Home / Articole Promovate / PSIHOLOGIA VICTIMEI ȘI REZISTENȚA LA GULAG(III)

PSIHOLOGIA VICTIMEI ȘI REZISTENȚA LA GULAG(III)

Prof. Iancu Gabriel
Incorect Politic
Ianuarie 12, 2020

PSIHOLOGIA VICTIMEI ȘI REZISTENȚA LA GULAG

PSIHOLOGIA VICTIMEI SI REZISTENTA LA GULAG(III)

 

Lipsa de pregătire morală pentru rezistența în spațiul de detenție se datora îndeosebi lipsei de cunoaștere a adevăratei fețe a comunismului de către deținuți și refuzului pe care orice minte normală îl trăia, de a crede că acest regim era de sorginte demonică și hotărât să extermine orice opoziție. De acest lucru au fost însă conștienți mulți dintre cei care au trecut prin lagărele de exterminare comuniste, așa cum arată Virgil Maxim:

„Când m-au trimis la închisoarea Târgșor, mi-a descoperit Dumnezeu, Căruia mă rugam să-mi descopere intenția stăpânitorilor lumești, de ce și ce va trebui să fac. M-am înfiorat la gândul că va trebui să lupt cu dușmanul Credinței, materializat în autoritatea de stat, cu toate instituțiile subordonate răului. Am înțeles de la început că trebuie să mă salvez nu numai pe mine, ci voi avea răspundere față de o comunitate de suflete. Lucrarea lui satan trebuie mereu desconspirată. Satan vrea să te facă să te lepezi de credință și să mori cu deznădejde. Toate chinurile, toate schingiuirile, absolut toate metodele de demolare fizică și morală a Omului în intenția satanică sunt provocate pentru prăbușirea lui din nădejdea de salvare a sufletului în Dumnezeu prin moartea trupului, acceptată conștient. Satan știe mai bine decât noi că numai în și prin Hristos ajungem la Dumnezeu. Pentru această lucrare trebuia să mă pregătesc.[1]

Ultima categorie a victimelor este cea a turnătorilor sau trădătorilor, sau decăzuții, care făceau pact cu torționarii și-și vindeau tovarășii de suferință. Este treapta cea mai de jos a degradării umane, asociată cu lipsa oricărei credințe, a celor pentru care o bucată de pâine sau un loc mai bun în celulă erau motive suficiente pentru a face să iasă la suprafață josnicia, ura, invidia și crunta dezumanizare la care ajunseseră.

Desigur, aceste categorii de victime ale spațiului concentraționar românesc nu se vor a fi atotcuprinzătoare, deoarece realitățile lăuntrice ale acestor personaje sunt mult mai nuanțate, în funcție de universul interior al fiecăruia sau de self-schema de care dispunea fiecare deținut.

Astfel, între cei din categoria supraviețuitorilor întâlnim persoane agitate, neliniștite, neusupuse și gata de revoltă dar și din categoria celor în care precumpănea spiritul eroic, de a răbda cu demnitate suferințele, a celor care căpătau chiar o aură de sfinți, săvârșind binele cu prețul vieții, cu o blândețe seniorală. Aici apar subtipuri comune, cum ar fi curajoșii, îndârjiții, luptătorii, altruiștii. Aceștia reușesc să-și regăsească sinele, să-și refacă schemele interioare fie prin evadarea în lumea credinței sau într-un univers lăuntric pe care torționarii se luptau cu disperare să-l distrugă.

Chiar și cei din categoria decăzuților comportă trepte de identificare. Paul Goma arată că delatorii erau niște practicanți ai unei arte negre care teroriza pe toată lumea, inclusiv pe ei înșiși. Și între aceștia însă, unii erau din cei total vânduți regimului, dar alții din cei care mai aveau frică de deținuți sau chiar care puteau fi recuperați și își regăseau respectul de sine.[2]

În realitate fiecare dintre memorialiști reprezintă un anumit tip de deținut, în funcție de experiențele trăite. În general ei încadrează deținutul politic între erou și neutru, cum ar fi eroismul extrem. Adrian Marino are o poziție mai echilibrată[3] și refuză extremele, preferând categoria cea mai numeroasă a rezistenților pasivi. Astfel, el “ridică” statutul deținuților resemnați și copleșiți de teroare, considerându-i rezistenți pasivi pe motiv că nu poți fi erou 24 ore din 24. El se referă la două tipuri: „unul sublim, spectacular, al marilor gesturi și sacrificii și un alltul modest, cotidian, obscur, adesea anonim, al sacrificiului și mortificării zi de zi.”[4]

Ion Ioanid împarte populația închisorilor în deținuți, turnători și gardieni, iar Nicolae Steinhart este mai tranșant și împarte deținuții în două tipuri delimitate strict, în funcție de modul cum primesc suferința, spre mântuire sau spre jenă și umilire, din prima categorie făcând parte eroii și sfinții, iar din a doua cei decăzuți și învinși,[5] pe primi-i numește „leii” iar pe ceilalți „miorlăiții înfrângerii și trădării” sau „năpârci și târâtoare.”[6]

Demostene Andronescu este mai echilibrat și afirmă: ”Căci la Aiud ca și la Pitești, au existat și învinși, și învingători, iar eroismul unora nu este cu nimic mai prejos decât al celorlalți. Poate doar că al celor învinși a fost mai tragic. Pentru că nici unul din cei care au căzut, nu a căzut fără luptă, iar amploarea silniciilor, intensitatea agresiunilor exercitate asupra lor, atestă amploarea rezistenței pe care victimele au opus-o călăilor, măsura eroismului care trebuia înfrânt.”[7]

Nicu Ioniță zugrăvește astfel situația tragică a celor care pactizaseră cu dușmanul și deveniseră ei înșiși torționari: “…credințele noastre, visurile noastre, idealul nostru, pângărite și condamnate de aceeași prieteni, cu care visasem cândva împreună. În acea perioadă, noi am trait în lumea paradoxului. Paradoxal, tragedia mare nu era a noastră, a victimelor, ci a lor, a torționarilor. În urma schingiuirilor sălbatice ne alegeam cu capetele sparte, cu ochi umflați, cu coaste rupte, cu oase frânte, dar drama lor interioară, disperarea lor, spaima lor în cădere liberă, simțind-se înghițite de neant, trebuie să fi fost mult mai mare. Ei trăiau, în mod conștient, drama lui Lucifer, cel care, decăzând din starea de grație, din Gloria lui inițială, a făcut și face în prezent eforturi disperate de a antrena după sine pe cei mai mulți și dacă se poate chiar pe toți, pentru a dovedi Creatorului că el, Lucifer, are dreptate și, mai ales, pentru a-și demonstra sieși validitatea demersurilor proprii. Noi, victimele, eram un reper la care ei se raportau mereu, eram oglinda în care își vedeau chipurile deformate, eram măsura care le arăta minciuna, eram paradisul din care decăzuseră și, mai presus de toate, eram obstacolul de netrecut pentru liniștea lor, pentru așezarea lor. Eram o piedică în salvarea lor și de aceea se năpusteau cu atâta furie asupra noastră și ne torturau în mod bestial ca să cedăm și noi odată, ca la rândul lor și ei să fie liberi, să se liniștească, să se adune, să se rgăsească. Și (un alt paradox): noi eram de vină, noi îi obligam să ne tortureze, căci, dacă n-am fi fost noi, cu încăpățânarea noastră de a ne reeduca, ei nu ar mai fi făcut ceea ce făceau; rezistența noastră îi incita la violență.”[8]

Radu Gyr, despre care Ioan Ianolide scrie că este “Un om legendar si reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a incrustat in trupul sau si a cantat în poezia sa toata patimirea unei generatii, un munte de suferinta, de demnitate si de disperare – acesta este Radu Gyr”[9] exprimă poate cel mai frumos și mai sensibil durerea pentru cei care au renunțat la luptă și la visul lor, în poezia Îndemn la luptă

“Nu dor nici luptele pierdute

Nici rănile din piept nu dor

Cum dor acele brațe slute

Care să lupte nu mai vor.

 

Cât încă inima ta cântă,

Ce însemnează brațu-nfrânt,

Ce-ți pasă-n praf de-o spadă frântă

Când te înalți cu-n steag mai sfânt.

 

Că-nvins nu ești atunci când sângeri,

Nici când în lacrimi ochii ți-s,

Cele mai crâncene înfrângeri

Sunt renunțările la vis.”[10]

 

[1] Virgil Maxim- Op. cit, p.181-182

[2] Ruxandra Cesereanu- Călătorie…, p.83

[3] Adrian Marino- Autobiografie. Ani de închisoare, în Memoria, 2, 1990

[4] Adrian Marino- Politică și cultură, p.81

[5] Hulber Maria-Op.cit., p. 270

[6] Ruxandra Cesereanu- Călătorie spre centrul infernului, p.67

[7] Demostene Andronescu- Op. cit, p. 271

[8] Nicu Ioniță- Pitești, agonia unei zile în Analele Sighet nr 10, p.592

[9] Ioan Ianolide- Întoarcerea la Hristos, document pentru o lume nouă, Ed. Bonifaciu, București, 2012

[10] Apud Sfântul închisorilor, Ed. Reîntregirea, Alba iulia, 2017, p.256

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *