Home / Chestiunea Jidănească / Carmen Avram DESCALIFICATĂ După Emisiune Antiromânească

Carmen Avram DESCALIFICATĂ După Emisiune Antiromânească

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iulie 17, 2018

Carmen Avram DESCALIFICATĂ După Emisiune Antiromânească

Iată de ce emisiunea În Premieră este cea mai premiată emisiune din România.

Premiile au fost, desigur, (((internaționale))).

Justițiarul:

Hula la adresa Bisericii o proferează visceral. Conceptul însuşi de Biserică e abordat epidermic. Adică, biserica e percepută ca o clădire materială. Şi atât.

Atacarea bisericii este o stratagemă riscantă pentru Antena 3.

Audiența A3 este formată în mare parte din pensionari.

Cu o voce de comisăroaică sovietică – din alea care au dărâmat biserici – a înfierat faptul că se construiesc biserici, că autorităţile donează pentru ridicarea de biserici şi pentru reabilitarea unor alte sfinte lăcaşuri.

Şi nelipsita întrebare, ce face Biserica cu atâţia bani de la stat. O întrebare atât de vulgară, un clişeu stupid.

De fapt, bisericile se ridică la iniţiativa enoriaşilor şi în principal, din banii lor. Inclusiv Catedrala Mântuirii Neamului (de care face mişto ca ultimul habarnist însuşi îmbuibatul de cultură Andrei Preşu), tot din banii credincioşilor se clădeşte.

O asemenea emisiune o descalifică profesional pe Carmen Avram. Pentru că dacă ar fi voit să vadă unde se duc banii, ar fi făcut o anchetă, un documentar onest cu privire la filantropia Bisericii Ortodoxe Române. Sau ar fi pus pe cineva să facă ancheta, că ea nu mai face pâinea profesiei. Doar ia frişca de pe tortul echipei.

Întreg articolul poate fi citit aici.

În caz că presupuneți că prezentatoarea Carmen (((Avram))), care denigrează valorile neamului românesc, ar fi de etnie jidănească…

Ei bine..

Aveți dreptate.

Carmen Avram DESCALIFICATĂ După Emisiune Antiromânească

Nota redacției „Justițiarul”: Carmen Avram, de la Antena 3, s-a specializat în reportaje de calomniere a neamului românesc și a religiei ortodoxe. Femeia aceasta, cu herpes la gură de la cât venin iese pe acolo, ne acuză că suntem neam de ucigași de evrei în Al Doilea Război Mondial prin holocausturile ei personale din coșmarurile umede nocturne, alături de sforăiturile lui Adrian Ursu, pămpălăul care joacă rolul soțului într-o căsnicie de studio, studioul Antenei 3.

Dar suntem și ucigași de germani, nu numai de evrei, deoarece, conform Rashelei – aceasta era porecla doamnei Carmen Avram, pe vremea când lucra la Pro TV – noi suntem de vină că, după război, sovieticii i-au deportat pe unii sași și șvabi din Transilvania și Banat în tabere de muncă din URSS, ca să contribuie la refacerea țării distruse în războiul declanșat de germani. Românii sunt de vină pentru toate relele din lume! Așa și-a luat Carmen Avram (Rashela) premiile de la americani, aruncând cu mizerii în neamul românesc.

Carmen Avram este o evreică/khazară din Vișeu de Sus, unde khazarii erau populația majoritară în perioada interbelică și idiș cea mai vorbită limbă din localitate, conform recensământului din anul 1930. Probabil că aceasta este explicația pentru ura ei față de români.

Calomnierea poporului român este o rețetă sigură pentru obținerea de premii internaționale în cinematografie și televiziune. Regizorii sau realizatorii de filme și reportaje care ponegresc România, premiați international pentru asta, sunt evrei: Cristian Mungiu, Nae Caranfil și Carmen Avram. Am voie să numesc naționalitatea ăstora sau sunt declarat instant antisemit și aruncat în pușcărie?

6 comments

  1. Daca romanii o sa fie bagati la inchisoare pentru antisemitism…

    As vrea ca si evreii sa fie bagati la inchisoare pentru antiromanism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *