Home / Evenimente / Pomenirea Fondatorilor Mișcării Legionare – 24 Iunie 2018

Pomenirea Fondatorilor Mișcării Legionare – 24 Iunie 2018

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 22, 2018

Poimâine, 24 iunie, are loc pelerinajul la cimitirul satului Țigănești, la mormântul lui Radu Mironovici și Corneliu Georgescu.

Buciumul:

Anul acesta, pelerinajul tradiţional la mormintele „văcăreştenilor” Radu Mironovici şi Corneliu Georgescu, din cimitirul satului Ţigăneşti (Ciolpani, jud. Ilfov), va avea loc în ziua de duminică 24 iunie 2018, ora 11,30 (imediat după Sf Liturghie), şi va consta într-o ceremonie religioasă.

Dorim să fie o comemorare a TUTUROR, de aceea organizarea poate fi asumată de toţi cei care doresc să se implice. Astfel, ar putea fi evitată situaţia penibilă a organizării mai multor parastase în acelaşi loc, de către organizaţii diferite. Sunt lucruri care nu pot face obiectul nici unor dispute sau împărţiri…

ISTORIC

După căderea comunismului în România, a devenit o tradiţie ca în fiecare an, de 24 iunie, foştii deţinuţi politici să se adune în cimitirul satului Ţigăneşti (com. Ciolpani, Ilfov), la mormântul lui Radu Mironovici, fost deţinut politic, unul dintre cei cinci întemeietori ai Legiunii Arhanghelul Mihail în 1927. 

Pe lângă semnificaţia religioasă ancestrală (străvechea sărbătoare a Sânzienelor) şi creştină (Naşterea Sf. Ioan Botezătorul), ziua de 24 iunie are o semnificaţie istorică aparte, în această zi fiind întemeiată, în 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail, la iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 4 camarazi ai săi – Ion Moţa, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneaţă, cunoscuţi drept „cei cinci de la Văcăreşti” sau „văcăreştenii”. Titulatura amintea de recluziunea celor cinci la închisoarea Văcăreşti în perioada 1923-25.

Din acest motiv, după 1990, foştii deţinuţi politici proveniţi din rândul Mişcării Legionare au instituit acest obicei, de a se aduna în fiecare zi de 24 iunie la mormântul „văcăreşteanului” Radu Mironovici (Ilie Gârneaţă şi Corneliu Georgescu erau înmormântaţi în exil, iar mormintele lui Corneliu Codreanu şi Ion Moţa sunt încă necunoscute). În anii 1990, au fost aduse la Ţigăneşti şi osemintele lui Corneliu Georgescu de la Mittersil (Austria), unde acesta decedase în 1945. 

În primii ani, pelerinajul a fost organizat chiar sub egida AFDPR, iar ulterior a Fundaţiei Buna Vestire, înfiinţată de legionari.

Astfel, pelerinajul anual de 24 iunie de la Ţigăneşti reprezintă o tradiţie a comunităţii luptătorilor anticomuniştide după 1990. Au fost voci care au criticat această tradiţie, invocând circulara lui Corneliu Codreanu din 1937, prin care acesta spunea că ziua Legiunii nu trebuie sărbătorită (în contrast cu celelalte partide).

Însă tradiţia pelerinajului anual de la Ţigăneşti nu reprezintă o formă de aniversare, ci un mod de a marca, în acea zi, memoria celor care au înfiinţat această mişcare şi a sutelor de mii de legionari ucişi în timpul persecuţiilor celor trei dictaturi ale secolului trecut.

După anul 2000, această adunare anuală a început să se organizeze în sâmbăta cea mai apropiată de 24 iunie, pentru a da posibilitatea participării şi urmaşilor deţinuţilor politici, care în timpul săptămânii nu puteau participa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *