Home / Articole Promovate / Câini Dresați Să Ucidă Evrei în Apă? “Ați mințit! Ați mințit! Ați mințit!”

Câini Dresați Să Ucidă Evrei în Apă? “Ați mințit! Ați mințit! Ați mințit!”

Incorect Politic
August 8, 2018

Câini Dresați Să Ucidă Evrei în Apă

Următorul fragment este preluat de pe IonCoja.

Ați mințit! Ați mințit! Ați mințit!”, în curând în librării

  Evreii „mâncători de excremente şi cadavre” din Cartea Neagră

                                                            Petre Ţuţea: „Legionarii nu au ucis niciun evreu!”

Am mai spus-o: de ani de zile nu mai reuşesc să dau de un evreu deştept, cu care să pot sta şi eu de vorbă, printre alte subiecte pe care i le-aş propune fiind şi mirarea mea că Cartea Neagră” a lui Matatias Carp a fost de curând tradusă în Franţa şi urmează a fi publicată. Ce este „Cartea Neagră”

Este o carte, în trei volume, publicată în 1946, care a dezvăluit monstruozitatea bine camuflată până la acea dată a poporului român, popor de ucigaşi şi genocidari, remarcabili (totuşi!) pentru inventivitate şi ingeniozitate în materie de batjocorit fiinţa umană adversă! Mai ales evreiască!

Ce-i al lor e-al lor! Se pare că i-au întrecut pe toţi cu protocronismul lor antisemit! Chiar şi Moses Rozen, unanim diagnosticat pentru exigenţa sa în materie de anti-semitism, a fost nevoit să recunoască, nesilit de nimeni, că holocaustul evreilor, orice ar zice detractorii noştri, aici la noi a început, în România, cică!… Că nu nemţii, ci românii se înscriu în istoria universală ca proto-detonatori ai Holocaustului! Iulie 1940, la Dorohoi în gară! (Cam jidan, ovreiul! Nu i-ar fi fost greu să aleagă altă locaţie, mai…

Dar Dorohoi?! În comparaţie cu Auschwitz sau Buchenwald ori Treblinka, Dorohoi sună ca dracul, vorba altui evreu, mult mai jidan şi el… Cum să capete bietul Dorohoi rezonanţă şi circulaţie internaţională, domnilor?!… Ce turism sau pelerinaj să faci la Dorohoi, la dracu’ în praznic?! Adică facem un ditamai holocaustul şi nu ne alegem chiar cu nimic?!)

Deci asta e, n-am mai dat de un evreu diştept de ani de zile! Încât nici nu ştiu cui să mă adresez cu cele de faţă! Dar nici eu nu pot pretinde că-i cunosc pe toţi evreii, aşa că-mi rămâne nădejdea la evreul necunoscut, fratele meu poate încă nenăscut, care, spre deosebire de colegii şi prietenii mei evrei…

Da, spre deosebire de amărîţii ăştia de foşti şi actuali colegi sau prieteni, evreul necunoscut va înţelege cu ce intenţii îi atrag atenţia că ceilalţi evrei sunt pe cale de a săvârşi o prostănacă de greşeală mai mare decât tot Talmudul lor, ba sunt în stare să se mai şi bucure că-şi vor mondializa nerozia şi se vor face în final de rîsul rîsului şi al curcilor în văzul încântat al planetei albastre… Chiar nu e nimeni de-al lor ca să le-o spună în faţă?!

Mă întreb din prima cine a avut, oameni buni, ideea să dea la tradus „Cartea Neagră”?! (Nota bene: Nu cumva pe banii guvernului român s-a tradus?!…)

Bănuiala cade fără să clipesc asupra soţilor Lya Benjamin ! Am fost cândva într-o emisiune cu amândoi, la OTV sau DDTV, când s-a discutat cu aprindere despre „Cartea Neagră”, mai toată emisiunea, iar eu abia la sfârşit m-am şi i-am prins că nici unul nu citise „Cartea Neagră”, dar de jurat pe ea jurau de ani de zile… Evreu care n-a citit Cartea!…

Lucrurile s-au petrecut cam aşa: zice soţul ceva, de laudă, despre valoarea documentară excepţională a Cărţii, iar consoarta – doctoreasă în istorie, îl aprobă zgomotos. Atunci eu, mereu Gică contra, intervin de le stric toată regia emisiunii zicând că eu nu pot lua în serios o carte plină de cele mai inepte şi mai neroade acuzaţii la adresa mea!

A dumitale?, s-a mirat corul mixt de la Ştefan Gheorghiu. Adică la adresa fiinţei umane în ipostaza ei românească!

Şi mă explic: nu pot să iau nimic în serios de la un autor care afirmă că românii, ţăranii români ca să fiu mai exact, adică mama şi tata, cumpărau de la jandarmii tot români, la un preţ de batjocură, de-a dreptul insultător, cumpărau evrei din cireada mânată spre Nistru să-l treacă dintr-o sorbire, evrei mai rotofei, pe care apoi îi duceau acasă şi… şi… şi ce făceau babacii mei cu acei evrei, domnule Hary Culler?, l-am întrebat eu pe tovarăşul Haralambie Culea în direct la DDTV, postul TV cel mai urmărit de cenzura Cominternului.

Ce făceau românaşii noştri cu ovreii dumitale, ai noştri şi ei, până la urmă? Hai, curaj, sunt sigur că ştiţi! N-aveţi cum să nu ştiţi că doar vă trageţi mai mult din Cartea Neagră” decât din Talmud!

Singur recunoaşteţi că vă e carte de căpătâi! Că fără ea rămâneaţi mai departe un umil şi necunoscut propagandist al PCR! Eh, spuneţi-mi, nu mie, căci eu ştiu, dar telespectatorii noştri nu, nu ştiu nici în vis, în visul lor cel mai urît sau în cel mai frumos vis – depinde cum priveşti lucrurile, nu au habar de Matatias Carp, ce spune nemernicul nemernicilor despre ţăranii români că făceau cu evreii târguiţi la margine de drum?!

Spuneţi-le dumneavoastră, domnule Cullică, să nu moară proşti, proştii de români!… Sunt vestiţi de ignoranţi! Habar nu au la ce sunt buni evreii!…

N-a ştiut nici tovarăşul profesor de istoria marxism-leninismului, varianta pentru uz intern! Dar eu nu-l puteam crede că nu cunoaşte pe dinafară Cartea.

Aveam informaţii precise în acest sens! Mi se părea la fel de absurd ca şi cum însăşi Lya Benjamin ar fi spus şi ea că nu ştie de ce românii se apucaseră pe vremea lui Ion Antonescu de agonisit evrei, mai rar la bucată, de obicei la un loc, soţ şi soţie, doi lei perechea!

Ehe, era mare leul pe vremea Mareşalului!

Dar şi evreii ăştia ! Zău că făcea să-i cumperi, chiar dacă era vreme de război, şi chiar şi cu preţ dublu dacă te tocmeai niţel!… Eh, dumneavoastră vă amintiţi în ce scop, stimată doamnă Lya, îşi cumpărau ţăranii români evrei? Unii zic acum, post festum, că-i fereau astfel să ajungă în Transnistria cea sinistră, unde nu-i aştepta nimic bun! Ăsta să fi fost scopul? Nobilul ţel?

Eu unul nu cred! Ar fi prea frumos ca să fie adevărat!

Nu, nu-mi puteam imagina că nici Benjamina nu ştia, deci, logic, nu citise nici ea Cartea!, că doar îşi dăduse un doctorat strălucit pe Carte, comentând-o din doască în doască şi declarând-o Cartea din care s-a născut Holocaustul din România! Talmudul noii religii! 

Fără ea s-ar alege praful de tot Holocaustul românesc!

O carte, a declarat laureata presei, o carte care ar trebui să fie cercetată şi studiată şi învăţată pe de rost în toate şcolile româneşti, în toate familiile, ca să afle tot românul ce făcea românul străbun cu evreii de două parale pe care îi cumpăra pe buza şanţului.

Sau, dacă avea puţin noroc, îi putea lua şi pe gratis, căci unii evrei nu mai puteau merge mai departe şi, ajunşu la capătul puterilor, renunţau să mai vadă Transnistria, puoi mori!

Da, spre nesfârşita mea mirare i-am prins cu ocaua mică, cu lecţia necitită, pe cei doi corifei ai Şcolii de sâmbătă! Mi-a venit să-i întreb, dar m-am jenat de telespectatori – voi ce faceţi acasă, măi nebunatecilor, de nu aveţi timp nici să citiţi Biblia voastră de holocaustologii lui peşte, ce sunteţi?!

Nu, un nu hotărît! Cei doi, perechea de cominterniştii dracului din studioul DDTV, nu jucau teatru, nu jucau nici măcar teatru evreiesc de stat! Ci erau ca niciodată în viaţa lor de sinceri: nu ştiau! Pur şi simplu nu ştiau! De necrezut, dar…

Nici eu nu ştiu ceva mai frumos şi mai onest decât să recunoşti că nu ştii?! Aşa făcea chiar însuşi Socrate! Iar eu l-am auzit chiar şi pe Petre Ţuţea de câteva ori zicând că nu ştie.

Nu ştiau sau nu-şi mai aduceau aminte?, s-ar putea băga în vorbă vreun cârcotaş. Unul mai decât mine ! Răspund: exclus! Când afli ce făceau românii cu evreii cumpăraţi pe mai nimica, nu mai poţi uita în vecii vecilor!

Nici măcar în vis, precum spuneam! E de neuitat! Mai ales pentru un evreu! Dar mite când sunt două bucăţi de evrei, un fel de Sara şi Avram ai zilelor noastre?!

Când însă cineva spune că nu ştie, când recunoaşte că nu ştie, omul ăla cel puţin pe jumătate nu mai este prost. Iar cu jumătatea cealaltă nu mai este ticălos!…

Aşa că, simţindu-i ceva mai colegi pe cei doi – ce mai pereche !, numai bună de comercializat, m-am îndurat de ei: deci nu ştiţi?

Nu ştim!

Păi nu ştiţi nimica dacă nu ştiţi că tata îl lua binişor pe ovrei, de ureche sau de chică ori de beregată, şi mi ţi-l cresta, nenicule, la jugulară, acolo de unde-i curge şi porcului tot sângele din hoit, lăsându-l cusher şi bun de făcut pastramă, după reţeta marelui mehenghi numit nenea Iancălă!

Vă mai întreb o dată, ultima !, le-am zis. Nu se poate să nu vă aduceţi aminte, e scris în carte cu litere de-o şchioapă, special ca să-i rămână cititorului în tărtăcuţă la ce le trebuia, domnule, ţăranilor basarabeni atâta sânge evreiesc adunat cu grijă într-o covată? Nu ştiţi nici asta, nu vă aduceţi aminte?… Nu, îngăimară cei doi, deja livizi şi fără de sânge în obraji, măcar o picătură… Exsancvinaţi prin telepatie ? Nu cumva am întins coarda prea tare?!

Dar nici nu mai puteam da înapoi, cum aş fi vrut! Faci ce poţi în viaţă, nu ce vrei! Aşa că am încheiat cu precizarea finală: lubrifiant făceau, madam! Matatias Carp dixit! Însuşi Matatias prooracolul Holocaustului!

Lubri… Ce-i acela lubrifiant?, a întrebat ingenuă Benjaminoaia, fire total atehnică.

Adică unsoare, cucoană! Românii, încă de la aducerea primilor iudei pe plaiurile mioritice, ung osia de la căruţe şi alte mecanisme din ogradă cu sânge, cu sânge evreiesc! Se pare că sângele evreiesc e sânge ca lumea, nu coagulează, nu miroase şi se păstrează la temperatura camerei cel mai bine. Oricum nu aveau frigidere, că nu au nici azi, nenorociţii!…

Pe cine-i faceţi nenorociţi?

Păi pe evreii ăia făcuţi unsoare, pe cine alţii?! Vă daţi seama, săracii, din ce motive prozaice, aproape penibile, au ratat Transnistria?!…

*

Mai departe rezum, căci nu mai suport: perechea de evrei din studiou au declarat că aşa ceva nu se scrie şi nici nu scrie şi nici măcar nu poate să scrie în Cartea Neagră”!

E insuportabil ce faceţi, ce ziceţi!, şi m-au ameninţat cu tribunalul, cu Sanhedrinul, cu rabinul şi tot Cahalul, başca presa de peste ocean.

Când mi-a venit însă rândul, eu le-am răspuns răspicat că prefer Carmelul, că nu vreau mai mult de trei sticle! Pun la bătaie un butoi cu vin din Valea Nucarilor, cea mai faină podgorie din Dobrogea, contra Carmel, trei sticloanţe! Cine pierde, plăteşte!

Şi am bătut palma în faţa tuturor telespectatorilor: ei, adversarii mei, spunând, ba chiar sus-ţinând că în Cartea Neagră” nu poate fi scrisă o asemenea, citez, «abjecţie», – aprecierea deci le aparţine, iar eu dimpotrivă, sus-ţineam mai departe că minunata poveste de Crăciun este cuprinsă în volumul întâi, la pagina 23, vedeţi că nu se poate uita?!

Nu numai pagina, am dat şi citatul, corectându-l niţel la punctuaţie şi intonându-l cât mai expresiv: «Fascismul românesc a avut metodele sale originale de exterminare a evreilor.(…) Evreii erau bătuţi până la istovire şi expiere, sufocaţi în vagoane cu răsuflătorile astupate, vânduţi din mijlocul convoaielor… 

Până aici nimic nouNu reproşez nimic, nimănui! Acum vă rog să fiţi atenţi! Aşa… reiau citatul

vânduţi din mijlocul convoaielor pentru a fi omorîţi şi a li se comercializa îmbrăcămintea, pentru a fi, atenţie!, pentru a fi tăiaţi bucăţi pentru ca… acu-i acu !, …cu sângele lor, să se ungă osiile căruţelor ş.a.m.d.» (s.n.) Exact aşa scrie : «ş.a.m.d.» Aşadar, osiile căruţelor… Scrie clar, la pagina 23, ediţia de după 1989! Pagina din dreapta, pe la mijloc, cules cu litere îngroşate, am uitat cum le zice. Aldine ?

Fireşte că am câştigat pariul detaşat, dar… dar nici până azi nu am văzut măcar un gât de Carmel de la Benjamini!…

*

Aşadar, acum, prin traducerea Cărţii, va căpăta circulaţie mondială informaţia că românii mei – dar nici nu-mi mai vine să mai zic că-s ai mei, nici măcar tata, criminalul!, tăiau vasăzică evreii bucăţi şi îi storceau bine de sânge şi de bani «ş.a.m.d.».

Că-ţi vine să-i feliciţi şi să le strângi mâna recunoscător jandarmilor români care nu au tăiat bucăţi niciun evreu, nici unul dintre cei peste douăsute de mii, pe care i-au împuşcat, gest infinit mai generos, mai omenos, mai tradiţional românesc decât tranşarea în pacheţele de un kilogram, cel mult două, trebuie să ajungă la toată lumea aflată la coadă! Ia nu vă mai înghesuiţi ca la pomană! Şi linişte, vă rog! Mucles!

Şi-l întreb pe evreul deştept sau măcar pe aproape, după care râvnesc ca apa după soare, cititor vreodată al acestor pagini, nu ca să-mi explice cum de a putut să scrie fratele său Matatias Carp asemenea mârşăvie – de imbecil şi de ticălos ce a fost a scris-o!, se ştie asta!, ci întreb de ce? pe coana Comunitate Evreiască din România, care nu poate fi străină de traducerea şi publicarea în străinătate a acestei cărţi mizerabile, de ce îi ţine hangul şi îşi simte interesele mai bine reprezentate şi apărate prin asemenea nemernicii?!

Căci mai sunt şi altele în de mâine-poimâine vestita în lumea toată Carte. Alte şi mai mari! Mizerii şi minciuni!! Mai «negre»! Nu vă vine a crede?! Ştiu… Dar nu puteam la televizor, de faţă cu lumea de bună calitate care urmăreşte emisiunile dlui Marian Oprea, să pun în discuţie chestii încă şi mai jenante.

Nu mi-aş fi putut eu îmagina pe atunci o carieră internaţională a acestei culegeri de minciuni care nu mai sunt nici minciuni, sunt altceva, căci minciunile au farmecul şi hazul lor, sunt un soi mai ciudat de creaţii ale imaginaţiei, sunt deseori creaţii veritabile.

Mecanismele minciunii sunt dintotdeauna interesante şi stârnesc amuzamentul ori chiar simpatia noastră.

Minciuna de calitate este credibilă. Cât de cât credibilă. Sau te farmecă, te vrăjeşte !

Cum este şi acest ciudat sinonim pentru minciună, explicit numai în limba română: vrăjeală! Asta ne face minciuna: ne vrăjeşte, ca-n Şeherezada! Sau ca baronul ăla neamţ! (Mă înşel eu cumva şi nu-mi dau seama că povestea cu sângele de uns osiile este o poveste totuşi credibilă? Că există pe lumea asta cititorii evrei şi ne-evrei care s-o creadă?!… Aoleu, ce mă fac?!)

Se pare că va trebui să cedez evidenţei şi să accept că există, inclusiv în conducerea Comunităţii evreieşti din România, indivizi care cred că într-adevăr evreii au acceptat să fie tăiaţi bucăţi pentru ca cu sângele lor evreiesc taică-meu şi tot neamul lui românesc să ungă osia căruţelor, indiferent de naţionalitatea şi sexul acestora!…

Deh, mă gândesc eu abia acum: poate că nu i-ar fi tăiat bucăţi, ci numai împrejur, după tipic, dar nu mai aveau ce, aşa că…

Aşa că mergem mai departe şi să vedem dacă evreii aceştia îl pot crede şi poate îl vor fi crezând deja, chiar şi pe «martorul» care semnează sub declaraţia sa publicată în aceeaşi minunată Carte Neagră, că în Transnistria – ţineţi-vă bine !, evreii internaţi «neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente, se hrăneau cu excremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti.» 

Declaraţia este semnată de «dl M. Katz, fost preşedinte al Comitetului Evreiesc din Moghilău». (Nu dau pagina, cine nu mă crede să pună pariu!) Aşadar, va căpăta circulaţie internaţională şi mizeria asta : evrei care se hrănesc cu excremente omeneşti!… Şi cine ne dă asigurări că-i adevărată dintotdeauna povestea asta?

Însăşi întreaga comunitate evreiască din România, preşedinte unul Vainer, cine altul?! Başca cei trei preşedinţi români, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, care au plâns cu batista la nas dinaintea monumentului fecalelor mâncate de evrei în timpul Holocaustului şi după!

Întâmplarea face că un alt fost preşedinte, al aceluiaşi comitet din Moghilău, Siegfried Jaegendorf, ajuns după război în America, a scris acolo o carte de sute de pagini despre cele văzute şi trăite de el în Transnistria, la Moghilău ! (Alt toponim de beleaua naibii !)

Cartea a depus-o la Yad Vashem spre publicare, şi marii experţi, după ce au citit mărturia ovreiului, l-au luat la început cu binişorul şi i-au cerut să-şi schimbe viziunea asupra vieţii din Transnistria, căci, aşa cum reieşea din cartea sa, Transnistria le oferise celor interesaţi condiţii de viaţă inacceptabil de decente.

Încăpăţânat şi apostaziatic, Jaegendorf a refuzat să mănânce în America ce n-a mâncat el în Transnistria, căcat adică, şi şi-a retras manuscrisul. Manevră zadarnică: manuscrisul a fost publicat după moartea suspectă a autorului, publicat cu vizibile intervenţii anonime asupra textului, modificându-i bine viziunea… (A se vedea şi Jurnalul” lui Mihail Sebastian, mort şi publicat în aceleaşi condiţii !) Ne vom ocupa de acest caz, cu detalii, într-un volum viitor. Probabil al III-lea.

Deocamdată să consemnăm că Comunitatea Evreiască din România, susţinând traducerea şi publicarea Cărţii Negre, îşi dă girul credibilităţii totale pentru ideea că în Transnistria evreii – desigur, nu toţi, ci numai prin reprezentanţi, şi nu toată vremea, ci numai în momente mai inspirate, s-au hrănit cu fecale, iar mai târziu – probabil când nu s-au mai găsit excremente, cu cadavre omeneşti…

Omeneşti, omeneşti ! Dar ale cui cadavre, oameni buni? Cadavre româneşti sau evreieşti?…

Ca şi fecalele ! Ale cui fecale? De goim sau de evreu? Şi ce fel de evreu? Căci dacă erau fecale de evreu mâncător şi el de fecale, valoarea lor nutritivă era egală cu zero! Un fel de excremente second hand !

Mai bine nu le mâncau! Le-au mâncat fără nici un aport caloric! Degeaba! Gratis! Fără niciun gheşeft!

În fine, printre alte teme care acum, după traducerea Cărţii Negre, la cererea opiniei publice mondiale, va fi musai să fie aprofundate de Institutul Naţional pentru Cercetarea şi Răscercetarea Holocaustului – INCRHaş, îmi fac datoria să sper că va fi pusă şi problema aprovizionării cu cele necesare.

M. Katz, confidentul lui Matatias Carp şi al Federaţiei Evreieşti din Bucureşti – preşedinte unul Vainer, spune textual că «neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente, evreii se hrăneau cu escremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti». (Este, strict filologic vorbind, impresionantă şi de mare efect stilistic revenirea obsesivă a cuvîntului omenescîn reconstituirea acelui moment de graţie!..)

Dar trecem peste subtilităţile textului… Şi fără să-i facem un reproş autorului – asta ar mai lipsi!, vom reţine totuşi caracterul vag al informaţiei, poate chiar lacunar: dacă evreii cacofagi nu reuşeau să se aprovizioneze cu alimente, cum făceau de reuşeau «să se aprovizioneze» în cantităţi satisfăcătoare cu (1) fecale alias excremente şi, respectiv şi ulterior, evreii necrofagi, cu (2) mortăciuni, adică cadavre? Întrebarea noastră poate să pară redundantă, chiar retorică, dar debarasându-ne de cuvinte, de povara lor metafizică, nu ne va fi uşor să reconstituim, fără prea multe documente din epocă, căci au fost deteriorate prin folosirea lor ca hârtie higienică pe cale bucală, nu ne va fi deloc uşor să reconstituim modalităţile prin care, teoretic vorbind, se putea practic face aprovizionarea cu de-ale gurii a unor comunităţi întregi!… Încercaţi să vă imaginaţi!…

Ba chiar invit oficial onor cititorii acestor rânduri să se pună în postura onorabilului M. Katz, dar şi a lui Matatias Carp, precum şi a celor care au tradus Cartea Neagră, inclusiv conducerea Federaţiei şi sponsorii traducerii, başca cei ce o vor citi, chiar dacă prin traducere îşi va pierde mult din parfumul autentic, şi să facă un exerciţiu de imaginaţie în sensul arătat.

Vor descoperi că nu e deloc uşor să procuri în cantităţi satisfăcătoare şi la orice oră materia respectivă.

Cu riscul de a mă repeta: pe vremea aceea nici nu putea fi vorba de frigidere! Ceea ce complică mult lucrurile. Ca să nu spun că trezeşte legitime suspiciuni. Chiar să fie aşa cum susţine Federaţia evreilor din România?! Fecale şi cadavre?! Excremente şi hoituri?!… Unde mai pui că era şi în vreme de război! Nu cumva e prea de tot?!

Parcă n-aş crede şi chiar nici nu am crezut până deunăzi, dar când am aflat că Federaţia respectivă şi Sanhedrinul adiacent, inclusiv Congresul Mondial Evreiesc, şi-au dat acordul pentru traducerea cărţii, pentru cariera ei internaţională, mi-am zis că gata!

Tot ce scrie în Carte este adevărat, nebun cine nu crede! Ca mine! Adevărul cel mai adevărat, atât la o lectură literală, cât şi la una literară !

Aşadar, teoretic, niciun evreu nu contestă! Nici cartea, nici titlul acestor rânduri! Pas de te mai îndoieşte! Pas de mai neag-o! Negaţioniştii dracului ce suntem!

                                                                           *

Câini Dresați Să Ucidă Evrei în Apă

Un alt argument, o altă dovadă că Cartea nu minte, aşa cum, recunosc, încerc eu de ani de zile să păcălesc lumea că Cartea ar minţi, şi chiar pe mine amăgindu-mă că nu e adevărat, dar asta numai până deunăzi, până la zvonul cu traducerea !, este că niciun evreu n-a murit de foame în Transnistria!

Nici unul măcar! Au murit evreii din toate cauzele şi motivele posibile în timp de război: de tifos, de apendicită, de brâncă, de dalac, de bătături, de indigestie, de maţe încurcate, de glonţ, de otită, de gaze, de plictiseală, de orice, numai de foame nu!

Or de foame s-a murit berechet în timpul războiului pretutindeni şi zi de zi! Numai în Transnistria, nu! Ceea ce confirmă teza şi explicaţia dumnealor Matatias Carp & M. Katz, cu fecalele şi cadavrele, dovedind tuturor scepticilor că nu sunt deloc inventate nici primele – respectiv excrementele, nici secundele, adică cadavrele… Au fost autentice, ca şi evreii care s-au înfruptat din ele. Este de-acum versiune oficială!

Semnează sponsorii şi inspiratorii mult jinduitei traduceri! Inclusiv guvernul român dacă, aşa cum nu m-aş mira deloc, Levastina asta a fost plătită din bugetul naţional al României! Din fondurile de propagandă!

De precizat că, din păcate pentru această poveste, nimeni nu este perfectul ticălos, aşa că Matatias Carp în Cartea Neagră publică şi câteva texte semnate de disidentul Jaegendorf.

Dacă le compari cu cele semnate de M. Katz, cam nu-ţi mai vine să crezi versiunea oficială, cea cu, pardon, fecalele şi excrementele, a(le) Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România… Aceasta este denumirea completă, aşa cum o să apară la Tribunal, după publicarea acestei traduceri calomnioase ! (Cum care traducere? Asta! Din mânuţa dumitale, iubite cititor franţuz!)

Îmi vine a minte o emisiune TV, la care un alt martor, un alt Katz, ceva mai mic, nu prea a ştiut să răspundă la întrebarea întrebărilor: «ce s-a întâmplat, bre, omule, cu cadavrele celor 250.000 de evrei ucişi de Antonescu în Transnistria?».

Întrebare gordiană, în care s-au împotmolit până la gât în cacao atâţia istorici nerozi şi neinformaţi, de renume mondial, inclusiv evreul, degenerat pot zice, de la TV, care nici el nu citise Cartea Neagră”, aşa că a tăcut încurcat şi n-a ştiut, prostuţul, să răspundă că acei evrei deveniţi cadavre, celebre cadavre de mâine încolo, au fost mâncaţi de ceilalţi evrei, supravieţuitori cu acest preţ deloc abominabil după unii sau, după alţii, deloc neglijabil!…

Ce putea fi mai simplu?! Evreii şi-au mâncat cadavrele proprii! De aceea nu a fost nevoie în Transnistria nici de cuptoarele acelea nemţeşti atât de energofage şi, mai ales, scatofage!

Şi se lămureşte astfel marele mister al celor 250.000 de cadavre din Transnistria: nu le-au mâncat câinii, Doamne, fereşte!, cum afirmă bezmetici istoricii din şcoala de gândire a holocaustrologilor de la Chişinău!

Din nou lumina adevărului românesc răsare de la Bucureşti, din ograda Federaţiei evreieşti de specialitate, şi nu e prima oară: evreii din Transnistria au fost haliţi, cu fecale cu tot, de ceilalţi evrei din Transnistria, mai norocoşi… Evreii s-au mâncat astfel unii pe alţii, între ei, fără nicio imixtiune străină, în cea mai pură tradiţie a ghettoului, vie şi azi, în Israel mai ales…

Limitat la puterea de circulaţie, infimă, a limbii române, acest adevăr va irumpe de mâine pe piaţa mondială prin traducerea în limba lui Celine şi a altora ca el! Ce victorie postumă, niciodată imaginată sau măcar visată! Al drăcuţului Aghiuţă, cum le aranjează el, mereu pe mâna altora! Că ce face omul cu mâna lui…

Viaţa bate filmul! Încă o dată ! Scor general = scor de maidan!

Să mai dăm o dată, întru înfiorată neuitarea noastră planetară, citatul care prin generoasa iniţiativă, dezinteresat subvenţionată de onor guvernul român, îşi deschide azi largi aripile pentru a porni în zbor planat să facă ocolul Terrei, într-un de-acum perpetuu turneu al demascării impostorilor români – vezi mitologia omeniei la aceşti veritabili şi binecunoscuţi mâncători de… Dar nu !, nu-i mai poţi numi mâncători de căcat, acest brand se întoarce definitiv, aşa cum e drept, la cei care îl şi merită dintotdeauna: «Neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente (cusher, se înţelege – n.n.), (evreii) se hrăneau cu excremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti.» 

Desigur, e posibil să se fi produs în această campanie salutară (salus reipublicae suprema lex!) şi niscai abuzuri, poate chiar acte de corupţie. Evreii sunt şi ei tot oameni, săracii. Nu e de mirare că s-au mâncat între ei, conform principiului Iuda Iudae lupus estem! E foarte probabil că dacă românii ar fi şi ei evrei, sau vice-versa, ar proceda la fel şi s-ar mânca şi ei unii pe alţii! Cu fulgi cu tot! Başca restul!…

                                                                           *

Da, ca lingvist pasionat de mecanismele sufleteşti ale graiului, am scris cu plăcere, cu pasiunea adevărului!, câteva zeci de pagini despre celebrul paradox al mincinosului, iar ani de zile, în faţa studenţilor, le-am îndemnat pe studente, când vor ajunge mame şi-şi vor (sur)prinde copilul că va spune prima oară o minciună, să se bucure ca de a doua naştere a odorului, nu cumva să-l descurajeze ori să-l pedepsească, căci minciuna, la copii, în primii ani de viaţă, nu este semn de proastă creştere, de nărav sau viţiu, ci dimpotrivă, este semnul dezvoltării intelectuale normale, semn că au depăşit limitele limbajului şi s-au instalat comod în metalimbaj!

Dintre toate vieţuitoarele lăsate de bunul Doamne-Doamne, numai omul minte, căci poate despărţi semnificatul de semnificant, ceea ce alte vieţuitoare nu sunt în stare! Etc., etc.

Dar m-am înşelat! Şi-mi vine să strig ca Octavian Goga: M-ai învins, Israele! Mi-ai dat dovada că am greşit mereu! Minciuna mai poate fi şi semnul prostiei, ba chiar şi mai ales al paranoiei!

Iar paranoia fiind ceea ce este, o boală ereditară, cum să mă mai supăr eu pe autorii evrei care, deci, nu au minţit atunci când au afirmat bunăoară că românii, în bestialitatea lor dezlănţuită, nu le dădeau sare evreilor ca să-şi îndulcească cât de cât hrana mizeră! (Nu, nu vă mai gândiţi la fecalele de mai sus!)

Penuria de sare îi făcea mai ales pe copii să sufere şi, natural, îi făcea să plângă. Împrejurare de care profitau vecinii familiei şi-şi puneau farfuria cu supă sub ochii lacrimogeni ca să-şi săreze astfel bucatele!…

E chiar uşor ingenioasă povestea, este, da, o metaforă, mi-a zis Teşu Solomovici când m-am arătat fascinat de paradox: tocmai celor care sunt sarea pământului să le lipsească sarea!… Cât de subtili au fost românii în bestialitatea lor, auzi la ei, să nu le dea nici sare fraţilor lui Josef!

Din păcate, nici cu Teşu nu mi-e ruşine! Iată-l ce scrie despre scufundarea vasului Merkure, plin de evrei: «Vasul a fost torpilat de un submarin german. Soldaţii germani i-au mitraliat pe evreii care încercau să se salveze şi asupra lor au fost lansaţi câini dresaţi ca să-i ucidă în apă »… Aşadar, câini dresaţi să sară în apă şi să ucidă, în apă, oamenii… Câini care stau zile şi săptămâni întregi pe un submarin, domule Teşu?! Câini care vin la tine înot şi te muşcă, te trag cu capul la fund?!… Dragă domnule Teşu, nu aveai voie nici măcar să citezi asemenea inepţie! 

Iar dacă nu dai sursa acestei «informaţii», dacă deci dumneata ţi-ai imaginat singur şi nesilit de nimeni această scenă, cu ochişorii minţii dumitale ţi-ai vizualizat-o, atunci se întâmplă ceva foarte grav cu mintea dumitale!… Şi zău că nu mă bucur !

Aşa cum nu mă bucur să aflu şi să ştiu că submarinul criminal a fost unul sovietic… Nu schimbă destinul pasagerilor de pe Merkure…Dar schimbă destinul cărţilor care propun asemenea nebunii! N-au ce căuta pe tarabele librarilor ori în casa unor oameni normali, cu frica lui Dumnezeu!

Câini dresaţi să ucidă în apă”! E antologică! Iar antologia asta cum s-o numesc? A paranoiei holocaustice sau holocaustizante? Holocaustisite? Holocaustologiante, cumva?

Care-i termenul potrivit? Capabil să exprime tot adevărul, dar numai adevărul despre suferinţele evreieşti din România, nu şi adevărul despre formele paranoiei iudaice!

                                                                           *

Cam acesta este nivelul literaturii care promovează ideea de Holocaust în România… O literatură care compromite definitiv chiar şi minciuna, denaturând-o, depreciind-o, depravând-o!

Cu această literatură îmi amărăsc zilele şi nopţile de mai bine de 15 ani!

Mai întâi ca s-o citesc, s-o citesc cu atenţie, oricât de copleşitor ar fi dezgustul, căci nu m-a obligat nimeni la acest supliciu!

Mai apoi ca să găsesc argumentele convingătoare. Risipă de inteligenţă şi de energie sufletească din partea mea, numai şi numai pentru că prea ne cred proşti cei care sunt asmuţiţi de semenii lor să vină dinaintea noastră cu scorniciuni atât de neroade! Cum să le taci?!

Mai ales când scopul le este atât de criminal: să te lase pe drumuri, alungându-te din ţara ta, din sălaşul tău!

Numai că de la o vreme mă încearcă un sentiment tare nenorocit: dar dacă toate aceste inepţii nu sunt minciuni, ci, da, sunt neadevăruri, evident neadevăruri, dar neadevăruri smintite, căci cei care le propagă nu ştiu că mint, ci le consideră adevăruri şi cred în ele ca neoameni ce sunt?! Nu cumva?… Nu cumva am luat în serios nişte paranoiaci ?!

Caz în care aş simţi şi chiar asta şi simt, că am irosit caimacul din şansa dată de Dumnezeu care se cheamă viaţă. L-am irosit-o cu prostii şi cu proştii. Ani cei mai buni, cei mai puternici ! Iartă-mă, Doamne, că mi-am bătut joc de ei! Data viitoare promit că…

                                                                                                                                                   Ion COJA

Nota redacției: Textul de mai sus reproduce primul material din cuprinsul volumului„Ați mințit! Ați mințit! Ați mințit!” aflat în pregătire pentru tipar.

Check Also

Marea Britanie, Paradisul Musulmanilor Pedofili Violatori

MNR Incorect Politic Septembrie 23, 2018 Marea Britanie a depășit Suedia la numărul de atacuri …

One comment

  1. Succes, D-le Coja. Imi place cum scrieti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *