Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Februarie 21, 2019
În spațiul public, cam peste tot în lume în timpurile acestea, se aud tot mai frecvent cuvintele: “fascist”, fascism, neo-fascism, populist, suveranist, neo-suveranist, naționalist, șovin și altele.
La școală am fost învățați că, în Al Doilea Război, ostașii români patrioți, animați de „idealurile socialiste internaționale”, (desigur, în alianță cu « eliberatorii » de la Răsărit) i-au alungat pe nemții „fasciști” și „naziști”, și, astfel, au eliberat până la ultima palmă de pământ românesc strămoșesc. Apoi, au ajuns până în Cehoslovacia și Austria și au luptat până la victoria finală asupra fascismului.
Asta e interesant de amintit! Regimul comunist de la noi a revigorat patriotismul și naționalismul, în ciuda contradicțiilor dogmatice cu dialecta socialistă de la acea vreme. Comuniștii români, mai ales după Dej, nu s-au sfiit de sentimentele patriotice și naționaliste.
Astăzi, chestiunea aceasta nu mai e valabilă în accepțiunea deontologilor progresiști contemporani. Ei asociază fără nicio cruțare fascismul cu naționalismul, suveranismul, populismul, șovinismul, etc. Dacă ești patriot, riști să fii și naționalist. Iar odată naționalist, poți fi considerat automat drept fascist, populist și lista poate continua.
Nu doresc să susțin ideea potrivit căreia dacă am condamnat oficial regimul comunist și doctrina sa, prin Comisia Tismăneanu din 2006 – gata!, cu asta am condamnat și naționalismul, populismul și patriotismul și altele asemenea, cărora li se spune astăzi: « iliberalisme ».
Mai degrabă, cred că trăim o vreme de minciună deliberată, generalizată, instituționalizată, tot mai disperată și inconsecventă de la o zi la alta. O vreme mohorâtă și păgubitoare de sluțire, de pocire și de negare a adevărului.
Parafrazându-l pe Radu Gyr, mai cred și că, într-o bună zi, din trecutul recent, am început deja – timid, tiptil, treptat dar sigur – să ne întoarcem acasă!
Trist sunt pentru acei învățați dintre noi care … nu văd, nu cunosc, nu pot, nu (mai) vor să înțeleagă sau să accepte adevărul.
Elita noastra progresista,
Cea mai bombata-n tartacuta
Din specia cominternista
Coboratoare din maimuta
Din cate-n lume azi exista_
In spirit revolutionar_
Vazand ca-n orice rau persista
Miscare nationalista
Si-n orice ram, oricat de rar,
Se-ascunde-un cuib legionar_
Ba chiar ca-n orice frunza vie
Pulseaza acum_”xenofobie”
(Astfel incat, foarte curand,
Vom auzi prin crang cantand
Nu “Vrem o Tara ca afara”,
Ci “Sfanta tinerete legionara”!)
Ca orice rosie activista
Care combate la revista,
Urmand exemplul parental
Al vechii gasti din Sarindar
(Care-a facut gazetarie
Din ura ei de Romanie!
Si al urmasei ei ce-n plus
A slugarit si prin ARLUS)
Pe biata natie insista
Ca s-o conduca-n pas vioi
(Cu “Adevaru”-n cap de lista
Si-a sa “Revista 22”
Si cu acea fara pereche
De plina de mari carturari
Revista ce “Dilema Veche”
Isi striga marfa prin bazar)
Fara repaus ori popas_
Belciug bagandu-ne prin nas_
Pe drumul unic si corect
al Staulului zis “de Drept”
Inspre pasunea cea promisa_
Societatea-n Tarc Deschisa!
(Final de drum si ultim ceas
Pentru Vechea Humanitas)
Zbierand prin targ fara-incetare,
Din toti rarunchii din dotare,
Ca-n era asta populista
(De-orientare clar “fascista”)
Numai miscarea progresista
Capabila-i sa afle-o pista
S-aduca-n lume fericire
Pentru intreaga omenire!
Ori daca nu, maca s-ofere
speciei noastre mangaiere,
Dandu-i cu generozitate
Mereu mai multa libertate;
Desi-i clar si pentr-un novice
In chestii de-ideologie
Ca, prinsa de-a ei utopie,
Neadevaruri mari ea zice:
Fiindca-a ei falsa anvergura
(Ca orice lucru de-imprumut)
Si-al ei progres fara masura,
Modele-si afla in trecut…
Desigur, nu-n vechea Atena
Ori in republica din Roma;
Nici in crestina Cartagena
Din vremea-n care, la Hippona,
Despre Cetatea cea Cereasca
Maret scria Augustin,
Nici in vreuna pamantesca
deschisa inca spre divin_
Precum scolitele: Sorbona,
Florenta, Padova, Bologna_
Din veacul cand D’Aquino Toma
Lumii-l reda pe-Aristotel
Ci, coborand pe psihe-n soma,
Asemeni lui Pantagruel_
Doar Babilonul si Sodoma
Alesu-si-a dansa model…
Urmand deviza”Fa ce vrei!”_
Iubita-n veci de derbedei…
Pentru c-al ei “sfant ideal”:
Moral , politic, cultural
N-a fost celebra “Pax Romana’
Creata de Octavian_
Ce la nord de Mediterana
Extins-a spatiu-european_
Nici nobila “Pax Christiana”_
Ce-a preschimbat apoi sublim
Lumea mediteraneana
Sub imparatul Constantin,
(Cel ce si-a-incununat Ideea
Tinand Sinodul din Niceea_
Ce fu intaia temelie
Pentru-o Crestina Imparatie)
Nici acea “Pax Iustiniana”,
Ce-a incercat dupa un plan
Din nou amploare-europeana
Sa de Imperiului Roman;
Si nici “Pax Carolingiana”
Ce sumbrul Nord a imblanzit
Atunci cand de la Aqvisgrana,
Pe Dumnezeu-i prea marit_
Unificand intregu-Apus
Sub glorioasa lui domnie_
Cu spada Carol l-a impus
Saxonilor in batalie…
Ci, combinand in stil ateu
Pe Carol cu fara de “Pax”,
Creat-a fara Dumnezeu_
Si-n locul lui _ pe un Karl Marx!
(Ce-avea-n comun cu suveranul
De Carol nume purtator
Doar apetitul si elanul
De sange pururi varsator)
Simbol, exemplu, ideal
Noii Elite ca sa-i fie!_
Tichie de margaritar
Pe magareasca-i scafarlie…
Si dupa el, desi pretins
Al sau teribil oponent_
Inca pe-un Karl(Popper)_distins
Demolator de continent;
Ai caror fani tinta precisa
Facutu-si-au si unic tel,
Prin Europa lor Deschisa_
Sa-inalte Noul Turn Babel!
Astfel ca prea europeana
Pace marxisto-popperista
(Pe care s-o primim insista)
E clar _”Pax Babiloniana”…
Incat ne vine a-i da dreptate
Azi marelui Augustin
Ce explica prin cecitate
Al omului stupid declin;
Dar noi care cunoastem hramul
Pe care elita noastra-l poarta
(Ce trage oala ratiunii,
Dupa nevoi, de-oricare toarta_
Incat de una ea se tine
Cat timp util capacu-i salta,
Dar de cumvanu-i mai convine,
O apuca ferm pe cealalta_
Fara-a simti nici o rusine
Ca tot ce astazi, cu tarie,
Sustine ca-i corect si bine
Ieri condamna cu strasnicie,
Iar ceea ce astazi acuza
Patrunsa de-o sfanta manie,
Ieri proclama cu spume-n buza
Ca va dura o vesnicie!)
Sententa cea augustina
Ce spunea ca “Cei ce- orbesc
Chiar cu orbirea lor deplina
In fata lumii se mandresc”
Am vrea s-o ajuistam putin,
daca si dansul ne-o permite,
Ca noi prin asta nu stirbim
Valoarea vorbei renumite:
Pentru ca vrem sa dam de veste
Ca-n lumea asta-n ratacire,
De-orice elite-ar fi poveste_
Sunt vreo trei feluri de orbire:
Una ce cu deosebire
Pe om il leaga pe vecie_
Si care n-are lecuire,
Fiindca se trage din prostie
(Pe care nu ne repezim
Ei ca sa i-o atribuim,
Pentru ca n-avem competernta
Sa-i masuram inteligenta)
A doua, ce-i mai potrivita
Pentru distinsa noastra-elita,
Ce-si are baza de pornire
In marea-i sete de marire;
Si-n fine, a treia ce-i imbie
Pe cei mai rai catre hotie
Inca din frageda pruncie
Care se cheama _ lacomie!
Pe care fina noastra-elita_
De-o vede la vreun adversar_
Se-infurie si se irita!
Insa de-a ei n-are habar…
(Fiindca trufia-ingemanata
Cu lacomia, nu-n zadar,
Pe constiinte e fixata
Precum samarul pe magar)
Astfel ca-n dubla ei orbire
Nu ne miram ca i-a scapat
(Tot incercand dintr-o pleznire
Sa scoata spirit din rahat
Sub sarcina samarului_
Real sa faca vrand un vis)
Ca “Zbieratul magarului
Nu schimba lumea-n Paradis!”
Ci doar atrage , ca urmare
A sunetului scandalos
Produs de el_pe-a sa spinare,
Cate-un ciomag mai noduros…
Pana ce Sfanta Ciomagire
I-o sfarama, poate, samarul_
Ca vindecandu-se de-orbire,
Sa vada Cerul si magarul.