Home / Educativ / Despre Doina lui Eminescu, varianta necenzurată

Despre Doina lui Eminescu, varianta necenzurată

Profesorul
Incorect Politic
Octombrie 23, 2021

Despre Doina lui Eminescu

Despre “Doina” lui Eminescu

Doina, a fost compusă special de Poet pentru a fi recitată cu înflăcărarea-i caracteristică la momentul inaugurării statuii ecvestre a Domnitorului Ştefan cel Mare din faţa Palatului Ocârmuirii ( fosta Curte Domnească) de la Iaşi, la care a asistat Curtea Regală a României, toată elita culturală şi o imensă mulţime de peste 150 de mii de participanţi din Iaşi, din împrejurimi, dar şi din Bucovina şi Basarabia.

Serbarea inaugurării a avut loc pe data de 5 iunie 1883, după un amplu program întocmit de Primăria oraşului Iaşi. Din motive încă neelucidate suficient!, Poetul, venit la Iaşi ca trimis al ziarului bucureştean “Timpul”, nu şi-a putut îndeplini “misia”, fiind “retras” din mulţime datorită unor prime… “semne de boală”. A făcut-o însă spre seară în casa lui Iacob Negruzzi din Păcurari. Poezia “Doina” a fost publicată ulterior, la 1 iulie 1883, în revista Junimii Convorbiri literare şi în 1884 în volumul eminescian Poesii.

De-a lungul timpului Doina eminesciană  a mai apărut în mai multe variante cenzurate şi chiar interzisă în regimul comunist.

În 1947, fragmentul Doinei,  turnat în bronz, aflat pe spatele statuii lui Mihai Eminescu de la Iaşi, inaugurată în 1929, a fost “şters” cu dalta şi ciocanul!
M.Caba

Doina lui Eminescu, varianta autentică și necenzurată

DOINA
de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!

De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!

Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.

Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!

Această variantă a Doinei , extrem de puţin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite in timpul vieţii, vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundaţiei Regale, Bucureşti, 1944.

7 comments

  1. Poetul a scris si pentru “ginta efeminata” care a uitat de libertate, de credinta, de istorie, de sangele si visurile inaintasilor, de tot ce a avut mai sfant natiunea asta, deci pentru romanii mileniului trei ce au ajuns iobagii cuminti ai unui arabete, ai unui nemtalau si a catorva ungurasi, “panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii”, dirijati din umbra de aceeasi demonica Oculta ce ar face orice ca sa ne sterga de pe fata pamantului:

    “[…] Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?
    Ce foc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,
    O, oameni morti de vii!
    Sa va admir curajul in vinure varsate,
    in sticle sfaramate, hurii nerusinate
    Ce chiuie-n orgii?

    Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,
    Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,
    si arsi pan-in rarunchi;
    Sau bestiilor care pe azi il tin in fiara,
    Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,
    Cum cadeti in genunchi!

    Sculati-va!… caci anii trecutului se-nsira,
    in siruri triumfale stindardul il resfira,
    Caci Roma a-nviat;
    Din nou prin glorii calca, cu fata inzeita,
    Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,
    Poporul imparat.

    Sculati-va!… caci tromba de moarte purtatoare
    Cu glasul ei lugubru racneste la popoare
    Ca leul speriat;
    Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,
    Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
    Ci-aievea s-a serbat.

    incingeti-va spada la dantul cel de moarte,
    Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarte
    A topai in joc!
    Aci va duceti valuri in mii batalioane,
    Cum in paduri aprinse, manat in uragane,
    Diluviul de foc.

    Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,
    Cum murmura trecutul cu glas de batalie
    Poporului roman;
    Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,
    si fruntile carunte le nalta de departe
    Un Cezar, un Traian.

    Cad putredele tronuri in marea de urgie,
    Se sfarma deodata cu lantul de sclavie
    si sceptrele de fier;
    in doua parti infernul portalele-si deschide,
    Spre-a incapea cu mia rasufletele hade
    Tiranilor ce pier!

    in darn rasuna vocea-mi de eco repetita,
    Va zguduie arama urechea amortita
    si simtul lesinat;
    Virtutea despletita si patria-ne zeie
    Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie
    in sufletu-nghetat.

    si singur stau si caut, ca uliul care cata
    in inima junimii de viata-i dezbracata
    Un starv spre-a-l sfasia;
    Ca pasarea de zboru-i din ceruri dizmetita,
    Ca muntele ce-n frunte-i de nouri incretita
    Un trasnet ar purta.

    Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,
    Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminte
    Misteriul cel sunt;
    Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,
    Ca cobea ce ingana un cant de veselie,
    Ca rasul la mormant”

    Dormiti linistiti, fratii mei! Vaccinati-va ca vitele, scrieti petitii, “rezistati” incuiati in case, aruncati cu flori in cei ce va pun bocancul pe gat si va fura viitorul! Se pare ca de data asta e chiar “somnul cel de moarte” despre care vorbeste imnul.

    Oare ne mai da Dumnezeu o sansa? Sa fie oare (din nou) tocmai Eminescu sansa noastra? Sa-l ascultam pe un alt Mare Român:

    “Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaneitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. […] El ne-a revelat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi. El, si numai el, ne-a ajutat sa ne intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi român. […]
    Deasupra tuturor gloriilor efemere si desertaciunilor legate de patimile noastre omenesti, un singur punct ramane fix, neclatinat de nici o catastrofa istorica: geniul. […] Un neam supravietuieste nu prin istoria sa, ci prin creatia geniilor sale […] Singura eternitate acceptata de istorie este aceea a creatiilor spirituale. Care, bineinteles, reflecteaza si specificul national al gintei creatorului, si momentul istoric in care a vietuit acesta: le reflecteaza si, am spune, le proiecteaza in eternitate. […] Neamul romanesc simte ca si-a asigurat dreptul la nemurire mai ales prin creatia lui Mihai Eminescu. Petrolul si aurul nostru pot, intr-o zi, seca. Grâul nostru poate fi facut sa creasca si aiurea. […] Un singur lucru nu se mai poate intampla: disparitia poemelor lui Eminescu. Si, cat timp va exista, undeva in lume, un singur exempar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvata. Istoria patetica a neamului romanesc a fost proiectata in eternitate prin versurile unui poet care a suferit toata viata de saracie, uneori chiar si de foame, si a murit, omorât de un nebun, intr-un ospiciu … Este o lectie de modestie pe care insasi istoria ne-o da noua, tuturora …” (M. Eliade – Impotriva deznadejdii, Humanitas 1992, p. 55-58 passim)

    • @Ernest.Everhard October 25, 2021 at 5:58 pm
      ”…in eternitate prin versurile unui poet care a suferit toata viata de saracie, uneori chiar si de foame, si a murit, omorât de un nebun, intr-un ospiciu…”

      Parțial adevărat, ”nebunul” a fost ”asmuțit”(la ordin) de către cei care-i doreau…dispariția. La fel, Corneliu Zelea Codreanu, Grupul Antonescu, Legionarii, Culianu, Ceaușeștii…
      Să sperăm, că nu vor urma și alții.

      Păcat, pentru sângele vărsat.

      • Din păcate realitatea ”m-a ARS” :(….

        ”…ActiveNews îi transmite sincere condoleanțe doctorului Răzvan Constantinescu pentru pierderea mamei sale
        De ActiveNews / Știri / Publicat: Luni, 25 octombrie 2021, 18:00 / 0 comentarii …”

        Uffff !

  2. Vasilică Militaru - Asociația Neamul Românesc

    Tratamentul l-a început la Spitalul din Botoşani, astăzi Spitalul de Pediatrie din localitate. Doctorul Izsak şi sora sa Harieta, o mare admiratoare a medicului evreu, îi fac personal aceste frecţii. Mercurul din punctul de vedere al neuropatologului a fost un tratament eronat ca şi diagnosticul de gome sifilitice pe creier pus de medicul botoşănean şi de cei ieşeni. Iar tratamentul cu mercur i-a înrăutăţit situaţia. (https://adevarul.ro/locale/botosani/locul-inceput-moartea-eminescu-spitalul-botosani-poetul-inceput-otravit-mercur-medici-propria-sora-1_5453c8960d133766a8695843/index.html)
    Medicul evreu Karel Lippe a publicat la Iași „Simptome der Antisemitischen Geistes Krankheit”, Iassy, 1887 – Simptome ale bolii mintale antisemite. Deci antisemitismul era declarată o boală mintală. Cum Mihai Eminescu era acuzat de antisemitism, acesta trebuia să fie declarat bolnav mintal.
    Doctorul Karel Lippe s-a refugiat din Galiția la Iași și a fost închis pentru uciderea unei femei prin provocarea unui avort. (https://catalog.lib.uchicago.edu/vufind/Record/7188203)

    • Foarte interesante informatii. Daca sunt petfect veridice trebuie sa schimbe mizeriile scrise despre Poetul National-Romanul Absolut

  3. Am scris mai devreme ceva și văd că nu s-a aprobat. E din cauză că am scris despre Eminescu sau despre Vlad Țepeș? Dacă e vorba despre cel din urmă, nu m-am referit la tipu’ care are cont la youtube:

    https://www.youtube.com/channel/UC79CIRAhwV666ALSlOqlecA/playlists?view=52&sort=dd&shelf_id=0

    …și care pare de treabă (am văzut că și comentează – https://www.youtube.com/watch?v=txtUFBbATlc), ci la celălalt:

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Vlad_%C8%9Aepe%C8%99

    “Primul act important de răzbunare […] a arestat toate FAMILIILE (n.r. – “FAMILIILE”, da?) de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost trași în țeapă, iar ceilalți au fost forțați să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puși să construiască o fortăreață pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeș. Vlad Țepeș a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire. Conform detractorilor sași din Transilvania, el ordona deseori ca osândiții să fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, strangulați, spânzurați, arși, fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale și limba. Însă supliciul favorit era trasul în țeapă, de la care provine porecla Țepeș, cel care trage în țeapă.”

    Ca idee nu vreau vaccin, dar nici Republica Islamică România pe care vor s-o instaureze ăia de la saccsiv, ortodoxinfo sau cuvantul-ortodox și sper că nu și incorectpolitic. Adică scap de dracu’ și dau de ta-su, respectiv cel care l-a creat pe dracu’. Se zice că Diavolul e “tatăl minciunii” – asta ar însemna că Dumnezeu, care l-a creat pe Diavol, e bunicul minciunii. Care e mai tare?

    P.S. Nu mă interesează dacă se aprobă, îmi e suficientă confirmarea de primire, dar și pentru aia se pare că trebuie să fac eforturi ca s-o văd. Pe facerealumii.ro am pățit la fel deși n-am scris decât chestii de bun simț, dar acolo nu merită efortul. Oricum, mă așteptam la cenzură că doar nu degeaba se numește “varianta necenzurată”.

    • @”Mircea cel Bătrân October 26, 2021 at 2:38 am
      Apăi Mircică, presupunând că-i primul tău ”comment” îți zic
      -Bine-ai venit, în …arena, cu…de toate și cu toți. Dacă vei ieși ”învingător” depinde numai de…tine.

      Succes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *