Iudaismul Global a declanşat primul războiul împotriva Germaniei naţionaliste, în 1933

Cornel-Dan Niculae
Incorect Politic
Mai 7, 2024

 

Iudaismul Global a declanşat primul războiul împotriva Germaniei naţionaliste, în 1933

articol de Cornel-Dan NICULAE

     Trădarea Germaniei de către S.U.A. de dragul iudaismului mondial şi al sionismului

SUA intraseră în luptă, la finele Primului Război Mondial, exact într-un moment de maximă cumpănă al Aliaţilor, marcat prin colapsul militar şi politic al Rusiei ţariste, dar nici nu moment mai devreme, ca şi când o supra-conspiraţie globală aşteptase ca în Rusia mai întâi să vină la putere masonii republicani şi apoi comu­niştii. Dacă SUA ar fi ajutat mai înainte Franţa, Anglia şi Rusia, exista o foarte mare probabilitate ca în aceasta din urmă comunismul să nu mai fi câştigat puterea. Numai după ce judeo-„evreii“ comunişti s-au instalat la putere în Rusia, SUA au trimis ajutor aliaţilor.

Rusia ajunsese sfârşită de eforturile de război, căci Germania avea re­surse superioare, aşa că, din 1915, ţarul Nicolae al II-lea plecase pe front pen­tru a conduce personal operaţiunile militare, dar prăbuşirea a continuat iar insti­ga­torii au răsculat populaţia cu promisiuni, pe fondul lipsurilor, aşa că monarhia s-a prăbuşit în februarie 1917, iar după revoluţia bolşevică din octombrie, Rusia ieşea şi oficial din război, din care ieşise de fapt de la începutul anului.

După lăsarea Rusiei pradă comunismului, S.U.A au învins şi Germania, care a fost astfel şi ea arun­cată în braţele socialiştilor şi comuniştilor precum Roza Luxemburg şi tovarăşii ei.

Dominaţia jidovo-„evreiască“ a Germaniei de după Primul Război Mondial şi din momentul în care ministrul german Gustav Stresemann susţinea crearea Con­fe­­de­ra­ţiei Euro­pe­ne, este amplu prezentată în lucrarea „Jewish Do­mi­na­tion of Weimar Germany 1919-1932“, apă­rută în 1933 sub egi­da „General League of Anti-Communist Asso­ci­ations“, la Berlin (accesibilă încă pe Internet). Statisti­cile arătau că judeo-„evreii“ deţi­neau pon­derea majori­ta­ră a afacerilor şi a func­ţii­lor biro­cra­­tice im­por­tante ale acestei „re­pu­blici de la Weimer“, ce a fost zguduită de instabilitate şi polarizare, şi care a fost lovită de o serie de crize sociale, care au dus la dispariţia ei în 1933, când naţional-socialiştii conduşi de Adolf Hitler au cucerit puterea.

Chiar şi Adolf Hitler declara publicaţiei america­ne judeo-„evreieşti“ The Jewish Criterion, încă din 23 ianuarie 1931, deci îna­­inte de a veni la putere în 1933, când încă func­ţi­ona guvernarea de la Weimar: „Aş numi în­treg cabinetul Bruening un cabinet evre­iesc. Aş califica politica externă Stressmann drept una evre­iască, iar departa­mentul de poliţie din Berlin ca fiind evreiesc. Ca­pitularea umilitoare a intereselor germane în faţa foştilor noştri duş­mani se datorează în întregime influenţei evreieşti“ (se referea în primul rând la acordul iudeo-britanic din spatele Declaraţiei Balfour, prin care iudaismul mondial trădase în 1917 Germania).

*

Neîncrederea în judeo-„evrei“ s-a accentuat la maxim după ce aceştia, iudiacii, au de­cla­rat război Germaniei în 22-23 martie 1933, chiar înainte ca liderul nazist Adolf Hitler să îşi preia funcţia de cancelar al germanilor, fiind angajat într-o luptă cu comunismul, de fapt, şi identificase între duşmanii naţiunii germane şi conspi­ra­ţi­onismul iudaic de toate categoriile: comunist sau doar economic.

Precedaţi de către „evreii britanici“ într-o manifestaţie la Londra,judeo-„evreii“ ame­­ricani din„Jewish War Veterans“au fost cei care au dat tonul internaţional,la New York,printr-un marş de 10.000 de oameni către Primărie,cifra participaţilor fiind mult umflată, se pare,căci gigantul AmericanJewishCongress refuzase să ia parte la provocarea de presă prin care în mai multe ziare apăruseră foto­grafii sau desene cu evrei care ar fi fost bătuţi în Germania de cătrenazişti şi…Hitler. 10.000 ar fi fost privitorii, nu manifestanţii, conform altor estimări.

Istoria nu mai vorbeşte astăzi despre acele fotografii dubioase cu „evrei bătuţi“ de germani publicate în 20 martie 1933 în SUA sau în Anglia, ele fiind parte din fabrica propagandei care, mai degrabă i-ar acuza pe cei care le-au publicat.

Dar aceşti judeo-„evrei“ din „Jewish War Veterans in USA“ aveau pretenţia să vor­beas­că pentru întrea­ga iudaitate, organizatorul din umbră al acţiunii fiind un avocat judeo-„evreu“ angajat contra cost pentru cauza sionistă, Samuel Untermyer.

Untermyer, avid de imagine proprie, ca şi alţii ca el, a reuşit să târască „evreimea“ în această aventură. După ce în noiembrie 1925 Untermyer a fost înlocuit cu rabinul Stephen S. Wise în funcţia de preşedinte al Keren haYesod („Fondul Fun­da­­ţiei“ pentru sionism în Palestina), el a căutat să îşi lege numele tot de „cau­za evreiască“, iar aceasta a fost lupta împotriva ascensiunii naţional-socialis­mului în Germania.

Keren haYesod (mai cunoscut ca „Palestine Foundation Fund“, fusese creat de către Congresul Sionist Mondial, la Londra, în iulie 1920, pentru a asi­­gura mişcării sioniste resursele ca judeo-„evreii“ să în­fi­inţeze un stat în Palestina. Orga­nizaţia a profitat din plin de ascensiunea nazismului în Germania pentru propa­ganda colonizării Palestinei cu „evrei germani“.

 În 1933 începe războiul economic: să-i ruinăm pe germani şi să-i înfometăm

Publicaţia veteranilor evrei din SUA publicând în 1933 o caricatură cu un Hitler corpolent care bate imaginar un „evreu prăpădit“, pentru a chema cu acestă ilustraţie la boicotarea Germaniei „de dragul umanităţii“, când naţional-socialişti nici nu luaseră conducerea ţării.

       Startul l-a dat în Anglia, unde se mutase acţiunea sionistă, o mani­fes­ta­ţie stradală a câtorva membri din „Jewish Ex-Servicemen’s Legion“, foşti membri judeo-„evrei“ ai armatei britanice, cei mai numeroşi provenind de la Boer Wars, răz­boaiele Angliei cu burii – coloniştii olandezi din Africa -, de la fine­le secolului 19, în care au luptat aproape 3000 de judeo-„evrei“, în Africa de Sud fiind aşezaţi cu foarte multe interese şi mulţi „colonişti evrei“, supuşi britanici, principalul capital de aici fiind al familiei financiare evreieşti Rothschild.

Aceşti veterani evrei din „Jewish Ex-Servicemen’s Legion“ au ieşit în stradă la Londra, în martie 1933, ca să manifeste împotriva Germa­ni­ei. Legiunea evreiască (cunoscută mai târziu ca AJEX, Association of Jewish Ex-Ser­vi­ce­men) era „condusă spiritual“ de rabinul Louis Isaac Rabinowitz, cu puternice le­gă­­turi familiale cu sionismul. Istoria a constatat că aproape toţi marii rabini bri­tanici erau judeo-„evrei“ est-europeni (khazaro-aşkenazi), ajunşi de generaţii în Anglia din Rusia, Polonia, Lituania ş.a., şi că se înrudeau între ei. Rabinul Louis Isaac Rabinowitz era în­ru­dit şi cu mulţi rabini colonişti în Palestina, precum cu rabinul şef aşke­naz al „Mandatului Britanic asupra Palestinei“, Yitzhak HaLevi Herzog, viitor rabin şef al statului Israel, cu care era cumnat, dar şi cu Chaim Herzog, viitor pre­şe­din­te al Israelului, care, în epocă, activa de foarte tânăr în mişcarea de tineret sionistă din Anglia, deşi tătăl său era rabinul şef din Irlanda.

În acelaşi martie 1933, judeo-„evreii“ veterani de război americani s-au implicat mai vizi­bil în acţiune, dar ei erau tot un instrument al sionismului, ce voia să vor­beas­­că în numele „întregii evreităţi“. Şeful acestor „Jewish War Veterans in USA“, J. George Fredman, ca şi restul conducerii organizaţiei JWV, au fost cooptaţi chiar atunci în miş­ca­rea mondială din SUA. Îi regăsim astfel în 1934 ca participanţi la Confe­rin­ţa Naţio­nală asupra Palestinei a Zionist Organization of America, la care mai parti­ci­pau şi „evreii polonezi şi evreii români din SUA“ (conform Zionist Convention Delegates Chosen, în Jewish Telegraphic Agency din 16 de­cembrie 1934, articol arhivat pe www.jta.org/).

În 1933, aceşti JWV se legitimau cu faptul că fuseseră „singura orga­ni­zaţie evreiască“ ce a mărşăluit în 4 martie la parada inaugurală a preşe­din­te­lui Franklin Roosevelt“. Aşa că peste câteva zile, în 23 martie, ei lansau ata­cul mediatic asupra Germaniei, adunându-se la Primăria din New York, unde ar fi fost „primiţi cu căldură de către liderii politici“ [nota 1], adică de către primarul New York-ului, care se temea de numeroasele şi organizatele voturi ale judeo-„evreilor“.

„Imediat au început să elaboreze o strategie de confruntare cu na­zis­mul, în fruntea căreia se afla un boicot economic deplin al serviciilor al produselor şi serviciilor germane, fapt cunoscut. Ceea ce este mult mai puţin cunoscut este măsura în care JWV a fost instigatorul, nu doar «susţinător» al boico­tu­lui. În câ­teva luni, acest efort urma să fie condus de cunoscutul personaj juridic şi politic Samuel Untermyer. «Untermeyer ales pentru lupta împotriva naziştilor», relata The New York Times din 22 mai 1933… «pentru a-i reprezenta pe foştii soldaţi evrei în faţa Ligii Naţiunilor».

Principalul obiectiv a fost asigurarea protecţiei evreilor prin drepturile enunţate în Tratatele privind minorităţile (Minorities Treaties) ale Ligii şi încer­ca­rea de a domni în nazism. În iulie 1933, comandantul naţional al JWV a mers la Amsterdam [împreună cu Untermyer] pentru a se alătura unei federaţii inter­na­­ţionale pentru promovarea boicotului anti-nazist…“ (textul lui Michael Berkowitz, „Kristallnacht in Context: Jewish War Veterans in America and Britain and the Crisis of German Jewry“, care este un capitol din lucrarea coordonată de Maria Mazzenga, American Religious Responses to Kristallnacht. New York 2009).

Acesta este titlul din 24 martie 1933 din tabloidul britanic Daily Express, –

 „Judea Declares War on Germany“ (Iudeea declară război Germaniei) -,

relatând despre boicotul împotriva Germaniei declanşat, după unii analişti,

de către lumea bancherilor după ce Hitler a anunţat abandonul sistemului

 bancar bazat pe datorii impus Germaniei după Războiul Mondial şi

instituirea unui sistem monetar bazat pe unităţi fixe de valoare

(„etalonul muncă“ în locul „etalonului aur“)

 Cel mai răspândit tabloid la nivel global din epocă, Daily Express, a răspândit atunci (în 24 martie 1933) ştirea că „Iudeea declară război Germa­niei“ pentru discriminarea judeo-„evreilor“. Deţinut de un politician veros britanic care a făcut parte din guvernul care le-a dat sioniştilor evrei Declaraţia Balfour şi care avea şi o amantă iudaico-„evreică“, ziarul anunţa manipulator că: „Tot Israelul se uneşte în mânie împotriva atacului nazist asupra evreilor din Germania“; „Adolf Hitler, ajuns la putere printr-un apel către patriotismul elementar, face istorie într-un fel la care nu se aştepta: gândindu-se să unească numai naţiunea ger­­mană în­tr-o conştiinţă rasială, el a trezit întreg poporul evreu la o re­naş­tere naţio­na­lă“; „Paisprezece milioane de evrei împrăştiaţi în întreaga lume s-au adunat ca un singur om pentru a declara război persecutorilor germani ai co­religionarilor lor.“

Patronul Daily Express era Max Aitken, care în 1918 făcuse parte din guvernul filo-sionist al lui Lloyd George, fiind implicat în răsturnarea guvernului anterior, în decembrie 1916, al lui H. H. Asquith (care făcea parte din categoria „en­glezi care s-au opus dictatelor sionismului“ [nota 2]), apoi, din 1940, făcând parte din guvernul anti-ger­man al lui Winston Churchill. „Oliver Locker-Lampson, sionist en­glez fanatic şi membru în Par­la­mentul Britanic la începutul secolului 20, scria: «Winston [Churchill], Lloyd George, Bal­four şi cu mine am fost crescuţi ca niş­te protestanţi viguroşi, care cre­dem că Mesia va veni atunci când Palestina va fi din nou a evre­ilor». Aceşti «protestanţi viguroşi» s-au străduit să mute acţi­u­nea mi­li­tară a primului război mondial din Europa ca să cucerească Pales­tina pentru judeo-evrei, la ordinele lui Weizmann, care devenise o fi­gură pro­­­eminentă şi extrem de activă. La 14 decembrie 1914, Weiz­mann se în­tâlnea cu Balfour, întâlnire aran­ja­tă de Lloyd George, pe vremea aceea ministru de finanţe, iar Balfour i-a promis că îi va da Ierusalimul «când tunurile vor înceta să bubuie»“ *.

Iubita lui Max Aitken de la Daily Express, cu care îşi înşela soţia, era o balerină judeo-„evreică“ care îl strunea, Lily Ernst, pe care „a salvat-o“ din Austria îna­in­­te de a în­ce­pe războiul, Aitken, lord de Beaverbrook, fiind atins de „afrodi­si­a­cul puterii“ şi despre care scriitorul Evelyn Waugh a spus: „Bineînţeles că eu cred în diavol. Cum altfel aş putea explica existenţa lordului Beaverbrook?“ [nota 3].

Iar Aitken era şi un apropiat al familiei „bancherilor evrei“ Rothschild [nota 4], care probabil l-au ajutat să cumpere „rapid“ ziarele englezeşti The Globe, Daily Ex­press şi Evening Standard, şi să creeze, în 1918, Sunday Express. Între al­te­le, Aitken era cel mai bun preieten al lui sir James Hamet Dunn, iar o mem­bră a acestei familii aristocrate, Serena Dunn, a devenit o Rothschild prin căsă­toria cu bancherul Jacob Rothschild (care avea să ajungă şeful clanului finan­ci­ar iudaic), fiul lui Victor Rothschild, care a fost şef în spionajul britanic (MI5), unde conducea sabotajul împotriva Germaniei în guvernarea britanică Churchill.

Winston Churchill a fost chiar şi el în solda publicaţiei Daily Ex­press îna­inte de a fi numit premier în mai 1941 pentru a conduce războiul Angliei cu Germania, fiind plătit de Aitken pentru articole comandate, cu o anumită orien­ta­re, având mare nevoie de aceşti bani din publicistică[nota 5]. Este impor­tant de ştiut că, la Daily Ex­press, unul din principalii editori (foreign editor) era judeo-„evreul“ sionist Alexander Levvey Easterman atunci când „Iudeea de­cla­ra război Germaniei“ în ziarul cu cea mai largă răspândire, la care era şef. Iar acest Easterman era şi secre­tarul politic al Congresului Mondial Evreiesc (WJC) şi vicepreşedinte al Federaţiei Sionis­te din Marea Britanie şi Irlanda [nota 6].

*

Principalul scop al războiului mediatic împotriva Gemaniei era pus, până la urmă, în slujba sionismului, care trebuia să culmineze cu strămutarea iudeo-„evre­i­lor“ din Europa. Iudeo-evreii mediocri să ajungă să colonizeze Palestina, iar cei mai bine instruiţi şi cei avuţi să fie relocaţi în SUA sau Anglia.

Această realitate apare şi din faptul că, odată cu acţiunea veteranilor evrei din Anglia şi SUA de chemare la boicot împotriva adresa Germaniei, s-a născut în aprilie 1933 şi un „partid sionist“, Jewish State Party, în Europa (Anglia, Franţa, Austria, Lituania, Letonia, Polonia şi România), cu sucursale în Palestina şi în Africa de Sud (unde aveau afaceri foarte muţi judeo-„evrei“ în regimul de apartheid) şi o ramură foarte puternică şi în SUA, numită „Jewish State Zionists of America“ şi alcă­tu­ită preponderent tot de liderii veteranilor judeo-„evrei“ americani [nota 7]. În România partidul era foarte puternic, intrând şi în parlamentul ţării sub numele de Parti­dul Evreiesc din România (PER), fiind votat mai ales în zonele de nord ale rega­tului (Maramureş, Bucovina, Basarabia), cu numeroasă populaţie judeo-„evreiască“, şi având astfelo puternică atitudine „anti-fascistă“ şi împotriva Germanie [nota 8]. Căci Jewish State Party, deşi răspândit în atâtea ţări, sub diverse titulaturi, a fost, până la urmă, doar o facţiune a Congresului Mondial Sionist

*

Am văzut că în iulie 1933, J. George Fredman, şeful veteranilor evrei din SUA (înregimentat şi în Zionist Organization of America) implicat în de­clan­şa­rea „războiului Iudeei împotriva Germaniei“, pleca la Amsterdam împreună cu Untermeyer, pe atunci unul din cei mai mari instrumentatori ai sionis­mu­lui mon­di­al, pentru a participa la „internaţionala“ de boicot a Germaniei.

*

„Iar aceşti judeo-„evrei“ strânşi la Amsterdam au spus Germaniei:

– «Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţi­nea [în guvernarea şi adminis­traţia de stat germană anterioară], fie el co­munist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum îm­potriva voastră!»

Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii… înfometaţi. Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania a refuzat să se predea ultima­tu­mu­­lui evreimii mondiale, lucrările Confe­rinţei de la Amsterdam au fost între­rupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS [deţinute de judeo-„evrei“ – n.ed.], de unde a rostit următoarele cuvinte:

«Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom în­fo­meta până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceas­ta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afa­ce­rilor de export».

Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export, două treimi din germani ar fi pierit de foame. În această declaraţie, tipărită în New York Times,pe7august1933,Untermeyer mai declara,cuîn­drăzneală:«Acestboicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-areco­man­dat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administra­tion»…

Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe nici un raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat Made in Germany.“[nota 9]

*

Faptul că omologii din Germania ai veteranilor judeo-„evrei“ anglo-ame­ri­cani se opuneau acestor acţiuni sioniste de boicot şi negau că ar fi discriminaţi de nemţi, spune multe despre mobilul declanşării propa­gandei sio­niste împotriva Germaniei: era nevoie ca evreii să fie persecutaţi în mod real ca să emigreze.

În istoria judeo-„evreimii“ germane, Reichsbund jüdischer Frontsoldaten (Fede­ra­ţia Evreilor din Prima Linie de Front a Reich-ului), o orga­nizaţie a veteranilor evrei fondată în 1919, a fost una dintre cele mai ardente grupări naţionaliste germane (şi anti-sionistă). Pe aceştia, istoricul militar ame­rican Bryan Rigg i-a numit drept „Soldaţii evrei ai lui Hitler“ [nota 10], din care mulţi erau doar parţial „evrei“ (Rigg a descoperit un număr mare de „Mischlinge“ / „evrei parţiali“ care erau mem­bri ai Partidului Naţional Socialist German al Muncitorilor – „nazist“ şi / sau care au servit în forţele armate germane în timpul celui de-Al Doilea Război Mon­di­al. În anii 90, el a călătorit în întreaga lume, în primul rând în Austria şi în Germania, şi a intervievat sute din aceşti bărbaţi.)

*

Este ilustrativă amploarea acţiunii globale a judeo-„evreilor“ sionişti şi comunişti, sau cei masoni, prin faptul că ei intraseră într-un răz­boi ne­vă­zut, de culise, împotriva Germaniei, din 1933, chiar şi pe teritoriul României. Astfel, în Circulara nr. 1 a Marii Loji „Zion“ din Bucu­­­reşti (una din marile loji masonico-sioniste din România interbelică) se atrăgea aten­ţia membrilor Ordinului asupra obligaţiilor faţă de „evreii din Germania“: „Grija noastră princi­pa­lă este în acest moment soarta tragică a fraţilor noştri din Germania. Tre­bu­ie să luăm parte la lupta sfântă pentru apărarea lor şi pentru sal­va­rea lor soci­a­lă şi economică. Catastrofa din Germania fiind şi o ameninţare pentru evreii din toată lumea, ne obligă la o unire a tuturor forţelor noastre contra primej­di­ei anti­­semite“ (circulară publicăt în Buletinul Lojii Noua Fraternitate, anul III, nr. 8-10, noiembrie 1933, p.12 [nota 11*] ).

Iar liderul Germaniei naţional-socialiste, Adolf Hitler, spunea că în spatele acestui război stau „internati­onal bankers“ sau „international monetary elite“, la rândul lor judeo-„evreieşti“, dar care îşi urmă­resc pro­pri­ile interese din sabotarea eco­nomică şi politică a Germaniei de către iudaismul internaţional.

Jidovii trec la asasinarea oficialilor germani, dinainte de războiul militar

Fostul sionist Benjamin H. Freedman mai arăta despre anul 1933:

„Iar în timp ce acestea se petreceau în lume [boicotul asupra Germaniei declanşat şi justificat de iudeo-sionişti prin prigonirea judeo-evreilor – n.n.], în Germania ni­meni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu… De abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germa­ni­ei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germa­nia. Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem“ (op.citat.).

Este vorba de Kristallnacht (Noaptea Geamurilor Sparte), un „pogrom“ anti judeo-„evreiesc“ declanşat abia în 1938, când un tânăr jidov fanatic a comis un asa­si­nat politic. În vârstă de 17 ani, acest criminal, Herschel Feibel Grynsz­pan (care îşi zicea şi Hermann Grünspan) era un parazit care trăia în frustrările ali­men­tate de propaganda religioasă iudaico-sionistă ce îi fusese inoculată. Bătăuş încă din şcoală, Grynsz­pan făcuse parte în Hanovra – unde a venit clandestin împreună cu fa­mi­lia din Polonia şi au pre­tins cetăţenia germană – dintr-un club „spor­ti­v“ sio­nist, pe nume Bar-Kochba (după numele iudeului care a condus revolta îm­po­tri­va Imperiului Roman în anul 132), apoi a urmat o şcoală rabinică (yeshiva) şi a vrut ca sionist să emigreze în Palestina, dar vagabonda la Paris pe banii unui unchi care îi cerea să muncească, în timp ce el se opunea.

Deoarece Germania refuza să acorde cetăţenie unui nou val de judeo-„evrei“ khazaro-aşkenazi veniţi din est, cum era şi familia acestui Grynsz­pan / Grünspan, împreună cu fap­tul că avea credinţa că este asuprit ca „jidan“ de către Germania, conform pro­pa­­gandei sioniste, foarte puternică în cercurile pe care le frecventa, el s-a dus la am­ba­sada Germaniei de la Paris şi l-a împuşcat pe diplomatul Ernst Eduard vom Rath, care nu avea nici o vină că părinţii lui nu erau primiţi ca emigranţi în Germania [nota 12].

În mod firesc, reacţia emoţională a populaţiei germane a fost foarte puternică, astfel declanşându-se „pogromul“ din 9-10 noiembrie 1938 din Berlin, care, chiar dacă nu a constat în intenţia masacrării concretă a judeo-„evreilor“ (deşi mai târziu s-au de­cla­rat „sute de posi­bi­le decese între evrei“), el a a avut o încărcătură rasială de ură (justă, după unii), constând mai ales în de­valizări. Gestul răzbunării germane a fost numit „Noaptea Geamurilor Sparte“ (Kristallnacht, „Noaptea de Cristal“ fiind o traducere greşită în context), căci a avut ca principal as­pect spargerea gea­mu­rilor proprie­tă­ţi­­lor evreieşti, mai ales a magazi­ne­lor.

Este greu de stabilit dacă aceasta a fost o „provocare evreiască“ asupra germanilor, căci istoricii moderni i-au găsit mereu circumstanţe atenuante evre­­ului de 17 ani Herschel Grynsz­pan, care l-a împuşcat cu cinci focuri de armă pe diplo­ma­tul german vom Rath de 29 de ani, la Paris.

Oricum, propaganda sionisto-globalistă spune că naziştii au fost cei care au folosit drept „pretext“ asasi­natul ca să facă „pogromul“, dar dacă erau atât de răi cum au fost acuzaţi, că ar fi „omorâtori şi asupritori de evrei“, de ce au aşteptat 5 ani de la venirea la guvernare pentru un pogrom, de ce au aşteptat un pretex?

*

Un test de recunoaștere facială a indicat o posibilitate de 95%, cel mai mare scor posibil, ca bărbatul din fotografie să fie Grynszpan (v. Kate Connolly, “Photo mystery of Jewish assassin used by Nazis to justify Kristallnacht”, în The Guardian din 18 decembrie 2016; a se vedea şi Jonathan Kirsch, The Short, Strange Life of Herschel Grynszpan: A Boy Avenger, a Nazi Diplomat, and a Murder in Paris. New York 2013).

Note:

1 – Michael Berkowitz, Kristallnacht in Context: Jewish War Veterans in America and Britain and the Crisis of German Jewry (cap. din lucrarea coordonată de Maria Mazzenga, American Religious Responses to Kristallnacht. New York 2009).

2* – Douglas Reed, op.citat.: „Pentru că Asquith refuza să sub­mi­neze interesele Angliei şi să o an­ga­jeze în anexarea Palestinei (ce era sub stăpânire turcă), au început intrigile care au sfârşit prin a-l înlătura.“

3 – Leonie Jameson, Sex and Power, în The Independent din 2 decembrie 1996.

4 – Charles Holland, Rothschild Family 197 Success Secrets... (2004), capitolul James Hamet Dunn – Max Aitken and England.

5 – Michael J. Cohen, Was the Balfour Declaration at risk in 1923? Zionism and British imperialism, în Journal of Israeli History, volume 29, 2010.

6 – Alexander Easterman Dead at 92, în Jewish Telegraphic Agency din 7.09.1983.

7 – Jewish State Party, pe www.jewishvirtuallibrary.org/jewish-state-party

8 – despre evoluţia Jewish State Party în România (Parti­dul Evreiesc din România) se pot vedea informaţiile din lucrarea lui Carol Iancu, Evreii din Romania. De la emanci­pa­re la marginalizare 1919-1938, Ed. Hasefer 2000, deşi poziţia autorului este filo-sionistă.

9 – Benjamin Harrison Freedman, op.citat.

10 – Bryan Mark Rigg, Hitler’s Jewish Soldiers: The Untold Story of Nazi Racial Laws and Men of Jewish Descent in the German Military, University of Kansas Press 2002. (În limba engleză, denumirea organizaţiei veteranilor evrei din Germania începutului de secol XX, este tradusă ca „Reich Federation of Jewish Front-Line Soldiers“.)

11 – după „Ordinul B’nei Brith în România (I.O.B.B.). Scurt istoric“, în „Caietele CNSAS“, anul X, nr. 2 (20)/2017 – „Minoritatea evreiască din România (I)“.

12 – Jonathan Kirsch, The Short, Strange Life of Herschel Grynszpan: A Boy Avenger, a Nazi Diplomat, and a Murder in Paris. New York 2013