Home / Chestiunea Jidănească / Iudeii nu sunt nişte “aleşi” speciali ai lui Dumnezeu, decât în închipuirea lor decăzută din religios în politic

Iudeii nu sunt nişte “aleşi” speciali ai lui Dumnezeu, decât în închipuirea lor decăzută din religios în politic

Cornel-Dan Niculae
Incorect Politic
Noiembrie 16, 2023

Iudeii nu sunt nişte “aleşi” speciali ai lui Dumnezeu decât în închipuirea lor decăzută din religios în politic.

 

Iudeii nu sunt nişte “aleşi” speciali ai lui Dumnezeu, decât în închipuirea lor decăzută din religios în politic

@Magda Ditrich,

Mitul prim, religios, al alegerii cuiva de către Dumnezeu, nu are de a face cu ce s-a reinterpratat de către iudaismul politic cu cinci secole înainte de Hristos.

În realitate, Tora a fost concepută „în perioada persană mijlocie“ (în secolul al V-lea înainte de Hristos), dar evenimentele mitice relatate în ele sunt plasate în istorie cu cel puţin 1000 de ani înainte, fiind reinterpretate de iudeii leviţi, de cărturari şi de farisei, cărora Iisus Hristos le-a spus că mint: „Eu nu sunt din neamul vostru, pentru că voi sunteți copiii tatălui minciunii!“

 

Obiectivul acestor cărţi biblice din Tora şi de după Deuteronom-ul din Tanakh (biblia iudaică, numită Vechiului Testament de creştini), care rescriau, transformându-le, vechile credinţe religioase „mozaice“ (legile lui Moise), până şi pe cea privind legământului lui Dumnezeu cu Iacob-Israel, transformându-L pe Dumnezeu într-un fel de aliat militar al „poporului lui Israel“ – ceea ce apare ca fiind tot un fals, căci e asociat cu falsele expediţii şi victorii criminale ale israeliţilor în Canaan -, era – cred istoricii, în general – acela de a oferi o explicație teologică pentru distrugerea regatului evreiesc de către Babilon în 586 î.Hr. și baza pentru întoarcerea acestora din exil, prin insuflarea unei mândrii militaro-religioase.

„«Legea» era legea lui Moise, care a format cultul zis mozaic. Asta e Legea I-a. Leviții au falsificat complet mozaismul în contrariul său, numit iudaism, care constituie Legea a II-a. Falsificarea esențială rezidă în introducerea dogmei că jidanii constituie «poporul ales», iar ceilalți, goyimii, trebuie făcuți sclavii jidanilor și goyimii care prisosesc trebuie uciși, iar averile lor apropriate de jidani.“ (colonelul r. Vasile Zărnescu, în articolul „Avatarul iudaismului“, decembrie 2016).

„Israel“ însemna, la început, doar „Care L-a Văzut pe Dumnezeu“

Am mai arătat că „Israel“ însemna altceva decât au vrut să se înţeleagă capii iudeilor mai târziu. Nu însemna „Cel Care Se Luptă Cu Dumnezeu“, cum spun şi acum sioniştii. Însemna „Un Om Care Îl Vede pe Dumnezeu“, din ʾyš / om + rʾh / a vedea + ʾEl / Dumnezeu (cf. „The Old Testament pseudepigraph“, editor James H Charlesworth).

Aşa consemna şi tradiţia creştină la începuturile ei, prin sfinţii părinţi, care, ca şi Iisus, respectau probabil tradiţia originală, nealterată (cu începere după anul 700 înainte de Hristos) de către preoţii leviţi şi cărturarii evreilor, alterare şi fals perpetuate de secte precum fariseii.
Astfel, sfântul creştin Ioan Gură de Aur spunea că „Israel înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu …«Deoarece ai privilegiul să-L vezi pe Dumnezeu, în măsura în care este posibil ca o ființă umană să-l vadă, de aceea îți dau și acest nume, pentru ca pe viitor să fie clar pentru toată lumea că ți s-a acordat o viziune».“

Tot astfel spunea şi marele sfânt Augustin: „Darea numelui era binecuvântarea, căci Israel înseamnă «a-l vedea pe Dumnezeu», iar viziunea lui Dumnezeu va fi răsplata tuturor sfinților de la sfârșitul lumii…“ (Israel nu însemna „Cel Care Se Luptă Cu Dumnezeu“, pe incorectpolitic.com/, la https://www.incorectpolitic.com/studii-iudaice-avansate-i-israel-nu-insemna-cel-care-se-lupta-cu-dumnezeu/)

Interpretarea abuzivă a lui „Israel“ ca războinic care „învinge“:

Textele cele mai clasice din Tora, care când au fost scrise nu se puteau abate prea mult de la tradiţia orală bine cunoscută de lumea semitică, nici nu au sensul explicat aberant ulterior de către leviţi şi de rabini, cum ne sunt alterat traduse şi în prezent.

Episodul central din saga lui Iacob-Israel este în capitolul 32 din cartea Facerea (Geneza), ce se şi cheamă de aceea „Rugăciunea lui Iacob“, şi nu se cheamă „lupta lui Iacob cu îngerul“, căci „lupta“ nu a existat, ci a fost o „întărire“ sau „ridicare“ primită de Iacob de la înger.
Textul ebraic clasic spune, de fapt, cuvânt cu cuvânt, că:

„De acum numele tău nu va mai fii Iacov, ci Israel (יִשְׂרָאֵל / Ys’rael / „care L-a văzut pe Dumnezeu“), căci te-ai înnobilat [ai slujit nobil] (שָׂרַה / sarah) cu Dumnezeu cu oamenii şi vei reuşi“ (textul în ebraică e şi aici: https://mechon-mamre.org/p/pt/pt0132.htm).

Sarah ( שָׂרַה ) are mai multe sensuri şi, ca substantiv, nu se înţelegea sau traducea în mod uzual ca „luptă“ – sau „ai învins“, „vei învinge“, ca verb -, cum au transmis preoţii şi cărturarii evrei ai Torei până la rabinii şi sioniştii de azi, decât într-un sens îndepărtat, ci mai degrabă se înţelegea sau se traducea, ca „înnobilat“ („eşti înnobilat“, „înălţat“ în rang), căci sar înseamnă prinţ, nobil, lord. Şi Golda Meir, ca ministresă de Externe a statului Israel, se numea de aceea Sarah-Hahhutz (שרת-החוץ , Foreign Minister în engleză).

Vedem că aceasta era tradiţia corectă (nu răstălmăcirea cărturarilor leviţi şi a rabinilor) şi din semnificaţia numelui feminin semitic Sarah (scris absolut identic în ebraica veche: שָׂרָה), pe care nimeni nu o tăgăduieşte, ci o recunoaşte ca fiind „nobleţe“, „prinţesă“, „doamnă“ sau „fericire“ (mai ales la semiţii musulmani, unde mai înseamnă şi „puritate“), acesta fiind şi numele soţie patriarhului Abraham, renumită ca foarte pioasă.

Ca probă, oricine face o traducere simplă a părţii finale a versului ebraic nr.29 din capitolul 32 din Facerea, va avea ca rezultat pentru acest text ( כִּֽי־שָׂרִ֧יתָ עִם־אֱלֹהִ֛ים וְעִם־אֲנָשִׁ֖ים וַתּוּכָֽל ) traducerea „Căci ai slujit cu Dumnezeu și cu oamenii și vei putea“ (vei reuşi), traducerea וַתּוּכָֽל fiind „poţi“, „vei putea“, „şi tu poţi“, nefiind deci deloc „vei învinge“.

Şi traducerea automată (cu sensul strict al cuvintelor) din ebraică în engleză a aceluiaşi vers, este „You serve with God and with people, and you will be able“ (dând apoi din engleză în română „Ai servit cu Dumnezeu şi cu oamenii şi vei fi capabil“), nu se traduce, cum apare în textul englez răspândit şi clasic al Bibliei, „and have prevailed“, adică „şi ai învins“ (pe Dumnezeu şi pe oameni).

Incredibil, ca să valideze imposibilul, savanţii rabinici ne explică această totală diferenţă de sens între vorbirea curentă a cuvântului sarah, ca substantiv sau adjectiv, faţă de cea de verb din textul biblic, ca fiind ceva misteric, zicându-ne că:

„Verbul mister שרה (sara) este folosit doar pentru a descrie ceea ce a făcut Iacov cu Îngerul (în Geneza 32:29 și Osea 12:4). În mod tradițional [iudeo-talmudic – n.m.], a fost de aceea tradus ca «a lupta», dar metaforizează în mod evident formarea Israelului într-o unitate politică bazată pe păstrarea cunoștințelor și aptitudinilor“ („The New Open Bible“, New King James Version 1990; ca şi Alfred Jones, „Dictionary of Old Testament Proper Names“ 1990, această a două lucrare fiind publicată prima dată în 1856 de Samuel Bagster şi perpetuând la greu explicaţiile „entuziaste“ şi fanteziste ale lui Wilhelm Gesenius (1786-1842) „orientalist german, lexicograf şi ebraist creștin“).

~

În realitate, însă, nici în textul ebraic al cărţii „profetului minor“ Hosea (cap.12; v.4-5) nu se spune că Iacob l-a învins în luptă pe Dumnezeu, deşi astfel ni se traduce şi aşa suntem învăţaţi, ci se spune, în traducerea simplă, că Iacob: „I-a cântat Îngerului și, când a isprăvit, a plâns și i-a adresat acestuia rugăciuni “, sau „Și el a cântat Îngerului și s-a săturat şi a plâns și L-a rugat“, aceasta fiind traducerea exactă a cuvintelor ebraice din cartea lui Hosea (Osea), ne dogmatizate, respectiv „ – וַיָּשַׂר אֶל-מַלְאָךְ וַיֻּכָל, בָּכָה וַיִּתְחַנֶּן-לוֹ; בֵּית-אֵל, יִמְצָאֶנּוּ, – “, şi traducerea separată a “שהוא שר” însemnând „el cântă“, „el a cântat“, şi nu „s-a luptat“, cum apare, iudaizat, chiar şi în Biblia noastră, editată de BOR: „Cu îngerul s-a luptat şi l-a biruit“.

Iacob „s-a întărit“ (eníschyse) cu îngerul, ca şi Iisus, nu s-a „luptat“

Nici în textul Septuagintei, care e traducerea în grecește din secolul III dinainte de Hristos a Scripturilor ebraice, fiind şi cel mai vechi manuscris existent ce conţine Tora, nu apare cuvântul grecesc care să însemne că Iacob „s-a luptat“ cu îngerul. În Septuaginta – care e deci Vechiul Testament canonic în greceşte pe care îl cunoştea Biserica creştină ortodoxă la începuturile ei -, pasajul din Osea era tradus ca „s-a întărit“ (ἐνίσχυσε, eníschyse), căci Iacob „era slab“ (ἠδυνάσθη) „și s-a întărit cu un înger“ (καὶ ἐνίσχυσε μετὰ ἀγγέλου, aici: https://www.septuagint.bible/-/-osee-kephalaio-12).

Ca să fi fost că Iacob „s-a luptat“ cu îngerul, în loc de eníschyse („s-a întărit“) ar fi trebuit să avem pálepse (πάλεψε, luptă, luptat), dar nu acest cuvânt este în Septuaginta.

În Septuaginta, inclusiv textul Genezei, capitolul 32, privind renumirea lui Iacob de către înger ca „Israel“, spune că el „s-a întărit cu Dumnezeu“, „s-a consolidat cu Dumnezeu“ (ἐνίσχυσας μετὰ Θεοῦ, „eníschysas metá Theoú“), ceea ce este şi cauza binecuvântării sale, nu că „s-a luptat“ cu El (aici: https://www.septuagint.bible/-/genesis-32 , unde e versul 28, nu 29 ca în textul ebraic, cunoscut ulterior în cronologia istorică).

Acelaşi cuvânt grec pentru „întărire“ – eníschyse, ἐνίσχυσε -, îl găsim – sub forma enischuōn, ἐνισχύων – caracterizând întâlnirea dintre Iisus Hristos şi înger, chiar înainte ca Iisus să fie vândut de către Iuda, în Evanghelia lui Luca, capitolul 22 (versurile 42-43): „Iisus: «Părinte, de voieşti, trece de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.», Iar un înger a venit la El din cer, întărindu-L“ (ὤφθη δὲ αὐτῷ ἄγγελος ἀπ᾽ οὐρανοῦ ἐνισχύων αὐτόν). Evanghelia lui Luca în forma ei veche în greacă se poate găsi şi cerceta şi la: https://bibletranslation.ws/trans/lukewgrk.pdf .

„Îl întărea“ şi „îi dădea putere“, nu că „se luptau“, înseamnă deci ἐνίσχυσε / ἐνισχύων, eníschyse / enischýon, şi în textul grecesc al Evagheliei lui Luca, fiind acelaşi cuvânt grecesc ce descrie în Septuaginta interacţiunea dintre Iacob şi Înger. Iar ca să nu avem nici o îndoială privind sensul său corect, acelaşi cuvânt grecesc, enischuōn (întărire), mai este folosit o dată în Noul Testament, la Faptele Apostolilor, capitolul 8, versul 19: „După ce a mâncat, a prins iarăşi putere“ (enischuōn, „s-a întărit“).


Pe larg la
https://www.incorectpolitic.com/crimele-vechiului-testament-o-fantasma-politica-iudaica-dar-si-o-doctrina-motivationala-pentru-crime-viitoare/

Cornel-Dan NICULAE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *