Home / Articole Promovate / Distrugerea României – Pas cu Pas

Distrugerea României – Pas cu Pas

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Decembrie 7, 2019

Distrugerea României, trădători de ieri și de azi (I) 

Distrugerea României – pas cu pas

Distrugerea României – pas cu pas

Nu voi începe cu începutul, ci cu decembrie 1989. Începutul a fost cu mult înainte, dar noi nu știam. Voi scrie despre lucruri traite, lucruri citite, lucruri pe care mi le-au povestit cei care le știau și cu lucruri pe care doar le bănuiesc (dar, cum se spune, bănuielile mele sînt întemeiate).

Pe 22 dec. 1989 aproape întregul popor român exulta de fericire, la Piața Romană era scris cu majuscule „NE-AM LUAT RAȚIA DE LIBERTATE!”. Scăpasem de dictatură, aveam libertate și democrație, caldură și curent electric fără întreruperi, și aveam banane! Doamne! Ce puteam să mă enervez cînd auzeam la TV niște tembeli care din toate necazurile pe care le aveam sub Ceaușescu, ei pomeneau doar faptul că nu găseau banane să le dea copiilor!  Pentru banane m-am dus eu să mor ca prostul?

În seara de 25 decembrie (seara Crăciunului – mă credeți că eu, cu toată memoria mea pe care o consider de excepție, nu mai țin minte dacă am petrecut Crăciunul cu familia?) alt motiv de bucurie pentru români, fuseseră executați soții Ceaușescu! Foarte proști mai eram noi! Foarte buni meseriași au fost cei de la CIA (fiindcă postul de radio „Europa Liberă”, înființat de CIA, chiar dacă finanțarea acestuia trecuse între timp în sarcina Congresului american, lucra în continuare pentru agenție).

Atîta ură se strînsese împotriva lui Ceaușescu! În primul rind (așa cum am mai scris) fiindcă el nu găsise necesar să explice poporului că trebuie să strîngem cureaua pentru a achita înainte de termen împrumutul de la FMI (care, într-adevăr, ne-a ajutat la clădirea economiei – împrumuturile făcute după 1990, nu știu la ce au fost folosite, din cînd în cînd aflăm cum se mărește datoria externă) întrucît eram jefuiți prin dobînzi.

Îl mai uram pe Ceaușescu pentru cei 60.000 de români uciși la Timișoara. Așa ne (dez)informase postul de radio al CIA.

Eram revoltați de expresia lui legată de „huliganii din Timișoara”. Ei bine, avea dreptate! Am aflat ulterior de la prietenii revoluționari din Timișoara dar și de la prietenii procurori trimiși acolo că pînă în 17 dec., cînd muncitorii au început să iasă organizat în stradă, grupuri de huligani spărgeau vitrinele de la magazine și furau sticle de băutură. Agenții unguri și sovietici precum și cozile de topor recrutate și-au făcut bine treaba.

Și am mai aflat un lucru, cînd revoluționarii adevărați s-au întîlnit față în față cu armata, din spatele acesteia s-a tras în primii, iar din spatele revoluționarilor s-a tras în armată. Vă sună cunoscut? tot așa a început și „revoluția siriană”.

Hai acum să mă întorc în timp. Ceaușescu ajunsese un ghimpe pentru sovietici, la început prin poziția din 1968 împotriva invaziei din Cehoslovacia, mai apoi prin contrele lui în cadrul Tratatului de la Varșovia. Rușii îl urau de mult.

Apoi, au ajuns să îl urască și americanii. De ce? Nu știu. Poate fiindcă achitase înainte de termen datoria față de FMI și obținuse astfel independența totală a țării – dăduse un exemplu prost!. În orice caz, nu grija față de drepturile omului în România le tulbura noaptea somnul.

Din cîte am auzit  (fiindcă în acest domeniu nu putem avea acces la documente sovietice) prin 1982 Iuri Andropov, șeful KGB (și viitor secretar general al PCUS pentru 16 luni), a avut o propunere. URSS era în pragul falimentului. Cheltuielile pentru cucerirea spațiului cosmic, cheltuielile pentru înarmare, cheltuielile pentru războaiele declanșate sau doar finanțate în străinătate, ajutoarele trimise în țările socialiste sărace (Cuba, Coreea, Vietnam dar și în Africa) secătuiseră bugetul. A propus încetarea războiului rece. Planul lui a fost continuat de Gorbaciov, care i-a luat locul. Sovieticii s-au împrietenit cu americanii și au găsit un inamic comun, Ceaușescu.

A început recrutarea trădătorilor interni. Cel mai important, Silviu Brucan (Saul Bruckner). Acesta a început în 1988 vizitele în URSS și SUA. Ca să nu rămînă urme, nu i se punea viza pe pașaport ci pe o foaie de hîrtie vîrîtă în pașaport. Cînd revenea în țară, acea foaie de hîrtie era distrusă. A fost omul KGB și al CIA. Din cite știu, începuse colaborarea cu Mossad-ul încă de pe cînd fusese ambasador în SUA și apoi la ONU (în deceniul 6).

Nu am dovezi, dar se pare că la complotul împotriva lui Ceaușescu au participat 8 servicii străine (sovieticii, americanii, ungurii, vest-germanii, francezii, sîrbii și israelienii precum și britanicii, care au fost placa turnantă între trădători și CIA).

Ceaușescu nu mai avea încredere în securitatea, dar avea în armată. De data aceasta, însă, în primul rind, armata l-a trădat. Și Iulian Vlad, prin neinformare, dar în primul rind șefii din armată.

Generalul Victor Atanase Stănculescu, ministrul adjunct al apărării, se întîlnește la sediul ambasadei britanice din Atena cu șeful rezidenței MI 6. Șeful antenei noastre îi raportează lui Iulian Vlad, care îl scoate din funcție (nu mai știu dacă l-a demis sau l-a pensionat) acuzîndu-l că și-a permis să supravegheze un demnitar.

Generalul se întîlnește la lacul Balaton cu omologul său maghiar, dar și cu șeful GRU pentru Balcani.

În vara lui 1989, generalul importă din URSS celebrele “ciocănitoare” (arme ale războiului psihotronic) care au spart mitingul lui Ceaușescu și care au fost date la DIA (ofițerul care le-a dus cu mașina lîngă CC a ajuns apoi un apreciat general) dar și simulatoarele, care au creat psihoza teroristă și care se pare că au fost date misterioasei Rețele R despre care, oricît m-am chinuit, nu am reușit să aflu prea multe.

Am fost curios să știu dacă șeful DIA, viceamiralul Ștefan Dinu, a făcut parte din complot. Mi s-a spus că știa, dar nu a fost cooptat întrucît a fost considerat prea prost. Eram curios întrucît fără să îl văd sau să îl cunosc vreodată, am petrecut foarte multe nopți în apartamentul de la etajul doi al vilei în care stătea (str. Londra nr. 38 – sau 39? mă lasă memoria). Nu mai am putere să mă duc și să verific.

Și a venit minunata și istorica noastră revoluție parțial televizată, în premieră pe plan mondial.

Am găsit întîmplător în aceste zile un material foarte complex:

https://www.academia.edu/34758492/Revolutia_la_bucuresti

A fost foarte multă muncă, autorul a stat de vorbă cu mulți revoluționari, a studiat multe documente, a avut acces la multe înregistrări. Inevitabil, a făcut și greșeli.

Unele, minore. De pildă, scrie că în timp ce Mihai Laurențiu Gîtlan era ucis la Sala Dalles, tatăl său intra în sediul CC al PCR. Greșit. Mihai a fost ucis pe 21 dec., prietenul meu Ion Gîtlan a pătruns în CC pe 22 dec. Se instalase la biroul lui Ceaușescu și dădea ordine – apoi, și-a dat seama că nu îl ascultă nimeni. În alte cîteva cazuri, numele au fost scrise greșit.

În alte cazuri, autorul a luat de bune declarațiile unor pretinși revoluționari. Din cite știu eu (din mai multe părți) Petre Roman, Codrin Ștefănescu, Adrian Dumitrescu, Constantin Aferăriței dar și alții, nu au fost la revoluție.

I-am trimis textul lui Ion Iofciu (citat de multe ori în cuprinsul lungului articol). M-a ținut noaptea la telefon cîteva ore, comentînd aproape fiecare paragraf. El luase parte la cele mai multe dintre evenimentele descrise în material. A avut unele critici, dar nu majore.

Ce este important din ceea ce s-a scris, sînt următoarele:

– sînt prezentate numele tuturor celor uciși în București;

– sînt arătați criminalii pe care după revoluție, Iliescu i-a avansat în grad;

– au fost identificați militari care au ucis împușcîndu-i în cap pe răniți – au fost trimiși în judecată, dar judecătorii le-au justificat crimele și i-au achitat!

Citind aceste 54 de pagini care m-au aruncat în trecut, am reîntîlnit zeci de prieteni, dar și unii care nu mi-au fost prieteni ci dimpotrivă – unii racolați de serviciile străine care se prezintă ca revoluționari, alții sînt impostori.

Iar m-am băgat într-o chestie grea – nu pot să o termin acum. Va mai veni un episod cu trădătorii din 1989 și cu serviciile secrete trădătoare după 1990.

II

Distrugerea României – pas cu pas

Distrugerea României – pas cu pas

Revoluția a învins! Tiranul a căzut! Aveam libertate, aveam democrație, aveam banane!

Marele „erou” al revoluției române era Laszlo Tokes, fost informator al securității, recrutat ulterior de AVO (securitatea din Ungaria). Se știa asta, dar totuși în anul 2009 Traian Băsescu i-a acordat Ordinul Național „Steaua României”, ordin care i-a fost retras în anul 2016 în urma multor proteste.

În fruntea CFSN este numit prin consens de apropiații săi sau ales (nu mai țin minte) Ion Iliescu – în anii ‘50 fusese președintele studenților români de la Moscova. Era omul KGB-ului.

Prim ministru ajunge Petre Roman, „os ardelenesc” după cum cum îi plăcea să se prezinte, fiul bolșevicului Erno Neulander (Valter Roman). Nu am dovezi, dar mi s-a șoptit că pe cînd era student la Toulouse, a fost recrutat de DST – avea potențial, vroia să se mărite (sau să se însoare?) cu Zoe Ceaușescu. Dar Elena Ceaușescu se pare că suferea de păcatul antisemitismului, așa că l-a troznit peste bot. A trebuit să se mulțumească cu Mioara Georgescu, fiica ambasadorului nostru în Elveția. Despre nenorocirile pe care le-a făcut în calitate de prim-ministru nu mai scriu – am scris destul de-a lungul anilor.

Ideologul partidului, omul care din culise trăgea toate sforile și care a hotărît execuția soților Ceaușescu era Silviu Brucan (Saul Bruckner), omul serviciilor secrete de pe trei continente, toate dușmane ale României. Se știa că este un trădător. Am întrebat un securist de ce nu l-au arestat – mi-a răspuns că au vrut, dar nu a fost de acord Ceaușescu. Apoi, Brucan, în semn de recunoștință iudaică, a ordonat execuția lor în cadrul celui mai rușinos proces din istoria justiției române.

În CFSN mai erau și alții, printre care Mircea Dinescu, dizidentul (eu mă încăpățînez să scriu cu z) lui pește, revoltat că securitatea îl urmărea cînd se ducea la magazinul ambasadei URSS să își cumpere icre negre și vodcă rusească.

Mai era și  Gelu Voican Voiculescu, cel care după mulți ani a declarat că avea prieteni la ambasada URSS.

Mai era și un derbedeu infractor, Dan Iosif, pe care l-am trimis și eu în judecată în sept. 1976 pentru braconaj piscicol (deja avea două condamnări anterioare). Vă întrebați ce căuta un derbedeu infractor în acest cerc select? Simplu, modesta lui casă era undeva, aproape de lacul Herăstrău, fiind vecin cu mulți conspiratori. Dar, cel mai important, fusese racolat de GRU (pentru cine nu știe, precizez că GRU era serviciul extern de informații sovietic, iar KGB era serviciul intern). Pe acest infractor semianalfabet, Ion Iliescu l-a făcut în 1990 senator de Giurgiu, iar apoi l-a luat consilier prezidențial.

Iliescu l-a numit ministru al apărărării pe gen. Nicolae Militaru. Militaru și-a făcut studiile la Moscova (vă mirați dacă vă spun că și Iulian Vlad a făcut cursuri la Moscova?). UM 0110 (unitatea anti-KGB) a documentat trădarea lui Nicolae Militaru, care a fost trecut în rezervă în 1978. Artizanul deconspirării a fost Gheorghe Trosca, ajuns în timp şef de Stat Major la USLA. Acest gunoi nemernic și trădător, Militaru, a găsit ocazia să se răzbune în cel mai oribil și mai criminal mod. A cerut sprijinul USLA să apere Ministerul Apărării, atacat cică de teroriști. Cînd uslașii au ajuns, s-a deschis focul și au fost uciși toți cei 8 membri din cele doua ABI-uri. Apoi, au fost prezentați la TV ca teroriști!

Altui trădător, gen. Ștefan Kostyal, degradat și trecut în rezervă în 1970 cu gradul de soldat, Iliescu i-a redat gradul de general.

Pe 22 dec, 1989 în sediul CC pătrunseseră și revoluționari studenți. Într-o zi, poate 26 dec., li se mulțumește pentru participare și sînt dați afară. Studenții văzuseră însă cum sediul CC se umple cu vechii activiști. Convoacă (prin puținele mijloace existente pe atunci), un mare miting. La TV (probabil și la radio), în stațiile de metrou, cetățenii sînt anunțați să nu participe, întrucît este o acțiune revanșardă, prin care securiștii vor să răzbune moartea Ceaușeștilor și să ucidă cît mai mulți revoluționari.

Vă supărați dacă vă spun că am obosit? Am varianta să amîn terminarea articolului pentru mîine. Dar prefer să vin cu al treilea episod.

III

Distrugerea României – pas cu pas

Poporul român este fericit, se bucură, comentează cu prietenii sau chiar cu necunoscuții, privește la TV, consumă în continuare tradiționalele produse din porc, ciocnește fiecare pahare cu ce are  (țuică de prună, mere sau corcodușe, molan sau zaibăr).

În acest timp, în fostul sediu al CC al PCR, trădătorii care puseseră mîna pe putere se organizează tot mai bine, aduc lîngă ei alți trădători.

Tentativa studenților dați afară din CC de a aduce la cunoștință românilor deturnarea revoluției a fost anihilată. Dar trebuie luate măsuri de a împiedica altele de acest fel.

Și se întîmplă ceva unic în lume. Îmi pare rău că nu mai țin minte să prezint exact, dar într-o zi (se poate să fi fost 26 dec.) la radio și TV este prezintat un comunicat despre decretul-lege emis de CFSN și adresat „terorișilor” cărora li se cere să predea armele. Mi se pare că s-a fixat pentru aceasta un termen de trei zile. Cu această ocazie este dată și o amplă definiție a teroriștilor, în care erau incluși și cei care împrăștiau știri defetiste. Cu alte cuvinte, dacă cineva ar fi susținut că cei care au pus mina pe putere sînt niște trădători, că teroriștii sînt oamenii lor, etc., putea fi arestat ca terorist! Decretul-lege nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial (fostul Buletin oficial). La expirarea termenului, sîntem anunțați că toți teroriștii s-au predat – românii răsuflă ușurați!

Anunțul despre decretul-lege a fost făcut la radio-TV de prietenul meu Oliviu Tocaciu, care îmi era și vecin. Oliviu era vicepreședinte al comisiei juridice  de la CFSN iar ulterior, în urma demisiei lui Dumitru Mazilu, a devenit președinte. Sun la el și spun familiei să mă anunțe cînd vine acasă. Într-o seară mă sună, venise acasă să facă un duș și să se schimbe. Mă duc la el. Mi-a spus că vrea să mergem la prietenul lui, judecătorul Ion Ionescu. Așa cum suni să vină taxiul, a sunat și el la CFSN și a cerut o mașină. Și a venit „mașina” (nu mai țin minte dacă era tanc, tanchetă, TAB, ABI) și am mers la Piața Rosetti. Am stat acolo cîteva ore, aveam multe de întrebat, dar cine putea să îl oprească pe Oliviu din povestit! Ne-am întors cu același mijloc de transport cu care ne dusesem.

Cu timpul, lucrurile s-au liniștit, dar eu nu m-am grăbit cu întrebările. Apoi, așa cum este viața, drumurile noastre s-au despărțit. Ultima dată cred că ne-am întîlnit în 1993, cînd mi-a dat cartea „Mein Kampf” tipărită la editura lui, „Pacifica” (și pentru care Moses Rosen ceruse trimiterea lui în judecată). S-a pensionat, s-a dus în Ardealul lui natal. Am dat de el pe Skype, am păstrat legătura un timp, dar acum vreo 10 ani, cînd am schimbat PC-ul cu leptopul, am rămas fără Skype. În toamna trecută a murit, fără să apuc să îi pun multe întrebări (mulți prieteni au murit fără să apuc să îi întreb ce trebuia – de unde concluzia să nu lași pe mîine ce poți face azi).

La moartea lui, am publicat un articol în care menționam: „Făcea parte dintr-o galerie de avocați despre care am mai scris, cum sper să mai fie și astăzi, deși nu prea cred: un jurist excelent, un om de mare cultură generală, un orator desăvîrșit, un profesionist conștiincios și corect, un partener de discuții spumoase și un mare patriot.

Cînd am dat de firul trădării din decembrie, m-a bîntuit un gînd rău, dar m-am interesat și m-am liniștit, Oliviu nu era agentul nimănui, nu toți din CFSN erau complotiști. De altfel, el s-a rupt repede de FSN și a înființat Partidul Reconstrucției Naționale cu care a participat la alegerile din 20 mai 1990.

Un ultim aspect legat de teroriști. Ani de zile m-am străduit să aflu ce s-a întîmplat cu aceștia – dar nu am reușit. Cam prin anul 2000 mă întîlnesc cu gen. Mircea Chelaru (la revoluție lucra în domeniul informațiilor). Îl întreb ce s-a întîmplat cu teroriștii, cei capturați de armată, capturați de revoluționari și predați armatei sau cei care s-au predat singuri în urma decretului-lege. Îmi spune că armata i-a predat colonelului Marin Bărbulescu (șeful miliției capitalei) dar acesta nu mai poate fi întrebat întrucît a murit. Marin Bărbulescu nu murise, însă nimeni nu vroia să se afle adevărul!

Pas cu pas, agenții KGB (dar și GRU) pun mîna pe domeniile cheie, inclusiv presa, inclusiv serviciile secrete.

Agentul KGB Petre Mihai Băcanu (proaspăt eliberat cu ocazia revoluției din executarea unei pedepse de drept comun) privatizează (ilegal) ziarul „România Liberă”, care se erijează în vîrful de lance al opoziției.

Mai tîrziu, agentul KGB Dumitru Tinu preia conducerea ziarului „Adevărul” (fost „Scînteia”), numit crucișetorul presei române.

Alți ziariști, colaboratori notorii ai securității, au înființat după 1990 ziarele proprii – dar nu mă voi referi la ei, tema mea de azi sînt trădătorii.

Generalul trădător Victor Atanasie Stănculescu, omul KGB-ului, cel care pe 25 dec. 1989 a dat ordinul de executare a cuplului Ceaușescu, este numit la data de 28 dec. 1989 ministrul economiei naționale (minister nou înființat). Întrucît în armată începuseră (în special din partea tinerilor ofițeri) proteste împotriva numirii unui trădător în fruntea ministerului apărării, pe 16 febr. 1990 Ion Iliescu îl numește în locul lui Nicolae Militaru pe V. A. Stănculescu (rămas pe post pînă la 29 aprilie 1991). Un agent sovietic a luat locul altui agent sovietic!

În martie 1990 este înființat Serviciul Român de Informații, în fruntea căruia Ion Iliescu îl numește pe agentul KGB Virgil Măgureanu (ns. Imre Asztalos), rămas pe post timp de peste 7 ani.

Dintre isprăvile lui Măgureanu, mă refer pe scurt doar la cîteva.

A desființat principiul muncii pe (de) obiectiv. Înainte de 1989, toate marile unității economice din țară aveau securiștii lor, pregătiți în respectivul domeniu al unității de care răspundeau. Ei nu făceau poliție politică, ei preveneau sau combăteau spionajul, sabotajele, delapidările, etc. Prin desființarea acestui principiu s-a creat posibilitatea devalizării și distrugerii economiei țării.

Au existat în securitate și lucrători care apărau nu interesele României, ci dictatura. Dar aceștia nu erau mulți. Majoritatea erau specialiști, și mai erau și patrioți. Măgureanu a trecut în rezervă gradele superioare, cei care aveau cea mai multă experiență. S-a creat haos. A încercat să îi înlocuiască cu lucrători DIA, dar aceștia nu erau suficienți, așa că a fost nevoit să încadreze ofițeri care nu aveau nici o experiență în domeniul informațiilor (rachetiști, tanchiști).

În iunie 1990 a făcut lista cu cei care, în urma diversiunii din 13 iunie, trebuiau arestați pentru „liniștea” lui Ion Iliescu – printre aceștia, și eu. O coadă de topor de la poliție, care mă cunoștea (și în acest caz m-am zbătut să aflu cine a fost, dar nu am reușit), l-a „convins” pe un arestat să declare că eu am fost printre cei care i-au organizat să atace instituțiile statului. Ca declarația să fie mai convingătoare, din exces de zel, nărodul îi face și o descriere a mea. Nu mă mai văzuse însă de mult, așa că nu știa că între timp, încă înainte de revoluție, eu îmi lăsasem barbă completă.

Ce Doamne iartă-mă, indiferent de orînduire, toată lumea vroia să mă vadă arestat?

Virgil Măgureanu a făcut mult rău României, economiei naționale, serviciului de informații.

Acum înțelegeți de ce de trei decenii țara merge tot mai rău? Într-un timp foarte scurt, în fruntea României, armatei, serviciului de informații, presei, au ajuns agenți KGB. Iar aceștia au educat și adus pe lîngă ei cadre de viitor pe măsură, tot trădători (care însă între timp au schimbat barca).

Gata, pentru azi ajunge.

IV

Distrugerea României – pas cu pas

Acum intru pe nisipuri mișcătoare întrucît nu sînt specialist în acest domeniu, așa că dacă greșesc ceva, rog să fiu corectat.

Din cîte știu, înainte de 1989 în România existau doar două servicii de informații.

Cel mai important dintre ele, era „securitatea” (voi folosi acest termen, indiferent de denumirea oficială în decursul timpului – DGSP, DGSS, CSS, DSS). În cadrul ei existau în principal șase Direcții, dar și instituții, unități și servicii independente care în prezent constituie servicii secrete separate.

Exista DIE, devenit CIE, care în 1990 s-a transformat în SIE.

Exista Direcția a V-a, care în prezent este SPP-ul.

Exista Unitate Specială T (cunoscută sub numele de „Tonola” întrucît avea sediul în parcul cu același nume, lîngă Circul de Stat), care se ocupa de interceptările telefonice. Cred că nu greșesc prea mult dacă spun că a fost bunica actualului STS.

Al doilea serviciu a fost DIA (Direcția de informații a armatei), în prezent Direcția generală de informații a apărării, în cadrul căreia conviețuiesc două direcții, Direcția informații militare și Direcția siguranță militară.

Înainte de 1989, în cadrul securității și exista Direcția a IV-a, contraspionaj militar (în prezent desființată, atribuțiile ei fiind preluate de serviciile armatei).

Din motive pe care nu le cunosc, între DIA și securitate exista o ură foarte puternică. Cei mai mulți morți și răniți de la revoluție au fost victime ale armatei. Unii împușcați de soldați derutați și năuciți de psihoza teroristă, alții însă victime ale DIA (o unitate a DIA, batalionul 404 cercetare-diversiune Buzău, a operat la Timișoara – comandantul batalionului era col. Gheorghe Truțulescu, cel care s-a reprofilat ulterior pe traficul cu țigări, nu cu sacoșa ci cu avionul! inculpat în dosarul „Țigareta II”, a fost condamnat la 7 ani de închisoare).

Erau vremurile în care „Armata e cu noi!” iar securitatea era demonizată și acuzată de toate crimele (deși în dimineața de 22 dec. Iulian Vlad dăduse ordin ca toți oamenii lui să depună armamentul în rastele, care să fie sigilate). Armata era la putere, în armată aveau românii încredere iar în fruntea armatei s-au perindat agenții străini. Au fost județe în care toți lucrătorii inspectoratului județean de securitate (cca. 100 în fiecare județ) au fost arestați și acuzați că sînt teroriști. Ura dintre cele două instituții s-a acutizat. Nu mai intru în amănuntele pe care le cunosc întrucît nu are nici un rost – nici conducătorii țării și nici “partenerii strategici” nu au interes să fie dezvăluit adevărul despre revoluție.

În 1991, cînd aveam rubrica mea în săptămînalul „Cuvîntul”, am adresat 8 întrebări către 8 înalți demnitari. Întrebarea care era adresată ministrul apărării Nicolae Spiroiu se referea la jurnalul  de operațiuni al batalionului 404 în zilele revoluției. Spiroiu a fost singurul care a răspuns – și a răspuns că nu știe la ce mă refer. Chiar așa? chiar nu știa?, chiar nu avea pe cine să întrebe despre ce este vorba?

*

O să mă refer la conducătorii celor două servicii importante (SRI și SIE).

În 1997, după „schimbare”, în fruntea SRI, în locul lui Virgil Măgureanu despre care am scris, sînt numiți Costin Georgescu (inginer, director) și Mircea Gheordunescu (fizician, director adjunct). Îi consider niște oameni corecți, cinstiți și patrioți, dar aveau o hibă, nici unul nu avea nici pregătire și nici experiență în domeniul informațiilor.

În anul 2000 Ion Iliescu revine la putere și îl numește în fruntea SRI pe Alexandru Radu Timofte, racolat de GRU încă dinainte de 1989, pe cînd era ofițer activ. Și ca să vedeți cum o țară întreagă prin conducătorii ei cît și foștii agenți sovietici au sărit dintr-o barcă într-alta, aflați că în anul 2002 răposatul Timofte s-a întîlnit la Washington cu George Tenet, directorul CIA, care i-a oferit fostului agent GRU o medalie!

În urma scandalului legat de răpirea din Irak, în anul 2006, Timofte demisionează și în locul lui ajunge pentru prima dată director interimar la SRI Florian Coldea (de două ori repetent, prima dată la liceul agricol pe care l-a urmat, a doua oară la facultatea de construcții din Timișoara, apoi a urmat Academia Națională de Informații, fără să își dea licența, absolvind astfel cu gradul de sergent major – este greu de înțeles cum a ajuns general,  dar în România, astea nu sînt criterii importante)

Nu vreau să fiu tendențios, dar amintesc două probleme:

– conform acuzațiilor lui Sebastian Ghiță, Coldea a fost recutat (ca și Laura Codruța Kovesi) de CIA, pentru care lucrează – cu alte cuvinte, erau trădători de țară!;

– la 12 ian. 2017 Coldea este suspendat din funcție, apoi eliberat din funcție și trecut în rezervă – după vreo 3-4 luni, directorul CIA Michael Pompeo îi acordă rezervistului Coldea distincţia „Alben W. Barkley“  într-o ceremonie care a avut loc la sediul CIA.

La 4 oct. 2006 în fruntea SRI este uns George Cristian Maior, care ocupă postul pînă la 27 ian. 2015, moment în care pleacă ambasador în SUA. Repet, nu vreau să fiu tendențios, dar ridic și aici două probleme:

– cînd Maior a fost nominalizat ambasador la Washington, senatorul Valer Marian i-a adresat o serie de întrebări foarte pertinente și foarte importante, la care acesta nu a răspuns niciodată;

– o dată cu Coldea, tot la sediul CIA, în mai 2017, Maior a primit de la același Mike Pompeo ordinul „Earl Warren“.

Din 19 febr. 2015, directorul SRI este Eduard Hellvig, alogen, bursier Soros, etc.

România, satul fără cîini.

În 1989 se pare că securitatea avea cca. 14.500 de ofițeri și subofițeri. Acum, se pare că serviciile secrete de la noi au 85-90.000 de angajați, de 6 ori mai mulți. Îmi dau seama foarte bine că activitatea unui serviciu secret este secretă, dar consider că doar atîta timp cît cazul este în desfășurare sau este legat de un alt caz care poate să fie urmărit. În rest, cred că SRI (ca și celelalte servicii) trebuie să justifice public un decont pentru banii primiți, tot mai mulți, tot mai suplimentați prin rectificări bugetare.

Stau și îmi răscolesc memoria, nu îmi aduc aminte dintre succesele     cu care se mîndrește SRI decît de celebrul „grenadier”  sărit de pe fix Dragoș Ciupercescu, de la liceul Jean Monnet, cei trei năuci din secuime care vroiau să arunce în aer niște coșuri de gunoi, adolescentul handicapat mintal din Oltenia denunțat de bunica lui și de un subofițer despre care nu-mi mai aduc aminte amănunte, dar parcă vroia vroia să dea niște documente secrete unui agent rus. Și s-au mai lăudat că instanțele au dispus, la cererea lor, expulzarea unor arabi – nu știu pentru ce, fiindcă este secret, habar nu am dacă prezentau vreun risc sau au fost acțiuni de promovare a instituției.

Cam puțin pentru aproape 30 de ani în care au primit bani mulți, tot mai mulți. Nu s-au ocupat în schimb niciodată de distrugerea organizată a economiei României, distrugere din care se pare că s-au înfruptat și mulți dintre ei, despre corupția la nivel înalt, despre demnitarii trădători.. Citeam mai de mult lista achizițiilor făcute de un serviciu secret (nu mai știu dacă SRI sau altul), se cumpărau tampoane igienice – înainte de 1989, salariatele securității își cumpărau pentru anumite situații, pe banii lor, vată hidrofilă ( este adevărat însă că, între timp, sub ochii blînzi și înțelegători ai SRI, fabrica de vată Buftea, înființată în anul 1900, a fost falimentată).

*

Trec la SIE.

La începutul anului 1990 în fruntea serviciului este numit Mihai Caraman. Am scris mai multe despre el, au apărut unele comentarii conform cărora ar fi lucrat pentru ruși, nu pentru noi. Eu îmi păstrez opinia mea, pozitivă la adresa lui, dar nu mai fac nici o referire.

Menționez însă din biografia lui wikipedia următorul aspect: „În anul 1992, Manfred Worner, secretarul general al NATO, a anunțat că nu va vizita Bucureștiul atât timp cât Caraman va conduce SIE, deoarece considera că o persoană care a spionat împotriva NATO este incompatibilă cu funcția de șef al serviciului de spionaj al unei țări care făcea demersuri de aderare la NATO. Ca urmare a acestui „ultimatum”, la 22 aprilie 1992 președintele Ion Iliescu a aprobat „cererea” lui Caraman de a se pensiona și l-a avansat la gradul de general-colonel.„

Am rămas surprins, eu nu știam că în 1992 România făcea demersuri pentru aderarea la NATO! Și nu știam că deja străinii ne impun pe cine să promovăm în funcții și pe cine nu! Înseamnă că deja eram slugile occidentului!

În locul lui Caraman a fost numit Ioan Talpeș, un trădător. Fără ca să îi ceară cineva, din proprie inițiativă, a început vizitele în SUA  unde a cărat saci de documente secrete ale serviciului, ne-a vîndut (ca și Pacepa) spionii. A distrus cele mai bune rețele ale noastre, cu greu refăcute, în SUA și Germania. Sînt multe de spus despre el, printre altele și despre închisorile CIA din România, pe cînd era consilier personal al președintelui Ion Iliescu.

În 1997 șeful SIE devine inginerul Cătălin Harnagea – ca și pe Costin Georgescu, îl văd ca un om corect, cinstit, patriot, dar fără nici un strop de experiență în domeniu.

În 2001 director devine Gheorghe Fulga. Nu am date să fi fost trădător, știu însă că în “timpul liber” (nu ca director al SIE), avea relații cu demnitari mafioți.

Apoi vin foarte lungi perioadă de interimat ale celui mai longeviv general SIE, Silviu Predoiu (2006, 2007, 2012, 2014, 2016-2018). Nu știu nimic rău despre el.

În 2006, după primul interimat al lui Predoiu, în fruntea SIE ajunge Claudiu Săftoiu – să nu îl supere sinceritatea mea, dar era un dobitoc. Băsescu a explicat că l-a numit în fruntea SIE la insistențele soției dobitocului, Adriana Săftoiu, consilier prezidențial.

După al doilea interimat al lui Predoiu, Băsescu îl numește director (pentru prima dată și pentru 5 ani) pe alogenul Mihai Răzvan Ungureanu (“membru al board-ului științific al Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă, Iași – București (1996-1998), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997), Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, university of Oxford”).

După al treilea interimat al lui Predoiu, ajunge în fruntea SIE Teodor Meleșcanu – nu comentez, am bănuieli, dar nu și probe.

După al patrulea interimat al lui Predoiu, șeful spionilor români (ce or spiona ei?) ajunge din nou (numit de Klaus Iohannis) același alogen Mihai Răzvan Ungureanu.

În sfîrșit, după al cincelea interimat al lui Predoiu, este numit șef al SIE Gabriel Vlase. Este un bun prieten al Israelului, al Ierusalimului, dat nu știu dacă datorită calității sale de președinte al grupului parlamentar de prietenie cu statul Israel, sau, cum spun unii, datorită prieteniei sale cu Mossad-ul.

Gata! Am terminat! Nu pot mînca de două zile. Sper că după aceste două zile de post negru, ca de obicei, mîine mă voi simți bine și cu poftă de mîncare, mai ales că mîine îmi vine comanda (ciorbă de burtă, de perișoare sau de văcuță – mă anunță omul meu cînd ajunge la „fabrica de mîncare”, sarmale, telemea de oaie).

După ce voi dormi ca lumea, după ce voi mînca așa cum trebuie, după ce îmi va fi bine, o să mai scriu despre revoluție – mai exact, despre o mare porcărie săvîrșită de Vasilica despre care nu am scris pînă acum pentru a nu-i compromite șansele nule la președenția României.

Dan Cristian IONESCU

One comment

  1. Europa Liberă”, înființat de CIA, chiar dacă finanțarea acestuia trecuse între timp în sarcina Congresului american, lucra în continuare pentru agenție).
    Hehe. Da, acum din lipsa de ocupatie, (sunt ironic) au inceput sa faca propaganda LGBT si contra lui Viktor Orban.

    https://www.rferl.org/a/russia-gay-propaganda-law-rights/29651416.html A Living Hell’: Russia’s ‘Propaganda’ Law Damaging LGBT Youth, HRW Finds
    December 12, 2018 04:58 GMT
    Iadul pe pamant: Legea anti-propaganda a Rusiei face rau tineretului LGBT, spune Human Rights Watch.
    Surpriza surpriza,Human Rights Watch e condusa de un jidan: https://en.wikipedia.org/wiki/Kenneth_Roth Ca sa nu mai intrebe Gheorghe de ce le spun “evrei”.

    https://www.kpbs.org/news/2019/oct/01/us-funded-radio-free-europe-in-hungary-would-be/
    U.S.-Funded Radio Free Europe In Hungary Would Be An ‘Insult,’ Says Foreign Minister
    Radio Europa Libera finantat de SUA in Ungaria ar fi o insulta, spune ministrul de externe [maghiar]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *