Home / Articole Promovate / VIDEO: Tabăra de Haiducie Nicolae Ciolacu 1-3 Iunie

VIDEO: Tabăra de Haiducie Nicolae Ciolacu 1-3 Iunie

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 2, 2018

Românii se antrenează de data aceasta în cinstea memoriei lui Nicolae Ciolacu, deținut politic timp de peste 15 ani, membru în Mișcarea Legionară și luptător în rezistența armată anticomunistă.

Aceasta este a doua tabăra de haiducie organizată anul acesta.

În perioada 27-29 aprilie avut loc tabăra de haiducie “Gogu Puiu”, unde profesioniști din diverse domenii și-au împărtășit cunoștințele și experiențele prin activități practice desfășurate în natură.

Câteva date despre Nicolae Ciolacu:

Buciumul:

Oficial se născuse în localitatea Lojene, din Macedonia, în 1910, dar ne spunea că, în realitate, venise pe lume cu câţiva ani înainte, deoarece aromânii îşi declarau copii autorităţilor abia când apucau să coboare în văi, cu treburi. Iar asta se întâmpla chiar şi odată la câţiva ani… Ulterior familia sa s-a mutat in muntii Rodopi, din Bulgaria, iar în 1926 au venit în România împreună cu alte 40 de familii de aromâni, stabilindu-se în Cociular – Dobrogea.

Intrat, asemenea majorităţii tinerilor aromâni, în Mişcarea Legionară, va fi deţinut al regimului Antonescu începând din 1942, fiind eliberat în 1945.

Revenirea, învăluită în mister, a lui Gogu Puiu, cu misiuni primite de la serviciile secrete occidentale, în 1947, avea să aducă un suflu nou mişcării de rezistenţă din zona Dobrogei, ale cărei baze fuseseră deja puse de fraţii Fudulea. Nicolae Ciolacu va fi unul dintre comandanţii organizaţiei de gherilă „Haiducii Dobrogei”, participând la organizarea acesteia şi la ciocnirile armate cu Securitatea. Spre deosebire de majoritatea militanţilor, el va fi însă capturat abia în 1951, când ascunzătoarea i-a fost descoperită.

În 1964, imediat după ieşirea din închisoare, alături de fiica şi ginerele său.

Condamnat la 25 ani de muncă silnică şi trecut timp de 15 ani prin toate supliciile temniţelor politice comuniste, dârzul aromân reuşise să ajungă, după eliberare, cu greu, în SUA, la copiii săi (1982). Acolo va scrie cartea „Haiducii Dobrogei” o contribuţie memorialistică de referinţă la recuperarea istoriei rezistenţei armate anticomuniste din România. După căderea regimului comunist, avea să se întoarcă în ţară, dorind să moară pe pământul României, şi va deveni monah la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, purtând numele Nectarie…

Iulie 2010:

Slujba de pomenire a luptătorilor făgărăşeni se încheiase şi acum vorbea, ca de fiecare dată, cu statura sa de stâncă cioplită, Ion Gavrilă.

La un moment dat, eroul Făgăraşilor dă cuvântul monahului Nectarie Ciolacu, făcându-i o scurtă prezentare.

Schivnicul se ridică în picioare, cu greutate, sprijinindu-se în baston, şi făcu efortul de alua o poziţie de „drepţi” impecabilă. „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”, strigă cu glasul tremurat, în timp ce mâna dreaptă lovi ostăşeşte pieptul costeliv, cu un zgomot scurt şi înfundat.

Înalt, zvelt, cu barba albă coborând peste sutana întunecată, rămase câteva clipe cu mâna dreaptă întinsă, iar sute de piepturi răspunseră salutului său. Peste întreaga adunare plutea o emoţie deosebită.

Ni se părea neverosimil că suntem contemporani, chiar şi câteva clipe, unei legende…

„Gogu Puiu! Gogu Puiu!”, continuă bătrânul monah, sprijinit de braţul vânjos al lui Ion Gavrilă şi purtând aceeaşi privire aprigă în ochii vultureşti…

Repetă chemarea aceasta, care părea un apel ce reuşea să străbată frontiera de netrecut dintre tărâmul nostru şi cel de dincolo, aducând astfel din nemurire duhul marelui dispărut în ciocnirea fatidică cu Securitatea din Cobadinul acelei nopţi de 18 iulie 1949…

Apoi moşneagul începu să depene povestea lui Gogu Puiu, cel întors de peste Cortina de Fier, pentru a ridica aromânii la una dintre cele mai dure confruntări împotriva ocupaţiei comuniste.

El evocă cu emoţie rigoarea creştină a lui Gogu Puiu, care nu concepea să nu fie oficiată cununia religioasă cu iubita sa, precum şi secundele acelea dramatice în care eroul avea să fugă pe fereastra casei, lăsând Olimpiei ultimele dorinţi cu privire la numele copilului ce urma să vină pe lume: „De va fi băiat, să-l botezi Hristu, iar de va fi fată, să-i spui Zoe…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *