Home / Știrea zilei / Între Sublim și Sinistru – Documentarul premiat Izolați în România

Între Sublim și Sinistru – Documentarul premiat Izolați în România

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Noiembrie 29, 2021

Între Sublim și Sinistru – Documentarul premiat Izolați în România

Documentarul Izolați în România a primit marele premiu Grand Prix 2021 în cadrul CIRCOM, competiția televiziunilor publice în România.

Uitându-mă la el, m-am mirat, întrucât este un documentar absolut excepțional despre niște oameni tari, cu credință în Dumnezeu, chiar dacă sunt vârstnici cu greutăți, îi auzi mulțumind lui Dumnezeu pentru puținul cât au.

M-am mirat pentru că un documentar despre oameni credincioși din satele abandonate din România a putut primi un premiu în cadrul unei competiții la care participă televiziunile publice. Mi-au dat inclusiv lacrimile, filmul este sublim, perfect, sensibil…până aproape în ultimul minut.

DACĂ NU VREȚI SPOILER, NU CITIȚI MAI JOS, CI PRIVIȚI ȘI DVS. CLIPUL

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Documentarul este dumnezeiesc până devine satanic…adică până apar oamenii în halate albe și reportajul sensibil se transformă într-un spectacol propagandistic al vaccinării și al medicilor eroi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *