Home / Actualitate / Iadul Economic și Sfârșitul Comfortului

Iadul Economic și Sfârșitul Comfortului

Incorect Politic
Mai 29, 2022

Iadul Economic și Sfârșitul Comfortului

Iadul Economic și Sfârșitul Comfortului

Via ActiveNews:

Crizele, una mai catastrofală ca alta, se suprapun ca straturile unui tort drăcesc, care se pregătește să explodeze într-un cataclism nemaivăzut până acum.

 

analiză cutremurătoare a expertului Egon von Greyerz, fondatorul companiei de gestionare a aurului Matterhorn Asset Management, publicată pe site-ul Gold Switzerland, și pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

 

*

Ne aflăm acum la sfârșitul unei ere de decadență economică și morală, într-o lume bolnavă de datoriile construite pe valori false, pe monede false și pe un leadership catastrofal.

Există în istorie epoci care au produs mari lideri și mari gânditori. Din nefericire, epoca actuală nu a produs nimic de acest gen.

Amurgul unui ciclu economic nu produce mari lideri, nici mari bărbați de stat, ci doar lideri incompetenți.

Singurul om de stat onorabil în ultimele câteva zeci de ani, în opinia mea, a fost Margaret Thatcher, premier al Marii Britanii din 1979 până în 1990.

Însă, evident, liderii politici sunt instrumentele vremurilor lor. Din păcate, prezentul nu mai produce oameni superiori.

Cum spunea Confucius:

„Omul superior este mereu cu gândul la virtuți, omul de rând se gândește la confort.”

Acumularea unei uriașe mase de datorii a oferit lumii occidentale un confort fals.

Statele Unite și-au mărit anual datoria, din 1930 încoace, cu câteva excepții nesemnificative în anii 1950 și 1960. Excedentele lui Clinton de la sfârșitul anilor 1990 erau false. În realitate, niște deficituri.

În istorie, atunci când există o presiune economică prea mare, declanșarea de războaie este o metodă uzuală, percepută adeseori ca necesară. Este convenabil să dai vina pe război pentru creșterea datoriilor.

Standardul Aur (valoarea monedei este legată direct de aur) a reprezentat o metodă excelentă pentru a împiedica guvernele să cheltuiască banii pe care nu îi aveau.

Deoarece banii nu puteau fi tipăriți după bunul plac, deficitele trebuiau finanțate prin plata datoriilor în aur fizic.

Cum, la sfârșitul anilor 1960, Nixon trebuia să achite datoriile americane către Franța în aur, a decis în 1971 să închidă temporar fereastra aurului. Evident, nu avea nici un chef să îi dea tot aurul american lui De Gaulle.

Au trecut de atunci mai bine de 50 de ani și fereastra aurului a rămas „temporar” închisă, cu consecințe fatale pentru Statele Unite și lumea întreagă.

Graficul de mai jos ilustrează creșterea exponențială a datoriei SUA din 1971 încoace. Din 2019, curba datoriilor a devenit explozivă.

Crearea de datorii de o asemenea magnitudine nu este posibilă decât în lipsa disciplinei devizelor bazate pe aur.

Însă explozia datoriilor nu se încheie până când „nu cântă doamna cea grasă” (expresie americană inspirată de aria de 20 de minute a Brunhildei de la sfârșitul operei „Amurgul Zeilor” a lui Wagner  – vrea să spună că nu poți cunoaște deznodământul până când nu se derulează toate evenimentele – n.tr.).

Și, din păcate, multe lucruri se vor mai petrece până când doamna grasă va începe să cânte.

Deoarece, la fel ca majoritatea epocilor economice, și a noastră se va încheia cu un număr spectaculos de mare de evenimente, multe dintre ele desfășurându-se simultan.

Cu doar câteva luni în urmă Powell (președintele Federal Reserve) și Lagarde (președinta FMI) cântau aceeași partitură, despre o inflație trecătoare.

Însă, așa cum o dovedesc în mod constant șefii de bănci centrale, Powell și Lagarde s-au înșelat.

De ani de zile, se străduiau să mențină inflația la 2% și, brusc, aceasta a ajuns la 10%, iar ei nu pricep ce i-a lovit.

Nici măcar nu au priceput că keynesianismul era mort încă dinainte de aplicarea lui.

Până și o maimuță ar înțelege că dacă tipărești zeci de trilioane de dolari și menții ratele dobânzilor în jurul lui zero sau negative, timp de ani în șir, efectul final va fi o inflație explozivă.

La început, am asistat la o inflație fără precedent a activelor în acțiuni, obligațiuni și imobiliare, însă a fost dintotdeauna clar că creșterea exponențială a masei monetare va sfârși prin a afecta prețurile de consum.

Ce urmează este furtuna perfectă.

O furtună perfectă înseamnă că tot ce poate merge rău va merge rău. Iar aceasta nu înseamnă doar eșecuri majore în numeroase sectoare ale societății, ci și consecințe total neprevăzute.

Să vedem câteva dintre evenimentele care vor avea loc cu certitudine în următorii ani:

Valoarea acțiunilor a crescut la nivel mondial. Corecția care are loc în prezent se va încheia foarte curând cu un declin devastator.

Vom asista la un măcel și iadul se va dezlănțui pe pământ. Indiferent dacă investitorii vor vinde, sperând să cumpere din nou mai ieftin, fie că își păstrează acțiunile, nu vor înțelege ce i-a lovit.

Priviți numai la graficul de mai jos și la marile prăbușiri din 1973, 1987, 2007 și 2020. La vremea respectivă, i-au adus pe mulți la disperare, însă acum multe din ele abia de mai pot fi sesizate pe grafic.

De-a lungul a zeci de ani, după orice corecție a existat o revenire care a dus la noi recorduri.

Însă, de data aceasta, VA FI DIFERIT, deși nimeni nu se așteaptă la asta.

Valoarea acțiunilor este probabil să scadă cu 75%-95% în termeni reali și să nu-și mai revină pentru ani de zile sau chiar decenii.

Vă amintiți că, în 1929, indicele Dow s-a prăbușit cu 90% și a avut nevoie de 25 de ani pentru a-și reveni în termeni nominali.

De data aceasta, circumstanțele economice sunt infinit mai proaste.

Obligațiunile au crescut neîncetat timp de 40 de ani și ratele dobânzilor lor au ajuns la zero sau sub zero. Acum, ratele dobânzilor au început să crească și este probabil să le vedem atingând cel puțin nivelurile din anii 1980, de 15%-20%, poate chiar mai mari, ca urmare a unui colaps al datoriilor provocat de hiperinflație.

Multe obligațiuni vor deveni lipsite de valoare, bune doar de pus în ramă, la toaletă, spre luarea aminte a generațiilor viitoare.

Piața creditelor va intra sub aceeași presiune ca piața obligațiunilor, cu creditori dând faliment, nefiind în măsură să asigure serviciul datoriei, nici să o restituie.

Piața imobiliară și-a atins și ea limitele, alimentate de bani ieftini sau pe gratis și credite nelimitate. În Europa, dobânzile chiriilor sunt de circa 1%.

Aceste finanțări iresponsabile la costuri neglijabile au dus prețurile imobiliare la niveluri ridicole și nesustenabile.

Prima mea ipotecă a fost în Marea Britanie. În 1973, rata dobânzii a ajuns la 23%, pe un fond de mare inflație.

Astăzi, puțini dintre cei care împrumută și-ar putea permite o creștere cu 3%. Despre 10% sau 20%, ca în anii 1970, nici nu poate fi vorba.

Odată cu creșterea ratelor dobânzilor,  este absolut sigur că bula piețelor imobiliare, rezidențiale și comerciale, va face implozie, ducând la incapacități de plată importante, la rate mari de neocupare a locuințelor și la explozia fenomenului „homeless”.

Guvernele vor subvenționa la început aceste piețe, tipărind bani cu nemiluita, însă în cele din urmă vor eșua, pe măsură ce banii vor sucomba.

Produsele derivate sunt o bombă nucleară financiară, care este probabil să aducă moartea piețelor financiare. Derivatele financiare LINK, în special OTC (over the counter), sunt probabil de ordinul a 2 catralioane de dolari, sau chiar mai mult.

Fiecare instrument financiar conține un element derivat cu o influență masivă.

Din cauza actualei volatilități de pe piețele de materii prime, majoritatea marilor companii care operează pe aceste piețe, precum și fondurile speculative, sunt expuse tranzacțiilor în marjă.

De exemplu, numeroși clienți ai JP Morgan se află acum sub o presiune enormă pe o piață supraîndatorată masiv.

Așadar, dacă clienții JP Morgan sunt stresați, aceasta înseamnă că JPM și alte bănci se vor afla și ele sub presiune.

Nu uitați că acesta nu este decât începutul crizei: alte numeroase vești proaste curg zilnic.

În timp ce piețele de produse derivate sunt aruncate în aer, cu partenerii de afaceri prăbușindu-se, băncile centrale vor fi nevoite să tipărească catralioane de dolari inutili, croind drumul spre o hiperinflație masivă.

Băncile și Sistemul Financiar se vor afla în mod clar la început sub o uriașă presiune și vor sfârși prin a se prăbuși total sau parțial, pe măsură ce problemele enunțate mai sus se vor manifesta.

Guvernele și băncile centrale vor fi în mod evident neputincioase într-un astfel de scenariu. Salvarea sistemului, în 2008, nu a fost altceva decât o amânare a executării.

Datoria mondială s-a triplat de la începutul acestui secol, de la 100.000 de trilioane de dolari la 300.000 de trilioane de dolari.

Nu uitați însă că aceștia sunt în cea mai mare parte a lor bani falși, care au creat valori false ale activelor, bazându-se pe nisipuri mișcătoare.

Totul este acum pe punctul de a se prăbuși.

Criza economică și financiară care va veni va avea efecte devastatoare asupra lumii întregi. Iată câteva efecte:

Inflația prețurilor materiilor prime este o certitudine. Timp de ani de zile, a fost clar că ciclul pe termen lung al materiilor prime va duce spre o prăpastie și că va apărea o creștere masivă a prețurilor.

Acest ciclu, cu prețuri crescând exploziv a început cu mult înainte de criza din Ucraina, însă este fascinant să vezi cum evenimentele se aranjează pentru a crea furtuna perfectă.

Prăbușirea Dolarului, împreună cu majoritatea celorlalte devize, este o certitudine. Pe măsură ce tipărirea de bani și inflația vor spori într-un mod necontrolat, dolarul va atinge rapid valoarea sa intrinsecă de ZERO. Majoritatea devizelor vor urma același model, însă pe rând.

Banii digitali vor fi foarte probabil lansați în următorii ani. Nu cred însă că criptomonedele vor juca un rol important, cu excepția domeniului investițiilor foarte speculative.

Mult mai importante vor fi CBDC-urile (devizele digitale ale băncilor centrale) care vor reprezenta o altă formă de „fiat money”, însă de data aceasta digitală. Ca toți „fiat money” CBDC-urile vor fi afectate rapid de o „tipărire electronică” fără sfârșit.

Forumul Economic Mondial și Klaus Schwab au avut parte de o importanță mai mare decât meritau. După părerea mea, își vor pierde toată influența pe care o dețin acum, pe măsură ce valoarea activelor financiare și a avuțiilor va face implozie.

Astfel, nu cred că Marea lor Resetare se va produce ori va reuși. Guvernele vor încerca resetări, dar vor eșua. Singura Resetare adevărată va fi dezordonată și va arăta așa cum am prezentat-o mai sus.

Șomajul va crește considerabil pe măsură ce comerțul mondial se va prăbuși iar sistemul financiar va fi sub presiune. Numeroase companii vor pieri.

Sistemele de pensii vor capota, deoarece valoarea fondurilor de pensie se va prăbuși.

Sistemele de asigurări sociale nu vor mai funcționa în condițiile în care guvernele nu vor mai avea bani adevărați.

Majoritatea oamenilor de pe Pământ vor resimți dureros infernul uman care se va dezlănțui din cauza problemelor descrise mai sus.

Chiar și fără un război nuclear, care, în mod evident, ar fi fatal lumii întregi.

Creșterile masive de prețuri, în special la produsele alimentare și la energie, combinate cu penuriile tuturor celorlalte produse, vor afecta lumea întreagă, atât țările în curs de dezvoltare cât și pe cele industrializate.

Consecința penuriei alimentare și a mizeriei economice, combinate cu incapacitatea guvernelor de a funcționa corect, vor duce în mod clar la tulburări sociale în numeroase locuri, ba chiar la războaie civile.

Criza financiară și economică actuală nu a fost creată nici de COVID, nici de ce se petrece acum în Ucraina.

Criza actuală a început odată cu problemele sistemului bancar și a pieței Repo, în august-septembrie 2019, și exacerbate apoi de COVID în 2020.

Originea crizei bancare din 2019 este evident mina de aur a datoriilor din 1971 încoace, mai ales din 2006.

Și criza materiilor prime, în special de pe piața alimentelor și a energiei, a început înainte de războiul din Ucraina.

Însă, într-o furtună perfectă, un anumit număr de catalizatori foarte malefici se vor manifesta întotdeauna în cel mai prost moment posibil, pentru a declanșa o criză mai gravă decât precedenta.

Nimeni nu știe cum se va termina acest război. Lumea occidentală este foarte prost informată despre mersul războiului, dat fiind că presa este pro-occidentală și anti-Putin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *