescu). În diverse limbi, cu diverse ocazii, diverși admiratori și iubitori ai operei lui Blaga au Tradus și publicat, în diverse reviste, mai ales, o serie bună dintre poeziile Mutului din Lancrăm (așa era numit uneori Blaga, de către prietenii lui mai apropiați — formula respectivă și o alta, Mutul Popii din Lancrăm, fiind o aluzie la faptul că primele cuvinte ale autorului nostru au fost pronunțate la vârsta de cinci ani, după cum aflăm din Hronicul și cântecul vârstelor, operă autobiografică). O bună parte din operele filosofice ale lui Blaga au fost traduse și publicate de Librăria Românească din Paris, la inițiativa și pe cheltuiala fondatorului acesteia, George Piscoci-Dănescu. Este vorba de Eonul dogmatic (volum separat, 1987), Elogiul Satului Românesc (1989), Trilogia Cunoașterii, 1991, Diferențilele divine și Ființa Istorică 1992, Spațiul Mioritic, 1994, Trilogia Culturii 1995. Publicarea lucrărilor Religie și Spirit și Despre gândirea magică a fost anunțată în mai multe rânduri, fără efect editorial.
    Oana POPESCU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *