Home / Educativ / Ideologie organică, obiectiv clar și strategie realistă

Ideologie organică, obiectiv clar și strategie realistă

Mihai Șerban
Incorect Politic
Decembrie 7, 2022

Ideologie organică, obiectiv clar și strategie realistă

Via Telegraph:

În ultima vreme autorul rândurilor de mai jos, alături de alți colegi din echipa STRATINFO, a abordat de mai multe ori subiectul naționalismului românesc, așa cum e văzut acesta de către mediile respective și cum am crede noi că ar trebui să se prezinte acesta pentru a fi la înălțimea rigorilor timpului, dar și a înaintașilor noștri. Zilele trecute un grup de naționaliști mi-a propus să dezvolt puțin tema în cauză pentru a oferi o contribuție personală la dezbaterea respectivă, dar și pentru a încerca cristalizarea unei viziuni organice asupra a ceea ce ar trebuie să fie un naționalism românesc de calitate. Am scris inițial o variantă mai scurtă, după care, iată, am dezvoltat puțin tezele mele, pe care vi le pun la dispoziție.

STRATINFO

Problema celor conștienți de actuala stare de lucruri nu mai este identificarea faptului că falimentul statal, constituțional și legal este vizibil, palpabil și omniprezent, ci faptul că acest faliment sistemic constituie tocmai fundația noului construct politic, supranațional care urmărește în filigran falimentul integral al Neamului Românesc și chiar aneantizarea definitivă a acestuia. Vorbim despre ieșirea iminentă și irevocabilă din istorie, iar Dumnezeu nu are de ce să ne ajute din moment ce acest vast și rapid proces de extincție este susținut în mod inconștient de larga majoritate a oamenilor, inclusiv a intelectualilor laici și de o parte a clerului.

Practic, sistemul operează controlul prin coagularea forțată a “tuturor” în jurul instituțiilor și a simbolurilor statale – veșnicul reformism constituțional este strămutat în sfera publică -, în vederea anihilării de la firul ierbii a oricărei organizații paralele rețelelor controlate fizic, moral, intelectual și ideologic. “Naționalismul de stat”, care este un “național-sionism” disimulat, nu este nimic altceva decât expresia controlului politic absolut în interiorul penitenciarelor NATO. Nu întâmplător vedem tot mai des cum vârfurile SRI se exprimă în favoarea naționalismului (de stat!). Din păcate, naționalismul patriotard a devenit capcana, căci acesta nu are și nu a avut niciodată capacitatea să se opună mișcărilor de fond venite din exterior. Paranteza Legionară, bazată pe calitatea unei elite și a unui popor net superior zilelor noastre, deocamdată rămâne una singulară, dovedind inconsistența (dacă nu chiar inexistența!) unui model național de salvare în fața unei schimbări de paradigmă geopolitică majoră.

Lipsa de pregătire a unora dintre noi în materie de inginerii sociale extrem de complexe ce remodelează profilul identitar al românului, necunoașterea ireversibilității unor etape critice, îi face să creadă că un organism precum e cel al actualului Stat Român cu tot cu regimul lui liberal-democrat -compromis fizic, infectat moral și ghidat din exterior – poate fi salvat. Nimic mai neadevărat! Într-un fel, acest mod de abordare face parte din panoplia ideologică proiectată ”de sus”, dinspre vârfurile piramidei masonice mondialiste către mase, astfel încât utopiștii să atragă lumea în perimetrul luptelor sterile. Efectul ireversibil al acestor inginerii este urmarea directă a faptului că militanții naționaliști români au fost izolați în țarcul granițelor naționale, fără a avea vreo conexiune cu lupta de idei a conservatorilor din alte țări.

Menținerea viziunii asupra interesului național în menghina discursului paseist, oniric și de autovictimizare colectivă, ca și limitarea patriotismului la gesturi exterioare de comemorări, fluturări de steaguri și recitaluri de poezii, reprezintă o capcană fatală care îndepărtează opțiunea naționalistă de orice contact cu realitatea. Nu este vorba despre lipsa de sentimente pure în cazul acestui soi de patrioți, ci doar de inadecvarea la realitățile internaționale catastrofale, cărora nu li se dă o descriere coerentă și cu atât mai puțin nu se oferă o manieră de rezistență și ripostă strategiilor în curs de desfășurare a Marii Resetări, ce urmează să se finalizeze până la sfârșitul acestui deceniu cu trecerea într-o nouă realitate, dominantă de Inteligența Artificială în cadrul unui stat mondial polițienesc.

Chestiunea nu se pune că mediile naționaliste n-ar cunoaște marile provocări ale epocii – de la plandemia Covid-19 și injectarea în masă cu seruri ucigașe și până la eliminarea banilor cash, cipare, sterilizare, depopulare și control. Înțelegând pericolele majore ale tehnologiei 5G ca armă de distrugere și control în masă, ale nanotehnologiei, ale dârelor chimice și ale manipulărilor climatice, ca și a eliminării banilor cash și a desproprietăririi, naționaliștii români de cele mai multe ori se limitează la dezvăluiri și critici, fără a oferi soluții.

De obicei, exponenții curentului naționalist se încadrează cu toții în schema ”statului de drept”, criticând conducerea țării și făcând apel la crearea de noi partide, aspirând la victorii electorale, iar între timp mai făcând petiții în judecată și către ”aleșii poporului”. A spera o succesiune la guvernare și ascensiunea la putere a unei forțe naționaliste înseamnă a nu realiza complexitatea metodelor și pârghiilor de control, exercitate de către cercurile de putere reală din lume. Un stat cu o administrație de ocupație, înlănțuit într-un număr infinit de tratate internaționale cu dimensiune financiară, economică, politico-militară și culturală și civilizațională, a rămas o cochilie vidă. El este păstrat formal de către cleptocrația mondialistă doar pentru a se folosi de cohorta de mercenari din fruntea statului-fantomă, prin intermediul căruia să se exercite un control total asupra populației.

În momentul în care cercurile naționaliste vor începe să se debaraseze de iluziile jocului democratic, să se descătușeze din menghina statului de drept și mai ales să scape de prejudecata, potrivit căreia poporul ar reprezenta un subiect al propriului destin istoric, am putea constata că acestea au reușit să intre în albia gândirii tradiționale. Mitul poporului suveran încă mai bântuie prin spațiul românesc, făcând ravagii în mințile infectate de hapul otrăvit al iacobinismului. Școala națională a îndoctrinat generații în șir cu ideile masonice ale iluminiștilor și revoluționarilor francezi.

În acest context s-ar mai impune o precizare de principiu. Însuși termenul de ”națiune” este un construct artificial, promovat de către masonerie în Franța de după prăbușirea istorică din 1879, care instituie conceptul de ”suveranitate a poporului”. Ultimul are menirea să răstoarne accepția tradițională a purtătorului suveranității care este regele. Poporul n-a fost niciodată suveran, dincolo de minciunile promovate în toate constituțiile lumii. Pur și simplu, lichidând regalitatea, distrugând aristocrația și subordonându-și clerul, bancherii și negustorii au uzurpat puterea inițial în Franța, iar după aceea pretutindeni în lume, inventând pentru masele naive caruselul politicianist al sufragiului universal și al parlamentarismului.

A spera să se depășească actuala stare de impas a țării în urma ”voințe liber exprimate a poporului suveran” înseamnă a fi condamnat la un eșec repetat la nesfârșit. Dar mai ales o asemenea abordare face abstracția de strategiile și mijloacele tehnice prin care se exercită un control mental cvasi absolut, în acest scop fiind activată presa dominantă, cultura de masă (hollywoodizarea lumii), undele electromagnetice etc. ”Corectitudinea politică” și ”gândirea unică” sunt singurele bilete de trecere în clubul cocotelor de elită din cohorta politicienilor omologați la Sistem. Iar masele atomizate, obișnuite cu ”gândirea fragmentară” și scufundate definitiv în societatea de piață a spectacolului imund, sunt vidate de orice capacitate de reconstituire a tabloului lumii.

O gândire profund românească, urmând exemplul elitei noastre interbelice, face distincție între noțiunile de populație, națiune, popor și neam. În timp ce populația este o sumă statistică a unor locuitori într-un anume spațiu, iar națiunea este o abstracțiune politico-juridică, poporul este generația prezentă în istorie în momentul de față a unui Neam ca fenomen organic, ca manifestare mistică a unei colectivități cu un destin unic, ce aspiră spre patria lui celestă, urmându-l pe Hristos.

Din această perspectivă, se impune trasarea unei distincții nete între masele populare și elita unui neam. Ultimei îi revine misiunea de a-și ghida poporul în calea sa istorică. Accentuez acest aspect din două motive. Mai întâi pentru că atât sociologia marxistă, cât și cea liberală au impus o interpretare vulgară și falsă a relației dintre elite și mase. Ambele ideologii au indus o uniformizare, o omogenizare, o declasare a tuturor păturilor sociale, pretinzând egalitatea tuturora în sensul capacității oricui de a exercita orice rol social. Această operațiune de lichidare a elitelor a avut sub comunism forme violente (asasinarea, încarcerarea în temnițe, moartea socială), în timp ce în societatea capitalistă decapitarea elitelor are loc prin securea banului. Orice personalitate care nu convine sistemului cleptocratic este izolată și ostracizată, Sistemul propulsând invariabil nulitățile obediente.

Putem oare vorbi la ora actuală despre existența unei autentice elite naționale românești? Unii vor zice că aceasta e răzlețită și umbrită de factorii economici, politici și mediatici dominanți. E adevărat, însă doar parțial. Asta pentru că un caracter puternic, o personalitate cu vocație de luptător, un intelectual de rasă se manifestă nu datorită unor circumstanțe prielnice, ci datorită unor circumstanțe neprielnice. Și, slavă Domnului, avem o serie de bărbați de o ținută intelectuală și de un curaj de admirat. Totul e să apară acel factor care i-ar coagula într-un curent de gândire și de acțiune tot mai viguros și mai nestăvilit.

Convingerea noastă este că marea dramă a naționalistului de astăzi, dincolo de capcana democratismului, este tentația acestuia de a se încovoia sub presiunea discursului dominant pentru a evita orice riscuri personale. Devirilizarea societății de consum a atins și această categorie. Respectarea ”liniilor roșii”, ocolirea subiectelor tabuizate, plierea după directivele corectitudinii politice sunt caracteristici emblematice ale acestei tagme. Toată lumea are ceva de pierdut, un post la universitate, o afacere, o bursă etc.  În aceste condiții vajnicul nostru patriot ajunge să încapă de minune în pielea personajului caragialesc: “Famelie mare, renumerație mica după buget.”.

Însă fără a pune degetul pe rană, fără a identifica, numi și defini cu exactitate dușmanul, un naționalist nu poate fi eficient, ci dimpotrivă, devine parte a marelui joc al manipulatorilor din umbră. Câți dintre cei care bravează cu postura de naționalist îndrăznesc, de pildă, să vorbească deschis despre rolul nefast al masoneriei care a împânzit țara? Câți au curajul să abordeze ”chestiunea evreiască”? Și dacă nu o abordează frontal, de ce se mai erijează în admiratori ai unui Eminescu sau ai lui Corneliu Codreanu? Cine va apăra pleiada de aur a elitei naționale sacrificate pe altarul unui cult antihristic? Cine va cere lichidarea poliției politice exercitate de către exponenții ocupantului prin intermediul așa-numitului și rău famatului ”Institut Wiesel”?

Îi avem pe generalul Radu Theodoru, col. Vasile Zărnescu, Profesorul Ioan Coja și pe alții câțiva și atât. În rest, terenul naționalismului românesc este populat masiv cu patrioți eufemistici, cu rostitori ai adevărului trunchiat, cu intelectuali esopici și aluzivi. Așa ca și ”ai noștri” să fie mulțumiți”, și stăpânirea să nu aibă motive de reprimare. Adică, mai pe românește, tactica cu pricina se potrivește cu vechiului proverb: și lupul sătul, și oaia întreagă.

Convingerea noastră este că putem face pedagogie națională, putem ajuta masele să se ridice la înălțimea liniei neamului doar în măsura în care practicăm un naționalism fără rest, integral, total. Iar discursul nostru naționalist trebuie trebuie să fie asemenea unei lame de cuțit, necruțător, direct și asumat fără rest. Suntem urmași ai lui Hristos în măsura în care ne-am însușit spiritul de jertfă al Mântuitorului. Am vrea cu toții să avem parte de o viață tihnită. Dar în același timp e mai bine să nu intrăm în luptă dacă cel puțin nu facem efortul de a ne pregăti de orice sacrificiu personal pe altarul adevărului pe care îl servim. Naționaliști cu jumătate de normă, patrioți căldicei? Nu, mulțumit. De așa ceva neamul nu are nevoie. Iar noi nu prestăm servicii dușmanului prin lipsa noastră de verticalitate.

 

4 comments

  1. “Asta pentru că un caracter puternic, o personalitate cu vocație de luptător, un intelectual de rasă se manifestă nu datorită unor circumstanțe prielnice, ci datorită unor circumstanțe neprielnice.”

    Situația e și aici puțin mai complicată:

    https://www.desprecopii.com/info-id-21084-nm-Copilul-Orhidee-intelegand-copilul-hipersensibil.htm

    “Copiii ‘orhidee’, se pare ca, au o capacitate neobisnuita pentru dezvoltarea pozitiva. Avand circumstante potrivite, ei sunt mai sanatosi si mai de succes decat restul copiilor. Dar in circumstante stresante, ei sunt cei mai afectati.”

  2. Ca deobicei, rationalitatea stralucitului ganditor, Mihai Cosmin Serban, cizeleaza analiza starii de fapt , ca un diamant !
    Toata admiratia!

    Stand stramb si judecand drept, mi-am dat seama ca noi suntem incalecati – peste tot, nu doar in Romania – de o mafie mondiala, dar nu prea stim suficient despre luptele contra mafiei
    Ascultand ieri un video excelent al lui Valery Bugault (88 – Colloque ‘Quel avenir juridique pour l’entreprise ‘ – 29 novembre 2022 – Version complète) , am aflat de la un avocat participant la discutii, faptul ca mafia siciliana ,ca fenomen antropologic, era nu numai etnic conectata la nivel de caracatita ci si prin relatii de rubedenie ! Adica de sange (bineinteles, nu exclusiv caci era grupata pe cuiburi active si in New York si Chicago etc)
    Lupta pentru inlaturarea ei a fost crancena si nu s-a terminat nici astazi – totusi mafia siciliana Cosa Nostra, care a aruncat in aer doi judecatori la interval de doua luni , s-a mai potolit desi prada in continuare pizzeriile din Palermo .
    Dar azi, o noua judecatoare este gata sa fie aruncata in aer ca sa scape lumea de criminali caci a preluat comanda luptei pentru extirparea ei .
    Una din tacticile cu care cei doi judecatori aruncati in aer – Giovanni Falcone , cu sotie cu tot si cu trei bodygarzi si Paolo Borsellino, fara sotie dar doar dupa ce a informat-o cu incredere ca se astepta sa fie si el aruncat in aer cat de curand, ceea ce s-a intamplat la doua luni dupa uciderea amicului lui , Falcone – deci una din tacticile cu care au avansat considerabil in detectarea si arestarea unei considerabile parti a lui Cosa Nostra, a fost sa-i faca sa ciripeasca pe cei arestati ca sa-si tradeze si sa-si expuna confratii.

    Acesti doi judecatori emblematici au rasculat si unit sicilienii care le-au ridicat si o statuie unde se aduna si demonstreaza contra mafiei , de atunci silite sa lucreze mai “low key”/sotto voce- nu asa pe fata si mult mai anemica decat pana atunci .
    O noua judecatoare vrea sa-i anihileze de tot pe mafioti :
    ea se numeste Lia Sava, este o fosta judecatoare la Roma venita pe post de procuror la Palermo, sa elibereze Sicilia de criminalii organizati din celebra Cosa Nostra !
    Aici aveti filmul cu eroii care uneste poporul sicilian contra criminalitatii!

    PE CAND ISI GASESC SI ROMANII JUDECATORII LOR CURAJOSI CARE SA-I SCAPE DE MOLUSTELE LUI MOLOCH CARE S-AU INCRUSTAT IN CEAFA ROMANILOR SI LE SUG SANGELE ???

    VIDEO :
    link:

    https://www.france24.com/en/tv-shows/revisited/20220527-three-decades-after-mafia-killing-of-italian-judges-fight-against-cosa-nostra-goes-on

    titlul:
    Looking back at when Sicilian mafia Cosa Nostra assassinated Italian judges

    Issued on: 27/05/2022 – 16:17
    By:
    Natalia MENDOZA
    | Lorenza PENSA | Louise MALNOY | Danilo ARNONE | Charlotte DAVAN WETTON
    |
    Video by:
    Natalia MENDOZA
    1 min

    Created on the island of Sicily in the mid-19th century, Cosa Nostra soon became one of the most powerful branches of the Italian mafia. In 1986, the Italian justice system launched a counter-offensive, with the Palermo prosecutor’s office leading the charge. Judge Giovanni Falcone became a symbol of the fight against the mafia but on May 23, 1992, he was killed in a car bombing, along with his wife and three bodyguards. His colleague and friend Paolo Borsellino was murdered less than two months later. Three decades on, our correspondents report on how these assassinations by Cosa Nostra sparked an awakening and an ongoing fight against the mafia.

    Cosa Nostra (Italian for “our thing”) is also nicknamed “The octopus” for its ability to infiltrate all aspects of society. The Sicilian mafia spread from Italy to the US in the 20th century, taking root in major cities like Chicago and New York, the latter famously depicted in the “Godfather” films. The mafia remains active, with thousands of members. But it is hated by many Sicilians for its extortion of “pizzo”: protection money from businesses. Today, the fight against them continues.
    Lia Sava is the public prosecutor of Palermo. She began her career as a judge in the civil court in Rome. But after the assassination of judges Falcone and Borsellino, she decided to come to Sicily to investigate Cosa Nostra and continue the work of her predecessors.
    Lia Sava is the public prosecutor of Palermo. She began her career as a judge in the civil court in Rome. But after the assassination of judges Falcone and Borsellino, she decided to come to Sicily to investigate Cosa Nostra and continue the work of her predecessors. © FRANCE 24 / Louise Malnoy

    TRADUCEREA:

    Privind înapoi la momentul în care mafia siciliană Cosa Nostra a asasinat judecători italieni

    Emis la:27.05.2022 – 16:17
    REVIZITAT15:50
    REVIZITAT © FRANTA 24
    De:Natalia MENDOZA|Lorenza PENSA|Louise MALNOY|Danilo ARNONE|Charlotte DAVAN WETTON
    |
    Video de:Natalia MENDOZA

    Creată pe insula Sicilia la mijlocul secolului al XIX-lea, Cosa Nostra a devenit curând una dintre cele mai puternice ramuri ale mafiei italiene. În 1986, justiția italiană a lansat o contraofensivă, procuratura din Palermo fiind în fruntea acuzației. Judecătorul Giovanni Falcone a devenit un simbol al luptei împotriva mafiei, dar pe 23 mai 1992 a fost ucis într-un atentat cu mașina-bombă, împreună cu soția sa și trei gardieni de corp. Colegul și prietenul său Paolo Borsellino a fost ucis la mai puțin de două luni mai târziu. După trei decenii, corespondenții noștri relatează cum aceste asasinate ale Cosa Nostra au declanșat o trezire și o luptă continuă împotriva mafiei.

    Cosa Nostra (în italiană pentru „lucrurile noastre”) este, de asemenea, supranumită „Carcatița” pentru capacitatea sa de a se infiltra în toate aspectele societății. Mafia siciliană s-a răspândit din Italia în SUA în secolul al XX-lea, prinzând rădăcini în orașe mari precum Chicago și New York, acesta din urmă fiind renumit în filmele „Nașul”. Mafia rămâne activă, cu mii de membri. Dar este urât de mulți sicilieni pentru extorcarea de „pizzo”: bani de protecție de la afaceri. Astăzi, lupta împotriva lor continuă.
    Lia Sava este procurorul din Palermo. Și-a început cariera ca judecător la tribunalul civil din Roma. Dar după asasinarea judecătorilor Falcone și Borsellino, ea a decis să vină în Sicilia pentru a investiga Cosa Nostra și a continua munca predecesorilor ei.Lia Sava este procurorul din Palermo. Și-a început cariera ca judecător la tribunalul civil din Roma. Dar după asasinarea judecătorilor Falcone și Borsellino, ea a decis să vină în Sicilia pentru a investiga Cosa Nostra și a continua munca predecesorilor ei. © FRANCE 24 / Louise Malnoy

    • Scuzele mele pentru dezacordul gramatical care mi s-a strecurat in aceasta propozitie :

      “Aici aveti filmul cu eroii care uneste poporul sicilian contra criminalitatii!”

      CORECTAT :

      EROII CARE UNESC POPORUL

  3. Excelentă expunerea şi pledoaria domnului Mihai Şerban, ca de obicei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *