Home / Educativ / Întrebarea zilei cu profesorul Corvin Lupu: Este Putin stăpân sau un alt executant al globaliștilor?

Întrebarea zilei cu profesorul Corvin Lupu: Este Putin stăpân sau un alt executant al globaliștilor?

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 19, 2022

Întrebarea zilei cu profesorul Corvin Lupu: Este Putin stăpân sau un alt executant al globaliștilor?

Sterie Ciumetti: Domnule profesor, înainte de a vă adresa o întrebare legată de vaccinarea din Rusia, aș dori să revin la părerile pe care le-ați exprimat privitor la supoziția că președintele Vladimir Putin ar fi „omul globaliștilor” și să mă refer la două comentarii ale cititorilor noștri. Într-unul din ele, al unui cititor care se ascunde sub pseudonim, se afirmă că nu Putin este „adevăratul stăpân”, ci doar „un executant la nivel înalt” al globaliștilor.

În alt comentariu, al unui cititor care se recomandă cu numele său și care se declară naționalist, dar adversar al lui Vladimir Putin, se afirmă că el a înțeles că îl lăudați pe Putin, ceea ce nu ar fi acceptabil, că l-ați lăudat și la simpozionul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, organizat de Fundația „Ion Ogoranu”, în iulie 2022, dedicat memoriei luptătorilor anticomuniști din Munții Făgăraș, ceea ce a atras nemulțumirea, nedeclarată în public, ci doar în particular, a doamnei Galina Rădulean, fost deținut politic foarte respectat. Cred că ar fi bine pentru toți cititorii site-ului nostru să explicați aceste lucruri.

 

Prof. Corvin Lupu: Prin afirmațiile mele, nu doresc să schimb nimănui părerile pe care și le-a format, nici să conving pe cineva de ceva. Eu nu am nici un fel de angajament politic și nici o obligație. Sunt un om liber. Sunt profesor și cercetător și transmit doar fapte și concluzii la care ajung prin studiu. Unii oameni au ideile lor, iar dacă își fixează părerile lor în forma în care li se pare corect, le rigidizează în acea formă, iar când citesc ceva, le place să audă confirmarea propriilor păreri. Or, de multe ori părerile lor nu se potrivesc cu rezultatele altor cercetări. Vin peste ei informații care le nuanțează sau chiar le contrazic părerile și asta pe unii îi deranjează și îi derutează. De multe ori, cei care nu sunt de profesie istorici, sunt deranjați când citesc altceva decât credeau ei. Dar asta nu este nici o supărare pentru noi. Repet, noi nu vrem să schimbăm ideile nimănui. Pot să ne contrazică mult și bine.

De regulă, nu intru în dialog cu comentatori care n-au curajul să-și decline identitatea reală, dar fiindcă mă întrebați dacă Putin este „omul globaliștilor kazaro-evrei”, eu cred că din scurtul meu răspuns la întrebarea dumneavoastră trecută, publicată pe site, rezultă clar că este exclus acest lucru.

Afirmația că  „Putin este omul globaliștilor” este ilogică. Adică Putin este omul celor ale căror proprietăți din Ucraina el le bombardează zilnic? Adică Putin este omul kazaro-evreilor care i-au instalat prin lovitură de stat în 2014 pe kazaro-evrei la conducerea Ucrainei? Adică Putin este omul kazaro-evreilor din rândul cărora s-au ridicat oligarhii kazaro-evrei din Rusia, pe care Vladimir Putin i-a deposedat de o foarte mare parte din acțiuni, societăți, resurse, pe care le controlau oligarhii? Adică Putin este omul oligarhilor kazaro-evrei care au murit suspect pe capete, Putin fiind acuzat de aceștia că ar fi în spatele asasinatelor care s-au comis? Nu vă dați seama că ilogica este atât de gravă încât discuția coboară foarte jos?

Există un interes explicit în rândul globaliștilor ca Putin să nu fie crezut ca fiind naționalist rus, susținător al suveranismului, pentru ca naționalist-suveraniștii din întreaga lume să nu îl agreeze/simpatizeze/susțină și să nu se grupeze în jurul lui, în lupta lor pentru promovarea naționalismului-suveranist în propriile state, așa cum a făcut Ungaria, de exemplu. Se fac eforturi pentru ca mișcările naționalist-suveraniste din sfera de influență americană să fie cât mai derutate, dezbinate, să nu-și găsească lideri în jurul cărora să se unească etc.

Sunt și informații care se dau în fals cu bună-știință și rea-credință. Nu mă refer la cititorul comentator al dumneavoastră, care poate fi doar o victimă a dezinformării și nu un manipulator. Dar să știți că pe site-uri intră mulți manipulatori, mai ales când este vorba despre subiecte care interesează mult „sistemul ticăloșit” al globaliștilor. SRI are o diviziune de surse deschise care nu doar culege informații de pe surse deschise, ci intervine cu dezinformări pe sursele deschise, multe dintre ele lansându-le prin acest tip de comentarii. Se pricep. Au avut profesori buni. Fosta Securitate a avut un serviciu puternic de dezinformare, care lucra la nivel înalt. În cartea mea „Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României” am arătat cum și-a infiltrat Securitatea, prin colaborare cu CIA, agentura în cadrul postului de Radio „Europa Liberă” și cum folosea uriașa audiență a postului de radio pentru a crea condițiile favorabile revoltei populare din România și pentru a pregăti lovitura de stat pe care a dat-o și care a condus la transformarea României într-o colonie, iar actualmente într-un teritoriu aflat sub ocupație militară străină, administrat prin decizii care se iau în străinătate.

Privitor la a doua chestiune pe care au ridicat-o comentatorii de pe site, cea privitor la faptul că eu l-aș fi lăudat pe președintele Vladimir Putin, depinde cum interpretezi, din ce unghi de vedere privești lucrurile. Eu am prezentat fapte ale lui Putin în Rusia. Din punct de vedere al naționaliștilor, sunt fapte evident pozitive. Sunt chiar mari realizări. Din punct de vedere al globaliștilor, aceste fapte sunt detestabile, condamnabile, demne de a fi imediat înlăturate și pentru aceasta luptă SUA și încă 40 de țări, cu arme moderne, cu mercenari, cu informații din sateliți etc împotriva Rusiei. Comentatorul a privit din perspectivă naționalistă, dacă a spus că l-am lăudat…

Da, atât în răspunsul la întrebarea dvs. de data trecută, cât și, tangențial, în cuvântarea de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, am arătat niște adevăruri despre ceea ce s-a întâmplat în Rusia. Adevărul nu are voie să supere pe nimeni. Nici măcar pe distinsa doamnă Galina Rădulean, în numele căreia vorbea comentatorul de pe site. ADEVĂRUL este singurul egal al lui Dumnezeu, ori că ne convine, ori că nu ne convine. Dar inteligent și superior este doar acela care înțelege și acceptă și adevărul care nu-i convine.

Eu o înțeleg pe doamna Galina Rădulean. Domnia sa este fiica agentului CIA Ilie Puiu, parașutat în 1951 în România pentru a întreprinde acțiuni subversive împotriva statului român de atunci, capturat de securitatrea iudeo-bolșevică din România, condamnat la moarte și executat. Eu am auzit că dumneaei este născută în închisoare. Vedeți, domnule Sterie Ciumetti, acești oameni au fost niște martiri sacrificați. Pe de o parte, SUA și Marea Britanie și-au împărțit sferele de influență cu Uniunea Sovietică, au dat România acesteia din urmă, cu acte în regulă, s-au asigurat în scris că această împărțire a Lumii va rămâne secretă și popoarele nu vor cunoaște despre ea, după care, prin toate formele posibile, mai ales prin posturile occidentale de radio și prin intermediul emigrației românești, au îndemnat poporul român să se ridice la luptă împotriva situației politice pe care au negociat-o ei și pe care au semnat-o, cu mâna lor personală, cu mențiunea/sigla că înțelegerile sunt „Pentru eternitate”.

La îndemn americano-britanic, câteva zeci de mii de români, din totalul de aprox. 17 milioane cât avea România în 1950, au încercat să lupte împortiva ocupantului sovietic și a statului comunist din România. Acțiunea lor a fost un fel de prelungire a războiului antisovietic și antibolșevic purtat de România, alături de Germania, ca urmare a ocupării abuzive a unor teritorii românești de către Uniunea Sovietică, în vara anului 1940.

Îndemnul americano-britanic a fost unul imoral și cu urmări grave pentru o parte a poporului român, respectiv pentru cei care s-au împotrivit inutil și fără nici o șansă de reușită deciziilor istorice luate de marile puteri ale lumii, pentru aceasta pierzându-și viața, sau suferind în lagăre și închisori, până când conducătorii României Socialiste au trecut la promovarea unei politici independente față de URSS și au încercat să se împace cu poporul român, amnistiindu-i pe toți potrivnicii regimului.

Ce să mai spunem că sovieticii primeau informații din interiorul serviciilor secrete americane și britanice în legătură cu parașutările de agenți români ai CIA în România și îi capturau unii după alții? Ce să mai spunem că cei mai mari patrioți români din acele timpuri, legionarii, au fost și sunt priviți cu ură de regimurile globaliste occidentale, pentru că au fost și sunt naționaliști? Împotriva legionarilor regimul globalist euro-atlantic din România, la comandă evreiască, a dat legi, iar să vezi astăzi urmași ai legionarilor care susțin politica globalistă kazaro-evreiească americană și a supușilor lor din România, este de asemenea o contradicție/confuzie pe care eu nu vreau să o cataloghez, pentru că nu vreau să jignesc pe nimeni în aceste rânduri, cu atât mai puțin pe cei despre care vorbim noi astăzi.

Doamna Galina Rădulean nu poate să uite că tatăl ei a fost executat în timpul ocupației militare sovietice a României și, probabil, nu face distincția între Uniunea Sovietică a regimului iudeo-bolșevic internaționalist proletar/globalist (în termenii de astăzi), ateu, condus de minoritari etnici, care a distrus elitele etniei ruse din Uniunea Sovietică și Federația Rusă naționalist-ortodoxă de astăzi, adversara ideologică a regimului internaționalist proletar de atunci. Sunt două Rusii total opuse din punct de vedere ideologic. N-avem voie să le confundăm.

Există multe persoane care s-au încărcat cu o mare ură împotriva URSS/Rusia, care pentru unii se justifică istoricește și aceștia nu pot scăpa de ură. Dar, analiza politică nu se face nici cu dragoste pentru SUA, țara al cărei agent a fost tatăl doamnei Galina Rădulean și nici cu ură împotriva Rusiei, ale cărui unelte din România i-au împușcat tatăl. Analiza politică științifică se face numai la rece, la zero grade. Dragostea, ca și ura, aduse în analiza politică ridică temperatura și strică tot. În același timp, este greu să ceri obiectivitate unui om care a suferit atât de mult, într-un anumit context, care nu se mai potrivește cu contextul actual.

Eu am respect și compasiune pentru sacrificiul acelor oameni din rezistența anticomunistă, inclusiv pentru doamna doctor Galina Rădulean, dar aceasta nu are nici o legătură cu analiza politică a Federației Ruse de astăzi și a modului în care acționează Vladimir Putin împreună cu grupul de naționaliști de etnie rusă care conduc astăzi la Kremlin.

Am și eu un socru, încă în viață, care a fost condamnat la 25 de ani+1 an și opt luni (adăugat în recurs) de muncă silnică pentru că i-a sprijinit pe partizanii anticomuniști din Munții Făgăraș. A suferit enorm și el și soacra mea și soția mea și toți ai lor. Un frate al socrului meu, profesor de matematică, Ion Bucelea, a fost condamnat la 25 de ani. Un cumnat al socrului meu, soțul sororii sale, Olimpiu Borzea, șeful rețelei de sprijin a partizanilor, a fost condamnat la moarte și i s-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață. Tatăl socrului meu s-a spânzurat de teamă că va fi arestat și la anchetă nu va rezista și va dezvălui lucruri care vor agrava situația celor trei copii ai lui arestați. Soacra mea, gravidă cu soția mea, l-a găsit spânzurat în șură. Mama socrului meu n-a mai rezistat și a murit de inimă… Soția mea s-a născut în ziua în care tatăl ei a fost condamnat, ca urmare a emoțiilor uriașe… Cunosc bine mentalitatea acestor oameni, modul lor de a vedea lucrurile, îi înțeleg că nu se pot desprinde de acel moment istoric și rămân pe viață cantonați în el. Or, istoria face mereu pași înainte și lucrurile evoluează, nu rămân încremenite. Analiza politică nu se face prin prisme individuale, personale, la temperaturi de fierbere, de clocot.

Vedeți, domnule Sterie Ciumetti, lucrurile se văd diferit între persoane de pregătiri diferite, or ceea ce scriu eu nu este citit doar de specialiști în istorie contemporană și recentă și de aceea, ceea ce afirm eu este perceput în mod diferit, în funcție de pregătire, de opțiuni și de aspirații personale, dar acestea nu au nici o legătură cu analiza politică profesionistă. Aspirația personală este una, analiza politică este alta.

Dar și regimul politic i-a învățat pe oameni așa. La televiziunile noastre, cele mai urmărite de români, cu mici excepții, toate analizele sunt făcute „la cald”, doar din punctul de vedere al regimului globalist euro-atlantic, prezentat în mod fals a fi „interesul național” al României, de parcă interesul național al României este acela de a fi colonie și teritoriu sub ocupație militară străină, administrat din străinătate. Majoritatea „analiștilor” sistemului fac analizele doar din punctul de vedere al intereselor occidentale, n-au nimic în comun cu știința.

Astăzi, prin Constituția din 2017, Federația Rusă este moștenitoarea și continuatoarea fostei Uniuni Sovietice, dar nu din punct de vedere ideologic, ci al moștenirii poziției în cadrul sistemului internațional, al tratatelor internaționale semnate de fosta URSS, inclusiv al tratatelor prin care s-au stabilit sferele de influență.

Apropos, am să vă spun un lucru pe care mulți români, inclusiv istorici, nu îl știu. Prin Tratatul de la Potsdam, din iulie 1945, Uniunea Sovietică a cerut și a obținut acordul SUA și al Marii Britanii de a interveni oricând în România, inclusiv militar, iar Stalin a cerut ca acest drept al URSS să fie consemnat în documentele ONU și acest drept al URSS/Rusia a fost consemnat la ONU. Celor interesați de detalii despre acest drept al Uniunii Sovietice/Rusiei, le recomand cartea istoricului american Larry L. Watts, Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României, Editura RAO, București, 2011.

Astăzi să susții naționalismul din țara ta, să te declari naționalist, să aspiri la suveranism național și în același timp să fi de partea globalismului kazaro-evreiesc din SUA, din UE, din Ucraina, sau de ce știu eu de mai unde, este o contradicție dea dreptul stupidă. Este ca un fel de autogol în sport. Celor care se declară naționaliști, dar susțin Ucraina cu o conducere 80% kazaro-evreiască, le recomand să se lase și de naționalism și de comentarii. Să citească, să învețe și să tacă. Înapoi la carte!

Privitor la SUA, dacă spui că ești naționalist, nu poți să susții decât președinții care au luptat contra sistemului globalist kazaro-evreiesc, iar aceștia sunt doar doi, după al doilea război mondial: John Kennedy și Donald Trump.

Sterie Ciumetti: O clarificare binevenită, vă mulțumesc pentru explicații, domnule Corvin Lupu. Lucrurile par a fi lămurite, însă mai îmi scapă un detaliu deloc nesemnificativ. Campania de vaccinare anticovid a fost susținută și în Rusia. Federația Rusă planuiește și ea digitalizarea monedei și centralizarea datelor personale ale cetățenilor, distopia supravegherii nu a ocolit Rusia, iar sprijinul dat pentru campania de vaccinare indică în cel mai bun caz o lipsă de informare, în cel mai rău caz o rea credință. Fie că vorbim despre Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Sputnik și vaccinul chinez, concluzia la care au ajuns câțiva cercetători curajoși este una care condamnă orice vaccin ca fiind dăunător, după cum ne arată și lucrarea Vaccinarea- Eroarea Medicală a Secolului. În aceste condiții, care ar fi explicația, de ce a susținut vaccinarea populației, de ce a permis introducerea certificatelor Covid și cum ar trebui să privim informațiile conform cărora soldații mobilizați sunt obligatoriu vaccinați? Propun ca aceasta să fie următoarea întrebarea zilei…

24 comments

  1. Foarte bune răspunsurile stimatului profesor Corvin Lupu în special cel privind confuzia între rușii conduși de evrei, cei care au făcut atâta rău României , mai ales datorită instigării perfide soldaților la ucideri, violuri și alte nelegiuiri, ca să se răzbune pe ceea ce ar fi făcut și ostașii români în Rusia alături de germani, deși acesta era un neadevăr cras.
    În fine foarte bună demonstrația cu falsul ajutor pe care-l vor primi luptătorii din munți de la americani, ce era de fapt un mod de a-i condamna la o moarte sigură pe cei mai buni și mai pregătiți ofițeri români , care conduceau grupurile ascunse în munți, majoritatea dintre ei fiind legionari. A fost cea mai perfidă și mizerabilă înțelegere între două puteri , sovietice și americane, pentru a o zdrobi pe a treia : patriotismul românesc !
    Care se încăpățânează încă să reziste !

  2. Ce înseamnă “ură împotriva Rusiei”? Că eu am stat și în aceeași cameră cu un rus pe care-l chema Ruslan în 2006, când am fost la o conferință în Croația și m-am înțeles foarte bine cu el (știa engleză), lăsând la o parte faptul că taxa, pe care parțial am plătit-o eu, ar fi acoperit fără probleme o cazarea într-o cameră la un hotel în condiții bune, la prețurile care erau acolo, precum și alte chestii, nu știu ce au făcut cu banii. Totuși au primit articolul în format PDF și m-au lăsat să fac prezentarea de pe laptopul meu, care avea GNU/Linux instalat și mi-a ieșit destul de bine, în timp ce în România, într-o situație asemănătoare, mi-au cerut articolul în format Micro$oft (nu comentez cum a ieșit) precum și să le trimit fișierul cu prezentarea din timp, neapărat în Powerpoint. Bineînțeles că prezentarea a ieșit varză, dar participarea a fost gratis. Se pare că nu le poți avea pe toate.

  3. Logic raspuns!

  4. Inca o analiza exceptionala a profesorului Corvin Lupu, multumim inca odata. Intrebati-l pe domnul profesor in urmatorul articol, daca se poate, si despre politica de vaccinare a lui Donald Trump cand inca mai era presedinte, alaturi bineinteles de cea a lui Vladimir Putin in Rusia si despre originile covid-19, cine l-a pus in circulatie si care au fost interesele din jurul acestei asa-zise pandemii planetare.

  5. Şefii Securităţii s-au autodistrus? Tot o teorie a conspiraţiei e şi aceea ca Securitatea a dat lovitura de stat din 1989, iar ea se bazează pe ce? Pe ce au spus liderii Securităţii la procesele prin care au fost băgaţi la închisoare? Era să spună că au făcut poliţie politică şi la Iaşi şi la Timişoara în decembrie 1989 (şi mai înainte) şi, astfel, să înfunde puşcăriile? Oricum nu au convins pe nimeni la proces că ai au ţinut cu poporul şi nu cu dictatorul şi de aceea au şi fost închişi şi condamnaţi.
    A vrut Securitatea „transformarea României într-o colonie, iar actualmente într-un teritoriu aflat sub ocupație militară străină, administrat prin decizii care se iau în străinătate“? Suntem serioşi?
    A fost de bună credinţă armata, cu ajutorul căreia s-au instalat şi menţinut la putere Ion Iliescu, Petre Roman, Brucan, Voican-Voiculescu şi toata banda de pretinşi revoluţionari?

    • Hahaha ce usor observam securistul Pic-poc in actiune luand apararea securitatii, care a dat lovitura de stat in ’89, nu mai merge cu conturi facute pentru a deruta si minti oamenii.

  6. “Sovereigntism, sovereignism or souverainism […] is the notion of having control over one’s conditions of existence, whether at the level of the self, social group, region, nation or globe.”

    Cred că ar trebui specificat ce fel de suveranist e Putin. Eu, de exemplu, mă încadrez în prima categorie și când a fost lovitura de stat din 1989 eram în clasa a V-a și un trimestru am făcut la școală și “informare politică”. De asemenea, nu puteam să sufăr uniformele, program la televizor era doar la bulgari și ne îndreptam spre situația din Coreea de Nord, nu știu dacă mai ține minte cineva. Partea cea mai bună a fost că vacanța de iarnă din anul respectiv a fost destul de lungă…

    https://historia.ro/sectiune/general/vizita-lui-nicolae-ceausescu-in-coreea-de-nord-din-576503.html

    “Vizita întreprinsă în Coreea de Nord în 1971, l-a impresionat profund pe conducătorul român.”

    https://www.nytimes.com/2021/12/15/world/asia/north-korea-kpop-executions.html

  7. Pe altermedia.md il puteti intalni pe Iurie Rosca care vorbeste si el despre chestiunile acestea. Este bine de ascultat!

  8. http://altermedia.md/index.php/putin-ca-varf-de-lance-al-genocidului-prin-injectare-la-datorie/

    “Dacă e să ținem cont de faptul că în Rusia se implementează cu pași gigantici și în ritmuri aiuritoare agenda 21 pentru dezvoltare durabilă, totul devine clar, iar dacă e să vă accentuez și de această dată faptul că în Rusia continuă din greu vaccinarea populației, falsa vaccinare, bineînțeles, asasinarea prin vaccin a populației rusești chiar la această oră…”

    Și tot legat de Rusia (nu știu dacă și de articol): Am găsit acum 3 săptămâni o versiune a imnului statului Israel:

    https://invidio.xamh.de/watch?v=YpRmJZ8aSZ0

    https://invidious.weblibre.org/watch?v=YpRmJZ8aSZ0

    Când l-am găsit prima dată avea 20 de secunde în plus, la început vorbeau 2 prezentatori în limba rusă și pe ecranul din spate scria ‘Средиземное море'”. Scena respectivă a fost tăiată. Am verificat – nu e altă versiune, adresa e aceeași și au stricat-o. Trecând peste asta, de vreo 2 sau 3 zile nu prea reușesc să mă concentrez la nimic, deoarece:

    https://invidio.xamh.de/watch?v=7zsyFFgMZ80&listen=1

    N-am înțeles decât “детство”, “под нас”, “ночь”, “где-то”, “час”, “в сердце”, “душе”, “будет светлое света”. Dacă știe cineva rusă…

  9. Cum a ajuns acest individ să lucreze la KGB/FSB, cum a urcat în ierarhie până la vârf, cum a fost numit prim-ministru și ulterior președinte de către khazarul și idișofonul Yeltzman, și cum s-a menținut la putere timp de 22 de ani, fără a fi parte din cel de-al XIII-lea trib? În toată lumea există instituții inofensive ca de ex. edituri, periodice, posturi de radio, galerii de artă, etc. în care goyimii sunt în poziții periferice, la munca de jos. Dl. Lupu(Wolf?) ne va spune mâine că și șeful Mossadului este goy și suveranist.

    În realitate, regimul instalat în 1917, după 5 decenii de asediu și de teroare talmudică asupra Imp. Țarist., este același cu cel de azi, condus nu de parlament, consiliu de miniștri, partid sau armată(oricum s-ar numi acestea), ci de serviciile secrete. Între bolșevismul roșu, care afișează pseudo-naționalismul și pseudo-conservatorismul nu de azi ci din 1941, și bolșevismul albastru neomarxist nu este nici o diferență.

    Prin absurd, prăbușirea regimului bolșevic și refacerea Imp. Țarist ne-ar afecta la fel de mult, deoarece s-ar trezi pretențiile imperialiste ale unui amestec de popoare deznaționalizate de origini diferite(arieni, fino-ugrici, turcomani, altaici), cu obiectivul de ne distruge ca popor, înglobându-ne într-un stat pan-slav. În Rusia cea omogenă etnic și curat ortodoxă așa cum o prezintă lefegii lui Putin, cultul creștin-ortodox este practicat de cca. 40% din populație.

    • Eşti pe delirul urii sau tu eşti „lefegiul” anti-Putin, coane Criptatu!? Tu preferi imperiul khazar global, desi e clar cine te ş-lefuieşte!

  10. Mă voi referi doar la acest paragraf, unde dl. profesor Corvin Lupu afirmă: „Eu o înțeleg pe doamna Galina Rădulean. Domnia sa este fiica agentului CIA Ilie Puiu, parașutat în 1951 în România pentru a întreprinde acțiuni subversive împotriva statului român de atunci, capturat de securitatrea iudeo-bolșevică din România, condamnat la moarte și executat. Eu am auzit că dumneaei este născută în închisoare.”

    Doamna Galina Răduleanu (cu „u” la final, nu „Rădulean”) e fiica preotului Boris Răduleanu și s-a născut în 1933, la Bălți, Basarabia. Pentru detalii vezi: https://www.buciumul.ro/2022/08/16/dr-galina-raduleanu-o-viata-de-rugaciune-printre-incercari/

    Probabil că dl. Corvin Lupu se gândea de fapt la Zoe Rădulescu, născută în 1949 în pușcărie, fiica lui Gogu Puiu, care n-a fost parașutat în 1951 ci a reintrat în țară în 1947. Pentru detalii vezi: https://www.buciumul.ro/2022/07/18/18-iulie-1949-gogu-puiu-intra-in-legenda-luptand-singur-cu-o-unitate-de-securitate/

  11. Voi nu sunteti in stare sa scrieti numele martirei Galina Raduleanu corect si bateti campii despre agenti ai CIA parasutati, nu despre legionari. Domnul Lupu pe care il apreciam , a cam luat-o razna de la o vreme cu dragostea lui pentru Putin.

  12. varianta a 2-a e clar.

  13. Gásesc justificata intervenția Rusiei in statul nazistoid aflat in disoluție Ukrainistan! il simpatizez și pe mr. Putin dar cu toate acestea unele dubii privind loialitatea sa față de ,,Maica Rusia” iși fac timid dar hotarât simțite prezența: se dorește oare ,,GOLIREA” actualului stat Ucraina de autohtoni spre a face loc khazarilor iudaizați ce doresc reintoarcerea pe meleagurile natale (și chiar o ,,extensie” a acestuia!) prin jertfa soldaților ruși? de aceea se tarăgănează până-n calendele grecești acest conflict, spre a-i muta ,,la ceruri” pe băștinași (niște Goymi și ei, acolo…)? de ce sunt relocați DEFINITIV locuitorii Khersonului amenințați cu potopul ce ar urma clamatei distrugeri a uriașului baraj din amonte in loc să fie doar deportați PROVIZORIU până ce va trece urgia? Să nu uităm că maeștrii khazarioți s-au mai dat ,,loviți” și in WW2 spre a putea revendica ulterior crearea unui stat propriu mizând pe o compresiune cvasi universală! Totul se desfășoară parcă strict spre a implini acest obiectiv al unui nou Is(s)-Ra-El in coasta (și in interiorul) României (aflată sub cizmă grea Masoniică), conflictul TREBUIE prelungit ,,până la ultimul ucrainian” declarați eroi post-mortem!! Peste 75% din guvernul statului Ucrainian este de origine evreiască, bașca președintele! Jelenschi, el insuși evreu, pare a avea o agendă clar nuanțată inspre auto-distrugerea definitivă a statului Hoholian nazist spre a elibera ,,zona” pentru a-i primi cu pâine și sare și cu flori pe mozaici… Rusia va câștiga acest război ce se va extinde și-n ograda Nato eliberându-ne și pe noi din sclavia (m)UENATO dar bine-ar fi ca intunecatul stat Khazar să nu prindă rădăcini in Nordul României… Forța Rusia,scapă-ne de sataniștii ăștia cu gândacii, grafenul și climatechange-ul lor cu tot!!!

  14. EditorialExternPolitică
    Ambasada Rusiei de acord cu Institutul Wiesel. Sau invers… Avatarurile subversiunii antiromânești
    By Florin Dobrescu Last updated oct. 4, 2022
    5 1.264
    Share
    Editorial de Florin Dobrescu

    „Radu Gyr, Mircea Vulcănescu și Nichifor Crainic sunt criminali de război! Iar legionarismul în România înflorește!” Nu, nu e vorba de o nouă ieșire publică a Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România, cum ați putea crede. Ci de un document produs de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova!

  15. Hai că ești haios!! m-ai făcut să râd și să mă infurii in același timp: cum pot unii in era informațiilor ,,la u click” distanță să fie atât de incuiați la minte și complet rupți de realitate?!? Nenea activistu’ , Putin și Rusia sunt ICOANE SFINTE in Siria căci dacă acel popor destinat pierii de către USRAEL mai există ca stat asta se datorează jertfei soldaților ruși!! Cecenii IDEM, ii iubesc pe ruși și-i sprijină activ cu zeci de mii de super-soldați pe front contra ORCILOR asmuțite de natostanul satanist din care, o, vai, și noi facem parte!!! dacă visezi la un viitor in care să nu fii forțat să trăiești intr-un ZOO urban unde să fii consemnat ,,la cușcă” și unde vei mânca gândaci in timp ce vei aplauda discursurile tovarășilor zionistoizi despre cât de minunată este viața voastră și cât de recunoscători trebuie să le fiți voi, oile/goymii pentru asta atunci roagă-te ca RUSIA să câștige războiul contra natostanezilor luciferieni…

    • acesta era un ,,Reply” pentru INJECȚIA FINALĂ 25 Oct. 4:46 a.m.! P.S. ,,Injecția Finală”??? nostalgii nazistoide sau patologie gravă?

    • Frate Sterie, va rog sa postati comentariul meu in ordine cronologica:
      D’le Lupu, Putin este un asasin salbatic, un genocidar, cel putin la fel de cumplit ca cei mai rai globalisti khazaro-evrei pe
      care’i acuzati.
      Sa faci deosebire intre GENOCIDARI este imoral,, antiuman, anticrestin.
      Faceti o analiza la temperatura extrema a sangelui proaspat varsat, o analiza ideologica, ilogica, stupida, pentru multi.
      A uita rolul si ponderea ce’o are in continuare KGBul in Romania, inseamna ca vrem sa vedem realitatea intr’un mod subiectiv, a ne spala in sangele nevinovatilor (ororile savarsite de Putin in Siria si in Cecenia il descalifica etern in fata oamenilor si’a lui Dumnezeu).
      Viziunea pe care ne’o impartasiti nu este viziunea nationalistilor crestini, a crestini lor in general, asa cum exista multi, din fericire.
      Faptul ca nu vreti sa vedeti tirania politica din Imperiul rus actual, mersul fortat spre identitate digitala, vacsinarea obligatorie etc etc ridica mari semne de intrebare in privinta capacitatii Dvoastre de a analiza problemele complexe contemporane in spirit ortodox.
      Si a face analize politice la “rece”, uitandu’i pe fratii nostri din BASARABIA (cel mai sarac si beteag stat al Europei) inseamna, pentru mine, tradare !
      Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne intelepteasca !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *