Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Februarie 10, 2024
EVENIMENT! LIRA TRACĂ & TARAFUL LUI ORFEU 13-16 iunie 2024
Festival Internațional de Cultură
și Tradiții
Polovragi, 13-16 Iunie 2024
Organizatori: Asociația Europeană TraciaLand și Primăria Polovragi
Via Certitudinea:
Precizare: ideea acestui proiect s-a născut în urmă cu peste 15 ani, cu prilejul unui interviu pe care mi l-a acordat Tudor Gheorghe. L-am întrebat: „Neică Tudore, instrumentul ăsta, COBZA, e de-al nostru, sau e de import?”. Ușor iritat de întrebare, Tudor Gheorghe mi-a răspuns: „Cum să fie, bă, de import? E autohton. Romanii îi spuneau Lira Tracă”. Atunci mi s-a năzărit următoarea întrebare: nu cumva Orfeu, care era trac (ceea ce e unanim acceptat) și cânta la liră (ceea ce este iarăși unanim acceptat) – deci nu cumva Orfeu-Tracul cânta la Lira Tracă? A urmat o periodă de câțiva ani în care am cules toate informațiile posibile care puteau sluji ideii că LIRA TRACĂ, respectiv COBZA, este descendenta directă a instrumentului la care cânta ORFEU. Textul de față reprezintă rezumatul publicistic al acestor investigații culturale.
___________________________
În antichitatea latină (sec. I î.Ch.), cobza era numită de romani LIRA TRACĂ (Tracae Cythara) şi a fost instrumentul muzical specific imensului teritoriu ocupat de populaţia tracă, din care făceau parte şi geto-dacii. Tot din neamul tracilor făceau parte şi frigienii din Asia Mică.
Cultura și spiritualitatea tracă ascunde încă multe enigme. Se știe, de pildă, că Orfeu, simbolul universal al muzicii esențiale, era trac și cânta la liră. A intervenit aici, însă, după părerea mea, un fenomen istoric care s-a manifestat ca un fel de palimpsest (DEX – pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou, dar pe care se mai văd urmele vechiului text): grecii, deși l-au preluat pe Orfeu în panteonul culturii și civilizației lor, nu au ascuns niciodată că acesta era trac, dar i-au atribuit „recuzita” culturii grecești. Așa că nu e de mirare faptul că, în reprezentările pictografice și sculpturale grecești, Orfeu are în brațe o liră grecească (care nici ea nu se știe cât e de grecească). Rămâne totuși de văzut dacă nu cumva instrumentul la care cânta tracul Orfeu era chiar LIRA TRACĂ, ceea ce pare un lucru cât se poate de logic. Dar să vedem ce spun dovezile istorice.
Ce a fost mai întâi: COBZA sau LĂUTA?
Dacă e să judecăm după scrierile antice, muzica tracilor pare să fi avut un rol determinant în cristalizarea artei universale a sunetelor. În „Geografia” sa, istoricul şi geograful Strabon din Amesia (60 î.H.-21 d.H.), referindu-se la originea muzicii vechi, făcea următoarele consideraţii: „Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică. Aceasta se vede şi din locurile unde muzele sunt cu deosebire cinstite. Într-adevăr, în vechime, Pieria, Olimpul, Pimpla, Leiberthros erau localităţi şi munţi ai tracilor, pe câtă vreme acum pe acestea le stăpânesc macedonenii. Heliconul a fost închinat muzelor de către tracii care locuiau în Beoţia şi care au consacrat nimfelor peştera lui Leiberthros. Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica – Orfeu, Musaios şi Thamiris – sunt traci. Şi numele Eumolp (personaj trac al cărui nume se traduce «cel care cântă bine» n.n.) tot de la traci vine”. Aşadar, dacă luăm ca reper adevărul, unanim acceptat, că Orfeu era trac şi că instrumentul la care cânta era lira, putem avansa ipoteza, istoriceşte sustenabilă, că lira la care cânta Orfeu, tracul, era chiar LIRA TRACĂ.
LIRA TRACĂ (Cobza) este un instrument ritmic și armonic, cu coarde „pleznite”. S-a vehiculat ideea că acest instrument s-ar trage din lăută. Numai că lăuta, care este de origine arabă (al-oud), este un instrument melodic, evoluat, cu coarde ciupite, și a fost așa încă înainte de adoptarea lui în Europa. Nu se cunosc cazuri, în istoria muzicii, ca un instrument ritmic să fie derivat dintr-unul melodic, ci numai invers. Deci în niciun caz cobza nu provine din lăută, eventual lăuta s-a dezvoltat din cobză, căci dezvoltarea se face de la inferior la superior. Ceea ce este evident e faptul că LIRA TRACĂ (Cobza) seamănă într-adevăr cu lăuta, mai exact cu varianta primitivă a lăutei (de până în secolul al XVIII-lea), care avea şi ea gâtul „fracturat”. Grifura lăutei era însă (şi este) mult mai lungă și are taste, ceea ce permite o mai lejeră mişcare a degetelor pe coarde.
Un argument în favoarea ipotezei că lira la care cânta Orfeu era LIRA TRACĂ (și nu lira grecească, așa cum o vedem în reprezentările cu Orfeu din basoreliefurile antice) este și un „detaliu” descoperit de subsemnatul în urmă cu câțiva ani, într-un catalog din 1833 din arhiva Muzeului Academiei Regale din Mantova (Museo della Reale Academia di Mantova). În acest catalog, alături de imaginea, în basorelief, reprezentându-l pe „Orfeu în Infern”, este prezentată şi povestea personajului. Scrie, în acel catalog, la pagina 12: „Non è alcuno, che ignori la pietosa istoria d’Orfeo, il quale coll’ incanto della SUA LIRA TRACA uomini e fiere a seguir-lo…”. (în traducere liberă: „Toată lumea cunoaşte impresionanta poveste a lui Orfeu, cel care, cu cântecul LIREI SALE TRACE, oameni şi fiare făcea să-l urmeze etc., etc…”).
ADN-ul Cobzei: forma de pară tăiată în două
COBZA a supraviețuit numai în România, în următoarele regiuni: Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova (de pe ambele maluri ale Prutului). Există însă, în Europa, pe o arie impresionantă (din țările nordice până-n Grecia și Turcia și din Italia până-n Ucraina și Rusia) o multitudine de instrumente susceptibile de a fi derivate direct din COBZĂ. Acestea sunt: Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis și Cretan Lyraki în Grecia, Lirica Dalmacija (în Dalmația, Croația), Gădulca (în Bulgaria), Kemenche clasic (în Turcia), Rebek-ul (instrument muzical aparținând vikingilor și conservat în tradiția popoarelor scandinave), Gudok-ul sau Hudok-ul în Ucraina și Rusia și Lira Calabrese în Italia. Toate aceste instrumente seamănă până la identificare cu Cobza, numai că au trei coarde și arcuș. Un caz aparte îl reprezintă, așa cum am spus, Lăuta (Al-Oud), care a reușit să se disemineze pe teritoriul întregii Europe și chiar în lumea întreagă.
Ceea ce aseamănă aceste instrumente este forma comună de pară tăiată în două. Ceea ce le diferențiază este tipologia lor funcțională: COBZA este instrument ritmic și armonic cu coarde „pleznite”, LĂUTA este instrument melodic cu coarde ciupite iar TOATE CELELALTE (Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis, Cretan Lyraki, Lirica Dalmacija, Gădulca, Kemenche clasic, Rebek-ul, Gudok-ul și Lira Calabrese) sunt instrumente melodice cu arcuș.
Antichitatea greacă și latină nu au cunoscut arcușul. Acesta a ajuns în Europa (mai exact în Imperiul Bizantin) în secolul al IX-lea d.Ch., adus de arabi. În privința apariției instrumentelor cu arcuș amintite, istoricii greci se poticnesc tocmai în acest secol IX, confundând perioada apariției instrumentelor, cu perioada apariției arcușului.
Să acceptăm, teoretic, că ar avea dreptate și că aceste instrumente au apărut brusc, toate, în secolul IX. Marea nedumerire vine însă din numele a două dintre aceste instrumente: Trakiotiki Lyra și Lyra Trakis. Or, în secolul IX cultura tracă era deja „expirată”, se transferase în cultura grecească, nu mai avea puterea să impună denumirile specifice amintite. Pe de altă parte, denumirile de Trakiotiki Lyra și Lyra Trakis sunt similare cu denumirea latină a cobzei, dintr-o perioadă mult mai îndepărtată: LIRA TRACĂ (Tracae Cythara). Toate acestea conduc la următoarea explicație: Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis, Cretan Lyraki și derivatele lor (Lirica Dalmacija, Gădulca, Rebek-ul, Gudok-ul și Lira Calabrese) erau instrumente cu coarde ciupite sau lovite, cărora localnicii le-au adăugat arcușul adus de arabi. Și-au păstrat însă vechea denumire și forma de pară tăiată în două, specifică LIREI TRACE (Cobza) și LĂUTEI (Al-Oud). Cei care au intuit faptul că arcușul a fost adaptat ulterior unui instrument déjà existent au fost istoricii danezi, referindu-se la Rebek (instrument muzical al vikingilor, preluat de aceștia, în secolul IX, de la bizantini).
Faptul că, dintre toate aceste instrumente, Cobza (Lira Tracă) este singurul instrument ritmic, îl recomandă ca fiind cel mai vechi dintre ele. Această ipoteză ne înlesnește și înțelegerea apariției și dezvoltării tuturor celorlalte instrumente aici amintite. Oferă, în orice caz, cea mai plauzibilă dintre explicații. Altfel, am continua să ne întrebăm de ce LIRA TRACĂ din România și TRAKIOTIKI LYRA din Grecia seamănă atât de mult la formă și denumire, fiind totuși fundamental diferite ca tipologie funcțională.
„Cobzele” cu arcuș
Lira Calabrese, Lirica Dalmacija și Gădulca își au originile, conform scriselor lui Ibn Khurradadhbih (geograf persan din secolul al IX-lea), în lirele grecești meționate, întrunite sub genericul Lira Bizantină.
Instrumentul ucrainian numit Gudok nu mai există, ca instrument în circulație, de câteva secole. Toate exemplarele prezente sunt replici. Originea lui se află în resturile unui instrument găsit în excavațiile de la Novgorod, datând de pe la 1190 și care este, de fapt, un Rebek viking. Care a fost preluat, așa cum am spus, în secolul IX, din Constantinopol (Bizanț). Gudok-ul este revendicat, ca reprezentativ pentru cultura proprie, și de ruși, și de ucrainieni.
REBEK-ul vikingilor
2. Instrumentul la care cânta Orfeu era LIRA TRACĂ (Cobza). Confirmarea acestei ipoteze de către specialiști, ar putea avea valoarea unei restituiri colosale, atât pentru patrimoniul mondial al spiritualității, cât, mai ale, pentru cel național.
3. LIRA TRACĂ este instrumentul din care au derivat direct și nemijlocit următoarele instrumente: Lăuta, Trakiotiki Lyra, Lyra Trakis, Cretan Lyraki, Lirica Dalmacija, Gădulca, Kemenche clasic, Rebek-ul, Gudok-ul și Lira Calabrese. Ele ar putea fi reunite, simbolic, în sintagma „Paradigma cobzei” sau „Taraful lui Orfeu”.
4. Cobza nu se trage din lăută, ci LĂUTA SE TRAGE DIN COBZĂ.
_____________________________
Polovragi, Triunghiul Bermudelor din Oltenia
Comuna Polovragi din județul Gorj nu este doar un loc încărcat de mistere și mustind de istorie (aici s-a descoperit o așezare dacică cu două nivele, datând din sec. II – I î. Hr.), ci și o zonă cu un potențial turistic uriaș (anul trecut a obținut titlul de „Destinația turistică a anului 2023”). Primarul comunei, Gheorghe Epure, a avut originala idee de a da tuturor străzilor localității nume dacice. De altfel, el organizează în fiecare an o tabără de sculptură tematică, în care tema este tot cultura strămoșilor noștri. Spațiul în care se desfășoară tabăra este plină de statui de daci.
Peștera Polovragi, aflată în administrația primăriei, reprezintă, bineînțeles, punctul principal de atracție, aceasta fiind situată pe malul Oltețului, în Munții Căpățânii, la o altitudine de 670 m, chiar lângă locul în care Oltețul se constituie în cel mai îngust canion din Europa (între munții Căpățânii și masivul Parâng, despărțiți de Olteț, distanța este de 70 de centimetri).
Peștera Polovragi a mai fost numită Peștera lui Pahomie şi ascunde taine nebănuite. În „Polovragi, Monografie”, profesorul Nicolae Simionescu dezvăluie că o parte a denumirii se trage din existența unei câmpii „Poleo”, adică locul în care se adunau vracii și inițiații dacilor. Se mai spune că eremiţii daci erau capabili să vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice (astăzi dispărută) numită Polovraga. La peștera Polovragi s-a referit şi Mihai Eminescu în poemul neterminat „Memento mori”. Mai mult, se spune că, după lungile sale peregrinări prin tot spațiul românesc, în această peșteră el ar fi primit inițierea în misterele Universului. Nu se știe de la cine, dar se presupune că de la Zamolxe însuși. Este, bineînțeles, o legendă în formare, dar ea este compatibilă cu tainele grele ale locului, care are rara calitate de a remitiza tot ce societatea modernă demitizează. De la Decebal la Tudor Vladimirescu și Mihai Eminescu, toate personajele istorice care au trecut pe aici au căpătat dimensiuni și aură de legendă.
Miturile despre daci au atras mulţi aventurieri care s-au gândit că aici ar putea găsi câteva dintre vestitele comori dacice. Toți au avut parte de morți tragice când au încercat să tulbure liniștea locului. Cică blestemul lui Zamolxis le-ar fi adus pieirea. În acest sens există inclusiv mărturiile transmise în popor despre ciobanii cărora le-au dispărut oile şi cele despre văcarii care au rămas fără vite.
Zona mai este denumită şi Triunghiul Bermudelor din Oltenia, iar o întâmplare îl are în prim-plan pe Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821. Marele lider al pandurilor revenea pentru rugăciune în preajma zidurilor Mănăstirii Polovragi, aflată în apropiere. În pronaosul mănăstirii s-a găsit iscălitura acestuia, datată la câțiva ani după presupusa lui moarte. La ultima restaurare a mănăstirii, iscălitura a fost ștearsă.
Acesta este locul în care, în perioada 13-16 iunie 2024, va avea loc Festivalul Internațional de Cultură și Tradiție „Lira Tracă și taraful lui Orfeu”. Primarul Gheorghe Epure a fost, din 2007 (când s-a născut ideea acestui proiect) și până astăzi, prima persoană cu putere de decizie care a simțit importanța și magnitudinea proiectului și a reacționat pe loc, hotărând materializarea lui într-un festival al cobzelor. Căci COBZA este, conform proiectului, prezumtivul instrument la care cânta ORFEU. „Curierul” proiectului (cea care i l-a prezentat primarului) a fost Otilia Magheru, președinta Asociației Europene TraciaLand, sub egida căruia se va desfășura festivalul. Primăria Polovragi este gazda acestui festival.
________________________________
Asociația Europeană TraciaLand
Pornind de la realitatea că suntem spectatori, în țara noastră, la nenumărate evenimente comerciale cu specific românesc, organizate de supermarketurile și companiile transnaționale, Otilia Magheru a găsit soluția de contracarare a acestei strategii corporatiste invazive și de protejare a produselor agroalimentare românești și a serviciilor naționale de turism, inițiind și demarând conceptul de bussiness și brand „TraciaLand”. Acest concept este profitabil pentru autohtonii români, atât sub aspectul identitar al efectelor, cât mai ales sub cel economico-financiar. In extenso, este vorba, de fapt, de UNIREA tuturor brandurilor de produse agroalimentare și servicii turistice din vechiul spațiu tracic într-un concept de bussines unitar, prin care fiecare să se sprijine și să se apere reciproc, un fel de scut de protecție sub care fiecare își poate dezvolta și întări propria identitate de brand. TraciaLand deschide astfel perspectiva unui PATRIOTISM PRAGMATIC, ca sursă de venit național.
Conceptul TraciaLand a luat naștere în anul 2009, când Otilia Magheru a simțit nevoia să ofere producătorilor o formă de organizare care să-i protejeze în relațiile cu rețelele multinaționale de pe teritoriul României. În același timp, era nevoie de o voce comună sub aceeași „umbrelă”, pentru o comunicare mai bună către clienți.
Înainte de TraciaLand, Otilia Magheru a activat în vânzări de produse provenite din import, fiind director de vânzări la câteva branduri de produse electronice. Asta se întâmpla prin anii 2002-2004, când piața era într-o mare competiție, fiind în plină efervescență magazine care ofereau posibilitatea de „a cumpăra cu buletinul”. A urmat apoi o lungă perioadă în care a trecut la produse alimentare din import (tot în companii multinaționale), până la sfârșitul anului 2008, când a luat decizia să-și îndrepte atenția spre produsele autohtone.
Lucrând efectiv în cadrul transnaționalelor,, Otilia Magheru și-a dat seama cum funcționează acestea și că, practic, în condițiile actuale de concurență, producătorii români n-au nicio șansă. De aceea, conceptul de business TraciaLand (care deja funcționează) are două direcții de acțiune: una prin care produsele românești ajung la consumator prin infrastructura supermarketurilor corporatiste, care au invadat demult piața, și alta prin construcția și dezvoltarea rețelelor autohtone.
