Incorect Politic
Martie 14, 2025

Ioan Roșca: Sprijnirea fermă şi publică a generalului mitic Radu Theodoru este o obligaţie pentru orice patriot şi om de onoare

Via Certitudinea:

Sprijnirea fermă şi publică a generalului mìtic Radu Theodoru, acum, este o obligaţie pentru orice patriot şi om de onoare. Ca eroul nostru să vadă că nu e singur, că are pentru cine să ţină steagul sus… sau dimpotrivă,  să constate – cît a ros laşitatea produsă de supunere/ descurcare.

Numai că nu e simplu să alegi termenii în care să-ţi exprimi solidaritatea, existînd riscul să-l superi, apărîndu-l inadecvat. (Amintesc că în 1997, „ţărăniştii” descurcăreţi, ca să li se retrocedeze bunuri confiscate înaintaşilor lor la procesul Maniu, s-au pretat la a susţine că aceia nu încercaseră să se opună regimului comunist!).

Căci Radu Theodoru a realizat, într-un veac de înălţare existenţială, o complicată împletire de patriotism, curaj, camaraderie, onestitate şi luciditate.

Dacă susţii că nu poate fi vinovat  de ce i se pune în cîrcă, adică nu a vrut să ne scoată din jugul NATO (SUA, Israel) – îi ofensezi patriotismul şi curajul. Cum să nu lupte pentru eliberarea ţării lui de un ocupant care a acaparat-o la masa verde,  distrugînd-o şi prădînd-o, camuflat în „partener strategic”? Îl obligă jurămintele şi onoarea (patriotismul, curajul, onestitatea) să-şi asume războiul de dezrobire, oricare ar fi şansele. Va fi deranjat de orice clamare a „nevinovăţiei” sale – de a fi comis acte eroice, de naţionalist autentic.

Pe de altă parte, cavalerismul  şi luciditatea îl obligă să nu-şi expună partenerii unei represiuni previzibile, să nu dea mercenarilor ocupanţi temei de inculpare a camarazilor pentru „trădare”. Căci aşa numesc slugile coloniale lupta pentru scoaterea ţării de sub ocupant; aşa au justificat şi slugile sovieticilor încarcerarea genocidară a rezistenţilor. Intrumentele dominaţiei să nu uite însă că roata istoriei se mai învîrte (a se vedea ce-au păţit după 1944 cei ce au reprimat ilegaliştii comunişti…).

Bănuiesc că, numai pentru a-şi proteja colegii (printre care or fi fost și provocatori), Radu Theodoru nu-şi va asuma explicit intenţiile de răsturnare a celor ce au capturat România (adevăraţii trădători). Ne rămîne atunci nouă să spunem ce generalul ar vrea probabil să-şi asume plenar, dacă nu ar fi oprit de camaraderie.  Şi anume că un om ca el nu putea decît să se implice în eliberarea ţării lui de un ocupant care a cîştigat-o parşiv, fără lupte. Un „suveranist” nu poate avea altă atitudine.

Rămîne o singură problemă în care, poate, eu am altă perspectivă decât a dumnealui: poziţia faţă de actuala Rusie, ca potenţială eliberatoare de SUA (căreia URSS ne-a vîndut în 1990, după ce ne-a „eliberat” de ea în 1944)… Domnul Theodoru a menţionat elemente biografice care-l fac mai puţin reticent decît mine (parţial tot datorită unor elemente biografice) la ideea folosirii sprijinului rus. Dar dincolo de orice aspecte personale, se pot confrunta aici două viziuni despre suveranism: una pragmatică (în care te faci frate cu dracul – adică imperiul concurent celui ce te ocupă la un moment dat) pînă treci puntea (în cealaltă curte?)… şi alta puristo-sceptică, care pleacă de la observaţia că austriecii/ruşii ne-au încălecat eliberîndu-ne de turci, nemţii – de ruşi,  ruşii de nemţi şi apoi de capitalişti, americanii de ruşi etc. Încît putem intui cum ar arăta eliberarea, sub aripa noului protector….

Ştiu şi eu (nu numai de la Soljenitzîn) cine conducea Rusia comunistă, dar şi cine conduce SUA capitalistă. Dar cei ca domnul Corvin Lupu nu mă pot convinge că am fost numai prada poporului cocoţat peste alţii, şi nu şi a imperialismului rus sau american, pe care le-au remorcat. Şi chiar dacă ar fi cum spun ei, nu mi se pare că merită să ne dăm peste cap numai ca să fim conduşi de evreimea de Moscova, în locul celei de la Washington sau Paris.  Aici poate fi singura mea distanţare faţă de poziţia domnului Theodoru, dacă într-adevăr speră că se va aprinde lumina de la răsărit…

Nu cred însă că un om cu luciditatea şi experienţa dumnealui se îmbată cu iluzii. Nu ştiu cît de legitime sînt considerentele strategice care l-or fi determinat să caute bunăvoinţa Moscovei faţă de cauza eliberării ţării, dar ele nu pot izvorî decît dintr-o fierbinte dorinţă de a-şi vedea ţara eliberată… de trădători.

Nu vă apucaţi să-l „scuzaţi” că nu a vrut să supere stăpînii. Un astfel de luptător (care la 100 de ani făcea ore de zbor…) ar fi desigur fericit să fie arestat (şi chiar sacrificat) pentru că îşi apără ţara.  Un triumf de vultur. Nu pe el trebuie să îl apăraţi,  ci propriul obraz, arătînd admiraţia de rigoare .

Ioan Roşca, 8 martie 2025