Home / Articole Promovate / Sfârșitul Lumii – Nebunia Veseliei Dansului Spre Iad

Sfârșitul Lumii – Nebunia Veseliei Dansului Spre Iad

Incorect Politic
Iulie 1, 2019

Iată cum a fost parada gay din New York, articol apărut în revista ART-EMIS și republicat în Justițiarul

Sfârșitul LumiiFellini n-a văzut sfârşitul lumii! Te poți duce în iad și dansând

  După ce am plecat de acolo şi eram în trenul Q am zis: Fellini n-a văzut sfârşitul lumii! Dar […]

După ce am plecat de acolo şi eram în trenul Q am zis: Fellini n-a văzut sfârşitul lumii! Dar l-am văzut eu. Arată ca Mermaid Parade, o celebră paradă anuală, datând din anul 1983 şi care a căpătat azi o amploare neobişnuită, fiind identificată cu mişcarea lesby și gay, fiindcă pe un banner din fruntea coloanei era scris „Parade Lesby and Gay Pride”. O paradă a mândriei! Mândria de a fi homo! Este acest epitaf potrivit pentru sfârșitul lumii?

Pe 22 iunie 2019, în cea mai frumoasă zi de până acum a verii, cu un cer total senin, după o săptămâna de ploaie neîntreruptă, a avut loc la Coney Island, pe malul oceanului, acest eveniment pregătit și anunțat din timp, pe toate canalele media. Ziua fiind perfectă, eu am fost la plajă. La mal apă era caldă și am putut înota. Dimineață a fost divină și se anunță o zi de vis. Dar pe la prânz, când soarele a început să ardă – și aici soarele nu se joacă, chiar arde pielea -, m-am retras pe dig, la un adăpost, la umbră. Însă am văzut acolo agitație. Poliție multă, cu câini și armamentul din dotare, iar de-a lungul digului, pe podeaua promenadei, care ține câțiva kilometri, cât toată plajă de la Coney Island, polițiștii instalau un baraj, care despărțea platforma de lemn a digului în trei. Pe culoarul din mijloc urmă să treacă Parada. Începea pe undeva, pe la intrarea în celebrul parc de distracții, ocolea tot parcul și intra pe culoarul de pe digul promenadei. M-am deplasat pe tot traseul, să nu pierd nici un moment important.

Și am văzut ceva de necrezut. O gigantică paradă lesby și gay, care a ținut circa patru ore, paradă pusă sub semnul sirenelor, care defilau cu drapelul curcubeului. Acest drapel era pus peste tot și mii de participanți fluturau din el. Mermaid însemană sirenă și îi era alăturat cuvântul Pride, adică mândrie. Simbolurile principale erau costumul de sirenă și tridentul. Tradiția paradei a impus două personaje: King Neptune și Queen Mermaid, care în acest an au fost întruchipate de Arlo Guthrie și Nora Guthrie, amândoi cântăreți și campozitori, copiii lui Woody Guthrie, un cunoscut muzician.

King Neptune și Queen Mermaidan întruchipate de Arlo Guthrie și Nora Guthrie, amândoi cântăreți și campozitori, copiii lui Woody Guthrie, un cunoscut muzician.

Nici în filme nu vezi asemenea costume și machiaje, deși multe personaje imitau eroii din filme, în special din Star Wars. Dar imaginația participanților întrecea ficțiunea, fiindcă ei găseau mereu soluții nebănuite, precum grupul femeilor dezlănțuite sau al peștilor răi, conduși de Fish Devil (Peștele diavol). Parada era dominată de grupuri, care cântau și dansau, dar participau și persoane independente, precum perechi de lesby sau gay. Doi bărbați care se țineau de mâna, au avut ideea să apară total nemachiati și necostumati, ca doi oameni normali, de pe stradă, ori tocmai ținută asta normală contrasta cu întregul și îi făcea deosebiți. În esență, paradă a vrut să demonstreze cât suntem de diferiți și că e loc pe scândură ei pentru toată lumea.

Se perindau care alegorice intesate de tot felul de regi, regine, prinți și prințese, tot felul de travestiți și substituiți din panoplia L.G.B.T., concurând muzeele homo, dar și artă porno din galerii. Totul însă foarte rafinat, fără să cadă în vulgaritati, deși acest aspect era greu de acoperit, cu tot efortul comic al participanților. De altfel, caracteristica principala a acestor deghizamente se dorea a fi umorul. Erau personaje, grupuri sau individualități care, prin felul cum doreau să iasă în evidență, stârneau râsul. Am asistat astfel la o ingenioasă comedie, o mare bufonadă, un gigantic carnaval.

Categoric, o atmosfera felliniana, un limbaj americanizat, adus la zi, din Satyricon. O atmosfera de commedia dell’arte la puterea lesby și gay, o dezlănțuire de senzații țări, pe ritmul bătut de mii de tobe și susținut de tot atâtea instrumente de suflat. E greu să faci față omului deghizat și dezlănțuit. Fiecare grupare lesby sau gay era însoțită de câte o orchestra sau o formație muzicală, desigur, și ele în costume de paradă. Exact ca în obișnuitele Parade Day de pe Fifth Avenue, parade dedicate unor țări.

Însă aici erau amestecate toate națiile, toate culorile, diversitate care se unea sub aripa curcubeului, coloritul fiind foarte spectaculos. Totul depășea imaginația, fiindcă elemental devinitoriu era excentrismul. E greu să realizezi așa ceva, un spectacol al excentrismului, în mii de versiuni. Fiecare caută să epateze, să exagereze la extrem. Evident, natură artei este exagerarea, dar nu cu orice preț. Aici, dimpotrivă, nu era căutată decât nebunia, nefirescul, anormalitatea, ceva ce nu s-a mai văzut („ce n-a văzut Parisul”, zicem noi). Și Fellini ar fi admirat imaginația omului, care și-a pierdut măsura, care nu are nici o limită în ceea ce privește sexualitatea. Am arătat nu o dată cum se manifestă ea la Muzeul sexului, dar acolo e pe baza de film, în special. Aici, totul este trăit aievea, fără complexe, fără scrupule, fără prejudecăți, cu mândrie chiar! Dezmăț este puțin zis.

Nu m-am putut gândi decât la sărbătorile dionisiace, îmi imaginăm că în antichitate așa puteau fi satiricoanele, pline de menade, satiri și prostituate. Normal, și vin, și muzică, și dans. La fel aici, cel puțin spectatorii priveau cu sticlele sau paharele cu băutură în mâini. Un delir, o stare de entousiasmos, așa cum descrie Mircea Eliade sărbătorile dionisiace. Starea de delir cuprindea toată mulțimea care se află pe dig, pe tot traseul Paradei. Toată lumea se distra, se elibera. Se elibera de ce ? De ce oare? De prostie!?

Invazia de lume se vedea mai ales în zona jocurilor. Toate aparatele și tiribombele erau ocupate. Sling Shot și Thunderbolt, cele mai trăznite mecanisme, funcționau din plin. Nu era mecanism din parc să nu funcționeze cu motoarele pline. La fel, restaurantele. Și pe fiecare alee, zeci de tonete care își vindea produsele cu cozi interminabiule. Parcă era sfârșitul lumii. Sigur, numai dacă se anunță sfârșitul lumii, oamenii stau la cozi și cumpără tot din magazine. Așa era și aici. Zeci de mașini cu înghețată, și toată lumea cumpăra înghețată. Erau tarabe numai cu lobster sau cu shrimpi, toată lumnea mânca lobster sau shrimpi. Se consumă orice, frigărui, picioare de caracatița, mustăți de balenă, gogoși, porumb fiert, tot ce pomenea și Nenea Iancu la Moși, tot ce am văzut și noi la bâlci sau la circ.

Toți americanii sunt astăzi lesby sau gay”, asta era lozinca. Numai că acolo nu erau numai americani, ba cred că americanii veritabili stăteau acasă sau la plajă, pe când la paradă era planeta, toate neamurile, toate amestecurile de nații, ba am întâlnit și o față din Chișinău, care vindea bere Ginger. Numai la o masă la care te așezai, auzeai tot atâtea limbi câte persoane erau acolo. Turnul Babel e o jucărie față de babilonia de la Coney Island. Nu o dată am privit cerul și oceanul. Și soarele și apa erau impasibile la ce se petrecea pe dig. Natura nu participa la astfel de evenimente.

Astfel de evenimente, unde se adună sute de mii de oameni, îți creează o stare de panică, de sfârșit de lume, de parcă te aștepți ca din clipă în clipă să se întâmple ceva rău. Altfel, cum se explică, după finiș, invazia stației de metrou și ocuparea trenurilor, spre toate direcțiile, de parcă erau ultimele trenuri care te scoteau de acolo, din infern? De ce? Fiindcă este nefirească această goana nebună a omului pentru acest tip de distracție, unde toți țipă, zbiară, se agită, se dezlănțuie în ritmul fanfarelor, este o continuă alarmă.

Am fost de zeci de ori la Coney Island, am participat și la un 4 iulie, Ziua Americii, mereu vezi omul eliberat, în starea de a se manifestă dezlănțuit. Dar acum, aici, la Paradă Sirenelor, totul întrece întruchiparea a ceea ce este normal și firesc. Totul este nebunesc. Un Peter Brook, când a pus falusul în mijlocul scenei atunci când a montat „Visul unei nopți de vara”, ni se părea excentric, dar dacă ar vedea acest spectacol homo de la Coney Island, sigur s-ar întreba dacă sistemul mai e controlat de cineva. Dacă această dependență a omului de sexualitate nu este în interesul cuiva, nu este chiar o diversiune, un atentat la spirit, o caricatură, o jignire a omului, nu o mândrie a lui. Dacă ceva din sistem nu funcționează?, îți zici. E suficient ca o rotiță să se blocheze și tot lanțul se rupe. Te gândești la așa ceva întrucât totul aici este periculos. Jocurile din parcul de distracții sunt la limita nebuniei, a rezistenței. Dacă nu ai fost la medic, nu trebuie să te urci în Șling Shot, o praștie care te aruncă în boltă cerului!

Iar Parada chiar te sperie, cu zeci de deghizamente, cu oameni care nu mai arată a oameni, care sunt buni într-un muzeu de speriat copiii. O defulare psihedelică. E chiar o imagine de sfârșit de lume. Da, dar trebuie să precizez că lumea se duce, se termină, într-o starea de delir, de entousiasmos. Lumea se bucură că se termină. Apocalipsa nu arată numai ca un cataclism atomic, uneori poartă masca veseliei, a comediei, a circului, demonstrând că te poți duce în iad și dansând.

Grid MODORCEA, Dr. în arte

Corespondență de la New York

Sursa: Revista ART-EMIS

 

One comment

  1. Natura artei este sublimul, nu exagerarea! Ceea ce au etalat indivizii este o forma exagerata de anti-sublim, anti-arta! Grotesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *