Home / Articole Promovate / Femeia-Bărbat vs. Femeia Eternă

Femeia-Bărbat vs. Femeia Eternă

Mihai Șerban
Incorect Politic
Martie 14, 2019

 

Unul din semnele cele mai evidente ale masculinizării femeilor este portul generalizat al pantalonilor.

Pe vremuri, rochia era norma.

Poate nu pare un lucru extraordinar pentru evoluția  Occidentului, însă acest detaliu este inedit.

Indiferent că vorbim de Grecia antică, de Evul Mediu sau de epoca modernă, rochia a fost marca feminității din mai multe motive. În primul rând, ascunde picioarele și dă, într-o oarecare măsură, o impresie de imobilitate și pasivitate, o eleganță tipic femeiască, ușoară și naturală.

Femeia Eternă

Rochia este, în mod paradoxal, foarte sugestivă. Ascunde ceva – picioarele și baza abdomenului –, adaugă mister, ceea ce poate să provoace speculații erotice imaginare, iar asta nu e rău. Rochia lasă picioarelor o deschidere care amintește în fiecare clipă că, material, matricea femeii nu este inaccesibilă ci doar subtilă, îndepărtată văzului dar apropiată imaginației.

La muncă, ce-i drept, rochia este mai puțin practică decât pantalonii și necesită o gimnastică precisă, elaborată – o mișcare greșită poate să producă sfâșierea materialului sau, mai grav, să pună femeia într-o ipostază lipsită de decență –, însă femeile s-au străduit dintotdeauna să poarte rochia pentru a marca distincția sexelor și a respecta programarea firească a funcțiilor.

Îndeosebi după Marele Război, după ce femeia a fost împinsă muncească în uzine, ostenind și transpirând din greu laolaltă cu bărbații, părul scurt,  pantalonul și țigara au devenit regula de baza al comportamentului femeilor masculinizate.

Totuși, până prin anii ’60, rochia a rezistat și a rămas norma, ținuta de bază.

Femeia Eternă

 

Formele și culorile cele mai variate veneau să sublimeze și să sublinieze finețea și identitatea femeii. Lucrurile erau precise, reale, fără incoerențe identitare (ce-i drept, nici bărbatul-vagin sau femeia cu barbă nu apăruse încă, iar homosidaismul pedagogic nu făcea ravagii în rândul elevilor…).

După care, cel puțin în Occident, a apărut generația femeilor boomer (viitoarele mame-avort, generația eliberatelor). În anii ’70, blugul, ținută muncitorească reciclată în uniformă permanentă din cauza televizorului și revistelor mondene, a reușit să se impună ca nouă normă vestimentară unificatoare.

Bineînțeles, norocul lor și al nostru, mai sunt femei cultural-rezistente care poartă rochii, colanți și pantofi eleganți, însă femeia pantalon-țigară a devenit ceva absolut banal.

Iată un aspect foarte interesant și deloc neglijabil: cu cât o firmă de haine este mai accesibilă, cu atât mai puțin aceasta o să promoveze rochia drept ținută feminină.

Invers, cu cât o firmă este mai greu accesibilă, cu atât mai mult aceasta o să promoveze rochia drept ținută feminină.

Pe undeva, oarecum deconspirat, această constantă dovedește faptul că, dincolo de mesajele libertariene care împing femeia spre înstrăinarea de sine (alienare!),  pantalonul este o ținută destinată plebei inculte, femeii-bărbat, în timp ce rochia rămâne stindardul ținutei feminine prin excelență și, mai ales, a femeii independentă de „normele standardizate” ale identității culturale impuse de societatea neo-capitalistă.

Femeia Eternă

Femeia Eternă Femeia Eternă

Nu este nici măcar o interogație și, totuși, este un simptom major.

În mod paradoxal, cu cât femeile sunt mai masculine în ținuta lor, cu atât mai mult bărbatul vede detaliul corporal și devine, implicit or nu, agresiv sexual, un prădător axat pe carne. Fără ascunzișuri,  mister și tresăriri ale imaginației – sexul devine norma!

Agresivitatea sexuală era până acum rezervată bărbaților, cei instabili, bineînțeles conduși de capul lor inferior, reptilian… descreierați!

Dar, iată că, astăzi ne regăsim într-o situație în care femeile castratoare normative încearcă cu disperare să-și atribuie un falus simbolic devenind, prin comportament masculin, mai sexualizate ca niciodată!

Femei-pantalon-falus dominatoare și castratoare cu țigara în gură care urlă, totuși, nu suntem obiecte sexuale, vrem egalitate și respect!… Bine dom’le!

Ceea ce reiese în mod firesc este că, Occidentul nu-și mai controlează femeile spre împlinirea ideologiilor avortate de stăpânii și beneficiarii acestei situații. Și totuși, dubla progresiune a ideologiei liberale și a pieței de dorințe, cele două mari atribute ale procesului consumatorist, a reformat o anume femeie: acesta are în jur de 50 de ani de existență și trăiește atârnată de o identitate culturală.

Sunt convins că femeia eternă o să-i supraviețuiască și acestei impostoare, absolut!

Femeia Eternă

Apropo, știți cine a născocit ziua femeii? Jidanca marxistă Theresa Malkiel.

Mă întreb, oare câte femei libere, a căror bunici au fost măcelăriți de marxiști pentru că nu înțelegeau să se supună totalitarismului ideologic, sărbătoresc această zi-doliu de 8 martie?

Vă spun, trăim într-o distopie post-marxistă acceptată prin îndobitocire generalizată și femeia eliberată pantalon-falus-țigară-tatuaj îi reprezintă chiar epicentrul.

Doamnelor și domnișoarelor, înainte de dezlănțuirea care o să urmeze, să-mi fie permisă o ultimă constatare: anumite femei reușesc, totuși!, să transpună feminitate prin portul pantalonului, iar acest lucru este apreciabil, însă aceste femei sunt perle foarte rare!

Morala, decența, finețea, frumosul desăvârșit și naturalul femeii eterne, reușește să transpună feminitate chiar și atunci când, împotriva firescului, părul scurt sau pantalonul cultural-standardizat încearcă să-i anihileze cea mai pură formă de exprimare, natura femeiască.

Mihai ȘERBAN

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *