Home / Știrea zilei / Corneliu Zelea Codreanu – Prezent!

Corneliu Zelea Codreanu – Prezent!

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Noiembrie 30, 2022

Corneliu Zelea Codreanu – Prezent!

Cercetăm istoria pentru călăuzire și căutăm cu privirea orizonturile viitorului.

Emil Cioran, un român de seamă, a scris următoarele rânduri în “Glasul Strămoșesc”:

Profilul interior al Căpitanului

Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Saharã populatã. Cei aflati între cer si pãmânt n-aveau nici un continut, decât asteptarea. Cineva trebuia sã vinã.
Treceam cu totii prin desertul românesc, incapabili de orice. Pânã si dispretul ni se pãrea un efort.

Tara nu ne putea fi o problemã decât negativã. În cele mai necontrolate sperante, îi acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si România nu era mai mult decât o farsã reusitã.

Te învârteai în aer liber, vacant de trecut si de prezent, îndrãgind dezmãtul dulce al lipsei de menire.

Biata tarã era o pauzã vastã între un început fãrã mãretie si un posibil vag.

În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Si el a rupt tãcerea blândã a existentei noastre si ne-a obligat sã fim. Virtutile unui neam s-au întruchipat în el. România din putintã se îndrepta spre putere.
*
Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri.

Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om într-o tarã de fleacuri umane.

Prezenta lui era tulburãtoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri ?

Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligentei, sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice.

Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual român.

Cãpitanul nu era “destept”, Cãpitanul era profund.

Dezastrul spiritual al tãrii derivã din inteligenta fãrã continut, din desteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele în elemente de joc abstract si rãpeste spiritului latura destinului. Desteptãciunea degradeazã pânã si suferinta în flecãrealã.

Dar Cãpitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe.

De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gândurilor.

Când, în 1934, îi spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, îmi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si mã gândesc”. Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura si cerul. Si când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptãrilor noastre.

El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sã îndrepte mizeria aproximativã a conditiei noastre, ci sã introducã absolutul în respiratia zilnicã a României. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei.

Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze România, dar sã-i si rãscumpere trecutul, sã insufle absenta secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã si unicã, imensul timp pierdut.

Patosul legionar este o expresie de reactiune în fata unui trecut de nenoroc. Aceastã natie n-a excelat în lume decât prin consecventa în nefericire. Niciodatã nu s-a dezmintit. Substanta noastrã este un infinit negativ.

Codreanu impreuna cu doi legionari De aici pleacã imposibilitatea de a depãsi pendularea între o amãrãciune dizolvantã si o furie optimistã.
Într-un moment de descurajare I-am spus Cãpitanului :

-Cãpitane, eu nu cred cã România are vreun sens în lume. Nu e nici un semn în trecutul ei care ar justifica vreo sperantã.
-Ai dreptate, mi-a rãspuns. Sunt totusi unele semne.
-Miscarea Legionarã, adaug eu.

Si atunci mi-a arãtat în ce fel vedea el reînvierea virtutilor dace. Si-am înteles cã între daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, cãci noi trãim al doilea început al României.

Cãpitanul a dat românului un rost. Înainte de el, românul era numai român, adicã un material uman alcãtuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un român de substantã, un român primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umanã infinit amenintãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã… Legionarul trebuie sã fie un om în care mândria suferã de insomnie.

Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. În locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o cruntã înversunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.

Acel ce a dat tãrii altã directie si altã structurã, unea în sine pasiunea elementarã cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile în imediat si în vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atâta pricepere în lume, sprijinitã pe un suflet de sfânt. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare în care problema mântuirii sã meargã mânã în mânã cu gospodãria.

A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãti i-a pus el capãt. Îl interesa, în egalã mãsurã, organizarea unei cantine si problema pãcatului, comertul si credinta.

Nimeni nu trebuia sã uite : Cãpitanul a fost un gospodar instalat în Absolut.

Fiecare credea a-l întelege. El totusi scãpa fiecãruia.

Depãsise limitele României. Însãsi miscãrii i-a propus un mod de viatã care întrece rezistenta româneascã. A fost prea mare.

Înclini uneori a crede cã el n-a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totusi mai putin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai încrezãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.

Într-o natie de slugi el a introdus onoarea si într-o turmã fãrã vertebre orgoliul.

Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, si pe dusmani. Cãci acestia din lichele au devenit monstri.

S-a (l-a) obligat la tãrie, le-a impus un caracter în rãu. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, dacã mãretia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalentã negativã. Am fi nedrepti cu cãlãii, dacã I-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas în plus si trezeau gelozia Diavolului.

În preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmânea cãldut. Peste tarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bântuitã de esential.

Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemãrii. În câtiva ani, România a cunoscut o palpitatie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta în Balcani !

Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg între România si Cãpitan, n-as fi ezitat o clipã.

Dupã moartea lui ne-am simtit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României.

Nici un toc sã-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre.

Totusi, trebuie sã fim lasi si sã ne mângâiem. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gând sã-l fi uitat ? “De aici încolo tara va fi cndusã de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei.

Acest mort a rãspândit un parfum de vesnicie peste pleava noastrã umanã si-a readus cerul deasupra României.

Rândurile îi sunt dedicate lui Corneliu Zelea Codreanu, cel mai important român din secolul trecut. Românul care a făurit o mișcare generatoare de elite, capabila de transfigurare a țării.

Vârfuri precum Nicolae Păulescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Țuțea, Emil Cioran au simpatizat cu mișcarea lui Codreanu pentru că într-ânsa au recunoscut destinul României.

Mircea Eliade, întrebat de ce crede în biruința legionară, a scris următoarele rânduri în “Buna Vestire”:

“De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare”

Dl. Mircea Eliade, membru al Societăţii Scriitorilor Români, a binevoit să ne răspundă următoarele la ancheta ziarului nostru: “De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare”:

“Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare.

Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă.

Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limba romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din Sud-Estul Europei.

Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică ?

Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere pe care ar cunoaşte-o istoria, supărat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de streini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei ? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată.

Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani, cu arma în mână, ca să piară ca un laş, astăzi, îmbătat de vorbe şi alcool, imbecilizat de mizerie şi paralizat de trădare. Cine nu se îndoieşte de destinul neamului nostru nu se poate îndoi de biruinţa Mişcării Legionare.

Cred în această biruinţă, pentru că, înainte de toate, cred în biruinţa duhului creştin.

O mişcare izvorâtă şi alimentată de spiritualitatea creştină, o revoluţie spirituală care luptă, în primul rând, împotriva păcatului şi nevredniciei, nu este o mişcare politică. Ea este o revoluţie creştină. Cuvântul Mântuitorului a fost înţeles şi trăit în felurite chipuri, de către toate neamurile creştine, de-a lungul istoriei. Dar niciodată un neam întreg n-a trăit o revoluţie creştină cu toată fiinţa sa; niciodată cuvântul Mântuitorului n-a fost înţeles ca o revoluţie a forţelor sufleteşti împotriva păcatelor slăbiciunii cărnii; niciodată un neam întreg nu şi-a ales ca ideal de viaţă călugăria şi ca mireasă – moartea.

Astăzi, lumea întreagă stă sub semnul revoluţiei. Dar, în timp ce alte popoare trăiesc această revoluţie în numele luptei de clasă şi al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul), ori al rasei (hitlerismul) – Mişcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail şi va birui prin harul dumnezeiesc.

De aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină. În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om – revoluţia legionară are drept ţintă supremă mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Capitanul.

De aceea, sensul Mişcării Legionare se deosebeşte de tot ce s-a făcut până astăzi în istorie şi biruinţa legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuţilor neamului nostru, o Românie vrednică, demnă şi puternică – ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viaţă europeană.

Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică – ci întotdeauna dintr-o revoluţie spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică. Aşa s-a născut omul nou al Creştinismului, al Renaşterii etc. – dintr-un desăvârşit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţă a duhului împotriva cărnii. Omul nou se naşte printr-o adevărată trăire şi fructificare a libertăţii.

Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în libertate, în puterea sufletească împotriva determinismului biologic şi economic.

Cei care vin în Legiune vin pentru că se simt liberi. Instinctele lor de conservare, laşităţile care zac în sufletul fiecăruia, frica – toate acestea sunt înfrânate.

Legionarul nu mai e robul determinismului şi al instinctelor biologice. El ştie că “n-are nici un sens”, că “n-are nimic de câştigat” integrându-se în Legiune. Dimpotrivă, ştie că va fi lovit în “interesele” lui, că viaţa va fi mai grea, că poate va intra în temniţe sau poate va da piept chiar cu moartea.

Toate “interesele” şi instinctele acestea, care “determină” viaţa fiecărui om, sunt înfrânate prin marele gest de libertate al aderării la Mişcarea Legionară. Se poate spune, fără urmă de paradox, că singurii oameni care cunosc şi trăiesc libertatea sunt astăzi, în România, legionarii.

Cei care nu cunosc Legiunea, ca şi cei care luptă împotriva ei, continuă să vorbească despre “dictatură” şi se miră că tinerii intelectuali aderă cu atâta spontaneitate la o mişcare “fascistă”, în care “personalitatea” este strivită şi libertatea – suprimată. Am avut prilejul să mă ocup altădată de subita admiraţie a oamenilor noştri politici pentru “personalitate”, de teama lor că în România nu se vor mai putea ridica “personalităţile”.

Îi întrebam atunci câte “personalităţi” a creat regimul libertăţii democratice. Unde sunt ? Care sunt ? Şi mai întrebam ce-au făcut politicienii noştri pentru oamenii cu adevărat “personalitate” care au ieşit la lumină prin munca, geniul sau talentul lor şi au fost osândiţi la o viaţă de mediocritate şi jertfă.

Ce-au făcut politicienii noştri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga, un Aron Cotruş, un Camil Petrescu, un Perpessicius şi alţii ? Ce-au făcut politicienii pentru generaţia tânără de cărturari, artişti, tehnicieni şi gânditori ?

Care este tânărul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic şi l-a pus la locul pe care-l merită, i-a dat putinţa să-şi fructifice inteligenţa sau talentul pentru binele obştesc ?

Eu ştiu că au fost “descoperiţi” o sumă de afacerişti precoci, secretari “inteligenţi” şi lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor. Apologeţii aceştia de ultimă oră ai “personalităţii” sunt tot atât de ridicoli pe cât sunt de ipocriţi. Le aminteam cu alt prilej că, în cele mai disciplinate şi mai severe ordine călugăreşti catolice, s-au putut înălţa totuşi destule personalităţi.

Un Thomas din Aquino nu seamănă cu un Francis din Assisi, un Bonaventura cu un Francois de Salle.

Personalitatea creşte şi rodeşte pretutindeni şi, cu cât e mai severă disciplina, cu atât “personalitatea” se defineşte mai precis.

Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasă a se-nţelege ponegritorii Legiunii. Disciplina creşte şi promovează personalităţile – pentru că orice act de ascultare poate fi un act de comandă asupra ta însuţi, asupra vieţii biologice, care încearcă să te menţină în evaziv, în comoditate, în căldicel. Disciplina te întăreşte pe tine, îţi făureşte personalitatea.

De aceea, cavalerii medievali şi feudali au fost atât de liberi şi de dârji; pentru că juraseră credinţă (“Fides”, “Trust”, “Treve”) unui şef…

Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în dragoste. Dragostea singură preface bestia în om, înlocuind instinctele prin libertate. “Dillige et quod vis fac”, spunea Fericitul Augustin: “Iubeşte şi fă ce vrei !”.

Cel care iubeşte cu adevărat e liber. Dar dragostea transfigurează pe om şi libertatea pe care şi-o dobândeşte insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face să sufere pe nimeni.

Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt fraţi. Şi este atât de puternic valul de dragoste pe care îl duc pretutindeni cu ei legionarii încât, dacă n-ar fi decât el singur, şi tot ar trebui să nădăjduim în învierea neamului românesc, adică în biruinţa Mişcării Legionare.

Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste.

De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc.”

Ce frumos vorbește Eliade și ce păcat că aceste texte nu se predau la școală…

Tragedia unei mișcări clădite pe dragoste, demonizată de adversari încă de la înfăptuire si până în zilele noastre.  Este poate singura mișcare cu potențial de regenerare a ființei românești, și culmea tragediei, este actualmente ilegalizată.

Petre Țuțea, un alt filozof despre care ni se spune prea puține în școli, a definit românismul generației sale astfel:

Apologeticum:

” A însemnat să fim noi înşine…” (vezi lucrarea Petre Tuţea – Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.

După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate:

“– Tot ce-am suferit – declara Petre Tutea –, aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă… dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor… greu de istorie şi de viitorul lui strălucit”. (ibidem). Hărţuit în permanenţă de regimul comunist prin autorităţile sale represive, Petre Ţuţea a avut curajul să-şi exprime convingerile sale legionare până în ultimele clipe ale vieţii:

“– Un Român absolut trebuie să fie legionar”, spunea el. “Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică” (ibidem). Pentru ca tot el să revină şi să adauge:

“– Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului român” (ibidem).

Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste după eliberarea sa din închisoare, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele repetate ale acestora. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă de lângă Cişmigiu, au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale la care acesta lucra.

Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului “Cristiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: “Ce înseamnă un om de dreapta?”, câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:

“– Român absolut, asta înseamnă!” (ibidem)

Dupa uciderea Căpitanului, România a fost barbarizată prin bolșevism, bezna comunistă terminându-se în 1989 când a început penumbra pseudo-democrației. Clasa politică este formată din același tip de oameni, care au evitat justiția și au aruncat cu praf în ochi executând un țap ispășitor de Craciun.

În tot acest timp, noi românii am fost înmormântați.

Dacă în perioada interbelică luptam să nu ajungem în groapă, iată-ne acum în ea, adormiți în sicriu sub lespedea grea a indiferenței.

Se va deștepta românul?

Lupta de azi este lupta pentru înviere.

lupta pentru înviere

Orice alt neam ar fi profund demoralizat, irecuperabil după toate cele îndurate.

Dar nici un alt neam nu a dat naștere Mișcării Legionare. În cadrul ei s-au îmbinat voința și credința din care a ieșit o forță ce a zguduit temelia țării.

Mișcarea Legionară elimină orice îndoială în legătură cu capacitatea neamului românesc de a-și aduna puterile, de a străpunge lespedea și de a se înălța cu slavă, pe raze de lumină, spre biruință.

Realizarea învierii de mâine cade pe umerii generațiilor de azi.

10 comments

  1. În noaptea Sfântului Andrei, dintre 29 Noiembrie si 30 Noiembrie avea sa fie asasinat Corneliu Zelea Codreanu si alți 13 camarazi ai săi: decemvirii si nicadorii.

    De ce a fost asasinat, de ce este azi de temut, încât doar la pronunțarea numelui produce furnicături pe spatele unora de azi si de ce este iubit si azi de tineri cu inimi curate iubitoare de Dumnezeu si neam, pentru unii încă rămâne o enigma ce se vrea oprimata.

    Pentru unii nu este o enigma, știm, simțim ca el era in Adevăr pe care îl trăia la maxim, prin Adevăr izbindu-și neamul.

    Unii din noi, nu avem nicio îndoială ca până la urma adevarul istoric nu va iesi la iveală.

    “De atunci mi s-a înrădăcinat credința care nu mă va părăsi, că cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său nu va fi învins niciodată.”

    “Atâta timp cât va exista pe lume un singur legionar conștient de misiunea lui, Mișcarea Legionarã va fi vie, activă și de neînvinsă”

    Aurel State: “Dacă vă este atâta frică de legionari, atunci, considerați-mă unul de-ai lor”

  2. “Corneliu Zelea Codreanu, cel mai important român din secolul trecut.”

    De data asta am găsit melodia din clip:

    https://invidio.xamh.de/watch?v=Z4mbxaa3XL8 (Fitz And The Tantrums – Out Of My League)

    Fără să minimalizez importanța lui Corneliu Zelea Codreanu, totuși nu de la el s-a inspirat Mylène Farmer.

    https://web.archive.org/web/20110202013451/http://en.wikipedia.org/wiki/D%C3%A9senchant%C3%A9e

    “The text was inspired by the 1934 book On the Heights of Despair by the Romanian philosopher Emil Cioran.”

    https://inv.odyssey346.dev/watch?v=vkiyW0vqat8

    https://en.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran

    “He later renounced not only his support for the Iron Guard, but also their nationalist ideas, and frequently expressed regret and repentance for his emotional implication in it.”

  3. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care nu mai sunt! Poate n-ar strica, la această tristă comemorare, să încercăm să înțelegem cu adevărat ce și cum a fost. Mulți dintre noi am cunoscut Mișcarea și pe legionari întâi din filmele celor ca Sergiu Nicolaescu. Apropo, câți dintre noi știu că acesta l-a avut consilier istoric pe cel care și-a spus Alexandru Nicolski?
    N-am mai maturizat între timp, am început să avem acces la informații, înțelegând cu acest prilej că istoria este mistificată. Dar până la înțelege jerfa și sublimul Mișcării mai era cale lungă. Foarte ușor poți să-i consideri pe cei care împărtășesc acest punct de vedere drept naivi, imaturi, exaltați. E greu să înțelegi miracolul, mai ales dacă nici măcar nu i-ai fost martor ci l-ai auzit din poveștile altora. Eu cred însă că cei care au trăit cu luciditate acești trei ultimi ani și au înțeles grozăvia din spatele cortinei, cei care au credință în Dumnezeu și în adevăr, au toate șansele să înțeleagă miracolul care l-a entuziasmat și pe Cioran, ca să dăm un singur exemplu. Sfatul meu este, că cei care vor să înțeleagă, să-și procure recent apăruta lucrare ,,Cicularele Căpitanului”. Cei care sunt sătui de mizeria politicii partidelor de azi și de ieri vor pricepe revoluția pe care a propus-o și începus s-o înfăptuiască Corneliu Zelea Codreanu. Mai ales vor înțelege de ce era atât de urât de reprezentanții tuturor găștilor de fripturiști, numite ipocrit și perfid ,,partide democratice”.

  4. https://www.dailymotion.com/embed/video/xhjdoj

    1:38: “Din adâncuri se înalță biruitor legionarul, cu sufletul său de stâncă.”

    https://inv.odyssey346.dev/watch?v=0hwf2hG72Zk&listen=1

    “My heart starts to feel like stone…”

  5. Prezent este si va fi.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul !

  7. Mercaș Alexandru

    Colateral subiectului acestui articol, vă supun atenției faptul că am de gând să înființez Partidul Creștinilor Ortodocși din România (PCOR)! Fără ecumenism, fără fariseism! Pentru aceasta aș avea nevoie și de sprijinul dumneavoastră ideologic și co-participativ.
    Ideea înființării acestui partid 100% Ortodox mi-a venit după lungi meditări, Rugăciuni și mistuiri interioare pe Altarul Sfânt al Patriei și Românismului! Consider că actualului tăvălug satanist-ocultist-criminal-înșelător și distrugător nu i se poate opune decât un curent patriotic-Ortodox-naționalist-jertfelnic și Românesc 100%, care să fie în stare a lupta chiar și cu prețul vieții pentru Renașterea și Salvarea României, pentru propovăduirea Adevărului Ortodoxiei pe acest pământ!
    Pentru aceasta, aș avea nevoie din partea dumneavoastră de lobby și cooptare de membri puși în slujba Țării și Ortodoxiei!
    Acum ori niciodată!
    Așa să ne ajute Dumnezeu!
    E-mail: [email protected]
    WhatsApp: 0771205800
    Messenger facebook: Mercaș Alexandru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.