Europarlamentarul Diana Șoșoacă și Senatorul Miron Manega: “Războaiele lumii ne bat la ușă!”

Incorect Politic
Martie 11, 2026

Europarlamentarul Diana Șoșoacă și Senatorul Miron Manega: “Războaiele lumii ne bat la ușă!”

Via SOSRO:

NU ESTE RĂZBOIUL NOSTRU

Istoria bate din nou cu bocancii în ușa noastră. Și, ca de fiecare dată, noi suntem înăuntru – fără cască, fără scut, fără să fi fost întrebați dacă vrem să murim.

Războaiele lumii ne bat la ușă. Nu timid. Nu diplomatic. Ci cu pumnii. Și cine le deschide?

Nu poporul român. Nu țăranii care își lucrează pământul. Nu profesorii care încearcă să țină aprinsă o lumină într-o școală aproape părăsită. Nu părinții care își cresc copiii cu frica viitorului.

Le deschid „aleșii noștri” – o castă de politicieni fără instinct de conservare, fără simț al răspunderii, fără cea mai mică urmă de luciditate istorică. România a fost împinsă deja într-un război care nu este al ei – războiul din Ucraina. Suntem implicați până peste cap: logistic, strategic, militar, propagandistic.

Este un miracol – și un miracol fragil – că Federația Rusă nu a ripostat direct până acum. Pentru că, istoric vorbind, rușii nu au fost niciodată prietenii noștri. Au fost, dintotdeauna, dușmanii noștri existențiali. Ne-o reamintesc ocupațiile rusești, Basarabia smulsă din trupul țării, ne-o reamintesc deportările, tancurile, ultimatumurile.

Și totuși, astăzi, niște oameni care nu au citit nici măcar două pagini de istorie militară se joacă cu destinul României ca niște copii inconștienți care aprind chibrituri într-un depozit de benzină.

Dar tragedia nu se oprește aici. România este târâtă, iată, spre un alt război – cel împotriva Iranului. Un război gigantic, al marilor puteri, care ar putea incendia jumătate de planetă și din care noi nu avem de câștigat, doar de pierdut. Și nu doar țara, ci și oamenii ei.

Noi nu am avut și nu avem conflicte istorice cu Iranul. Nu avem dispute teritoriale, nu avem resentimente religioase, nu avem și nu am avut nici măcar o ceartă diplomatică.

Și totuși suntem împinși spre această prăpastie cu o inconștiență care sfidează orice logică. De ce? Pentru că trăim într-o epocă în care conducătorii nu mai sunt oameni de stat, ci funcționari geopolitici. Ei nu mai apără națiuni, execută ordine.

America nu ne iubește. Rusia nu ne iubește. China nu ne iubește. Iranul nu ne iubește. Nu ne iubește nimeni și nici nu trebuie, căci în politică nu există sentimente. Există doar interese, aceasta este regula de fier a lumii.

Problema nu este că marile puteri își urmăresc interesele. Așa a fost întotdeauna. Problema este că noi nu ni le urmărim pe ale noastre. Suntem gata să devenim teren de manevră, bază militară, rampă de lansare sau țintă.Totul – fără să ne întrebăm dacă poporul român este dispus să plătească acest preț.

Dragi români, războiul nu este un discurs la televizor, nu este un tweet diplomatic, nu este o conferință NATO, nu e un joc 3D pe calculator. Războiul înseamnă morți, orașe distruse, copii mutilați, generații pierdute, trenuri cu sicrie. Ripostați! Ieșiți în stradă! Dacă vă mai iubiți copiii, nu-i lăsați pe asasini să-i trimită pe front Căci sunt asasini cei care împing o națiune spre războaie străine, știind că prețul îl vor plăti alții. Nu sunt cu nimic mai puțin asasini decât asasinii înșiși.

Cine își asumă aceste războaie? În niciun caz miniștrii care își schimbă costumele de trei ori pe zi, nici analiștii strategici care vorbesc despre „teatre de operațiuni” din fotolii confortabile și nici generalii care desenează săgeți pe hărți. Prețul îl plătește întotdeauna poporul, îl plătesc băieții de douăzeci de ani care mor pe front, îl plătesc mamele lor, îl plătesc țările transformate în cimitire.

Netrebnicii noștri conducătorii noștri par hipnotizați de febra războiului global. Cred, probabil, că participă la marea istorie, când, în realitate, riscă să scrie cea mai mare tragedie a României moderne. Pentru că marile imperii pot pierde războaie și pot supraviețui, dar țările mici nu beneficiază de acest lux. Ele dispar, pur și simplu.

Și dacă există încă o fărâmă de luciditate în această țară, atunci ar trebui să spunem răspicat, înainte ca istoria să se prăbușească peste noi: România nu este și nu trebuie să fie carne de tun sau teatru de război.

Și pentru cine să murim? Pentru aliații noștri strategici? Istoria noastră ar trebui să ne fi învățat ceva. În aprilie 1944, aviația americană a aruncat peste București aproape 800 de tone de bombe. Peste patru mii de civili, copii, femei, bătrâni, au murit sub dărâmături.

Tot America, în cârdășie cu Marea Britanie, au decis, fără să ezite, ca România să fie livrată Uniunii Sovietice la sfârșitul războiului, pentru a fi transformată în Gulag. Un gest rece, contabil, pentru ei, o tragedie cumplită pentru noi. Aceasta este realitatea istoriei.

La fel de „generoasă” a fost și Franța. În primul război mondial, sub masca alianței, cercuri influente de la Paris priveau România mai degrabă ca pe un teritoriu de exploatat decât ca pe un partener. Iar în 1919, când armata română a eliberat Budapesta de regimul bolșevic al lui Béla Kun, aceeași Franță s-a opus intervenției românești.

Aceasta este lecția dură a ultimului secol. Nimeni nu moare pentru noi, nimeni nu suferă pentru noi, nimeni nu plânge pentru noi. Noi de ce am face-o pentru ei?

Dragi români, istoria pedepsește națiunile care acceptă să devină instrumente. Și dacă România va continua să meargă pe acest drum al supunerii oarbe, atunci pericolul nu mai este doar războiul. Pericolul este dispariția.

 

Av. Europarlamentar
Diana Iovanovici-Șoșoacă
Președinte S.O.S. România

 

Senator Dumitru Manea
Vicepreședinte Partidul S.O.S România