Despre Marietta Sadova — actrița care a suferit pentru Căpitan! Prima femei-regizor de teatru din România și exemplu feminin de sacrificiu

Penele Arhanghelului
Incorect Politic
August 2, 2026

Marietta Sadova și Haig Acterian

Despre Marietta Sadova — actrița care a suferit pentru Căpitan! Prima femei-regizor de teatru din România și exemplu feminin de sacrificiu

Mircea Eliade, evocând prima sa întâlnire cu Marietta Sadova — renumita actriță a perioadei interbelice, prima femeie-regizor de teatru din România și totodată femeia care a inspirat cele mai romantice roluri scrise de Haig Acterian și Mihail Sebastian, doi fruntași ai generației interbelice — ne lasă, de asemenea, un material bun pentru cei pasionați de istorie și, totodată, pentru visătorii sensibili care tresar la alungirea unei flori după soare, sau la bătaia râului în piatra cursului de munte, o comoară ca oricare alta:

“Am întâlnit-o într-o seară de decembrie. Era așa cum o văzusem pentru întâia oară pe scenă. Avea o figură “străină”, părând mai mult o scandinavă decât o ardeleancă din Bistrița, de unde venise cu mulți ani înainte, ca să se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică. De-abia după ce ne-am împrietenit, am înțeles câtă bunătate, inteligență, imaginație și energie zăceau în femeia aceasta, care părea firavă, aproape clorotică, de care ți-era teamă că ar putea cădea oricând greu bolnavă, pe care te așteptai s-o vezi preocupată exclusiv de sănătatea și problemele ei. Descopereai mai târziu că Marietta trăia exclusiv pentru alții, că, alături de marea pasiune pentru teatru, viața ei se nutrea din bucuriile pe care el făcea celorlalți” [1].

Această femeie avea să se îndrăgostească, de pe scena teatrului din București, de dramaturgul și primul shakespearean român — Haig Acterian. Marietta era căsătorită cu scriitorul Ion Marin Sadoveanu când l-a cunoscut pe Haig, iar “la început – scria Eliade, – fuseseră nevoiți să se ascundă de lume”; dar, “după ce Marietta se despărțise de Ion Marin Sadoveanu, legătura lor devenise publică – și erau fericiți împreună, nu trebuiau să mai mintă și nici nu se mințeau pe ei înșiși.” [2] Deși Petre Pandrea compară povestea acesteia cu cea a Eleonorei Duse [3], actrița generației italienești antebelice, trebuie să afirmăm că nu doar pe plan profesional și artistic s-ar asemăna; ci și într-un alt plan, în care doar Erosul lucrează. Marietta și Eleonora se contopesc în flama iubirii; persoana care “arde” în iubire, apreciază, deci, “frumosul sălășluit în suflete, mai mult ca frumusețea ce ține de trup” [4], cum spunea Socrate odată, cel mai înțelept dintre oamenii — cum l-au numit zeii [5]; cum l-a iubit Duse pe poetul D’Annunzio, a cărei drame a fost și a cărui viața i-a împlinit-o [6], astfel a iubit și Marietta Sadova pe Haig Acterian. În lumea exterioară: Mircea Streinul – omul de litere, redactorul revistei Iconar unde au scris și nume precum Vasile Posteucă, Leon Țopa, Nae Ionescu, Mircea Eliade și Traian Brăileanu – a apreciat-o pe Marietta ca fiind “una din cele mai inteligente femei în teatru, pe care le avem la ora actuală [1938].” [7]; felul în care era în exterior, tot ceea ce afișa, reflecta, într-un anume sens, calitatea sufletului acesteia. Interiorul.

Marietta, deși avea legături legionare încă de la înființarea asociații Criterion — asociație al cărei fondator a fost Mihail Polihroniade, șeful celui mai renumit cuib din lumea legionară: “AXA” din București [8], din care au făcut parte, de asemenea, și alți membrii criterioniști: Alexandru Christian Tell, Mircea Eliade și Haig Acterian, viitorul soț al Mariettei — avea să-l cunoască personal pe Corneliu Codreanu abia în 1936; întâmplarea este relatată în jurnalul lui Mihail Sebastian, bun prieten al Mariettei și al soțului acesteia:

‎ ‎ ‎ ‎Mircea [Eliade] mi-a dat astă-seară (am mîncat la el) detalii amuzante despre ceaiul de ieri, de la Polihroniade. Era și Zelea Codreanu de față, căruia toți îi spuneau “Căpitane”. Marietta Sadova venise cu cartea lui Codreanu [“Pentru Legionari”, Vol I, Editura “Totul Pentru Țară”, Sibiu, 1936] și i-a cerut un autograf.

— Cum e numele d-tale? a întrebat el.
— Marietta Sadova – a răspuns ea sigură. Și pentru că el nu părea edificat, a adăugat:
—…de la Teatrul Național.
— Doamnă sau domnișoară? a cerut el mai departe explicații — întocmai cum facem noi la Ziua Cărții.

Cred că a fost o mică lovitură pentru biata Marițica – cea ce totuși n-a împiedicat-o (spune tot Mircea) să-l privească și să-l asculte tot timpul pe “Căpitan” cu un zîmbet extatic. (. . .)

Alt detaliu, la fel de mișcător și de ridicul (sic!): Haig i-a dus “Căpitanului” întreaga lui operă (versuri, eseuri) și i-a oferit-o cu dedicație.

După plecarea lui Codreanu, Marietta și Haig au declarat într-un glas că au trăit o zi formidabilă. “Colosală” – cred că a fost termenul lor exact. [9]

‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ Începând astfel să adere la idealul legionar, Marietta se va schimba pe sine însăși din punct de vedere interior, astfel cum prevedea doctrina legionară în scrierile Căpitanului Codreanu și a celorlalți fruntași legionari. Deși nu putem ști cu exactitate adevărul, iar cu atât mai mult, nu ne putem bizui pe astfel de informații date sub presiune și torturi (în anumite cazuri) – vom încerca să extragem ceea ce coincide adevărului din Declarația Mariettei în Procesul Verbal de Interogatoriu din 5 noiembrie 1959, când aceasta, precum alte personalități din mediul intelectual și legionar, a fost judecată în procesul Noica-Pillat pentru că ar fi adus din Franța cărțile lui Mircea Eliade și ale lui Emil Cioran, precum și că ar fi dus în occident scrisorile lui Petre Țuțea către aceștia și către alți intelectuali exilați.

Marietta Sadova, fotografie de epocă.

‎ ‎ ‎ ‎ ‎ Conform jurnalului lui Mihail Sebastian, la 16 Decembrie 1936, Marietta și cu acesta s-ar fi certat pe motiv că ea susținea că în filmul românesc ar trebui să se vorbească doar românește; tot în acea filă de jurnal Sebastian notează un lucru straniu, poate neînțeles în totalitate de acesta: “Nu știu dacă a înțeles (sic!) că mă refeream la aventura ei de vinerea trecută, cînd a recitat versuri la un festival gardist dat “sub patronajul spiritual al legionarilor luptători în Spania contra marxismului” și în beneficiul Casei Verzi.” [10]

Nu știm în ce fel putem interpreta aceasta; ceea ce este cert este că data de 16 Decembrie 1936, în care Mihail notează acestea, a fost într-o zi de miercuri; “vinerea trecută” s-ar putea referi la data de 11 Decembrie; se știe că pe data de 10 Decembrie legionarii sărbătoreau “Sărbătoarea Studențimii Creștine Române” [11]; probabil că astfel și Marietta ar fi ținut un discurs, legându-se — fiind și aceasta o posibilitate, din moment ce Mihail Sebastian menționează luptătorii plecați în Spania, — de faptul că, cu doar două săptămâni în urmă, Ion Moța și echipa legionară sub îndrumarea Generalului Cantacuzino plecase în Spania să lupte împotriva comunismului.

‎ ‎ ‎ ‎ Ținând cont și de alte detalii din memoriile lui Eliade, putem spune că Marietta se înțelegea cel mai bine cu Mary Polihroniade, soția lui Mihail Polihroniade, scoțiană de origine, și cu Nina Eliade, soția lui Mircea Eliade, membră a Cetățuilor încă din 1936-1937, deși nu putem cunoaște acest detaliu cu exactitate; acestea s-ar fi întâlnit săptămânal în casa lui Haig Acterian, acum soțul Mariettei. Aderarea tuturor acestora la Mișcarea Legionară poate fi evidențiată cel mai ușor cu ajutorul memoriilor lui Mihail Sebastian, din nou; în data de 7 Decembrie, 1937, diaristul notează:

‎ Seara am fost la ei [soții Eliade] la masă și am aflat că în realitate Mircea [Eliade] lipsise două zile din București, în campanie electorală, și abea aseară se întorsese acasă. (. . .) Mi s-ar părut mai trist decît însuși faptul de a-l ști pe Mircea umblînd la țară, în echipă de propagandă, din sat în sat, cu Polihroniade. Mai făceau parte din echipă Haig Acterian și Penciu. Au luat cuvîntul pe rînd. Se pare că Haig vorbea cu gesturi mari, puțin teatral (sic!). Nu știu dacă și Mircea a ținut discursuri. Totul mi se pare grotesc, grotesc. Nu înțeleg cum nu sunt sensibili la această teribilă comedie. Marietta care a venit mai târziu, a intrat în casă cîntînd imnul gardist: Ștefan Vodă. . . Încep nici să nu se mai jeneze de mine. [12]

Din memoriile muncitorului Chirilă Ciuntu, legionar încadrat încă din 1936, găsim mărturia conform căreia în timpul prigoanei din 1938-1940, după ce partidul a fost desființat iar Codreanu asasinat, legionarii liberi întreprindeau o acțiune numită “aprovizionarea închisorilor”: “Misiunea cuiburilor — scrie acesta — din Cernăuți [acesta a fost cazul în întreaga țară, nu doar în Bucovina] era să aprovizioneze pe toți acești camarazi [întemnițați] cu alimente și mai presus de toate cu vorbitor, pentru ca să nu se simtă lăsați singuri în marea lor jertfă.” [13] În ciuda aparențelor, femeia legionară era cea mai activă în această perioadă și în special în această aprovizionare a închisorilor; șefa Cetățuilor, — organizația feminină a Mișcării Legionare — Nicolae Nicolescu, spunea, într-un dialog cu Constantin Papanace, Căpitanul și Profesorul Vasile Christescu, despre îndatorirea femeii în societate și despre problema încadrării acesteia în Legiune: “Vreau însă să lămuresc că » centura și diagonala« [adică uniforma legionară] nu va șubrezi celula familiei. Dimpotrivă, cred că o va întări, fiindcă ea va infuza în femeia română simțul unei vieți mai disciplinate, mai voluntare, care la noi lipsește. Dar mai presus de acestea, este o problemă de onoare pentru femeia română ca astăzi, când neamul este angajat într-o luptă pe viață și pe moarte, să-și aducă și ea contribuția de sânge.” [14]

‎ Conform declarației Mariettei Sadova în procesul intentat în 1959, în timpul prigoanei din 1938-1940, “împreună cu legionarele ELIADE NINA, POLIHRONIADE MERY și DOMNICA NEGRUȚI, am colectat ajutor pentru legionarii arestați ca urmare a asasinării lui ARMAND CĂLINESCU și pentru familiile lor.” [15]; în Mai 1938, când se judeca procesul fruntașilor legionari la Jilava, Mărioara Ionescu, soția Comandantului legionar Inv. Virgil Ionescu, șefă a unei grupări din Cetățuile legionare, a fost arestată, “împreună cu soția lui Vasile Marin [Ana Maria Marin], care întâmplător era la ea, soția lui Mișu Polihroniade [Mery Polihroniade], a lui Totu și Cotigă”; acestea “au fost ridicate și internate în lagărul de la Mânăstirea Suzana din județul Prahova”, conform memoriilor inginerului Virgil Ionescu [16]. Deși Marietta nu este menționată aici, avem toate dovezile să credem că a făcut parte din grupul femeilor legionare care i-a susținut direct pe membrii Gărzii de Fier, atât pe cei aflați în clandestinitate, cât și pe cei întemnițați, cu atât mai mult cu cât prietenii ei dragi, Mișu Polihroniade și Mircea Eliade, se aflau în lagărele de concentrare de la Tismana, respectiv Miercurea Ciuc. Interesant faptul că doar la două zile după ce evenimentul uciderii legionarilor în 22 Septembrie 1939 a ajuns la Mihail Sebastian tot de la Nina Eliade, soția lui Mircea, și de la Marietta Sadova; într-un mod ironic, specific dramaturgului evreu,— încercând să se distanțeze de personalitățile celor pe care îi socotea ca “rinocerizați” (sic!) cum avea să scrie bunul său prieten Eugen Ionescu în Franța despre legionari și fenomenul legionar —, evocă: “Marietta Sadova ieri, la repetiția spectacolului de la “Studio”, în cabina ei, în lacrimi, zicea că “toți copiii de la Ciuc” au fost împușcați. De asemeni, cei de la Vaslui. Între ei, Belgea, Gârcineanu.” [17]

După ce Regele Carol al II-lea a fost forțat să abdice în urma presiunii legionare din țară, Marietta Sadova și Haig Acterian, soțul acesteia, s-au bucurat de poziții înăuntrul Teatrului Național din București; Haig a fost directorul teatrului și s-a ocupat în special de piesele scrise de Shakespeare. În acest scurt timp al guvernării legionare, Haig Acterian pune bazele Muzeului Teatrului Național, și realizează două filme documentare, fiind primul cineast român cu studii de specialitate. Atât Haig Acterian cât și Marietta Sadova au fost arestați în urma așa zisei “rebeliuni legionare”, însă, în luna februarie, ca un omagiu prietenilor săi, Eliade compune la Lisabona piesa de teatru “Ifigenia”; deși ar putea părea o simplă piesă de teatru, ceea ce și Eliade a intenționat în fața generalilor lui Antonescu care instauraseră dictatura personală a Mareșalului în țară, această piesă de teatru — cum și-ar fi dat seama însuși Mihail Sebastian — scriind despre premierea Iphigeniei lui Mircea Eliade la Teatrul Național, ca fiind “un fel de reuniune legionară. Aș fi avut impresia că asist la o “ședință de cuib”. (. . .) “Iphigenia sau jertfa legionară” s-ar putea numi piesa în subtitlu.” [18]; abia mai târziu, în prima ediție dactilografiată a piesei de teatru, publicată în Argentina, 1951, vom citi pe prima pagină: dedicată “memoriei lui Haig Acterian și Mihail Sebastian” [19], prietenii săi, dintre care unul a fost șeful legionar al Teatrului Național din București în timpul scurtei guvernări. Deși în timpul în care această piesă a fost jucată, Haig Acterian se afla în închisoare, soția sa, Marietta Sadova, se afla în libertate; și, cum au apreciat și anumiți istorici străini, se poate spune că piesa în sine este ca o îmbărbătare a celor aflați în închisoare, cât și pentru cei aflați în clandestinitate, adică pentru legionarii activi. Făcând o mică paranteză, Vasile Posteucă afirmase: “eu cred nestrămutat că Mircea Eliade ar putea scrie o carte minunată despre Căpitan” [20]. Să credem, — putem noi, oare? —, că această piesă de teatru a fost o mică încercare în acest sens? sau, poate chiar mai mult [21]?

‎ În orice caz, revenind la Marietta Sadova: din declarația sa extragem următoarele:

‎ ‎ ‎ Cu ocazia declanșării rebeliunei legionare, personal m-am deplasat la Teatrul Național, unde se aflau adunați numeroși legionari și împreună cu legionarul RADU GYR, am ieșit pe balconul Teatrului de unde RADU GYR a vorbit legionare adunați, instigându-i la rebeliune.

‎ ‎ ‎ După ce rebeliunea a eșuat, soțul meu precum și alți legionari fiind arestați, subsemnata împreună cu legionarele POLIHRONIADE MERY, DOMNICA NEGRUTI, RARES MARIA, IONESCU MARIOARA, CONSTANTINESCU CORINA, și ISAIA ION, am continuat să ne întâlnim și să discutăm probleme ale activității legionare, fapt pentru care în luna martie 1941, împreună cu CONSTANTINESCU CORINA, am fost arestată și internată în lagărul de la Tg. Jiu. În luna iulie 1941, fiind pusă în libertate la fel și CORINA CONSTANTINESCU, am reluat legătura cu o serie de legionari, ca: ISAIA ION, TUTEA PETRE, RARES MARIA, ACTERIAN ARSAVIR, POLIHRONIADE MERI, HOITAS CLATILDA, PENCIULESCU GOERGE și DEMETRESCU GEORGE, împreună cu care aveam întîlniri și discutam aspecte ale activității legionare și organizam ajutorarea legionarilor arestați. [22]

Se pare că, cu excepția unei scurte detenții la Tg. Jiu, Marietta Sadova a reușit să ducă un trai în libertate în timpul guvernării antonesciene; pe de altă parte, Haig Acterian, soțul acesteia, avea să rămână în închisoare până în 1942, când, scriind un memoriu Regelui Mihai, Marietta reușește să obțină eliberarea sa; însă, ca o întorsătură de situație, acesta, în loc să fie eliberat, este trimis într-un batalion de exterminare pe frontul de Est, în lupta contra Rusiei Sovietice [23]. În timpul detenției în penitenciarul de la Lugoj, condamnat fiind la 12 ani de închisoare, Haig Acterian își va scrie ultima operă, monografia “Moliere” [24]. Din păcate, Haig Acterian avea să moară în luptele din Kuban, la 8 August 1943, în prima linie.

‎ ‎ ‎ ‎ La finalul războiului, Marietta va menține legături cu Petre Țuțea, care, se pare, ar fi trimis mai multe scrisori, prin aceasta, către Mircea Eliade și Emil Cioran, stabiliți amândoi în Franța, la Paris. Acest fapt, precum și “strecurarea” cărților lui Cioran și Eliade în lagărul comunist au dus la condamnarea ei în procesul Noica-Pillat. În 1960 a fost condamnată la 8 ani de închisoare corecțională. Spre norocul atâtor deținuți politici, printre care și aceasta, în 1963 avea să vină un val de eliberări premature; și Marietta va fi eliberată înainte de termen, săvârșind aproape 3 ani de închisoare grea la Miercurea Ciuc și la Jilava, conform anumitor mărturii; acolo, în închisoare, ar fi întâlnit-o, de asemenea, și pe Maica Mihaela — Marieta Iordache, sora comandantului legionar Iordache Nicoară, asasinat în 21/22 Septembrie 1939 — conducătoarea Corpului legionarelor (după Lucia Grecu) până în 1940, când, privind deshumarea Căpitanului și a celorlalți 13 camarazi uciși odată cu el, aceasta s-a retras la Mănăstirea Vladimirești din Galați; a murit în închisoare, la Miercurea Ciuc, în Aprilie 1963 [25], la câteva celule distanță de locul în care a pătimit și Marietta Sadova și, probabil, cu puțin timp înainte de eliberare.

Povestea legionarelor românce ar putea servi drept îndreptar generației de astăzi, care se voiește pe sine liberă și idealistă, însă căreia îi lipsește puterea de înțelegere și de apreciere pentru istoria recentă a Neamului. Marietta Sadova a fost prima femeie director a unui teatru din România, și totodată o luptătoare pentru libertate, exact cum și-a închipuit Nicoleta Nicolescu — șefa Cetățuilor pe țară, martirizată pentru Legiune în cele mai cumplite feluri. Chiar și inamicii Mișcării Legionare trebuie să recunoască o mare putere sufletească în astfel de gesturi; căci, cum se remarcă prea rar (din păcate), cine mai este capabil de o dăruire de sine întru bunăstarea colectivității; cu alte cuvinte: cine își mai iubește seamănul ca pe el însuși?

SURSE
[1] Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), Vol. I, Editura Humanitas, București, 1991, pp. 234-235.
[2] Ibidem, pag. 277.
[3] Într-o călătoria în nordul Ilfovului, Petre Pandrea este vrăjit de o “țărancă în miezul vârstei, cu furca de tors la brâu”, care “păștea vaca pe scarpa de la Periș”; este impresionat de ea, remarcând că ar fi ca “o actriță dintr-o piesă rurală sau istorică, respirând talentul echilibrului interior”; o compară pe țăranca din Periș cu Eleonora Duse, spunând, totodată, că destinul actriței este asemănător cu cel al unor dintre prietenele sale, printre care și Marietta Sadova — Petre Pandrea, Memoriile Mandarinului Valah. Jurnal 1954-1956, Editura Vremea, București, 2011, pag. 263.
[4] Platon, Banchetul, 210b.
[5] În Apărarea lui Socrate, apare mărturia conform căreia Chairepho, un înțelept al Cetății, s-ar fi “dus la Delfi și a îndrăznit să întrebe oracul (. . .) dacă este cineva mai înțelept decât mine [Socrate]. Pythia i-a răspuns că nimeni nu-i mai înțelept.” — Platon, Apărarea lui Socrate, 21a.

[6] Comentând romanul Il fuoco (1900) al lui Gabriele D’Annunzio — unde este scris: “Te iubesc, te iubesc, nu te vreau decât pe tine și vreau tot ceea ce ești tu. . . El ar fi vrut s-o ia în brațele sale, s-o legene, s-o consoleze, s-o simtă plângând, să-i bea lacrimile. (. . .) Foscarina, Foscarina, sufletul meu, viața mea, da! da! mai mult decât iubirea; eu știu că tu poți să-mi dai mai mult decât iubirea; nu pot prețui ceea ce tu poți să-mi dai; niciun dar nu m-ar putea consola, dacă nu te-aș avea alături în drumul meu. . .” — istoricul român Theodor Martas scrie: “Așa vorbește Stelio. Stelio iubește pe Foscarina. D’Annunzio iubește pe Eleonora Duse.”; Cf. Theodor Martas, Viața amoroasă și genială a lui D’Annunzio, Editura “Cugetarea” P. C. Georgescu-Delafras, București, 1938, pag. 90. Am ținut să facem o astfel de paralelă pentru că, precum vom arăta mai departe, scrierile lui D’Annunzio au stat drept inspirație pentru generația interbelică.
[7] Vezi: Buna Vestire, Anul II, nr. 259, din 12 Ianuarie 1938, pag. 2.
[8] Cuibul “Axa” avea chiar să fie amintit de Codreanu în Cărticica Șefului de Cuib, la punctul 12. Vezi și: Mihail Polihroniade și cuibul de Haig Acterian, articol publicat în Buna Vestire, Anul Iv, – Seria II. – Nr. 19 din 29 Septembrie 1940.
[9] Mihail Sebastian, Jurnal. 1935-1944, Humanitas, București, 1995, pag. 91.
[10] Ibidem, pag. 101.
[11] Cf. Șerban Milcoveanu, Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu?, Editura “Asociația foștilor președinți ai Studențimii”, și “Liga pentru apărarea Adevărului istoric”, București, 2007, pag. 37.
[12] Mihail Sebastian, Op. cit., pag. 132.
[13] Chirilă Ciuntu, Din Bucovina pe Oder. Amintirile unui legionar, Editura METAFORA, Constanța, 2004, pag. 21.
[14] Cf. Constantin Papanace, Evocări. Gând și faptă legionară, Editura Fundației Buna Vestire, București, 1997, pag. 86.
[15] PROCES-VERBAL DE INTEROGATOR din 5 Noiembrie 1959; PRIGOANA. Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat, N. Steinhardt, Al. Paleologu. A. Acterian, S. Al-George, Al. O. Teodoreanu etc., Editura VREMEA, București, 1996, pag. 138.
[16] Virgil Ionescu, Memorii, Pământul Strămoșesc, Serie nouă 5/1979, Buenos Aires, 1979, pag. 113.
[17] Mihail Sebastian, Op. cit., pag. 235.
[18] Mircea Eliade, Iphigenia, Cartea Pribegiei, Valle Hermosa, 1951.
[19] Mihail Sebastian, Op. cit., pag. 305.
[20] Vasile Posteucă, Desgroparea Căpitanului, Editura Mișcării Legionare, Madrid, 1977, pag. 36.
[21] Vezi: Claudio Mutti, Mircea Eliade e la Guardia di Ferro, Edizioni all’insegna del Veltro, Parma, 1989, cap. La tragedia inedita, cât și: Ifigenia, sau jertfa mântuitoare la Mircea Eliade, de Claudio Mutti, în românește de Răzvan Codrescu, în revista ROST. Manifest românesc, Anul I, Nr. 2, aprilie 2003.
[22] PRIGOANA (. . .), Editura VREMEA, București, 1996, pag. 139.
[23] Figuri proeminente de cărturari ai Mișcării Legionare: Haig Acterian, articol scris de Cornel Nicolae și publicat în Gazeta de Vest, Martie, 1994, pag. 29.
[24] Ibidem.
[25] Lacrima prigoanei. Din lupta legionarelor românce, Vol. I, ediția a II-a, Editura Sânziana, București, 2009, pag. 26.