Home / Articole Promovate / Obstacole în Drumul Legionar

Obstacole în Drumul Legionar

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 25, 2019

Fragmente extrase din Cărticica Șefului de Cuib

PUNCTUL 56. Muntele suferintei.

Obstacole în Drumul Legionar

Dupã ce un om s-a înrolat legionar, cu dorul de patrie în inima sa, nu-l asteaptã masa întinsã, ci el trebuie sã primeascã pe umerii sãi jugul mântuitorului nostru Iisus Hristos: “Luati jugul Meu asupra voastrã”.

Si cãrarea legionarã începe sã urce un munte pe care lumea l-a numit “muntele suferintei”.

La început pare usor de urcat. Ceva mai târziu, urcusul devine mai greu, suferinta mai mare. Cele dintâi broboane de sudoare încep sã picure de pe fruntea legionarilor.

Atunci, un duh necurat, strecurat printre legionarii care urcã, aruncã pentru prima datã întrebarea: “Oare n-ar fi mai bine sã ne întoarcem înapoi? Cãrarea legionarã pe care am  apucat începe sã fie grea si muntele e lung si înalt de nu-i mai vedem  sfârsitul.” Dar legionarul nu ascultã, merge înainte si urcã cu greu. De la un timp, urcând mereu pe muntele nesfârsit, începe sã oboseascã, pare cã puterile încep sã-l pãrãseascã.

Norocul lui cã întâlneste un izvor, limpede ca inima unui prieten. Se rãcoreste, se spalã pe ochi si apoi o ia în sus din nou pe muntele suferintei.

Trece de jumãtate si de acolo începe muntele fãrã apã, fãrã iarbã, fãrã umbrã, numai din piatrã si din stâncã.
Si legionarul când vede, zice: mult m-am mai chinuit pânã aici, ajutã-mi Doamne sã ajung pânã sus. Dar duhul cel rãu în zvârle întrebarea: “Oare n-ar fi mai bine sã te întorci? Lasã-ti încolo dorul tãu de patrie. Nu vezi ce trebuie sã tragi dacã-ti iubesti patria si Regele, Neamul si Pãmântul? Si apoi, ce câstigi de aici? Nu-i mai bine sã stai linistit acasã?”

Pe stânca goalã, el se urcã mereu cu nesfârsitã credintã. Acum e obosit. Cade. Isi juleste mâinile si din genunchii lui pentru prima datã vede sângele curgând. Se înaltã ca un viteaz si porneste din nou. Mai are putin. Dar stânca a devenit dreaptã si colturoasã, îi curge sânge din piept si se prelinge pe stânca neîndurãtoare. “Oare n-ar fi mai bine sã te întorci?” se aude din nou glasul necurat. Pare cã rãmâne pe gânduri. Dar deodatã aude un glas strigând din adâncul miilor de veacuri: “Inainte copii! Nu vã lãsati!”

Un ultim  efort. Si fruntea de viteaz ajunge sus la creasta învingãtoare, pe vârful muntelui suferintei, cu sufletul crestin si românesc, plin de fericire si bucurie.

“Fericiti veti fi când vã vor goni pe voi si vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã.”

“Iar ei plecau bucurându-se cã s-au învrednicit de a fi bãtuti pentru numele lui Iisus.”

Multe primesc legionarii urcând acest munte al suferintei. Ar trebui o carte întreagã ca sã se scrie suferinta lor.

PUNCTUL 57. Pãdurea cu fiare sãlbatice.


Sã nu-si închipuie însã cel ce doreste sã devinã legionar, cã încercãrile s-au sfârsit aici, în vârful muntelui suferintei. Si este bine ca fiecare sã stie de la început ce-l asteaptã, sã cunoascã drumul pe care-l apucã.

A doua încercare: nu trece mult si cãrarea legionarã intrã într-o pãdure cãreia lumea i-a zis “pãdurea cu fiare sãlbatice”.
De la marginea pãdurii se aud urletele acestor fiare sãlbatice care deabia asteaptã sã intre cineva acolo pentr a-l sfâsia.

Dupã muntele suferintei, aceasta este a doua încercare prin care trebuie sã treacã legionarii.

Cine este fricos rãmâne acolo, la marginea pãdurii. Cine are inimã de viteaz, intrã înãuntru, se luptã cu vitejie si înfruntã mii de primejdii despre care s-ar putea scrie si se va scrie mai târziu o carte întreagã. In aceastã luptã, legionarul nu fuge de pericol, nu se ascunde dupã copaci. Din contrã, el apare acolo unde primejdia este mai mare. Dupã ce a strãbãtut pãdurea si au iesit cu bine, o nouã încercare îi asteaptã.

PUNCTUL 58. Mlastina deznãdejdiei.

Cãrarea se pierde si ei trebuie sã treacã printr-o mlastinã. Aceasta se cheamã “mlastina deznãdejdiei”, pentru cã pe acel ce intrã într-însa, pentru ca sã ajungã la capãtul celãlalt, îl apucã deznãdejdia.

Unii nu mai au curajul sã intre, încep sã se îndoiascã de victorie, cã este prea departe, cã nu vor mai ajunge pânã la biruintã. Asa cã multi dintre cei care au strãbãtut prin pãdurea cu fiare si au urcat muntele suferintei, se îneacã în aceastã mlastinã a deznãdejdiei. Altii intrã si se întorc, iar altii se îneacã acolo.

Dar legionarii adevãrati nu pierd nãdejdea, ei strãbat si aceastã ultimã încercare si ajung la mal acoperiti de glorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *