Home / Educativ / O Poveste a Străpuns Cenzura Redditt

O Poveste a Străpuns Cenzura Redditt

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Februarie 28, 2018

O Poveste a Străpuns Cenzura Redditt

Câteodată în viață apar momente improbabile. Planetele se aliniază, coincidențele se înmulțesc și ce nu te-ai fi gândit că se poate întâmpla vreodată se întâmplă.

Așa moment a avut loc pe Reddit săptămâna trecută.

Pentru cine nu știe ce este Reddit, este un loc în care se face laba în cerc.

Adică unde postările primesc voturi, cele mai populare devin mai vizibile, iar cele nepopulare sunt ascunse. Astfel că opiniile populare sunt preluate de majoritatea utilizatorilor pentru a fi și ei populari și a obține la rândul lor voturi.

În acest fel, discuția merge în cerc și forumul devine o cameră de ecou în care nu există inovație, dezbateri contradictorii ori schimb real de idei.

Fiind în așa fel croit, mediul acesta a ajuns să fie profund liberal. Pe Reddit este foarte la modă să faci glume antiromânești, să spui cât de nașpa e  România, să fii ateu țipând ‘vrem spitale nu catedrale’ și să dai vina pe români pentru comportamentul infracțional al țiganilor.

În acest loc închis, din când în când se întâmplă o minune.

O Poveste Care a Străpuns Cenzura Reddit

Pe lângă povestea incorect politică, avem un prim comentariu edificator.

Majoritatea oamenilor, având contact cu lumea, cunosc tendințele țiganilor, dar unii dintre ei se autocenzurează pentru a nu primi voturi negative ori pentru a nu fi făcuți ‘rasiști’, această sperietoare de cuvânt care își pierde din putere cu cât e folosit mai des.

O Poveste Care a Străpuns Cenzura Reddit

Excelentă observație, 100% legitimă și practică.

Dar nu durează mult până când apare un luptător împotriva injustiției sociale.

OP înseamnă Original Poster, primul care a deschis discuția.

Oy vey, prea aproape de adevăr! Închide repede, să vină moderatorii!!

Într-un final apare și moderatorul Magicsebi să îl pună la punct pe OP pentru rasismul său.

Aceasta a fost o mostră, o poveste care a străpuns cenzura Reddit și a scăpat prin filtrul autocenzurii.

Ce ar fi trebuit să facă OP?

Să gândească “Chiar dacă sunt rasist pentru că observ o realitate, nu ar trebui să pornesc o discuție despre asta pentru a nu ofensa…valorile…sau ceva.”?

Din fericire, OP a decis să aducă povestea în conștiința publică, în ciuda temerii de a fi făcut rasist.

Dacă și pe Reddit se poate, oriunde se poate!

Check Also

Dictatura Trans-LGBT: Germania adoptă o lege care permite “tranziția” copiilor de la 5 ani și impune amenzi pentru folosirea pronumelor greșite

Incorect Politic | O nebunie legiferată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *