Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Ianuarie 11, 2025
Ioan ROȘCA – Reformă, Revoluție, Justiție
Suntem agresați intensiv de propaganda mercenarilor mediatici. Dar nici pe canalele pe care se mai pot exprima critici anti-sistem nu mai primim, de mult, decât lirică găunoasă, o dezlănțuire neputincioasă de revoltă, prin șarje inconsistente, care denunță pertinent dar sățios racilele constatabile… dar nu propun decât pseudo-soluții. Că am eșuat într-o în fundătură civilizațională o arată și tăcerea intelectualilor, cei care odinioară se simțeau mandatați să corecteze viciile istoriei, iar azi încep să evite, smeriți, sterila lătrătură. Constatându-mă și eu în această postură penibilă, ca agitator civic ce denunță ce nu-i convine dar nu poate arăta cu ce ar înlocui, am încercat în acești ani să organizez un repertoriu de măsuri pe care le-aș lua dacă aș ajunge la putere— supunându-mă la acest exercițiu numai ca să văd dacă chiar știu de ce mă aflu în treabă.
Reformulate continuu, ideile mele reformatoare nu au rezistat însă presiunii criteriilor contradictorii — care sălășluiesc într-o singură conștiință. Lesne intuiesc implauzibilitatea găsirii unei formule „juste” pentru o colectivitate de actori plasați de viață în tot felul de posturi…
Nu voi analiza aici metodic de ce și cum am ajuns în acest hău umplut cu amăgiri ofilite, ci voi încerca să deschid o perspectivă explicativă, scrutând o pistă — exemplu de naufragiu inevitabil al năzuinței spre un altfel confuz. Amintesc doar în treacăt că primul izvor de neputințe este contradicția dintre nevoile/interesele/aspirațiile individului și legitățile/interesele comunității (a se vedea vestita dilemă a prizonierilor). Oricât s-ar perfecta implantarea intereselor colective în conștiințe, acestea vor rămâne în slujba ființelor purtătoare, sprijinind descurcarea care satisface nevoile corpului animalic și fabricarea sensurilor motivante, întru satisfacerea nevoilor sufletului.
Contrapunerea paradoxantă dintre puseurile împlinirii personale și asumarea participării voluntare e deja de ajuns pentru a ne arunca în perplexitate. Dar chiar dacă uităm de existența (devenirea) ființei stabile înzestrată cu conștiință plastică și rămânem la nivelul socialității, căutând optimizarea regulilor de joc, nu dăm peste o problemă (măcar progresiv) solubilă, ci peste o plasă de criterii/nevoi/perspective contradictorii, care țes un sistem măcinat de absurditate. Așa cum șarpele nu-și poate înghiți capul și Dumnezeu nu se poate face și pe El, omenirea nu se poate reconstrui din nimic (supra-revoluționar), fiind silită să se transforme progresiv, trebuind să fie ce nu vrea. Inerție a devenirii care atomizează și planurile de reconstituire ce nu sunt absurde în principiu, dar presupun „marea resetare”.
Ca atare, dacă nu vine după o catastrofă, un „proiect de societate” nu poate determina (prin postulare) o nouă alcătuire a vieții, ci trebuie să conceapă un lanț de mutări care să poată duce, pas cu pas, către punctul vizat. Planificare vădit iluzorie, căci nu poate fi evitată intervenția nenumăratelor elemente/fenomene noi, imprevizibile, incontrolabile. Reformatorii, vor, nu vor, sunt condamnați la demagogie. Sau, ca în cazul experimentului comunist, sunt activiști lipsiți de scrupule, reduși la cinism. Transformare prin mutilare, spre orice, pentru orice.
Puținele încercări de a formula programe coerente/credibile nu fac distincția între măsurile ce pot fi implementate imediat (reprezentând pași transformativi, pregătitori) și cele esențiale în fiziologia vizată, dar realizabile numai după o anumită fază/etapă a transformării. Nu voi face nici eu această filtrare temporară a verosimilității în exercițiul care urmează, lăsând cititorilor (ne)plăcerea de a tranșa temporalizarea fezabilității.
Trec (asumat de iute) de la nivelul procesual/procedural la acel structural al dificultății ingineriei civilizației: neputința de a înfrunta complexitatea excesivă (care ar fi trebuit să ne îndemne să resimplificăm metodic existența socială, întru inteligibilitate și gestionabilitate). Nu știu pe ce s-ar baza încrederea că putem reglementa coerent/predictibil/fast anatomia și fiziologia unui organism ce cuprinde (ca celule) miliarde de oameni mult mai diferiți între ei (datorită formării conștiențiale în relație cu contexte variate) ca animalele — fabricate din naștere. Nici utilizarea calculatoarelor nu promite un real succes, dacă nu cumva considerăm mecanizarea viețuirii și uniformizarea aferentă un preț
Un proiect global ar trebui să combine cultivarea conștiințelor, cu ameliorarea relațiilor sociale, însănătoșirea mecanismelor instituționale, protejarea de influențe dinafara zonei emancipate. Ne paralizează însă complexitatea şi dacă ne oprim la nivelul redefinirii puterilor în stat (instrument dorit/pretins corector, care a devenit principala cauză/sursă a degenerării). Nu știe nimeni, de fapt nu poate ști, cum ar trebui acordate (constituțional şi practic) reforma administrației, cu a legislativului și cu cea a puterii judecătorești, financiare și mediatice. Populația nu e nici măcar conștientă de amploarea/adâncimea putreziciunii structurale. A învățat să critice în van politicienii, parțial și administrația (cu care însă pune la punct aranjamentele necesare descurcării), începe să mârâie și spre media, dar nu și spre puterea financiară (de care nici nu a auzit). Cum nemulțumiții nu vor (pot) să se uite în oglindă, nu vor da niciodată peste cauzele adânci, bio-conştienţiale, ale nereușitei viselor de emancipare morală. Mai ciudat pare faptul că nu au reperat activitatea distructivă, criminală, a aparatului juridic. Poate pentru că nu s-au confruntat suficient de des cu el. Poate pentru că încrederea în paznicii legii le-a fost inoculată cel mai insistent. Rămâne ciudat că nu s-a strigat încă „Jos juriștii”. Deși armata de procurori, judecători, avocați, notari, sistemic asociată cu tagma legislatorilor, în folosul uzurpatorilor, fac imposibilă evadarea.
Dacă victimele : „justiției” nu sunt capabile să imagineze o reală răscoală, la ce să ne așteptăm la cei care îşi câștigă pâinea în mlaștina “dreptului”, paraziții placebo-ului legalist? Chiar şi cei care ajung în conflict cu sistemul (ca doamna Şoşoacă, care îşi convertește neputința în turbare) nu pot imagina o adevărată smulgere din ghearele farsei judiciare, care le-a permis să-și hrănească pruncii şi de care le depinde supraviețuirea/bunăstarea.
(A se vedea discuțiile despre reformarea Curții Constituționale, în locul înțelegerii inadmisibilității funcționării ei). De aceea unii propun doar cârpeli sau propovăduiesc o aiurită meritocrație sau o utopică invadare a sufletelor cu buna credință; neputând nici măcar jindui la răsturnarea ansamblului regulilor de joc, militează pentru schimbarea jucătorilor…..
Nu are cine să susțină măsuri ca:
1. Curățirea întregului aparat juridic, prin epurarea paraziților nedreptățirii sistemice, scoțând din cale orice protecție a impunității prin prescriere; studierea vechilor dosare şi eliminarea (pedepsirea aspră) a judecătorilor care au dat sau dau sentințe injuste, a procurorilor care au favorizat infractori și inculpat nevinovați (sau o fac în continuare); tratarea similară a avocaților care şi-au trădat sau își trădează/mulg clienții; monitorizarea (arhivarea) deschisă publicului a tuturor actelor procesuale; formarea și selecția juriștilor (prin examinări pe baza unor cazuri propuse spre rezolvare); eliminarea privilegiilor acordate paznicilor legii (pensii speciale etc.)
2. Simplificarea legii, încât să poată fi cunoscuta de toți cei obligați să o respecte si introducerea educației juridice în programa școlară — încât să se poată ajunge la eliminarea nevoii de avocat parazitar, oprind favorizarea judiciară a îmbogățiților; asigurarea gratuității serviciilor juridice cu adevărat necesare; stârpirea escrocheriei notariale — notificarea gratuită a oricărui act fiind făcută cu instrumente monitorizabile;
Ca să nu mai vorbim chestiuni mai dificile/problematice, ca:
3. Condamnarea legilor injuste din trecut și cercetarea efectelor lor, cu eliminarea prescripției; revoluționarea cadrului normativ pe baza unei Constituții de împuternicire reala a Cetățenilor, care sa apere libertățile fundamentale ce permit prezumarea acordului fiecăruia la normare cu protecția fiecăruia de actele incorecte ale altora; depășirea racilelor democrației directe (costuri, votare neinformată, instabilitate și incoerență) folosind capacitatea noilor tehnologii de comunicare, plasate sub monitorizare publica;
4. Constituirea unei “membrane naționale” , care, fără a bloca fluxurile economice şi culturale benefice, să protejeze (ca o carantină împotriva virușilor) organismul sănătos, pe care l-a realizat o normativitate locală fastă, de influențe distructive , să apere anticorpii naționali de atacurile rechinilor ce bântuie după profit parazitar în oceanul lumii ; realizarea unui “mai bine ca afară” presupunând suveranitate normativă incompatibilă cu mondializarea (dacă nu apărăm o socialitate superioară de osmoză, nu mai rămâne decât să așteptăm însănătoșirea şi mai iluzorie a întregii lumi… ).
5. Să găsească (în “dreptul civil”) un just echilibru între logica solidarizării cu cel nedreptățit de altul şi logica non-intervenției în ciocnirile inter-personale; să instituie (“în dreptul penal”) un echilibru între logica protejării potențialelor victime ale agresiunilor şi logica libertății neîngrădite de frică ; până când ne va copleși bunăstarea generală, putând slăbi intimidarea doar sporind convingerea, cu prețul inoculării unor valori în conștiințe… deci înlocuind teroarea cu manipulare. Etc Etc.
E doar o incursiune superficială, printr-un sector al realității. Dar cred că ajunge, pentru a sugera adâncimea hăului de sub pretențiile de reformă politică — pe care ei îl ascund ca își acopere lucrarea iar noi …. ca să nu amețim.
Analiza analizei
Ioan Roșca propune un text profund critic la adresa societății contemporane, în special în ceea ce privește lipsa de coerență și viabilitate a inițiativelor reformatoare, fie ele juridice, sociale sau politice. Textul poate fi analizat și comparat cu ideile altor autori pe mai multe direcții, subliniind principalele teze sociale și juridice reformatoare. Iată o sinteză:
1. Tezele centrale ale textului lui Ioan Roșca
a) Critica reformatorilor și a demagogiei reformatoare
Roșca susține că societatea este blocată într-un „hău al amăgirilor”, în care cei care propun schimbări se confruntă cu paradoxuri, incoerențe și o complexitate socială care face imposibilă realizarea unor proiecte revoluționare coerente. Reformele sunt fie „demagogice”, fie „cinice”, fără să aducă schimbări reale. El exemplifică acest eșec cu experimentele comuniste, care au dus la „transformare prin mutilare”.
b) Complexitatea excesivă și imposibilitatea unui proiect global
Autorul argumentează că societatea modernă este prea complexă pentru a putea fi reglementată coerent și predictibil. Complexitatea structurală face ca orice încercare de reconstrucție globală să fie sortită eșecului, iar soluțiile propuse (cum ar fi meritocrația sau reformele constituționale) sunt fie utopice, fie insuficiente.
c) Rolul aparatului juridic în perpetuarea inechității
Roșca subliniază că sistemul juridic, văzut de mulți ca un „paznic al dreptății”, este de fapt un actor principal al „mlaștinii dreptului”. Acesta funcționează în interesul celor privilegiați și împiedică orice evadare din sistem. Propune măsuri radicale, precum epurarea sistemului juridic, simplificarea legislației și eliminarea „privilegiilor juriștilor”.
d) Necesitatea unei „resetări sociale” prin pași progresivi
El sugerează că o reformă reală ar trebui să fie etapizată, plecând de la simplificarea structurii sociale pentru a o face inteligibilă și gestionabilă. Totuși, subliniază că această „marea resetare” este extrem de dificilă, deoarece fiecare etapă este influențată de factori imprevizibili.
2. Comparație cu alți autori și perspective similare
a) Critica sistemului juridic
Roșca își găsește un aliat în ideile lui Michel Foucault, care în “A supraveghea și a pedepsi” expune modul în care sistemul juridic, în tandem cu cel carceral, funcționează ca un instrument al puterii dominante. Foucault ar putea fi de acord cu ideea că „paznicii legii” sunt parte a unui mecanism mai larg de control social. Totuși, spre deosebire de Roșca, care propune soluții punctuale, Foucault se limitează la analiza structurală a puterii fără a indica direcții concrete de reformă.
b) Complexitatea societății și critica utopiilor
Ideile lui Roșca despre imposibilitatea unui proiect global pot fi comparate cu cele ale lui Karl Popper, care, în “Societatea deschisă și dușmanii ei”, critică utopiile și proiectele sociale grandioase, propunând în schimb reforme pas cu pas, bazate pe analiza critică a problemelor. Roșca, deși admite nevoia de reforme graduale, este mai pesimist cu privire la eficacitatea lor.
c) Eșecul intelectualilor și al spiritului civic
Roșca denunță tăcerea intelectualilor, asemănător cu ceea ce Václav Havel a făcut în “Puterea celor fără de putere”. Havel identifică în „apatia cetățenilor” și în conformismul intelectualilor una dintre cauzele stagnării societăților totalitare. Totuși, Havel pune accent pe rolul disidenței și al acțiunilor simbolice, în timp ce Roșca pare mai dezamăgit de posibilitatea reală a unor astfel de mișcări.
d) Justiție și reformă juridică
Programele propuse de Roșca, precum epurarea aparatului juridic și simplificarea legislației, rezonează cu ideile lui Friedrich Hayek, care, în “Drumul către servitute”, argumentează că un sistem de legi clare și generale este esențial pentru menținerea libertății. Totuși, Hayek ar fi probabil sceptic față de natura radicală a unor propuneri ale lui Roșca, cum ar fi revizuirea trecutului juridic și pedepsirea retroactivă a judecătorilor.
3. Perspectiva originală a lui Ioan Roșca
Roșca combină o critică profundă a structurii sociale actuale cu o reflecție asupra limitelor reformelor. Ceea ce îl diferențiază de alți autori este:
- Intersecția dintre analiza bio-conștiențială și cea socială: Roșca integrează dimensiuni psihologice și filozofice, vorbind despre „nevoile sufletului” și contradicțiile dintre aspirațiile individuale și cele colective.
- Acuzațiile explicite asupra sistemului juridic: Spre deosebire de mulți critici ai societății, Roșca se concentrează pe rolul aparatului juridic ca principal obstacol în calea reformelor.
4. Concluzii și implicații
Textul lui Ioan Roșca este o critică virulentă a utopiilor sociale și a demagogiei reformatoare, în același timp fiind o pledoarie pentru o resetare structurală etapizată. Deși aduce idei valoroase și originale, acestea sunt marcate de un pesimism profund, care contrastează cu abordările mai optimiste sau mai sistematice ale altor autori. În cele din urmă, Roșca ridică întrebări fundamentale despre natura reformei sociale, dar lasă cititorul fără o direcție clară sau o speranță tangibilă. (chatgpt)
Chapeau pentru domnul Rosca, un far al intelectualitatii romanesti ACTIVE si in minoritate.Apreciez Analiza-analizei, esenta merge direct la inima (se vede limpede marca unui om ce si-a petrecut mult din viata in cercertare academica).
Tara este intr-un moment de “acum Ori niciodata” si sper sa nu ramanem corigenti, macar sa trecem cu 5 daca nu cu 10… Doamne-ajuta!
ce pregätire ne trebuie sä intelegem un articol ca cel al lui Ioan Rosca,si mai departe,dacä prin intelegerea lui,se pot intelege si rezolva probleme de naturä socialä din cele grave…?!
Toata admiratia pentru accentul pus de ganditorul si matematicianul Ioan Rosca , dominat de astutiune si profunzime logica, punand in centrul proiectului sau reformarea aparatului juridic si legislativ : dar fara pedepsirea retroactiva a acestui hatish de criminali al “oamenilor dreptatii” adica salvand plaga asta “oameni ai NE-legii “, salvezi ciuma si holera ce va infesta societatea in continuare la un mod paralizant !
NU POTI SUPRIMA PEDEAPSA – INCLUSIV CEA RETROACTIVA – DACA VREI SA INSANATOSESTI SI SA CORECTEZI SOCIETATEA !!!
A FOST O CRIMA SISTEMATICA CONTRA POPORULUI ROMAN !!!
DACA VREI SA INSANATOSESTI O SOCIETATE, TREBUIE SA-I DAI INCREDERE CA CRIMINALII VOR FI PEDEPSITI !!!
N-AI VOIE SA LASI SA SCAPE LIBERI ACESTE ARMATE DE PUTREGAI OTRAVITOR !
De la Leu la Lei
Națiune te trezești ? Ie de bine.
Fără violență, arătați că existați !
Până în mai “nu se rezolvă” ! Am impresia.
Veți rezolva voi ? Da !
Și vă veți trezi, cu o altă bandă de ticăloși.
Genul de ticăloși care le dau la mumu, dacă nu mai rău copiilor voștri !
Voi știți câtă furie am adunat, noi toți.
Hai să facem din această furie o petrecere.
Să știți că lumea întreagă ie cu noi !
Lumea întreagă este cu ochii pe noi.
Să le arătăm ce avem mai bun, ca de obicei. De ce ? Că sîntem bine crescuți.
Că faptul de a iubi familia sa, poporul său, patria sa, nu ieste o rușine ! Dimpotrivă !
Fiți ce sînteți ! Vă iubesc !
Am dat din sânge carne și os, să fiu ce sînt.
Și nu mi-e rușine ! Nu mă rușinez de mine.
Să nu vă rușinați că sânteți români, io m-am rușinat.
Cei care au văzut că m-am rușinat au înțeles că, nu ie vina noastră.
Era vina irakienilor ? Afganilor, etc..
Era de vina lor că erau violați, jefuiți, bătuți dacă nu omorâți, pe banii lor ?
Nu există mai cruntă pedeapsă pentru un popor.
Diaspora vă amintiți ?
Peste jumătate din popor, pribeag, al nimănui.
Peste 20 de milioane de avorturi, și cifra ieste din 2019.
De când a căzut răposatul, v-ați permis orice. Mai rău, îmi amintesc aplauzele, îmi amintesc acele aplauze de aici.
Paris 2020 oamenii aplaudau pe ferestre, linia întâi.
Eroii care le înțăpau moșii babele și tot ce prindeau, ca să îi omoare, nu de alta.
Trebuia cifra la hectar ? Trebuia moarte !
Moartea plătea, și plătea bine.
Vreți un om, dar justiție nu doriți.
Dacă ieșeai când strigam libertate Omule, astăzi nu plângeai după, libertate.
Io fiind singur în stradă, restul făceau pe iei, am crezut că mă aplaudă pe mine.
De fapt aplaudau niște criminali care îi scăpau de fostele generații.
De ce ieșim în stradă astăzi ?
Nu știe nimeni dar trebuie.
Să fie ! Faceți ce vreți ! Facem ce vrem !
România țară de Lupi și de Lei !
Să nu uităm Lupoaicele, și Leoaicele.
Cinste lor ! Le iubim !
Păi și ce ne mai lipsește ? Ar zice…
Vin cald ori țuică, pomana porcului, muzică bună, și apoi Doamne-ajută !
Mi-ar prinde bine și mie 😉
Multe de povestit, puțin timp.
Griji de voi poporul meu. Vă iubesc !
Numai bine
Situatia se prezinta inca mai complexa decit a descris-o dl Rosca.
O multitudine de factori se intretes asa incit a descurca un asemenea nod e imposibil. Niciun Presdinte Fat-frumos sau Superman nu poate ataca o asemenea increngatura fara sa fie inlaturat. Oamenii vor solutii simple la probleme complicate. Ele nu exista, sa nu ne amagim.
Tesatura sociala a poporului roman e grav afectata, poporul e divizat, inrait, dezorientat. Manipulari de tot felul l-au transformat intr-o plebe haituita usor dusa de capastru. Banditii din afara infratiti cu cei din interior au creat o inchisoare solida in care au devenit stapini dotati cu un sistem perfectionat al puterii si perpetuarii ei. Sigur, vor mai fi brese in zid, dar uitati-va in istorie, cei de sus au stiut cum sa rastoarne situatia in folosul lor intotdeauna.
A fi optimist presupune sa treci cu vederea tocmai aceasta istorie care iata se repeta…dar asta inseamna sa inchizi ochii in fata realitatii.
Pentru a vedea cu alti ochi diferenta intre societatea bazata pe colectivism (care – in final – este reteta colapsului total!) si societatea creata de individualisti, cititi “God of the Machine” – Isabel Paterson.
Aceasta analiza arata circulatia energiei in societate. Energia este emanata din efortul omenesc, incepand cu unitatea sociala – individul. Intotdeauna, omul muncitor doreste sa fie lasat in pace, iar putorile sunt cei care il jidaresc.
Va reamintesc ca tot ce a fost inventat cu folos pentru oameni, nu a fost inventat de grupuri de oamneni gandind colectiv, ci de cate o minte apartinand unui singur om gandind individual! Acestia sunt genile. Restul sunt imitatori si fericiti ca exista genii care sa le ofere solutii. “Democratia” este votul gloatei (intotdeauna fara minte) impotriva producatorului.
Concluzia: in democratie, economie de stat ori economie mixta, gloata distruge intreprinzatorul, businessman-ul, geniul. Gloata, in ultima faza, recicleaza societatea, bagand-o din nou in mocirla, in primitivism!
De ce unui imbeciI, ori unei populatii (majoritara) de imbeciIi, li se da votul pe mana, in a obtine dorintele infaptuite din eforturile altora? Asta e ce face “votul”.
Dumneavoastra, cei care va stiti capabili, cum vi se pare ca un grup de taraie-braie sa obtina prin vot obligatia de a-i intretine pe cheltuiala dvs? Asta e democratia.
Veti intelege de ce Laisez Faire a fost cel mai bun sistem din lume, care a lasat omul sa fie singurul beneficiar al muncii sale, nimeni altul! Iar putorile.. s-au apucat de munca ori s-au carat in alte parti ale lumii, unde au putut.. jidari nestingheniti, datorita imbeciIilor care le-au permis.
Expozeul domnului Rosca porneste de la observarea actualitatii Lumii, a carei conditie este consecinta a unei evolutii nu doar alambicate ci plina de suferinte, anormalitati, contradictii.
Consider ca este si incompleta si in buna parte filtrata inclusiv emotional.
Critica viziunii prezentate
1. Nu este sugerata o viziune – daca nu a unei noi conditii existentiale = spre ce fel de Lume se indreapta societatea umana in totlitate si inevitabil, in particular, national?, cel putin a conditiei unui om „innoit”, transformat (intr-un fel sau altul de influenta transformarilor din societate dar si de el insusi, raportandu-se personal la o anume (vizionara) sau posibila/predictibila (?) noua Lume.
2. Abordarea transformarilor specifice Lumii in ansamblu (dupa cum se prezinta argumentele din articol) este tributara tristetii si „impacarii” cu disperarea: este viziunea hinduista promovata de credinta in zeul Shiva (al creatiei, distrugerii si transformarii) si in zeita Kali (a mortii si renasterii – promovarea distrugerii care precede venirea unui nou inceput). Este ne-crestina.
Sub forma ne-spirituala este propovaduit Deconstructivismul (Deconstruction) de khazarul din Algeria cu nume francizat – Jacques Derrida – subtil dar nespus, spre „pregatirea mentala a Goym, tribul sau declarandu-se „al Distrugatorului”!) – idee lui Atali fiind opusa unui „centru universal” – Dumnezeu putem noi intelege, si opusa unui „adevar absolut” – Iisus Hristos putem noi intelege: „Eu sint Calea, Adevarul si Viata!”
Sa nu uitam si promovarea de pe la inceputul secolului trecut a „Culturii tristetii”, premergatoare si calauza „sufleteasca” a propagandei homosexuale – solutia de „scapare” de toate relele, de ascensiune spre … fericire.
Nu intamplator, teoriile lui Jung si Freud au pregatit „terenul” pentru demoralizarea celorlati: primul prin obsesia sexuala personala si celalalt prin motivarea actiunii individuale pornind de la sexualitate – ambele ipoteze fiind preocupari materiale, mai „palpabile” si „provocatoare” pentru omul „simplu”.
3. Referirea la sistemul juridic omite cele 2 aspecte:
– Dreptul roman este bazat pe relatiile individului vazut ca persoana – rol social – si platitor de taxe; face CONTABILITATE
– Lex Valachorum / Jus Valahorum – “Legea pământului”/”Obiceiul Pământului”… ierarhica, patriarhala dar „cu suflet”, facea DREPTATE. Decizia suprema apartinea „Sfatului batranilor”, unele find mai tarziu lasate in mila Domnului, ales.
Ce sa repari la primul?
Regulile …. contabile? Institutiile, procedurile, „armonizarea” prin repararea balantei contabile?
Sigur ca nu ai ce repara la acest sistem, a fost „perfectionat” pentru ca cei care fac parte din sistem sa beneficieze discretionar, perpetuu.
Al doilea vine din stravechime, este baza a bunului simt preluat din generatie in generatie, crestinat si inca viu!
Nu am ajuns sa il modernizam, dar niciodata nu este prea tarziu!
Opinia mea cu privire la „un echilibru între logica protejării potențialelor victime ale agresiunilor şi logica libertății neîngrădite de frică”este ca este posibil doar prin morala/credinta, traditie, ……………….
Nu cred ca e vreo speranta sa vedem cand ne va „copleși bunăstarea generală” in afara „iubirii aproapelui” care e mult mai mult decat „solidaritate” si care nu conduce la „ciocnire inter-personala”; cearta, dusmania, bataia in comunitate nu au fost vreodata specifice neamului nostru.
4. Despre clasa politica: „democratia” actuala, reprezentativa nu este nici o „kratos” al lui „demos” caci educatia laicizata, cadrea in consumerism si stimularea poftei de inavutire – stimulate prin ideologizare specifica materialismului – au dus la deturnarea mentala de la traditie, cuviinta si cinste la etica, echitate si estetic – concepte care ascund departarea de moralitatea crestina, doar ortodoxa. Mass-media si „innoirea” culturii au finalizat inselarea individului si pierderea discernamantului cu pretul insusirii „corectitudinii politice”.
Sigur ca multi-partitismul sugereaza „dreptul la cuvant” dar este de fapt dreptul de a tine „marul otravit” in cosul cu cele sanatoase – cel putin cu privire la conceptia generala despre lume si viata, usor de transformat/deviat prin corupere, emancipare, instigare, invidie, santaj. Minciuna deghizata in „modernizarea societatii” a prins foarte bine, cu-atat mai repede cu cat Domnitorul/Regele a fost mai corupt.
In mod similar, „libertatea religioasa” – care nu e un drept – actioneaza impoteriva traditiilor si credintei crestinev-vdoar ortodoxe; nu putem considera crestini ereticii papisti ori sectantii lor – filozofia/ideologia promovata este a Vechiului Testament, are aspect cultural, manifestandu-se cantitativ si universalist – teritorial si material.
…
Exista posibilitatea unui sistem participativ, lipsit de partide dar bazat pe vointa jurisdictionala a colectivitatii descrisa prin mandat scris (orientat pe metoda si pe scop) dat reprezentantului, ales special pentru acea sesiune legislativa la care este trimis.
Multi-partitismul divide societatea si antagonizeaza grupurile, reducand posibilitatea unitatii de grup (nationale!) de a-si folosi energiile pentru binele comun.
Nu este greu – consider 6 luni suficiente, fara a mai „baga in seama” aberatiile numite „valori europene” si „principii civilizatorii” care au scop de „armonizare a legislatiior …. statelor!” – practic desfiintarea natiunilor impinse psre pierderea identitatii de grup si inevitabil a identitati individuale.
5. Cu privire la interes, ambele tipuri – individual si de grup (public) se manifesta, indiferent de teorii si de reguli, fie si prevazute cu sanctiuni dure. De aceea, omul „nou” a fost un concept de mare importanta: pentru romani, omul „nou” nu poate fi decat cel care se intoarce cu fata la Dumnezeu.
Grupul stabileste „interesul public” – impersonal iar libertatile si drepturile – care sint personale – este necesar sa nu aiba limite care duc la afectarea „interesului public”.
Fara educatie, fara cinste si fermitate nu este posibil ca individul sa respecte „publicul” ci doar sa evite sanctionarea maximizarii frauduloase a beneficiului propriu.
6. Nu sint de acord cu domnul Rosca: suveranitatea nu poate fi normativa, fiind moarta si atunci altcineva o va exercita, mascat/deghizat. Si daca ne gandim la trinomul popor-partide-parlament, vedem imediat ca „marul stricat” va strica totul: celelate „mere” partide, institutii, reguli si aplicarea lor.
Sigur, regulile de grup sint norme dar numai Suveranul este cel care stabileste deasupra regulilor aplicabile supusilor ceea ce este DREPT pentru a-si proteja poporul.
Daca imi amintesc bine, domnul Rosca nu are aprecieri pozitive fata de monarhie, desi aparitia Republicii ca forma de guvernamant a fost facuta prin indepartarea omului de Dumnezeu si prin distrugerea simbolului viu al Suveranitatii – monarhul, ceea ce a dus la pierderea suveranitatii popoarelor in profitul belferilor, globalistii – bancherii si oligarhii.
7. Omenirea (umanitatea!?) nu este un organism viu – este o eroare fundamentala de a analiza contextul general al existentei omului pe Pamant. Daca ar fi asa, nu si-ar fi pierdut vreun „membru” – nu ar fi disparut vreo tara – fara ca „oraganismul” sa sufere intr-atat incat sa piara! Tarile au existat dintotdeauna, diferite si cu unica „fiziologie” – de aici diversitatea si complexistate manifestarilor in plan nu doar cultural!
Da, este „vazuta” astfel de catre ideologii „poporului ales” care vor s-o stapaneasca prin Guvern Mondial, in folos propriu, supremationist. Orice scenarii bazate pe astfel de „viziune” ori „ipoteza” reprezinta preocupari fata de distrugerea „neamurilor”, nicidecum eliminarea factorului distructiv – auto-asumata, pretinsa suprematie a „poporului ales”.
Finalmente, in eseul filozofic al domnului Rosca nu vad pe Dumnezeu – cel care a facut lumea pe care o analizeaza Domnia, nici invatatura primita de la Iisus Hristos … si nici nu se refera la Creatie – evidenta si manifesta, ci doar la halul de decadere la care a ajuns Lumea socialmente – politic si juridic.
Impartasesc nemultumirea insa cu alte opinii si cu admiterea cailor de reparare – posibile numai prin restaurarea bunului simt, a bunei-cuviinte, a discernamantului si a Credintei.
Orice demonstratie sau concluzie care nu confirma ori contrazice pe Dumnezeu vine din inspiratie potrivnica, vicleana, … posibila doar cui uita de Tatal ceresc.
Deznadejdea este un mare pacat, arata doar pierderea increderii in sine izvorata din desconsiderarea singurului caruia Ii sta in putinta orice!
Mi-au fost cenzurate unele comentarii pe acest site “dizident”
Oricum, e curioasa prezenta analizei ChatGPT. Karl Popper si Ioan Rosca? falsul dizident Vaclav Havel?! Hm!
Domnul Rosca are proprietatea cuvintelor pe care le foloseste si chiar daca gindirea si frazele sale stufoase pot necesita o re/citire, mesajul e clar: “resetarea e imposibila” datorita hardware ului.
Eu as introduce intre masurile astea si posibilitatea ca oamenii sa-si dirijeze direct macar 50% din taxe catre o entitate specifica – spital, scoala, pompieri, etc. Restul? Sa faca bine sa se zbata, sa dovedeasca ca merita sa fie platiti. Justitia? Un salariu decent si legea raspunderii magistratilor de toate gradele. Interzicerea vanzarii terenurilor, abrogarea legii cetateniei (aia cu 3 ani vechime – ce-i asta, vin toti la inlocuirea poporului roman?) Etc. Dar pana nu-s loviti la buzunar, talharii astia nu reactioneaza.
Inegalabil în analizele la rece… ți se taie răsuflarea! Fără modestie e întruchiparea a puțin din fiecare. Cind citești îți aduci aminte de : Barnutiu, A C Cuza, Eminescu, celebrul bancher Protopopescu, Archibald, Blaga și mulți alții.